ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3698/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 noiembrie 2005, reclamanta SC D. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC R.H.C. SRL, rezoluțiunea vânzării încheiate între părți la data de 29 noiembrie 2004, pe motiv de vicii ascunse privind calitatea mărfii cumpărate și obligarea pârâtei la plata sumei de 32.300 euro, echivalentul a 118.033,89 lei (12.300 euro, echivalentul a 44.947,89 lei contravaloare marfă nevandabilă și 20.000 euro, echivalentul a 73.086 lei, cu titlu de daune). Prin sentința comercială nr. 5168 din 15 iunie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția prematurității formulării acțiunii, ca neîntemeiată.

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.H.C. SRL, ca fiind prescris dreptul la acțiune. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere motivarea cererii reclamantei, în sensul că a cumpărat de la pârâtă marfă în valoare de 12.300 euro, respectiv scaune, însă după sosirea mărfii a constatat că nu corespunde calității mărfii solicitate și garantate de vânzător, deoarece s-a constatat că scaunele nu pot susține nici persoane cu o greutate normală de 30 - 70 kg. La data de 6 martie 2006, acțiunea a fost precizată de reclamantă în sensul că valoarea scaunelor cu vicii este de 12.300 euro, echivalentul a 428.126.000 lei.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtă la dosar, a fost invocată excepția prematurității acțiunii față de nerespectarea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. și excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit Decretului nr. 167/1958. Analizând cu prioritate aceste excepții, instanța a reținut, referitor la excepția prematurității acțiunii că față de înscrisurile existente la dosar, sunt îndeplinite condițiile art. 720 1 C. proc. civ. În ceea ce privește situația de fapt, a arătat că la data de 19 octombrie 2004, reclamanta a emis o comandă pentru tabureți plianți, comandă confirmată la data de 20 octombrie 2004 și modificată prin comanda din 27 octombrie 2004, stabilindu-se ca dată a livrării 30 noiembrie 2004 și, față de această situație de fapt, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un contract în formă simplificată, în condițiile art. 36 C. com.

Privind excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a considerat că în cauză se aplică prevederile art. 5 și art. 11 din Decretul nr. 167/1958, a reținut că prima reclamație în legătură cu viciile ascunse ale scaunelor datează din ianuarie 2005 și cum acțiunea a fost formulată la data de 30 noiembrie 2005, a constatat încălcat termenul de prescripție prevăzut de art. 5 și 11 din Decretul nr. 167/1958 și art. 70 alin. (2) C. com. Prin decizia comercială nr. 668 din 13 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel, pornind de la dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ., aplicabile și în materie comercială, a reținut că buna credință a intimatei este confirmată și de toate precizările pe care aceasta le-a făcut în toate actele de corespondență cu apelanta, precum și de intenția acesteia de a înlocui scaunele cu defecte. A mai reținut și că este adevărat că anumite afirmații din cuprinsul unor adrese sunt tendențioase, adică cele în sensul că „există și soluția de a vinde acest produs ca suport pentru flori”, dar acestea nu sunt suficiente pentru a proba existența vicleniei intimatei-pârâte cu privire la ascunderea viciilor lucrurilor vândute, vicii despre care aceasta ar fi știut anterior vânzării, dar cu rea-credință nu le-ar fi adus la cunoștință cumpărătoarei.

În consecință, instanța de apel a constatat că apelanta nu a făcut dovada ascunderii cu viclenie de către intimata-pârâtă a viciilor lucrurilor vândute, situație în care în mod întemeiat prima instanță a considerat că termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute este cel de 6 luni, potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și deciziei din apel și reținerea cauzei spre rejudecare sau trimiterea dosarului în acest sens la instanța competentă.

Recurenta-reclamantă susține astfel că instanțele care s-au pronunțat în cauză au judecat cauza fără a administra suficiente probe privind dovedirea viciului ascuns, ceea ce a determinat insuficiența în a determina și aprecia corect în ce măsură aceste vicii au fost ascunse sau nu cu viclenie. Arată că, deși a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se determina defecțiunile de calitate a mărfii, instanța de fond nu a administrat alte probe, limitându-se la documentele depuse, iar instanța de apel a respins cererea sa ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2006, în împrejurarea în care, judecarea excepției era strâns legată de chiar judecarea fondului și în care instanța nu se putea pronunța pe excepție decât administrând dovezi în legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii, impunându-se ca necesară unirea excepției cu fondul conform art. 137 alin. (2) C. proc.

civ. În fine, arată că fără realizarea expertizei nu se poate dovedi în ce măsură viciile mărfii în discuție sunt grave și au fost ascunse cu viclenie și nici judecătorul nu poate afla adevărul și aplica corect legea, cu atât mai mult cu cât părțile au calitatea de comercianți, desfășurând activități de comerț în calitate de profesioniști. Recursul este fondat.

Examinând susținerile reclamantei formulate în recurs, în raport de soluțiile pronunțate în cauză și de dispozițiile legale aplicabile în speță se constată că sunt întemeiate, întrucât, într-adevăr pentru o corectă dezlegare a litigiului dedus judecății s-ar fi impus unirea excepției cu fondul și încuviințarea probei cu expertiza tehnică și nu respingerea ei, ca nefiind utilă și concludentă cauzei, astfel cum eronat a apreciat instanța de apel prin încheierea pronunțată la 10 noiembrie 2006. Nici modul de soluționare a cauzei adoptat de prima instanță, fundamentat doar pe documentele depuse de părți la dosarul cauzei nu a condus la pronunțarea unei soluții la adăpost de orice critică, în contextul în care în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc.

civ. judecătorii pot ordona, chiar din oficiu, administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și, în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, se impunea efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă viciile mărfii vândute au fost vicii ascunse cu viclenie.

Astfel fiind, se va admite recursul reclamantei și, având în vedere că soluționarea cauzei s-a făcut pe cale de excepție de către ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză, vor fi casate ambele hotărâri și se va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru completarea probatoriului, prin efectuarea unei expertize care să stabilească natura viciilor, respectiv dacă acestea au fost sau nu ascunse cu viclenie, pentru ca, în funcție de rezultatul obținut, să se poată aplica corect termenul de prescripție, în raport de dispozițiile art. 5 și 11 din Decretul nr. 167/1958, ținând cont totodată, dacă se va păși pe fond și că dovada relei credințe nu se prezumă, nu poate fi apreciată doar în funcție de corespondența purtată între părți, că trebuie temeinic dovedită, expertiza putând oferi elemente de un real sprijin și în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Milano, Italia împotriva Deciziei comerciale nr. 668 din 13 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și sentința nr. 5168 din 15 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2008.