ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3299/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2002, pe rolul Tribunalului București sub nr. 5387/2002, reclamantul H.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.N. și D.E., H.A. și H.P., l.B.N. și I.B.A., B.E.D.A. și B.C., G.D.I. și D. (G.) I., E.D.G., R.E., R.R. și R.M. și în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul general, constatarea inaplicabilității Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul din str. P.B., constarea inexistenței dreptului de proprietate a statului și, în consecință, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamente și, totodată, înlăturarea bunei credințe a statului și a cumpărătorilor; de asemenea, a solicitat restituirea imobilului în posesia reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 282 din 18 martie 2003, Tribunalul București, în urma invocării din oficiu a necompetenței materiale, a admis excepția și a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, cu motivația că cererea principală constituie într-o acțiune în constatare a nulității absolute a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a căror valoare nu depășește 2 miliarde ROL. Prin sentința civilă nr. 1792 din 26 februarie 2010, Judecătoria sectorului 4 București a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind constatarea inaplicabilității Decretului nr. 92/1950 în temeiul art. 246 C. proc. civ.; a disjuns capătul de cerere, privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare referitor la apartamentele nr. 8, nr. 12 și nr. 10, situate în imobilul din str. P.B.

și s-a acordat termen pentru soluționarea acestora la 29 martie 2010; a admis cererea formulată de reclamantul H.M.D. în contradictoriu cu pârâții D.N., D.E., D.C.M., B.E.D., B.C., E.D.G., E.A.S., R.R., R.M., Primăria Municipiului București (Municipiul București) și Consiliul General al Municipiului București; a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare: contractul din 27 septembrie 1996 privind apartamentul nr. 1; contractul din 27 septembrie 1996 privind apartamentul nr. 9; contractul nr. xx/1973 privind apartamentul nr. 7; contractul din 06 ianuarie 1997 privind apartamentul nr. 11 și contractul din 25 octombrie 1996 privind apartamentul nr. 13 situate în imobilul din str. P.B., București și au fost obligați pârâții D.N., D.E., D.C.M., B.E.D.

și B.C., E.D. și E.A., R.R. și R.M., la restituirea în natură a apartamentelor nr. 1, nr. 9, nr. 7, nr. 11 și nr. 13, către reclamant. Prin decizia civilă nr. .620 din 5 iunie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții B.C., B.E., R.R., R.M., D.N., D.E., și E.D.G. împotriva sentinței civiie nr. 1792 din 26 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București; a admis apelurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul General și D.M.C., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului D.M.C. privind apartamentul nr. 7 din str. P.B., ca neîntemeiată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin decizia civilă nr. 358 din data de 05 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant H.M.D., de recurenții-pârâți B.C. și B.L.P. (moștenitoarea defunctei B.E.D.A.), de recurenții-pârâți E.A.S., E.D.G., de recurenții-pârâți D.N., D.E. și de către recurenții-pârâți R.R. și R.M., împotriva deciziei civile nr. 602 A din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 12472/4/2005. Împotriva aceste decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B.C., la data de 19 septembrie 2014, întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc.

civ. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct 7 C. proc. civ., revizuentul a invocat faptul că, la data pronunțării deciziei atacate, exista deja o altă decizie definitivă și irevocabilă, pronunțată de aceeași instanță într-o cauză disjunsă din același dosar, prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat o situație de fapt total diferită față de aceea care a fost luată în considerare la soluționarea prezentului litigiu. Cauza respectivă, disjunsă ca urmare a faptului că o parte dintre apartamentele revendicate fuseseră înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973, a făcut obiectul Dosarului nr. 4010/4/2010 și a fost soluționată definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 2136R din 10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București.

Pe lângă situația apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973, prin această decizie a fost tranșată și situația apartamentului nr. 10, care a fost cumpărat de pârâții G.D.I. și P.I. în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul nr. BB/1997, așadar în aceleași condiții ca și revizuentul. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a justificat promovarea cererii pe existența a două înscrisuri noi, ce emană de la autoritățile publice, în cauză fiind îndeplinite cerințele legale privitoare la admisibilitate, respectiv este vorba despre descoperirea unor înscrisuri noi, cu caracter doveditor, determinante, existente la data pronunțării hotărârii atacate și care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o admite, având în vedere următoarele considerente: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte reține că, prin cererea de revizuire, este invocată contrarietatea dintre decizia nr. 358 din data de 05 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și decizia nr. 2136/R din 10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, motiv de revizuire ce se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de Ia data pronunțării ultimei hotărâri. Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că, în raport de data pronunțării ultimei deciziei, respectiv 05 martie 2014, termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., se împlinește la data de 05 aprilie 2014, având în vedere dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ. În atare situație, cererea de revizuire promovată a fost înregistrată la data de 19 septembrie 2014, fiind formulată astfel în afara termenului prevăzut de lege. Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. În privința excepției necompetenței materiale de soluționare a cererii de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct 5 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită, cu următoarea motivare: În temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, norma cuprinsă în textul de lege cunoscând numai excepția de strictă interpretare prevăzută de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc.

civ., pentru ipoteza revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În cauză, cererea de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este formulată împotriva deciziei nr. 358 din 05 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, motiv pentru care, în temeiul art. 323 alin. (1) este formulată, competența de soluționare a cauzei revine instanței care a pronunțat respectiva hotărâre. Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 este formulată, urmează a se declina competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul B.C. împotriva deciziei nr. 358 din 05 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Declină competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014.