ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3698/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3698/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2005, reclamanta SC
D. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC R.H.C. SRL,
rezoluțiunea vânzării încheiate între părți la data de 29 noiembrie 2004, pe
motiv de vicii ascunse privind calitatea mărfii cumpărate și obligarea pârâtei
la plata sumei de 32.300 euro, echivalentul a 118.033,89 lei (12.300 euro,
echivalentul a 44.947,89 lei contravaloare marfă nevandabilă și 20.000 euro,
echivalentul a 73.086 lei, cu titlu de daune).
Prin sentința
comercială nr. 5168 din 15 iunie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a
comercială, a respins excepția prematurității formulării acțiunii, ca
neîntemeiată. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins
cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D. SRL în contradictoriu
cu pârâta SC R.H.C. SRL, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pentru a pronunța
această sentință, tribunalul a avut în vedere motivarea cererii reclamantei, în
sensul că a cumpărat de la pârâtă marfă în valoare de 12.300 euro, respectiv
scaune, însă după sosirea mărfii a constatat că nu corespunde calității mărfii
solicitate și garantate de vânzător, deoarece s-a constatat că scaunele nu pot
susține nici persoane cu o greutate normală de 30 - 70 kg. La data de 6 martie
2006, acțiunea a fost precizată de reclamantă în sensul că valoarea scaunelor
cu vicii este de 12.300 euro, echivalentul a 428.126.000 lei.
Prin întâmpinarea
depusă de pârâtă la dosar, a fost invocată excepția prematurității acțiunii
față de nerespectarea prevederilor art. 720
1
C. proc. civ. și
excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit Decretului nr. 167/1958.
Analizând cu
prioritate aceste excepții, instanța a reținut, referitor la excepția
prematurității acțiunii că față de înscrisurile existente la dosar, sunt îndeplinite
condițiile art. 720
1
C. proc. civ.
În ceea ce privește
situația de fapt, a arătat că la data de 19 octombrie 2004, reclamanta a emis o
comandă pentru tabureți plianți, comandă confirmată la data de 20 octombrie
2004 și modificată prin comanda din 27 octombrie 2004, stabilindu-se ca dată a
livrării 30 noiembrie 2004 și, față de această situație de fapt, instanța a
reținut că între părți s-a încheiat un contract în formă simplificată, în
condițiile art. 36 C. com.
Privind excepția
prescripției dreptului la acțiune, instanța a considerat că în cauză se aplică
prevederile art. 5 și art. 11 din Decretul nr. 167/1958, a reținut că prima
reclamație în legătură cu viciile ascunse ale scaunelor datează din ianuarie
2005 și cum acțiunea a fost formulată la data de 30 noiembrie 2005, a constatat
încălcat termenul de prescripție prevăzut de art. 5 și 11 din Decretul nr. 167/1958
și art. 70 alin. (2) C. com.
Prin decizia
comercială nr. 668 din 13 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva
sentinței mai sus menționate.
În motivarea acestei
soluții, instanța de apel, pornind de la dispozițiile art. 1899 alin. (2) C.
civ., aplicabile și în materie comercială, a reținut că buna credință a
intimatei este confirmată și de toate precizările pe care aceasta le-a făcut în
toate actele de corespondență cu apelanta, precum și de intenția acesteia de a
înlocui scaunele cu defecte.
A mai reținut și că
este adevărat că anumite afirmații din cuprinsul unor adrese sunt tendențioase,
adică cele în sensul că „există și soluția de a vinde acest produs ca suport
pentru flori”, dar acestea nu sunt suficiente pentru a proba existența
vicleniei intimatei-pârâte cu privire la ascunderea viciilor lucrurilor
vândute, vicii despre care aceasta ar fi știut anterior vânzării, dar cu
rea-credință nu le-ar fi adus la cunoștință cumpărătoarei.
