ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5034/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 264/2/2011

pe rolul Curții de Apel București, reclamantele P.D. și P.A.D., în

contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Politiei Române și Inspecția

Muncii din Cadrul I.G.P.R. au solicitat anularea adresei din 30 noiembrie 2010

emisă de pârât, obligarea acestuia la încadrarea evenimentului ce face obiectul

procesului-verbal de cercetare din 08 ianuarie 2010 întocmit de Inspecția

Muncii din cadrul IGPR, în categoria accidentelor de muncă, cu consecința

acordării tuturor drepturilor ce decurg din aceasta încadrare.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

6496 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantele P.D. și P.A.D., în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul General al Poliției Române și Inspecția Muncii din cadrul

Inspectoratului General al Poliției Române, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin procesul-verbal atacat în prezenta

cauză s-a reținut faptul că, la data de 22 iulie 2009, agentul șef principal de

poliție P.A. din cadrul I.P.J. Ialomița - Poliția Orașului Țăndărei a fost

victima unui eveniment, soldat cu rănirea gravă și ulterior cu decesul său.

În fapt, polițistul

aflat într-un autoturism de serviciu din dotarea unității, în timp ce traversa

un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată, a intrat în coliziune cu un tren.

Evenimentul a fost

comunicat de îndată Compartimentului Inspecția Muncii din cadrul l.G.P.R. -

Direcția Management Resurse Umane, fiind demarate activitățile specifice de

cercetare.

Datorită

complexității cazului și necesității de a aduna probe cât mai concludente, care

să conducă la o atribuire obiectivă a caracterului evenimentului, prima

variantă a Procesului-verbal de cercetare a fost întocmită de comisia de

cercetare din cadrul I.P.J. Ialomița cu nr. 337904/A din 24 noiembrie 2009.

Ulterior, documentul

a fost înaintat spre avizare la Serviciul Inspecția Muncii din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor - Direcția Generală Management Resurse Umane, care

în urma analizării acestuia a dispus următoarele:

nou proces-verbal de cercetare, în care să fie stabilit clar și motivat

caracterul evenimentului, precum și completarea dosarului cu documente prin

care să fie susținută concluzia cercetării.

cercetării de către structura de inspecția muncii din cadrul I.G.P.R.

Procesul-verbal de

cercetare a evenimentului în forma finală a fost încheiat în data de 08

ianuarie 2010.

Din analiza probelor

administrate în dosarul de cercetare, comisia a stabilit faptul că evenimentul

din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă,

așa cum sunt prevăzute de art. 5 lit. g) și art. 30 din Legea nr. 319/2006,

fiind un accident în afara muncii.

Procesul-verbal de

cercetare din 08 ianuarie 2010 a fost înaintat Serviciului Inspecția Muncii din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor în vederea analizării și

avizării.

Prin adresa din 25

ianuarie 2010, structura ierarhic superioară din cadrul M.A.I. a avizat dosarul

de cercetare, constatând, de asemenea, faptul că evenimentul din data de 22

iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare,

principala cauză a evenimentului produs în data de 22 iulie 2009 o constituie

prezența pe pasajul de trecere la nivel cu calea ferată simultan a

autospecialei de poliție condusă de victimă și a locomotivei, care tracta

trenul de persoane nr. 8575 pe relația Slobozia - Fetești, fapt determinat de

nerespectarea de către agentul de poliție a semnificației indicatorului rutier

"Oprire", amplasat înaintea trecerii, pe fiecare dintre sensurile de

circulație ale drumului.

Din declarațiile

mecanicului de locomotivă și ale ajutorului său instanța a reținut faptul că

viteza de deplasare a trenului era de circa 45 - 50 km/h, datorită

temperaturilor ridicate din șină, precum și faptul că au fost executate semnale

repetate de atenție cu fluierul locomotivei, iar autospeciala de poliție nu

avea în funcțiune semnalele acustice sau luminoase.

