ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 martie 1997, reclamanta SC C. SA București cheamă în judecată pe pârâta SC A.S.C. SA Sibiu solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul său de proprietate asupra liniei tehnologice pentru fabricat tirfoane și șuruburi S.I. pentru căi ferate, importată de la firma germană T.K.A.G.C.S. La 17 aprilie 1998 Banca D.F. SA, devenită ulterior E. SA, Sucursala Sibiu, formulează o cerere de intervenție în nume propriu arătând că are un drept de gaj nominalizat asupra utilajului în litigiu și solicitând instanței să oblige pe reclamantă să respecte dreptul de proprietate asupra respectivului bun mobil, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4232 din 16 octombrie 1998, Tribunalul București, secția comercială, respinge acțiunea reclamantei și anulează cererea de intervenție, ca insuficient timbrată, reținând, în acest sens, că, din toate înscrisurile depuse la dosar, reiese că reclamanta are numai calitatea de comisionar iar pârâta pe aceea de comitent, calitatea pârâtei de utilizator și nu de cumpărător al instalației nefiind dovedită, acordul intervenit între părți, și invocat de reclamantă, privind stabilirea drepturilor și obligațiilor acestora în derularea contractului extern de import nr. 57/12/92001 din 8 aprilie 1992 și a contractului comision pentru import nr. 92/2 din 18 august 1992 nepurtând data încheierii sale și, deci, neputându-se stabili dacă a intervenit anterior sau în timpul soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1572 din 23 iunie 1999, Curtea de Apel București, secția comercială respinge, ca nefundat, apelul declarat de reclamantă, reținând că din actul adițional nr. 92 din 15 ianuarie 1994, încheiat între părți referitor la importul unei linii tehnologice pentru fabricarea de tirfoane și șuruburi, rezultă într-adevăr că părțile au convenit ca, în situația în care reclamanta va achita parte din prețul datorat pentru produsul importat, „să se constituie” un drept de proprietate parțial în favoarea sa, echivalent cu procentul din valoarea liniei tehnologice, dar și că pârâta, în calitate de comitent, și-a rezervat dreptul de a rambursa sumele respective, inclusiv dobânzile și daunele aferente, în care caz reclamanta renunță la dreptul de proprietate, precum și că reclamanta apelantă nu a făcut dovada că din surse proprii ar fi achitat vreo sumă de bani pentru utilajul în litigiu și că suma respectivă nu i-ar fi fost restituită de către pârâta intimată.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 10 și 11 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și a sentinței instanței de fond ca netemeinice și nelegale și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. În motivarea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru a fi pronunțat o hotărâre motivată deformat, în raport de realitate, fără corecta apreciere a probelor administrate în cauză care atestă că a achitat din surse proprii, în contul intimatei pârâte, suma totală de 1.791.434,34 DM, respectiv 15,85 % din prețul total al utilajului, fapt necontestat de intimata pârâtă în cursul judecării litigiului, la fond și în apel, aceasta nedovedind restituirea sumei respective.

În susținerea recursului său recurenta invocă actul nou depus în recurs, respectiv anexa 25 la raportul de expertiză contabilă judiciară efectuată la intimata pârâtă în dosarul nr. 555/1998 al Tribunalului Sibiu având ca obiect reorganizarea judiciară a pârâtei, anexă care cuprinde situația furnizorilor și creditorilor la 31 decembrie 1998 și care la poziția 31 menționează pe recurentă în calitate de creditor pentru suma de 1.308.835 DM, sumă cu care recurenta s-a și înscris în tabloul creditorilor pârâtei aflate în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, în vigoare la data promovării recursului. La data de 8 martie 2001, în temeiul art. 51 C. proc. civ., Banca D.F.

formulează o cerere de intervenție în interesul intimatei pârâte prin care cere respingerea recursului recurentei reclamante, cu cheltuieli de judecată, motivele invocate de recurentă neavând, în opinia sa, legătură cu obiectul acțiunii introductive de instanță, ele reprezentând o cerere nouă formulată în recurs, respectiv aceea de a i se recunoaște o cotă de proprietate de 15,85 % asupra utilajului în litigiu, față de acțiunea introductivă prin care, în temeiul art. 111 C. proc. civ., solicita constatarea dreptului său de proprietate asupra întregului utilaj, procedând deci la schimbarea obiectului cauzei în calea de atac. Mai susține intervenienta că întregul utilaj i-a fost gajat în garantarea creditului acordat pârâtei intimate, care a înregistrat în contabilitatea sa dreptul de proprietate asupra întregului utilaj, calculând și amortismentele la acesta.

Susține intervenienta și că, potrivit minutei aflate la dosar, a purtat negocieri cu recurenta care s-a oferit să preia creanțele intervenientei asupra pârâtei urmând a se negocia prețul, recurenta dobândind și gajurile aferente, printre care și gajul asupra utilajului în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă prin administrator judiciar solicită respingerea recursului și invederează instanței că recurenta, prin declarația de creanță asupra pârâtei, formulată în dosarul nr. 558/1998 pe rolul Tribunalului Sibiu, recunoaște implicit că nu dispune de nici un drept de proprietate asupra utilajului procurat de ea în calitate de comisionar pentru pârâta comitentă, cumpărătoare, bunul fiind corespunzător înscris în contabilitatea pârâtei, fără mențiuni care să ateste dobândirea doar a unei cote părți din proprietatea asupra utilajului în cauză, cum susține recurenta, care face de fapt în recurs o nouă cerere ce nu a fost dedusă instanței de fond; mai arată pârâta că recurenta, care nu deține posesia utilajului, a participat la tratative cu banca D.F.

SA solicitând o cesiune de creanță de la aceasta cu privire la creanțele intimatei pârâte, cesiune în care nu ar fi fost interesată dacă ar fi avut într-adevăr un drept de proprietate asupra utilajului. Recursul nu este fondat. Este adevărat că recursul reclamantei a fost motivat la data de 10 mai 2002 când punctele 10 și 11 din art. 304 C. proc. civ., invocate ca motive de recurs, mai erau în vigoare, dar față de dispozițiile art. 725 C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche și față de actuala redactare a art. 304 C. proc.

civ., în conformitate cu care modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate prevăzute la punctele 1-9, recursul reclamantei urmează a fi examinat numai din perspectiva motivelor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8, greșita apreciere a probelor de către instanța de apel nefiind un motiv de nelegalitate.

Deși invocă atât motivarea defectuoasă a hotărârii de către instanța de apel cât și interpretarea greșită a contractului dintre părți și a actelor adiționale la acestea, reluând astfel criticile din apel, recurenta reproșează de fapt instanței de control judiciar numai greșita apreciere a probelor, criticând-o pentru a nu fi reținut că a achitat din surse proprii, în contul intimatei pârâte, suma totală de 1.791.434,34 DM, respectiv 15,85 % din valoarea utilajului în litigiu, sumă pe care pârâta intimată nu i-a restituit-o, fiind înscrisă, ca dovadă, cu o creanță de 1.308.858 DM în tabloul final al creditorilor pârâtei intimate, aflată în procedura falimentului. Analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., se constată că soluția instanței de apel este coerent și corect motivată, precum și că instanța a făcut o corectă interpretare a contractului de comision nr. 92 din 18 august 1992, încheiat de recurentă în calitate de comisionar și intimata pârâtă în calitate de comitent, reținând întemeiat că toate contractele externe se încheie de comisionar în nume propriu dar pe seama comitentului, ca și a actului adițional nr. 92 din 15 ianuarie 1994, încheiat între părți referitor la importul utilajului în litigiu, cu privire la care reține, de asemenea întemeiat, că pârâta comitentă și-a rezervat dreptul de a rambursa sumele achitate pentru ea de către recurentă, inclusiv dobânzile și daunele aferente, caz în care recurenta va renunța la dreptul de proprietate parțial, constituit în favoarea sa, echivalent cu procentul din valoarea liniei tehnologice în cauză.

Se reține de asemenea că în mod corect a stabilit instanța de apel că reclamanta nu a făcut dovada achitării din surse proprii a vreunei sume de bani pentru utilajul în litigiu și că sumele respective, eventual plătite, nu i-ar fi fost restituite de către pârâtă, în condițiile în care intervenienta dovedește că a acordat pârâtei un credit garantat cu gajul asupra instalației în litigiu, iar în tabloul creditorilor pârâtei este înscrisă și Banca Comercială I.Ț. cu credite, de asemenea, acordate pârâtei, iar creanța înscrisă de recurentă este inferioară sumei pretinse a fi fost plătită în contul pârâtei pentru achiziționarea utilajului în discuție. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul formulat de recurentă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA București împotriva deciziei nr. 1572 din 23 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.