ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1237/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1237/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației

de față:

Prin Sentința penală nr. 82/PI din 4 martie

2014 Curtea de Apel Timișoara, secția penală în baza art. 23 din Legea nr.

255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013, a admis sesizarea

Comisiei din Penitenciarul Arad, constituite în baza H.G. nr. 836/2013.

În baza art. 6 alin.

(1) C. pen. actual rap. la art. 367 alin. (1) C. pen. actual, a redus pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului D.S. aplicată prin

Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara,

definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție pentru infracțiunea de constituirea unui grup

infracțional organizat la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 6 alin.

(1) C. pen. actual raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual a

menținut cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

condamnatului D.S. prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17

octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma contopirii

pedepsei aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. cu pedeapsa de 3

ani închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

C. proc. pen.

A dispus efectuarea

mențiunii privind modificările dispuse în prezenta hotărâre în mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 295/2012 din 21 octombrie 2013 emis de Curtea

de Apel Timișoara, la data rămânerii definitive a acesteia.

S-a reținut că prin

referatul Comisiei de evaluare a aplicării incidenței legii penale mai

favorabile, constituite la nivelul Penitenciarului Timișoara, în baza H.G. nr.

836/2013, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 217 din 20 februarie

2014, a fost sesizată pentru a se pronunța dacă sunt incidente dispozițiile

art. 6 noul C. pen. privind pedeapsa aplicată condamnatului D.S. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen.

S-a reținut că prin

Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara

pronunțată în dosarul nr. 820/59/2011*, definitivă prin Decizia penală nr. 3166

din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus

condamnarea inculpatului D.S.: în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la o pedeapsă de 3 (trei) ani

și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un

grup infracțional organizat; în baza art. 65 alin. (3) C. pen. raportat la art.

7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 s-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale; în baza

art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a

fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată; în baza art. 65

alin. (2) C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei

principale; în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen, au fost

contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, urmând ca

inculpatul D.S. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni

închisoare și 3 (trei) ani interzicerea, după executarea pedepsei rezultante

principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen.

În cauză s-a

constatat că dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. actual sancționează

"inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau

sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup" cu închisoarea de la

unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Având în vedere că

față de condamnatul D.S. s-a reținut cu caracter definitiv incidența

dispozițiilor art. 320

1

C. pen. anterior, preluat și în noul C.

proc. pen. în art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a constatat că prin

aplicarea acestora maximul special al pedepsei sus menționate este de 3 ani și

4 luni închisoare, impunându-se reducerea pedepsei la această limită.

S-a constatat, față

de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. actual, că pedeapsa

rezultantă ar fi de 4 ani și 4 luni închisoare. În contextul în care

condamnatului D.S. i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni

închisoare, aceasta nedepășind maximul sus menționat, nefiind incidență legea

nouă ca lege penală mai favorabilă conform art. 6 C. pen. actual, în acest

sens, fiind și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012.

Astfel, în baza art.

23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. 116/2013, instanța

a admis sesizarea Comisiei din Penitenciarul Timișoara, constituite în baza

H.G. nr. 836/2013 și în baza art. 6 alin. (1) C. pen. actual rap. la art. 367

alin. (1) C. pen. actual, a redus pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată condamnatului D.S. aplicată prin Sentința penală nr. 258/PI din 24

octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr.

3166 din 17 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat la 3 ani și 4

luni închisoare.

În baza art. 6 alin.

(1) C. pen. actual raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. actual a

menținut cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

condamnatului D.S. prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a

Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 3166 din 17

octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma contopirii

pedepsei aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. cu pedeapsa de 3

ani închisoare aplicată în baza art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320

1

C. proc. pen.

Având în vedere că

hotărârea nu aduce modificări ale dispozițiilor aflate în executare, pedeapsa

rezultantă ce se execută rămânând neschimbată, a dispus efectuarea doar de

mențiuni privind modificările dispuse prin prezenta hotărâre în mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 295/2012 din 21 octombrie 2013 emis de

Curtea de Apel Timișoara, la data rămânerii definitive a acesteia.

Împotriva acestei

sentințe a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara

și a solicitat admiterea contestației în temeiul art. 425 alin. (7) lit. a) C.

proc. pen., desființarea hotărârii atacate și în rejudecare respingerea

sesizării formulată de Comisia din Penitenciarul Arad, întrucât greșit s-a

reținut incidența disp. art. 6 C. pen. în raport de pedeapsa aplicată pentru art.

7 din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, a

susținut că în mod greșit s-a reținut ca ar fi incidente disp. art. 367 alin.

(1) C. proc. pen., în realitate corespondență pentru art. 7 din Legea nr.

39/2003 se regăsește în alin. (2) al disp art. 367 C. pen., context în care

pedeapsa aplicată nu depășește maximul special.

Examinând hotărârea

atacata prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este

întemeiată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Timișoara pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii

sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea

aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru

infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Textul legal prevede

imperativ când operează reducerea pedepsei închisorii sau amenzii, atunci când

intervine o lege mai favorabilă după o hotărâre definitivă de condamnare și

până la executarea completă a pedepsei - anume când pedeapsa definitiv aplicată

depășește maximul special al pedepsei prevăzute în legea nouă pentru

infracțiunea săvârșită.

