ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2955/2014

Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub numărul 19810/325/2014, condamnatul B.D.I. a solicitat aplicarea legii mai favorabile, arătând că odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 1 februarie 2014, au fost abrogate sau modificate articole din Legea nr. 78/2000 pentru care acesta a fost condamnat. Prin Sentința penală nr. 2.849 din 11 iulie 2014, Judecătoria Timișoara a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, raportat la faptul că aceasta din urmă este instanța de executare și care a dispus condamnarea contestatorului la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, fiind emis și mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Prin Sentința penală nr. 181/PI din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 19810/325/2014, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul B.D.I. de aplicare a legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 cu modificările și completările ulterioare și a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare față de stat. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a constatat că petentul B.D.I.

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare în regim de detenție, prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, modificată prin Decizia penală nr. 3.166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 1006/1/2013, dispunându-se aplicarea următoarelor pedepse: 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, respectiv 3 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de contrabandă calificată, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) rap.

la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 17 lit. f) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, contopirea acestor pedepse efectuându-se fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă. Instanța a constatat că nici una din infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea petentului B.D.I. nu a fost dezincriminată, infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 a fost preluată de noul C. pen., intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, de art. 367 noul C. pen.

sub denumirea de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbându-se regimul sancționator, această infracțiune fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi sau atunci când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. a fost preluată de noul C. pen. de art. 290 C. pen., cu aceeași denumire, regimul sancționator fiind pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, iar infracțiunea de contrabandă calificată, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) rap.

la art. 274 din Legea nr. 86/2006 subzistă în continuare, având același regim sancționator. Făcând analiza regimului sancționator al infracțiunilor enunțate mai sus, atât în legislația anterioară cât și cea prezentă, instanța a constatat că modificările legislative invocate de către contestator nu au nici un efect concret asupra situației condamnatului, întrucât pedepsele aplicate nu depășesc maximul pedepselor aplicabile conform noii legislații. Cu privire la pedepsele complementare, Curtea de Apel Timișoara a reținut că petentului B.D.I. i s-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. vechi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, iar acest cuantum al pedepselor complementare se încadrează în noua legislație, întrucât maximul duratei pedepselor complementare este de 5 ani.

S-a reținut că petentul a făcut referire la modificările Legii nr. 78/2000, respectiv la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 17 și 18 din aceeași lege, acestea din urmă abrogându-se, însă s-a constatat că în concret, aceste articole de lege nu au avut vreo influență cu privire la cuantumul pedepsei, astfel că aceste modificări legislative nu au nici o înrâurire asupra naturii pedepselor aplicate contestatorului, iar referirea că acesta nu a fost funcționar public și nu putea fi condamnat conform Legii nr. 78/2000 nu poate fi reținută la infracțiunea de dare de mită, astfel că toate observațiile contestatorului cu privire la această problemă au fost apreciate ca nefondate. De altfel, s-a constatat că petentul contestator a mai formulat cereri de acest gen, care au fost soluționate prin Sentința penală nr. 99 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins cererea acestuia, ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea condamnatului B.D.I. de aplicare a legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei sentințe, la data de 8 octombrie 2014, condamnatul B.D.I. a formulat contestație. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 octombrie 2014, fiind stabilit termen de judecată la data de 7 noiembrie 2014. Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul B.D.I. a solicitat admiterea contestației pentru argumentele expuse pe larg în prima parte a deciziei. Analizând contestația formulată de inculpatul B.D.I., prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit art. 6 alin. (1) - (3) C. pen., când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la executarea pedepsei, a intervenit o lege penală mai favorabilă, pedeapsa închisorii sau amenzii se reduce la maximul prevăzut de legea nouă, dacă sancțiunea aplicată este mai mare decât acest maxim, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii de legea nouă pentru aceeași infracțiune, dacă închisoarea este singura pedeapsă prevăzută pentru aceasta, iar închisoarea se înlocuiește cu amenda, care nu poate depăși maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeași infracțiune, când amenda este singura pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru aceasta.

Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. Astfel, singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă este aceea în care tratamentul sancționator aplicat excedează limitei maxime prevăzute de legea nouă. Scopul reglementării art. 6 din noul C. pen. este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare.

Principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă sau să înlocuiască o pedeapsă mai grea cu alta mai ușoară, legiuitorul prevăzând expres situațiile nou-create prin apariția legii penale noi și modul lor de rezolvare. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalității pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.

