ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5034/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată sub nr. 264/2/2011 pe rolul Curții de Apel București, reclamantele P.D. și P.A.D., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Politiei Române și Inspecția Muncii din Cadrul I.G.P.R. au solicitat anularea adresei din 30 noiembrie 2010 emisă de pârât, obligarea acestuia la încadrarea evenimentului ce face obiectul procesului-verbal de cercetare din 08 ianuarie 2010 întocmit de Inspecția Muncii din cadrul IGPR, în categoria accidentelor de muncă, cu consecința acordării tuturor drepturilor ce decurg din aceasta încadrare. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6496 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele P.D.

și P.A.D., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspecția Muncii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin procesul-verbal atacat în prezenta cauză s-a reținut faptul că, la data de 22 iulie 2009, agentul șef principal de poliție P.A. din cadrul I.P.J. Ialomița - Poliția Orașului Țăndărei a fost victima unui eveniment, soldat cu rănirea gravă și ulterior cu decesul său. În fapt, polițistul aflat într-un autoturism de serviciu din dotarea unității, în timp ce traversa un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată, a intrat în coliziune cu un tren. Evenimentul a fost comunicat de îndată Compartimentului Inspecția Muncii din cadrul l.G.P.R.

- Direcția Management Resurse Umane, fiind demarate activitățile specifice de cercetare. Datorită complexității cazului și necesității de a aduna probe cât mai concludente, care să conducă la o atribuire obiectivă a caracterului evenimentului, prima variantă a Procesului-verbal de cercetare a fost întocmită de comisia de cercetare din cadrul I.P.J. Ialomița cu nr. 337904/A din 24 noiembrie 2009. Ulterior, documentul a fost înaintat spre avizare la Serviciul Inspecția Muncii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală Management Resurse Umane, care în urma analizării acestuia a dispus următoarele: 1. Întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare, în care să fie stabilit clar și motivat caracterul evenimentului, precum și completarea dosarului cu documente prin care să fie susținută concluzia cercetării.

2. Finalizarea cercetării de către structura de inspecția muncii din cadrul I.G.P.R. Procesul-verbal de cercetare a evenimentului în forma finală a fost încheiat în data de 08 ianuarie 2010. Din analiza probelor administrate în dosarul de cercetare, comisia a stabilit faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă, așa cum sunt prevăzute de art. 5 lit. g) și art. 30 din Legea nr. 319/2006, fiind un accident în afara muncii. Procesul-verbal de cercetare din 08 ianuarie 2010 a fost înaintat Serviciului Inspecția Muncii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor în vederea analizării și avizării. Prin adresa din 25 ianuarie 2010, structura ierarhic superioară din cadrul M.A.I.

a avizat dosarul de cercetare, constatând, de asemenea, faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă. Instanța de primă jurisdicție a reținut că așa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare, principala cauză a evenimentului produs în data de 22 iulie 2009 o constituie prezența pe pasajul de trecere la nivel cu calea ferată simultan a autospecialei de poliție condusă de victimă și a locomotivei, care tracta trenul de persoane nr. 8575 pe relația Slobozia - Fetești, fapt determinat de nerespectarea de către agentul de poliție a semnificației indicatorului rutier "Oprire", amplasat înaintea trecerii, pe fiecare dintre sensurile de circulație ale drumului.

Din declarațiile mecanicului de locomotivă și ale ajutorului său instanța a reținut faptul că viteza de deplasare a trenului era de circa 45 - 50 km/h, datorită temperaturilor ridicate din șină, precum și faptul că au fost executate semnale repetate de atenție cu fluierul locomotivei, iar autospeciala de poliție nu avea în funcțiune semnalele acustice sau luminoase. De asemenea, la verificarea vizuală a centurilor de siguranță din autospeciala de poliție, s-a constatat faptul că acestea nu prezintă urme vizibile de solicitare mecanică specifice producerii impactului, situație de fapt care coroborată cu declarațiile martorilor (lucrătorii S.N.C.F.R. au declarat că polițistul nu purta centura de siguranța) și cu mențiunile din procesul-verbal de cercetare la fața locului, privind poziția în care a fost găsit polițistul, a condus la concluzia că la momentul impactului polițistul nu purta centură de siguranță.

Din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești din data de 22 martie 2010 în Dosarul nr. 1624/P/2009, rezultă faptul că numiții V.G. și B.C. (mecanicul de locomotivă și ajutorul acestuia) nu se fac vinovați de uciderea din culpă a numitului P.A., ci această faptă s-a produs din culpa exclusivă a victimei, motiv pentru care nu se va începe urmărirea penală. Instanța de fond a reținut faptul că agentul șef principal P.A. a utilizat autospeciala de poliție fără a avea acest drept.

Mai mult, așa cum rezultă din documentele existente la dosarul de cercetare (declarațiile colegilor și superiorului ierarhic direct al victimei, atașate în fotocopie la dosarul cauzei) în ziua de 22 iulie 2009 ora 13,30, lucrătorii Poliției Orașului Țăndărei participau la activitatea de evaluare a activităților structurii pentru primul semestru al anului 2009 (bilanțul), sarcină obligatorie pentru întreg personalul în sensul obligativității asigurării prezenței personalului în cadrul acestei ședințe de bilanț, însă s-a constatat că agentul de poliție P.A. a părăsit locul de desfășurare a ședinței în jurul orei 14,45, pe timpul pauzei acordate, fără a-și anunța șeful ierarhic sau colegii. Astfel, comisia de cercetare a constatat faptul că agentul șef principal de poliție P.A.

a încălcat prevederile art. 22 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, art. 86 alin. (1) lit. b) și c) din Anexa la O.M.I.R.A. nr. 599/2008 pentru aprobarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a structurilor M.A.I. Astfel s-a reținut că victima a preluat în fapt autoturismul, fără a avea acest drept de a-l conduce, împrejurare rezultată atât din ordinele prin care superiorul ierarhic al victimei a stabilit pentru ziua respectivă misiunea fiecărui agent de poliție. Curtea reține faptul că au fost încălcate și prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin nerespectarea semnificației indicatorului rutier "Oprire", amplasat la trecerea la nivel cu calea ferată.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că în mod legal comisia de cercetare a stabilit faptul că evenimentul din data de 22 iulie 2009 nu se încadrează în categoria accidentelor de muncă, așa cum sunt prevăzute de art. 5 lit. g) și art. 30 din Legea nr. 319/2006, fiind un accident în afara muncii, astfel cum este definit de art. 2 pct. 11 din Anexa la H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006. 3. Recursul declarat de P.D. și P.A.D. Recurentele au criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că încadrarea accidentului ca fiind în afara muncii este o gravă eroare comisă de membrii comisiei de cercetare, întrucât au fost ignorate adresele emise de IPJ Ialomița imediat după eveniment, din care rezultă fără nici un echivoc faptul că defunctul P.A.

s-a aflat în misiune atunci când a avut loc accidentul rutier. Recurentele au arătat că instanța de fond a tratat cu superficialitate cererea reclamantelor, fără a stabili adevărul în cauză, deși au fost administrate probe, iar instanța nu a realizat o judecată corectă și imparțială. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu au fost timbrat cu taxa de timbru datorată, deși recurentele au fost citate cu mențiunea achitării taxei datorate pentru soluționarea recursului declarat. Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei și cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G.

nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997. Având în vedere faptul că recurentele nu și-au îndeplinit obligația ce le revenea, conform prevederilor legale arătate, Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul formulat de P.D. și P.A.D. împotriva Sentinței nr. 6496 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - NN