În această situație,

pedeapsa aplicată se reduce până la maximul special prevăzut de legea nouă

pentru infracțiunea săvârșită.

Conform art. 187 C.

pen., prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul

de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în

considerate a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Coroborând

dispozițiile legale enunțate reiese cu evidență că pedeapsa aplicată prin

hotărâre definitivă se reduce în acest caz până la maximul special prevăzut de

legea nouă care incriminează fapta în forma consumată, fără luarea în

considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Așadar, operează o

singură reducere a pedepsei, fără posibilitatea aplicării succesive și a

dispozițiilor privind recunoașterea vinovăției în sensul reducerii cu încă o

treime a maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea

săvârșită.

Cauzele legale de

reducere a pedepsei din reglementarea anterioară, respectiv dispozițiile

privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 9 alin. (2) din Legea

nr. 39/2003, art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, art.

10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005, regăsite și în dispozițiile legale

în vigoare - art. 367 alin. (5) din noul C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc.

pen., ș.a, acționează succesiv asupra pedepsei și își produc efecte fiecare în

parte, însă sunt incidente numai în cursul judecății, nu și după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, chiar dacă intervine o lege penală mai

favorabilă.

Legiuitorul nu a

înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a

sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care

excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care

nu mai prevăzută de legea nouă. În concluzie, verificând dacă se impune

modificarea, potrivit art. 6 a unei sancțiuni definitive aplicate, comparația

se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de

legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este

superior maximului special prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai

până la maximul special prevăzut de noua lege.

Referitor la

incidența dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (7) C. proc. pen.,

asupra pedepselor definitive, în situația prevăzută de art. 6 C. pen., se rețin

următoarele:

Prin Deciziile nr.

1483 și 1470 din 8 noiembrie 2011 Curtea Constituțională a României a statuat

că, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. - acordul de recunoaștere a

vinovăției ce au o dublă natură - procesuală și de drept material - sunt

neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai

favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și

care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor

juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub

legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În acord cu Deciziile

nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, 1483 din 8 noiembrie 2011 ale Curții

Constituționale, O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor

acte normative, a prevăzut în art. XI că, în cauzele aflate în curs de judecată

în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura

completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Așadar, prevederile

art. 320

1

C. proc. pen. se aplică până la începerea cercetării

judecătorești, iar în situații tranzitorii (recunoașterea vinovăției de către

inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi - anterior

Legii nr. 202/2010, dar care, depășind momentul procesual al începerii

cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei se judecă

potrivit legii noi - după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a

introdus art. 320

1

C. proc. pen.) până la primul termen de judecată

cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Ordonanței de

urgență nr. 121/2011.

Prin urmare, cauza

specială de reducere a pedepsei - art. 320

1

C. proc. pen. se aplică

numai în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive (în

situații tranzitorii) și nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului

retroactivității legii penale mai favorabile în faza executării. Nu ar putea fi

admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor

juridice - unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului care

prevede printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de

către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

Ca atare, nu există

niciun argument juridic pentru ca după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare prin intervenirea unei legi mai favorabile care prevede o pedeapsă

mai ușoară decât sancțiunea aplicată și care depășește maximul special prevăzut

de legea nouă, să opereze succesiv reducerea pedepsei - inițial până la maximul

special prevăzut de legea nouă și apoi reducerea acestui maxim cu încă o treime

ca urmare a judecării cauzei în fond prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 39/2003 prin Sentința penală nr. 258/PI din 24 octombrie 2012 a

Curții de Apel Timișoara nu depășește maximul de pedeapsă prevăzut de art. 367

alin. (1) C. pen., cel de 5 ani, astfel încât să se impună reducerea până la

această limită a pedepsei.

Instanța de fond în

mod greșit a redus pedeapsa de la 3 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 4 luni

închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. în faza

executării pedepsei raportându-se la maximul special de pedeapsă prevăzut de

art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 3 ani și 4 luni închisoare, calculat ca

urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior

(actual art. 396 alin. (10) C. proc. pen.) deși această cauză specială de

reducere a pedepsei operează doar în cursul judecății, până la pronunțarea unei

hotărâri definitive.

Maximul special pe

care instanța de fond trebuia să-l aibă în vedere era cel de 5 ani închisoare,

pedeapsa aplicată de 3 ani și 6 luni închisoare nedepășindu-l, astfel încât nu

se impunea reducerea acestuia.

Pentru aceste

considerente, va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 82/PI din 4 martie 2014 a

Curții de Apel Timișoara -secția penală, privind pe intimatul condamnat D.S.

Va desființa sentința

penală și rejudecând va respinge sesizarea Comisiei din Penitenciarul Arad,

constituită în baza H.G. nr. 836/2013.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite contestația formulată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Sentinței

penale nr. 82/PI din 4 martie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

privind pe intimatul condamnat D.S.

Desființează sentința

penală și rejudecând:

Respinge sesizarea

Comisiei din Penitenciarul Arad, constituită în baza H.G. nr. 836/2013.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina

statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 100

RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 8 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AM