ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 decembrie 2010 la Curtea de Apel București, reclamanta SC "A." SA - Vedea a solicitat obligarea în solidar a pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Giurgiu și Agenția Domeniilor Statului la plata sumei de 80.369,36 dolari SUA, în echivalent RON, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data efectivă a plății, cu titlul de despăgubiri pentru neemiterea în termenul legal a ordinului comun prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că a încheiat cu Agenția Domeniilor Statului contractul de concesiune din 25 aprilie 2000 pentru exploatarea terenului agricol în suprafață de 2657 ha, situat pe raza comunelor Vedea și Găujani, județul Giurgiu, contract care a încetat la data încheierii în baza Legii nr. 268/2001 a contractului de concesiune din 14 noiembrie 2002. Reclamanta a mai arătat că, în anul 2007, s-a adresat Agenției Domeniilor Statului, în calitate de autoritate publică implicată în procesul de privatizare, solicitând demararea procedurii de emitere a ordinului comun de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în scopul acordării înlesnirilor de plată prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 190/2004.

Pentru conduita abuzivă a pârâților care, în mod nejustificat, nu au răspuns în termen legal solicitării sale de acordare a despăgubirilor, reclamanta a învederat că se impune a fi stabilită răspunderea lor patrimonială în baza prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 5054 din 13 septembrie 2011, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. În motivarea hotărârii de dezînvestire, s-a reținut că, reclamanta nu a promovat anterior o acțiune pentru obligarea autorităților pârâte la încheierea actelor prevăzute de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 190/2004, astfel că, prezenta acțiune în despăgubiri are natura juridică a unei acțiuni de drept comun, pentru care competența materială aparține Tribunalului București, secția civilă.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă a invocat din oficiu excepția de necompetență materială și prin Sentința civilă nr. 642 din 28 martie 2012 a admis această excepție, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și constatând existența unui conflict negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Tribunalul a constatat că nu are competența materială de a soluționa acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004, schimbând temeiul juridic pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., ceea ce ar constitui o încălcare a principiului disponibilității procesului civil.

Împrejurarea că reclamanta nu a solicitat și obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ a fost apreciată de către tribunal a nu fi de natură să determine calificarea acțiunii ca reprezentând o acțiune de drept comun în răspundere civilă delictuală, constituind dimpotrivă, un argument pentru soluționarea acțiunii conform temeiului juridic indicat de parte. Sesizată asupra conflictului negativ de competență, ivit în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata că, pentru soluționarea prezentei cauze în primă instanță, competența materială aparține Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ, pentru următoarele considerente: Reclamanta SC "A." SA - Vedea s-a adresat instanței de judecată cu o acțiune în despăgubiri pentru refuzul considerat abuziv al autorităților pârâte de a emite actul administrativ, reprezentând ordinul comun de scutire de la plata obligațiilor bugetare și de eșalonare a plății redevenței în condițiile Legii nr. 190/2004. Cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004, motivându-se că pretenția de despăgubiri rezultă din refuzul pârâților de a răspunde în termenul legal la cererea reclamantei referitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim, ceea ce corespunde soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ.

Față de cadrul procesual al litigiului, determinat de reclamantă atât sub aspectul obiectului acțiunii, cât și în privința cauzei juridice, se constată că instanța de contencios administrativ a fost legal sesizată a se pronunța în primă instanță în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004. Din dispozițiile art. 8 alin. (1) ale legii sus-menționate rezultă că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui anularea unui act administrativ sau obligarea unei autorități administrative care refuză să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, precum și repararea pagubei care a fost cauzată prin actul considerat nelegal sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Conform acestei reglementări, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Aceeași lege definește în art. 2 alin. (1) lit. f) contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Constatând că acțiunea reclamantei se încadrează în ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la definirea obiectului litigiilor de contencios administrativ, Înalta Curte soluționează prezentul conflict negativ de competență, urmând a stabili că, în primă instanță este competentă să se pronunțe Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SA Vedea în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, A.V.A.S. - București, Agenția Domeniilor Statului, Ministerul Finanțelor Publice și A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - NN