ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1237/2014

Asupra contestației de față: Prin Sentința penală nr. 82/PI din 4 martie 2014 Curtea de Apel Timișoara, secția penală în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013, a admis sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad, constituite în baza H.G. nr. 836/2013. În baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual rap. la art. 367 alin. (1) C. pen. actual, a redus pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. aplicată prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual a menținut cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma contopirii pedepsei aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc.

pen. A dispus efectuarea mențiunii privind modificările dispuse în prezenta hotărâre în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 295/2012 din 21 octombrie 2013 emis de Curtea de Apel Timișoara, la data rămânerii definitive a acesteia. S-a reținut că prin referatul Comisiei de evaluare a aplicării incidenței legii penale mai favorabile, constituite la nivelul Penitenciarului Timișoara, în baza H.G. nr. 836/2013, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 217 din 20 februarie 2014, a fost sesizată pentru a se pronunța dacă sunt incidente dispozițiile art. 6 noul C. pen. privind pedeapsa aplicată condamnatului D.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. S-a reținut că prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. 820/59/2011*, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului D.S.: în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat; în baza art. 65 alin. (3) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale; în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată; în baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale; în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen, au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, urmând ca inculpatul D.S.

să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea, după executarea pedepsei rezultante principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În cauză s-a constatat că dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. actual sancționează "inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup" cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Având în vedere că față de condamnatul D.S. s-a reținut cu caracter definitiv incidența dispozițiilor art. 320 1 C. pen. anterior, preluat și în noul C. proc. pen. în art. 396 alin. (10) C. proc.

pen., s-a constatat că prin aplicarea acestora maximul special al pedepsei sus menționate este de 3 ani și 4 luni închisoare, impunându-se reducerea pedepsei la această limită. S-a constatat, față de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. actual, că pedeapsa rezultantă ar fi de 4 ani și 4 luni închisoare. În contextul în care condamnatului D.S. i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, aceasta nedepășind maximul sus menționat, nefiind incidență legea nouă ca lege penală mai favorabilă conform art. 6 C. pen. actual, în acest sens, fiind și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012. Astfel, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G.

116/2013, instanța a admis sesizarea Comisiei din Penitenciarul Timișoara, constituite în baza H.G. nr. 836/2013 și în baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual rap. la art. 367 alin. (1) C. pen. actual, a redus pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. aplicată prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat la 3 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual a menținut cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S.

prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma contopirii pedepsei aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. Având în vedere că hotărârea nu aduce modificări ale dispozițiilor aflate în executare, pedeapsa rezultantă ce se execută rămânând neschimbată, a dispus efectuarea doar de mențiuni privind modificările dispuse prin prezenta hotărâre în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 295/2012 din 21 octombrie 2013 emis de Curtea de Apel Timișoara, la data rămânerii definitive a acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și a solicitat admiterea contestației în temeiul art. 425 alin. (7) lit. a) C. proc. pen., desființarea hotărârii atacate și în rejudecare respingerea sesizării formulată de Comisia din Penitenciarul Arad, întrucât greșit s-a reținut incidența disp. art. 6 C. pen. în raport de pedeapsa aplicată pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003. De asemenea, a susținut că în mod greșit s-a reținut ca ar fi incidente disp. art. 367 alin. (1) C. proc. pen., în realitate corespondență pentru art. 7 din Legea nr. 39/2003 se regăsește în alin. (2) al disp art. 367 C. pen., context în care pedeapsa aplicată nu depășește maximul special.

Examinând hotărârea atacata prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este întemeiată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Textul legal prevede imperativ când operează reducerea pedepsei închisorii sau amenzii, atunci când intervine o lege mai favorabilă după o hotărâre definitivă de condamnare și până la executarea completă a pedepsei - anume când pedeapsa definitiv aplicată depășește maximul special al pedepsei prevăzute în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. În această situație, pedeapsa aplicată se reduce până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. Conform art. 187 C. pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerate a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Coroborând dispozițiile legale enunțate reiese cu evidență că pedeapsa aplicată prin hotărâre definitivă se reduce în acest caz până la maximul special prevăzut de legea nouă care incriminează fapta în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Așadar, operează o singură reducere a pedepsei, fără posibilitatea aplicării succesive și a dispozițiilor privind recunoașterea vinovăției în sensul reducerii cu încă o treime a maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. Cauzele legale de reducere a pedepsei din reglementarea anterioară, respectiv dispozițiile privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005, regăsite și în dispozițiile legale în vigoare - art. 367 alin. (5) din noul C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ș.a, acționează succesiv asupra pedepsei și își produc efecte fiecare în parte, însă sunt incidente numai în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, chiar dacă intervine o lege penală mai favorabilă. Legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai prevăzută de legea nouă.

În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 a unei sancțiuni definitive aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului special prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai până la maximul special prevăzut de noua lege. Referitor la incidența dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., asupra pedepselor definitive, în situația prevăzută de art. 6 C. pen., se rețin următoarele: Prin Deciziile nr. 1483 și 1470 din 8 noiembrie 2011 Curtea Constituțională a României a statuat că, dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. - acordul de recunoaștere a vinovăției ce au o dublă natură - procesuală și de drept material - sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În acord cu Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, 1483 din 8 noiembrie 2011 ale Curții Constituționale, O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative, a prevăzut în art. XI că, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Așadar, prevederile art. 320 1 C. proc. pen. se aplică până la începerea cercetării judecătorești, iar în situații tranzitorii (recunoașterea vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi - anterior Legii nr. 202/2010, dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei se judecă potrivit legii noi - după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a introdus art. 320 1 C. proc. pen.) până la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 121/2011.

Prin urmare, cauza specială de reducere a pedepsei - art. 320 1 C. proc. pen. se aplică numai în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive (în situații tranzitorii) și nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile în faza executării. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice - unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului care prevede printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

Ca atare, nu există niciun argument juridic pentru ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin intervenirea unei legi mai favorabile care prevede o pedeapsă mai ușoară decât sancțiunea aplicată și care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, să opereze succesiv reducerea pedepsei - inițial până la maximul special prevăzut de legea nouă și apoi reducerea acestui maxim cu încă o treime ca urmare a judecării cauzei în fond prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara nu depășește maximul de pedeapsă prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen., cel de 5 ani, astfel încât să se impună reducerea până la această limită a pedepsei.

Instanța de fond în mod greșit a redus pedeapsa de la 3 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în faza executării pedepsei raportându-se la maximul special de pedeapsă prevăzut de art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 3 ani și 4 luni închisoare, calculat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior (actual art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) deși această cauză specială de reducere a pedepsei operează doar în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Maximul special pe care instanța de fond trebuia să-l aibă în vedere era cel de 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată de 3 ani și 6 luni închisoare nedepășindu-l, astfel încât nu se impunea reducerea acestuia.

Pentru aceste considerente, va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 82/PI din 4 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara -secția penală, privind pe intimatul condamnat D.S. Va desființa sentința penală și rejudecând va respinge sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad, constituită în baza H.G. nr. 836/2013. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 82/PI din 4 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul condamnat D.S. Desființează sentința penală și rejudecând: Respinge sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad, constituită în baza H.G. nr. 836/2013. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 100 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 8 aprilie 2014. Procesat de GGC - AM