Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.12.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.12.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei penale de față; La data de 5 octombrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petentul T.M. împotriva rezoluției din 24 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 142/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A fost atașat Dosarul nr. 142/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție . Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că prin plângerea formulată la data de 28 noiembrie 2008, petentul T.M. a solicitat cercetarea magistratului Z.G., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Din verificările efectuate a rezultat că la data de 12 noiembrie 2008, prin rezoluția nr. 1193/P/2008 procurorul Z.G. a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.E. procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu motivarea că fapta nu există. Nemulțumit de soluția adoptată de intimată, petentul a formulat plângere penală împotriva acesteia solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. Prin rezoluția nr. 142/P/2009 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror Z.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. reținându-se că fapta nu există. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că din analiza înscrisurilor existente la dosar nu se poate reține că intimata a săvârșit fapta penală reclamată, soluția adoptată de aceasta în Dosarul nr. 1193/P/2003 fiind rezultatul analizării acelor aflate la dosarul cauzei și a textelor de lege aplicabile în cauză. Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere petentul T.M. cu motivarea că nu este probată și se bazează pe simple afirmații de natură subiectivă care nu au avut în vedere conținutul plângerii și nu s-a procedat la audierea sa neexercitându-se astfel rolul activ al organului de urmărire penală.

Prin rezoluția nr. 3161/1533/II/2/2009 din 3 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul T.M. împotriva rezoluției nr. 142/P/2009 din data de 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind pe magistratul Z.G., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. Din considerentele rezoluției rezultă că la adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că petentul a formulat plângere împotriva intimatei fiind nemulțumit de soluția pronunțată de aceasta cu ocazia soluționării Dosarului nr. 1193/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție situație ce nu poate constitui premisa comiterii vreunei infracțiuni.

Se arată că magistratul procuror a acționat în virtutea atribuțiilor de serviciu și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare astfel încât incidența cazului reglementat de art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost corect stabilit pentru considerentul că fapta nu există. Împotriva acestei rezoluții, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere petentul T.M. solicitând a se avea în vedere că soluția procesului nu este fundamentată în fapt și în drept și se rezumă la afirmații simpliste conform cărora din conținutul plângerii nu se poate stabili obiectul acesteia. La termenul de astăzi în ședință publică reprezentantul parchetului a invocat excepția tardivității formulării plângerii în raport de data comunicării soluției și data formulării acesteia.

Analizând actele existente la dosar Înalta Curte apreciază că plângerea petentului T.M. a fost tardiv formulată. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale persoana vătămată și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 C. proc. pen. la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Soluția i-a fost comunicată petentului la data de 16 aprilie 2009 iar petentul a formulat plângere în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen. la data de 5 octombrie 2009 depășind cu mult termenul de 20 de zile reglementat de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. În raport de această situație, Înalta Curte urmează să respingă ca tardivă plângerea formulată de petentul T.M. în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petentul T.M. împotriva rezoluției nr. 142/P/2009 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Printr-o plângere formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 59/1/2009 petentul A.I. a solicitat desființarea rezo
ÎCCJ 2009-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 martie 2009, petiționarul F.P.N. a solicitat, în temeiul
ÎCCJ 2009-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul A.I. a formulat plângere la Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva procurorului I.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în
ÎCCJ 2009-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii penale de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 23 februarie 2009, petentul A.l. a solicitat începerea urmăririi penale față de
ÎCCJ 2009-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2009, petiționarul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului T.A. de la Parchetul de pe lângă Curt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă