ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra

cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1153/P/2008 din 12 februarie

2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații Ț.I.D.

(judecător la Curtea de Apel Timișoara) și P.M. ( procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246

C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a reținut că

petentul B.I. a formulat plângere penală împotriva celor doi magistrați

susținând că aceștia au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, întrucât prin sentința penală nr. 2457 din 3 iunie

1997, pronunțată de judecător Ț.I.D., în Dosarul nr. 2055/1997 al Judecătoriei

Ineu, în consens cu concluziile procurorului de ședință și P.M., s-a dispus

înlocuirea pedepsei amenzii penale, în sumă de 2.000.0000 rol, aplicată

petiționarului, prin sentința penală nr. 21/1996 a aceleiași instanțe, pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu executarea pedepsei în detenție,

în conformitate cu disp. art. 63

1

C. pen.

Motivele care au stat

la baza pronunțării acestei hotărâri au fost determinate și de recunoașterea

petentului că s-a sustras cu rea credință, de achitarea amenzii penale, deși a

avut posibilități materiale de plată.

S-a constatat, din

analiza actelor premergătoare efectuate în cauză că magistrații nu au făcut

decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor

legale fără a manifesta părtinire în soluția pronunțată.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, care, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a

respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 2701/1361/II/2/2009 din 25

martie 2009.

Nemulțumit și de

soluția procurorului șef de secție, petentul B.I., s-a adresat cu plângere, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței competente să judece infracțiunea

reclamată, în raport cu dispozițiile legale referitoare la competența după

calitatea persoanei.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată nu este

întemeiată, soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații

menționați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare

efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că

hotărârea a fost pronunțată, prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.

Împrejurarea că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată prin sentința penală nr. 245 din 3

iunie 1998 pronunțată de judecătorul Ț.I.D., după ce în cauză a pus concluzii și

procurorul P.M., prin care s-a dispus, în temeiul art. 63

1

C. pen.,

înlocuirea pedepsei amenzii de 2.000.000 ROL, cu pedeapsa de 10 luni

închisoare, „nemulțumire” pe care de altfel a reiterat-o în luna septembrie

2008, nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunii prev. de art. 246 C.

pen.

Pentru existența infracțiunii

prev. de art. 246 C. pen., este necesar ca inacțiunea sau acțiunea prin care

s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale unei persoane să fie săvârșite

cu vinovăție, în forma intenției. Aceasta înseamnă că făptuitorul, cu voință, a

efectuat acțiunea sa ori a rămas în pasivitate, a prevăzut că prin săvârșirea

acelei acțiuni sau inacțiuni se cauzează o vătămare a intereselor legale ale

unei persoane și a urmărit acest rezultat sau a acceptat producerea lui.

Raportând conținutul

infracțiunii la activitățile desfășurate de magistrați, rezultă că aceștia au

efectuat activități și au întocmit acte în virtutea dreptului în care au fost

investiți în funcțiile pe care le îndeplinesc, cu respectarea dispozițiilor

legale și prin interpretarea probelor, neexistând indicii din care să rezulte

comiterea vreunei infracțiuni, deci nici a aceleia sub aspectul căreia s-au

efectuat verificări.

Dacă s-ar admite că

împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile sau a celor care au pus

concluzii se poate face plângere penală, în absența unor elemente care să

contureze o eventuală activitate infracțională, ar însemna că s-ar institui căi

de atac neprevăzute de lege, ceea ce nu este admisibil.

Instituind procedura

de la art. 278

1

C. proc. pen., privind accesul liber la justiție,

legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-și apăra

interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale,

fără însă‚ ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă.

În consecință, având

în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile

de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să

atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul B.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.I. împotriva rezoluției nr. 1153/P/2008

din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o

menține.

Obligă petiționarul

să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 ianuarie 2010.