ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.VA.S, a chemat în judecată pârâta SC E. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.700,70 lei, reprezentând penalități de întârziere datorate pentru nerespectarea clauzei 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2003. Prin sentința nr. 3332 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, reținând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar prin sentința nr. 699 din 7 februarie 2013, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Ploiești, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

În acest sens s-a reținut că, pretențiile deduse judecății vizează executarea unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și Legea nr. 137/2002, astfel că, instanța a constatat că Judecătoria Târgoviște nu este competentă material, chiar dacă valoarea obiectului cererii este de 100.700,7 lei, întrucât prevederile speciale stabilesc competența materială în favoarea tribunalului. Prin sentința nr. 16/CC din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la data de 6 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, iar prin sentința nr. 2919 din 1 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.V.A.S.

reținându-se că din adresa din 7 octombrie 2008 rezultă că, pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale la acea dată, iar A.V.A.S. și-a exprimat acordul privind eliberarea de sub gaj a garanțiilor privind executarea contractului, rezultând practic realizarea obiectului contractului conform voinței părților.

Cum data la care a fost schimbat sediul social al pârâtei, respectiv 10 ianuarie 2011, este ulterioară realizării obiectului contractului conform voinței părților - art. 2 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 2003, tribunalul a reținut că nu mai sunt incidente dispozițiile art. 14.4 din contract, iar cum părțile nu au prevăzut un termen pentru aplicarea clauzei penale, rezultă că voința părților a fost exprimată în sensul realizării obiectului contractului de vânzare-cumpărare, respectiv plata prețului, astfel încât clauza penală nu poate opera decât pe parcursul derulării obligațiunilor contractuale, nu și ulterior, considerente în raport de care, tribunalul a respins cererea. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.A.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 47 din 26 februarie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.A.A.S., reținând că, fapta ilicită a SC E. SA nu există, întrucât schimbarea sediului nu poate fi reținută în sarcina intimatului, aceasta având loc după îndeplinirea obligațiilor contractuale și nu în perioada realizării acestor obligații, astfel că, prejudiciul patrimonial nu există, simpla schimbare a sediului societății cumpărătoare nu generează prejudiciu, precum și faptul că reclamanta nu își poate invoca propria culpă, câtă vreme contractul era în vigoare din cauza acesteia, pentru neîndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A.A.A.S. București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Criticile aduse deciziei atacate de către recurentă se referă la faptul că, în mod greșit instanța de apel a respins apelul său, sens în care consideră că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2002 și art. 969 C. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta apreciază că pârâta SC E. SA Târgoviște datorează suma de 100.700,70 lei, reprezentând penalități calculate pentru nerespectarea obligației prevăzute în clauza 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 decembrie 2003, respectiv - comunicarea către reclamanta A.A.A.S., în termen de 20 zile calendaristice, schimbarea sediului social al pârâtei. În acest sens precizează că, pârâta SC E. SA și-a schimbat sediul social în data de 3 februarie 2011, iar nu la data de 10 ianuarie 2011, astfel cum susține pârâta, fiind necesară prezentarea de către pârâtă a documentului ce atesta radierea vechiului sediu și înregistrarea la noul sediu.

O altă critică a recurentei vizează greșita interpretare a adresei din 07 octombrie 2008, prin care recurenta a confirmat realizarea obligației investiționale, fiind de acord cu eliberarea acțiunilor ce au garantat realizarea investițiilor, acestea fiind numai o parte din obligațiile ajunse la scadență, astfel că, nu se poate reține faptul că, reclamanta a confirmat realizarea tuturor obligațiilor contractuale asumate de SC E. SA prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 decembrie 2003, cum greșit au apreciat cele două instanțe.

Precizează recurenta, că și la această data SC E. SA are obligații contractuale scadente, cu referire la clauzele contractuale: 8.5.4; 8.5.5; 8.5.8; 8.5.9 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 decembrie 2003, prin care SC E. SA s-a obligat, în calitate de acționar majoritar, să facă demersuri pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societății privatizate, majorarea capitalului social cu valoarea terenului și înscrierea A.A.A.S. ca acționar cu aportul statului, fiind prevăzute penalități în sarcina pârâtei în cazul nerespectării acestor obligații. Mai arată recurenta că, susținerile pârâtei nu sunt fondate întrucât nici la aceasta data SC E. SA nu a făcut dovada întreprinderii tuturor demersurilor pentru obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societății privatizate având în vedere calitatea de acționar majoritar și obligațiile asumate prin contract.

Aceste obligații contractuale rămân în vigoare până la dovedirea faptului că, SC E. SA este în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligații. Din această perspectivă, recurenta susține că, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor contractuale anterior schimbării sediului social, astfel încât, instanța de apel să aprecieze că nu există prejudiciu cauzat recurentei de atitudinea SC E. SA prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2003. Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta arată că, contractul se află în vigoare nu din vina sa, ci datorită faptului că, SC E. SA nu a îndeplinit până în prezent obligațiile contractuale asumate prin clauzele: 8.5.4, 8.5.5, 8.5.8, 8.5.9,9.8,9.14, 18.1 și 18.3, pentru care sunt prevăzute penalități în sarcina pârâtei în cazul în care nu sunt respectate aceste obligații din contract.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente : Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din O.G.

nr. 25/2002, potrivit cărora „perioada de derulare a contractului" semnifică „perioada până la îndeplinirea oricăreia și a tuturor obligațiilor părților contractante, conform clauzelor contractuale și prevederilor prezentei ordonanțe.," apreciind că, până în prezent, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor contractuale, sens în care, instanța de apel a reținut, în mod greșit faptul că neîndeplinirea unei obligații contractuale nu ar putea genera prejudicii reclamantei A.A.A.S., ca parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2003. Această critică se constată a fi fondată, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor contractuale anterior schimbării sediului social, astfel încât, în mod greșit instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate faptul că, în speță, nu există prejudiciu cauzat reclamantei de atitudinea pârâtei SC E. SA, prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2003, întrucât aceasta nu a prezentat un document care să ateste îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, și astfel să confirme aprecierile instanței de apel.

În acest context, Înalta Curte reține că, hotărârea atacată, pronunțată în apel, cale de atac devolutiva, cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac. Astfel, toate aceste aspecte, vizând îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, care nu au fost analizate cu ocazia soluționării apelului, urmează a fi lămurite de instanța de apel, prin suplimentarea materialului probator, totodată avându-se în vedere considerentele expuse de prima instanță, criticile pârâtei și apărările reclamantei.

Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, atrăgând în acest sens incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta A.A.A.S. București, să caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.A.A.S. București împotriva Deciziei nr. 47 din 26 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.