De asemenea, la

verificarea vizuală a centurilor de siguranță din autospeciala de poliție, s-a

constatat faptul că acestea nu prezintă urme vizibile de solicitare mecanică

specifice producerii impactului, situație de fapt care coroborată cu

declarațiile martorilor (lucrătorii S.N.C.F.R. au declarat că polițistul nu

purta centura de siguranța) și cu mențiunile din procesul-verbal de cercetare

la fața locului, privind poziția în care a fost găsit polițistul, a condus la

concluzia că la momentul impactului polițistul nu purta centură de siguranță.

Din rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești din data de 22 martie 2010 în

Dosarul nr. 1624/P/2009, rezultă faptul că numiții V.G. și B.C. (mecanicul de

locomotivă și ajutorul acestuia) nu se fac vinovați de uciderea din culpă a

numitului P.A., ci această faptă s-a produs din culpa exclusivă a victimei,

motiv pentru care nu se va începe urmărirea penală.

Instanța de fond a

reținut faptul că agentul șef principal P.A. a utilizat autospeciala de poliție

fără a avea acest drept.

Mai mult, așa cum

rezultă din documentele existente la dosarul de cercetare (declarațiile

colegilor și superiorului ierarhic direct al victimei, atașate în fotocopie la

dosarul cauzei) în ziua de 22 iulie 2009 ora 13,30, lucrătorii Poliției

Orașului Țăndărei participau la activitatea de evaluare a activităților

structurii pentru primul semestru al anului 2009 (bilanțul), sarcină

obligatorie pentru întreg personalul în sensul obligativității asigurării

prezenței personalului în cadrul acestei ședințe de bilanț, însă s-a constatat

că agentul de poliție P.A. a părăsit locul de desfășurare a ședinței în jurul

orei 14,45, pe timpul pauzei acordate, fără a-și anunța șeful ierarhic sau

colegii.

Astfel, comisia de

cercetare a constatat faptul că agentul șef principal de poliție P.A. a

încălcat prevederile art. 22 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății

în muncă, art. 86 alin. (1) lit. b) și c) din Anexa la O.M.I.R.A. nr. 599/2008

pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a

structurilor M.A.I.

Astfel s-a reținut că

victima a preluat în fapt autoturismul, fără a avea acest drept de a-l conduce,

împrejurare rezultată atât din ordinele prin care superiorul ierarhic al

victimei a stabilit pentru ziua respectivă misiunea fiecărui agent de poliție.

Curtea reține faptul

că au fost încălcate și prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe

drumurile publice, prin nerespectarea semnificației indicatorului rutier

"Oprire", amplasat la trecerea la nivel cu calea ferată.

Pentru toate aceste

considerente, instanța a apreciat că în mod legal comisia de cercetare a

stabilit faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în

categoria accidentelor de muncă, așa cum sunt prevăzute de art. 5 lit. g) și

art. 30 din Legea nr. 319/2006, fiind un accident în afara muncii, astfel cum

este definit de art. 2 pct. 11 din Anexa la H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății

în muncă nr. 319/2006.

de P.D. și P.A.D.

Recurentele au

criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că

încadrarea accidentului ca fiind în afara muncii este o gravă eroare comisă de

membrii comisiei de cercetare, întrucât au fost ignorate adresele emise de IPJ

Ialomița imediat după eveniment, din care rezultă fără nici un echivoc faptul

că defunctul P.A. s-a aflat în misiune atunci când a avut loc accidentul

rutier.

Recurentele au arătat

că instanța de fond a tratat cu superficialitate cererea reclamantelor, fără a

stabili adevărul în cauză, deși au fost administrate probe, iar instanța nu a

realizat o judecată corectă și imparțială.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte

de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu au fost

timbrat cu taxa de timbru datorată, deși recurentele au fost citate cu

mențiunea achitării taxei datorate pentru soluționarea recursului declarat.

Înalta Curte reține

că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei

și cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată

prin Legea nr. 123/1997.

Având în vedere

faptul că recurentele nu și-au îndeplinit obligația ce le revenea, conform

prevederilor legale arătate, Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din

O.G. nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

formulat de P.D. și P.A.D. împotriva Sentinței nr. 6496 din 7 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN