ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pin acțiunea formulată, reclamanta SC T.S. SRL, prin reprezentant legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mureș și SC B.T.

SRL, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: - obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata către reclamantă a sumei de 429.356,64 lei, constând în prejudiciul produs societății reclamante în perioada 01 ianuarie 2010-30 iunie 2011, prin desființarea abuzivă a cursei regulate de persoane pe traseul, ruta „ Tg-Mureș-Sântana de Mureș-Curteni”; - obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata către reclamantă a sumei de 572.475,52 lei, constând în câștigul nerealizat ca urmare a imposibilității prelungirii licenței de traseu pe aceeași rută cu încă 2 ani, pentru perioada 01 iulie 2011-30 iunie 2013; - obligarea celor doi pârâți la plata dobânzilor legale aferente sumelor de mai sus, până la stingerea debitului; - recunoașterea bonificației aferente vechimii pe traseu, cuvenită pentru perioada de atribuire a traseului din 01 iulie 2008-30 iunie 2011, precum și bonificația care s-ar fi cuvenit reclamantei pentru perioada de prelungire a licențelor de traseu (01 iulie 2011-30 iunie 2013). În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului M.I.R.A.

nr. 353/2007, O.U.G. nr. 73/2007, Ordinului M.T. nr. 1892/2006, Legii nr. 92/2007 privind transportul public local, art. 998-999 din vechiul C. civ. (în vigoare la data faptelor), art. 1357 și urm. din noul C. civ. Prin sentința civilă nr. 1137 din 26 septembrie 2012, Tribunalul Specializat Mureș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ, reținând dispozițiile Legii nr. 554/2004 și nu ale O.U.G. nr. 34/2006. Pe rolul acestui tribunal cererea a fost înregistrată sub nr. 447/1371/2012, la data de 30 octombrie 2012. La termenul din 26 iunie 2013, reclamanta a insistat ca cererea să fie soluționată în baza prevederilor C. civ. și a precizat că nu atacă un act administrativ, ci solicită repararea prejudiciului produs reclamantei prin neprelungirea licenței de traseu.

Prin sentința nr. 2762 din 3 iulie 2013, Tribunalul Mureș - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, a declinat competența soluționării cererii formulate de reclamanta SC T.S. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mureș și SC B.T. SRL, în favoarea Tribunalului Specializat Mureș, a constatat ivit conflict negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Târgu-Mureș pentru stabilirea instanței competente. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în esență, următoarele: Cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată expres pe prevederile C. civ. și anume cele referitoare la acțiunea în răspundere civilă delictuală; că, inclusiv în fața acestei instanțe, reclamanta, prin apărător, a insistat în soluționarea cauzei în baza prevederilor C. civ.

și nu ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Reținând că prezentul litigiu se poartă între profesioniști și este întemeiat în mod expres pe prevederile Codului civil, având în vedere că nu se contestă un administrativ propriu zis sau asimilat, ținând cont de principiul disponibilității și de calificarea dată în cunoștință de cauză de către reclamantă, instanța a apreciat că în speță competența aparține Tribunalului Specializat Mureș. Prin Încheierea nr. 76/CC din 5 noiembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Specializat Mureș și Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că potrivit precizărilor formulate de către reclamantă acțiunea este una în răspundere delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998-999 din vechiul C. civ., neexistând în cauză niciun act administrativ susceptibil a fi anulat de instanța de contencios administrativ, precum și faptul că, în virtutea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește obiectul cererii, iar, în toate cazurile, judecătorul hotărăște numai asupra obiectului cauzei deduse judecății. Cum potrivit obiectului judecății stabilit de către reclamant este vorba de un litigiu întemeiat pe prevederile art. 998-999 C. civ. și care se poartă între profesioniști, curtea a reținut că, în cauză, competența stabilită în raport cu valoarea obiectului cererii revine, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., Tribunalului Specializat Mureș. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că potrivit prevederilor art. 8 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. nr. 71/2011, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 C. civ.

„(.) include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.", iar Consiliul Județean Mureș este un organ colegial format din 34 consilieri plus președinte, conform art. 88 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aleși în baza Legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale nr. 67/2004, republicată și nu poate fi asimilat profesionistului, acesta nefiind parte din vreo categorie la care se referă art. 8 din Legea nr. 71/2011.