În consecință,
instanța de apel a constatat că apelanta nu a făcut dovada ascunderii cu
viclenie de către intimata-pârâtă a viciilor lucrurilor vândute, situație în
care în mod întemeiat prima instanță a considerat că termenul de prescripție a
dreptului la acțiune pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute este cel de 6
luni, potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei
curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art.
304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței
instanței de fond și deciziei din apel și reținerea cauzei spre rejudecare sau
trimiterea dosarului în acest sens la instanța competentă.
Recurenta-reclamantă
susține astfel că instanțele care s-au pronunțat în cauză au judecat cauza fără
a administra suficiente probe privind dovedirea viciului ascuns, ceea ce a
determinat insuficiența în a determina și aprecia corect în ce măsură aceste
vicii au fost ascunse sau nu cu viclenie.
Arată că, deși a
solicitat efectuarea unei expertize pentru a se determina defecțiunile de
calitate a mărfii, instanța de fond nu a administrat alte probe, limitându-se
la documentele depuse, iar instanța de apel a respins cererea sa ca
inadmisibilă, prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2006, în împrejurarea
în care, judecarea excepției era strâns legată de chiar judecarea fondului și
în care instanța nu se putea pronunța pe excepție decât administrând dovezi în
legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii, impunându-se ca necesară unirea
excepției cu fondul conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
În fine, arată că
fără realizarea expertizei nu se poate dovedi în ce măsură viciile mărfii în
discuție sunt grave și au fost ascunse cu viclenie și nici judecătorul nu poate
afla adevărul și aplica corect legea, cu atât mai mult cu cât părțile au
calitatea de comercianți, desfășurând activități de comerț în calitate de
profesioniști.
Recursul este fondat.
Examinând susținerile
reclamantei formulate în recurs, în raport de soluțiile pronunțate în cauză și
de dispozițiile legale aplicabile în speță se constată că sunt întemeiate,
întrucât, într-adevăr pentru o corectă dezlegare a litigiului dedus judecății
s-ar fi impus unirea excepției cu fondul și încuviințarea probei cu expertiza
tehnică și nu respingerea ei, ca nefiind utilă și concludentă cauzei, astfel
cum eronat a apreciat instanța de apel prin încheierea pronunțată la 10
noiembrie 2006.
Nici modul de
soluționare a cauzei adoptat de prima instanță, fundamentat doar pe documentele
depuse de părți la dosarul cauzei nu a condus la pronunțarea unei soluții la
adăpost de orice critică, în contextul în care în conformitate cu dispozițiile art.
129 pct. 5 C. proc. civ. judecătorii pot ordona, chiar din oficiu,
administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice
greșeală privind aflarea adevărului în cauză și, în prezenta cauză, astfel cum
s-a arătat mai sus, se impunea efectuarea unei expertize pentru a se stabili
dacă viciile mărfii vândute au fost vicii ascunse cu viclenie.
Astfel fiind, se va
admite recursul reclamantei și, având în vedere că soluționarea cauzei s-a
făcut pe cale de excepție de către ambele instanțe care s-au pronunțat în
cauză, vor fi casate ambele hotărâri și se va trimite cauza spre rejudecare
primei instanțe, pentru completarea probatoriului, prin efectuarea unei
expertize care să stabilească natura viciilor, respectiv dacă acestea au fost
sau nu ascunse cu viclenie, pentru ca, în funcție de rezultatul obținut, să se
poată aplica corect termenul de prescripție, în raport de dispozițiile art. 5
și 11 din Decretul nr. 167/1958, ținând cont totodată, dacă se va păși pe fond
și că dovada relei credințe nu se prezumă, nu poate fi apreciată doar în
funcție de corespondența purtată între părți, că trebuie temeinic dovedită,
expertiza putând oferi elemente de un real sprijin și în acest scop.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta SC D. SRL Milano, Italia împotriva Deciziei comerciale nr.
668 din 13 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială.
Casează decizia
atacată și sentința nr. 5168 din 15 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare
Tribunalului București
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 noiembrie 2008.