În cauza de față, așa cum corect a reținut și prima instanță, pedepsele aplicate condamnatului nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă, pentru a fi incidente în speță prevederile art. 6 alin. (1) C. pen. Verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 C. pen., a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate (indiferent de limitele în cadrul cărora, în legea veche, se situa acest cuantum și de raportul lui cu aceste limite) și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cel dintâi este superior celui de-al doilea, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la limita inferioară a acestui maxim. Așadar, Înalta Curte constată că persoana condamnată B.D.I.

a fost condamnată definitiv astfel: - pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior; - pentru infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare; - pentru infracțiunea de contrabandă calificată prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 17 lit. f) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. anterior, la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior au fost contopite aceste pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior (Decizia penală nr. 3.166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1006/1/2013). În prezent, infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 3 9/2003 este incriminată sub denumirea marginală de "constituire a unui grup infracțional organizat" la art. 367 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 1 și 5 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de asemenea, continuă să fie incriminată la art. 290 alin. (1) C. pen. și pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Infracțiunile de contrabandă prevăzute de art. 270 și art. 274 din Legea nr. 86/2006 nu au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., astfel că, aceste infracțiuni continuă să fie incriminate de disp. art. 270 alin. (1), (2), (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 și pedepsite cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. În ceea ce privește efectele procedurii recunoașterii vinovăției, se constată că nu există diferențe între art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. anterior și art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen. în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleași condiții de reglementare. Așadar, analizând pedepsele aplicate condamnatului B.D.I. raportat la textele în vigoare potrivit noii legi penale, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că pedepsele aplicate condamnatului nu depășesc maximul pedepselor aplicabile conform noii legislații, iar cuantumul pedepselor complementare aplicate acestuia se încadrează în noile dispoziții legale. Rațiunile care pot sta la baza modificării pedepsei rezultante aplicate printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care are autoritate de lucru judecat, nu subzistă, prin urmare în situația în care această pedeapsă răspunde exigențelor principiului legalității, cum este cazul de față.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că în cadrul procedurii prev. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu pot fi reanalizate și recalificate anumite acte materiale și implicit o reindividualizare a pedepsei, nemaifiind astfel posibilă o reanalizare a cauzei sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunilor. Astfel, schimbarea încadrării juridice a faptelor, înlăturarea unor dispoziții legale, astfel cum se solicită de apărare, ori reținerea de circumstanțe atenuante în situația cauzelor definitiv judecate, ar echivala cu reluarea procesului de individualizare judiciară a pedepsei, ceea ce nu este posibil în cadrul acestei proceduri. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că dispozițiile la care contestatorul condamnat face referire, respectiv art. 7 alin. (2), art. 17 și art. 18 din Legea nr. 78/2000, nu au avut vreo influență cu privire la cuantumul pedepsei.

Prin urmare, având în vedere susținerile condamnatului referitor la modificările, respectiv abrogarea unor articole din Legea nr. 78/2000, cu consecința înlăturării acestor prevederi legale, instanța de control judiciar, constată că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Timișoara faptul că aceste dispoziții nu au influențat cuantumul pedepsei aplicate petentului și prin urmare nu pot determina schimbarea pedepsei în sensul dispozițiilor art. 6 C. pen. În plus, prin sentința de condamnare, a fost stabilită, cu titlu definitiv, calitatea inculpatului condamnat B.D.I., avându-se în vedere calitatea sa de fost ofițer și faptul că a comis, printre altele, acte de corupție în mod repetat față de două categorii de funcționari publici cu atribuții privind frontiera de stat.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că în ceea ce îl privește pe condamnatul B.D.I., cererea de aplicare a legii penale mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 modificată și completată, a făcut obiectul Dosarului nr. 289/54/2014 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin Sentința penală nr. 99 din 26 februarie 2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1.040 din 24 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Concluzionând, având în vedere că infracțiunile pentru care petentul B.D.I. a fost condamnat continuă să fie incriminate și în prezent, iar pedepsele aplicate persoanei condamnate aflată în executarea acestora nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru a se reduce la acest maxim conform prevederilor art. 6 C. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondată contestația condamnatului.

În același sens sunt și dispozițiile art. 4 din Legea de punere în aplicare a noului C. pen., care prevăd că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sunt imperiul C. pen. anterior, care nu depășește maximul special prevăzut de noul C. pen., nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul B.D.I. împotriva Sentinței penale nr. 181/PI din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, și va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul B.D.I. împotriva Sentinței penale nr. 181/PI din 18 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2014. Procesat de GGC - MI