Recurentul mai arată că, în condițiile reglementărilor actuale ale art. 720 1 C. proc. civ., poate fi considerat un litigiu ca fiind de competența Tribunalului Specializat numai dacă se poartă între profesioniști, conform definiției date de art. 8 din Legea nr. 71/2011 și dacă derivă din raporturi contractuale. Astfel, textul art. 720 1 C. proc. civ. impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, respectiv calitatea de profesioniști pentru ambele părți și existența unui raport contractual între aceștia, or, Consiliul Județean Mureș nu este profesionist în sensul art. 8 din Legea nr. 71/2011 și nici nu se află în raporturi contractuale cu reclamanta. Se mai arată de către recurent că în cauză se invocă ca temei juridic prevederile C. civ.

referitoare la răspunderea delictuală pentru fapta proprie, iar în motivarea cererii se susține că prejudiciul produs este urmare a actualizării abuzive de către autoritatea publică județeană a Programului județean de transport rutier public de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 2008 - 2011, prin Hotărârea nr. 179 din 17 decembrie 2009, respectiv prin eliminarea abuzivă a traseului - ruta Tîrgu Mureș - Sîntana de Mureș - Curteni. Subliniază recurentul că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz, iar cei nemulțumiți de deciziile autorităților administrației publice locale se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

De asemenea, se mai subliniază în motivele de recurs că transportul public local face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, iar potrivit art. 51 alin. (4) din acest act normativ, soluționarea litigiilor derivate din prestarea serviciilor de utilități publice, printre care și cele privind acordarea de despăgubiri, se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului." În opinia recurentului, calitatea de comerciant a reclamantei nu schimbă natura prezentei cauze, respectiv a pretențiilor formulate, competența materială de judecare a prezentei cauze aparținând Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: Curtea de Apel a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Înalta Curte are în vedere faptul că, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu Consiliul Județean Mureș și SC B.T.

SRL, reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata către reclamantă a sumei de 429.356,64 lei, reprezentând prejudiciul produs societății reclamante în perioada 01 ianuarie 2010-30 iunie 2011, prin desființarea abuzivă a cursei regulate de persoane pe traseul, ruta „ Tg-Mureș-Sântana de Mureș-Curteni”, respectiv a sumei de 572.475,52 lei, reprezentând câștigul nerealizat ca urmare a imposibilității prelungirii licenței de traseu pe aceeași rută cu încă 2 ani, pentru perioada anterior menționată și la plata dobânzilor legale aferente sumelor de mai sus, până la stingerea debitului; recunoașterea bonificației aferente vechimii pe traseu, cuvenită pentru perioada de atribuire a traseului din 01 iulie 2008-30 iunie 2011, precum și bonificația care i s-ar fi cuvenit reclamantei pentru perioada de prelungire a licențelor de traseu (01 iulie 2011-30 iunie 2013). Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice (…)”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înțelege „ activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”. Raportat la aceste dispoziții legale și la situația de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Târgu Mureș că acțiunea este una în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ., în cauză neputându-se problema anulării vreunui act administrativ.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că la termenul din 26 iunie 2013 reclamanta a insistat ca cererea sa să fie soluționată în baza prevederilor C. civ. și a precizat că nu atacă un act administrativ, ci solicită repararea prejudiciului produs reclamantei prin neprelungirea licenței de traseu. Or, în raport de prevederile art. 129 C. proc. civ., judecătorul poate da o corectă calificare cererii, dar nu poate încălca principiului disponibilității și nici nu îl poate sili pe reclamant în procedura pe care judecătorul o apreciază ca fiind corectă. Urmează ca judecătorul fondului să stabilească în ce măsură pretențiile reclamantei sunt susținute de temeiul juridic invocat de aceasta.

Având în vedere că prezentul litigiu se poartă între profesioniști și este întemeiat în mod expres pe prevederile C. civ., că în speță nu se contestă un administrativ propriu zis sau asimilat și ținând cont de principiul disponibilității și de calificarea dată în mod expres de către reclamantă, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competența aparține Tribunalului Specializat Mureș. Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit instanța de fond că în pricina de față competența judecării cauzei în primă instanță aparține Tribunalul Specializat Mureș. Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Mureș împotriva Încheierii nr. 76/CC din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.