ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4619/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4619/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față:

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei.

Prin

cererea înregistrată sub nr. 879/36/2011 la Curtea de Apel Constanța,

reclamanta O.G.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea

dosarului 19223/CC prin emiterea unei decizii reprezentând titlul de

despăgubire, la valoarea de piața a imobilului, într-un termen de 30 de zile de

la rămânerea irevocabila a hotărârii; obligarea pârâtului la plata sumei de 100

lei pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la

expirarea termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea deciziei și până la

executarea obligației.

Pârâtul

legal citat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Prin

Sentința nr. 351/CA din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în dosarul

înregistrat sub nr. 19223/CC privind pe reclamantă.

A

respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor

cominatorii, ca inadmisibil.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantei i-a fost recunoscută

calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent prin

Dispoziția nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța în temeiul

art. 1 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în

soluționarea notificării nr. 149114/2001.

Reclamantul

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren

individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată.

Curtea

a reținut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce

reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o

despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă

și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în

condițiile acordării sumelor stabilite de evaluator, într-un termen rezonabil.

A

apreciat Curtea că neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice

necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp de 4 ani de

la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare

a dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil,

astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă care

să justifice existența unor motive obiective, pentru care cererea reclamantei

nu a fost încă analizată.

În

ceea ce privește capătul doi din acțiunea reclamantei Curtea a constatat că

este inadmisibil în considerarea dispozițiilor art. 24 și 28 din Legea nr.

554/2004 cu raportare la art. 380

3

alin. (5) din C. proc. civ.

3.

Recursul declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta

a susținut, în esență că instanța de fond în mod greșit a reținut că

autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De

asemenea, recurenta a arătat că în cadrul procedurii administrative

reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe

etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării

dosarelor, etapa evaluării și etapa emiterii titlului de despăgubire.

În

cauza dedusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost

parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziția nr. 266/2005 emisă de

Primarul Municipiului Constanța a fost transmis de Primăria municipiului

Constanța, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la

Secretariatul Comisiei sub nr. 19223/CC. Totodată dosarul amintit a fost

analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a

imobilului și s-a constatat că dosarul trebuie completat cu mai multe

informații și documente.

Recurenta

a mai susținut că în mod neîntemeiat prima instanță a obligat pârâta să emită

decizia de despăgubire, având în vedere că acțiunea în obligare direct de

emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste

etapele administrative, este nu numai nejudicioasă dar poate conduce și la

conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un

litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art.

22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la

îndeplinire de către autoritate într-un mod voluntar, în caz contrar devenind

aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

4.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

cauză, este necontestat că intimata reclamantă este beneficiara Dispoziției nr.

266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța transmisă, împreună cu

dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

De

asemenea, este necontestat că intimata reclamantă a notificat autoritatea

competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu.

Totodată,

din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că

dosarul privind Dispoziția nr. 266/2005 a rămas în nelucrare la autoritatea

recurentă.

În

jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o

asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire

reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în

acțiunile administrației.

Recursul

formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora:

"(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se

suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a

titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr.

653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada

prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de

despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite".

În

privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor

norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C.

proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată,

din momentul intrării lor în vigoare.

În

ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele

constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai

multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele,

următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:

-

Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și

întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de

garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul

Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în

contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de

dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;

-

De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea

titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul

A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,

înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în

aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia

măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire

depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul

delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub

incidența O.U.G. nr. 4/2012;

-

Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă

până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului

la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se

executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire

nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum

susține autorul excepției;

-

Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile

constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un

scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și

sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în

domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de

către stat prin măsurile respective;

-

Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data

de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri

judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute

în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri

rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și

valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

-

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr.

60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în

cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen

de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv

în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității

militare debitoare;

-

O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot

pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va

reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr,

instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza

Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o

marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze

respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de

proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.

În

concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de

fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de

termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea

Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai

sus.

Astfel

fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că

autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în

termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012,

cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 351/CA din 20 octombrie 2011 a Curții de

Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că obligă autoritatea pârâtă să emită titlul de

despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV