ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3299/2014

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 25 iulie 2002, pe rolul Tribunalului București sub nr. 5387/2002, reclamantul

H.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.N. și D.E., H.A. și H.P., l.B.N.

și I.B.A., B.E.D.A. și B.C., G.D.I. și D. (G.) I., E.D.G., R.E., R.R. și R.M. și

în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul general, constatarea inaplicabilității

Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul din str. P.B., constarea inexistenței

dreptului de proprietate a statului și, în consecință, anularea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamente și, totodată, înlăturarea

bunei credințe a statului și a cumpărătorilor; de asemenea, a solicitat restituirea

imobilului în posesia reclamantului.

Prin sentința

civilă nr. 282 din 18 martie 2003, Tribunalul București, în urma invocării din oficiu

a necompetenței materiale, a admis excepția și a declinat competența în favoarea

Judecătoriei sectorului 4 București, cu motivația că cererea principală constituie

într-o acțiune în constatare a nulității absolute a mai multor contracte de vânzare-cumpărare

a căror valoare nu depășește 2 miliarde ROL.

Prin sentința

civilă nr. 1792 din 26 februarie 2010, Judecătoria sectorului 4 București a luat

act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind constatarea inaplicabilității

Decretului nr. 92/1950 în temeiul art. 246 C. proc. civ.; a disjuns capătul de cerere,

privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare referitor la apartamentele

nr. 8, nr. 12 și nr. 10, situate în imobilul din str. P.B. și s-a acordat termen

pentru soluționarea acestora la 29 martie 2010; a admis cererea formulată de reclamantul

H.M.D. în contradictoriu cu pârâții D.N., D.E., D.C.M., B.E.D., B.C., E.D.G., E.A.S.,

R.R., R.M., Primăria Municipiului București (Municipiul București) și Consiliul

General al Municipiului București; a constatat nulitatea absolută a contractelor

de vânzare-cumpărare: contractul din 27 septembrie 1996 privind apartamentul

nr. 1; contractul din 27 septembrie 1996 privind apartamentul nr. 9; contractul

nr. xx/1973 privind apartamentul nr. 7; contractul din 06 ianuarie 1997 privind

apartamentul nr. 11 și contractul din 25 octombrie 1996 privind apartamentul

nr. 13 situate în imobilul din str. P.B., București și au fost obligați pârâții

D.N., D.E., D.C.M., B.E.D. și B.C., E.D. și E.A., R.R. și R.M., la restituirea în

natură a apartamentelor nr. 1, nr. 9, nr. 7, nr. 11 și nr. 13, către reclamant.

Prin decizia civilă

nr. .620 din 5 iunie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins,

ca nefondate, apelurile formulate de pârâții B.C., B.E., R.R., R.M., D.N., D.E.,

și E.D.G. împotriva sentinței civiie nr. 1792 din 26 februarie 2010, pronunțată

de Judecătoria sectorului 4 București; a admis apelurile declarate de pârâții Municipiul

București prin Primarul General și D.M.C., a schimbat în parte sentința apelată,

în sensul că a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului D.M.C. privind apartamentul

nr. 7 din str. P.B., ca neîntemeiată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

Prin decizia civilă

nr. 358 din data de 05 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de recurentul-reclamant H.M.D., de recurenții-pârâți B.C.

și B.L.P. (moștenitoarea defunctei B.E.D.A.), de recurenții-pârâți E.A.S., E.D.G.,

de recurenții-pârâți D.N., D.E. și de către recurenții-pârâți R.R. și R.M., împotriva

deciziei civile nr. 602 A din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 12472/4/2005.

Împotriva aceste

decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B.C., la data de 19 septembrie

2014, întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct 7 C. proc. civ., revizuentul a invocat

faptul că, la data pronunțării deciziei atacate, exista deja o altă decizie definitivă

și irevocabilă, pronunțată de aceeași instanță într-o cauză disjunsă din același

dosar, prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat o situație de fapt total

diferită față de aceea care a fost luată în considerare la soluționarea prezentului

litigiu. Cauza respectivă, disjunsă ca urmare a faptului că o parte dintre apartamentele

revendicate fuseseră înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973, a făcut obiectul Dosarului

nr. 4010/4/2010 și a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia civilă

nr. 2136R din 10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București. Pe lângă

situația apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973, prin această decizie

a fost tranșată și situația apartamentului nr. 10, care a fost cumpărat de pârâții

G.D.I. și P.I. în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul nr. BB/1997, așadar în

aceleași condiții ca și revizuentul.

În ceea ce privește

cererea de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul

a justificat promovarea cererii pe existența a două înscrisuri noi, ce emană de

la autoritățile publice, în cauză fiind îndeplinite cerințele legale privitoare

la admisibilitate, respectiv este vorba despre descoperirea unor înscrisuri noi,

cu caracter doveditor, determinante, existente la data pronunțării hotărârii atacate

și care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Analizând cu prioritate,

în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității

cererii de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează a o admite, având în vedere următoarele considerente:

Căile de atac

și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine

publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări

ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință,

nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute

de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea

se calculează.

Înalta Curte reține

că, prin cererea de revizuire, este invocată contrarietatea dintre decizia nr. 358

din data de 05 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și decizia nr. 2136/R din 10

decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, motiv de revizuire ce se

încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art.

324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va

socoti, pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de Ia data pronunțării

ultimei hotărâri.

Având în vedere

dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că, în raport de data

pronunțării ultimei deciziei, respectiv 05 martie 2014, termenul prevăzut de art.

324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se împlinește la data de 05 aprilie 2014, având

în vedere dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

În atare situație,

cererea de revizuire promovată a fost înregistrată la data de 19 septembrie 2014,

fiind formulată astfel în afara termenului prevăzut de lege.

Potrivit dispozițiilor

art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea

oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când

legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare

mai presus de voința sa.

În speță, revizuentul

a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a formulat

cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare

față de care cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

Dată fiind prioritatea

soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea

de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137

alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală

absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

În privința excepției

necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire întemeiată de dispozițiile

art. 322 pct 5 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită,

cu următoarea motivare:

În temeiul dispozițiilor

art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța

care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, norma

cuprinsă în textul de lege cunoscând numai excepția de strictă interpretare prevăzută

de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., pentru ipoteza revizuirii întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În cauză, cererea

de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este formulată

împotriva deciziei nr. 358 din 05 martie 2014 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, motiv pentru care, în temeiul

art. 323 alin. (1) este formulată, competența de soluționare a cauzei revine instanței

care a pronunțat respectiva hotărâre.

Pentru aceste

motive, văzând și dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 este formulată, urmează

a se declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată

de revizuentul B.C. împotriva deciziei nr. 358 din 05 martie 2014 a Curții de Apel

București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Declină competența

soluționării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. în favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014.