ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4619/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată sub nr. 879/36/2011 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta O.G.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea dosarului 19223/CC prin emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, la valoarea de piața a imobilului, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii; obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la expirarea termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea deciziei și până la executarea obligației.

Pârâtul legal citat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 351/CA din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în dosarul înregistrat sub nr. 19223/CC privind pe reclamantă. A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la restituire prin echivalent prin Dispoziția nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța în temeiul art. 1 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în soluționarea notificării nr. 149114/2001. Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul compus din teren individualizat conform datelor menționate în cererea de chemare în judecată.

Curtea a reținut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării sumelor stabilite de evaluator, într-un termen rezonabil.

A apreciat Curtea că neefectuarea nici uneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire, într-un interval de timp de 4 ani de la data înregistrării dosarului, poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă care să justifice existența unor motive obiective, pentru care cererea reclamantei nu a fost încă analizată. În ceea ce privește capătul doi din acțiunea reclamantei Curtea a constatat că este inadmisibil în considerarea dispozițiilor art. 24 și 28 din Legea nr. 554/2004 cu raportare la art. 380 3 alin. (5) din C. proc.

civ. 3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență că instanța de fond în mod greșit a reținut că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, recurenta a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării și etapa emiterii titlului de despăgubire.

În cauza dedusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent Dispoziția nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța a fost transmis de Primăria municipiului Constanța, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 19223/CC. Totodată dosarul amintit a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și s-a constatat că dosarul trebuie completat cu mai multe informații și documente.

Recurenta a mai susținut că în mod neîntemeiat prima instanță a obligat pârâta să emită decizia de despăgubire, având în vedere că acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritate într-un mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În cauză, este necontestat că intimata reclamantă este beneficiara Dispoziției nr. 266/2005 emisă de Primarul Municipiului Constanța transmisă, împreună cu dosarul, autorității publice recurente în condițiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De asemenea, este necontestat că intimata reclamantă a notificat autoritatea competentă încă din anul 2001 pentru restituirea imobilului în litigiu. Totodată, din actele și lucrările cauzei, judecătorul fondului a reținut în mod corect că dosarul privind Dispoziția nr. 266/2005 a rămas în nelucrare la autoritatea recurentă. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Recursul formulat este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite". În privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește: - Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar; - De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G.

nr. 4/2012; - Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției; - Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective; - Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților,

cât și valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare; - De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare; - O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare. În concluzie, acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind, recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 351/CA din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că obligă autoritatea pârâtă să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV