ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2016

Decizia nr. 824/2016

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. de Dosar x/120/2012, reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.700,70 RON, reprezentând penalități de întârziere datorate pentru nerespectarea clauzei prevăzute la art. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din anul 2003.

Prin sentința nr. 3332 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 699 din data de 07 februarie 2013, a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Ploiești, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 16/CC din 28 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. de Dosar x/120/2013, iar prin sentința nr. 2919 din 1 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Instanța de fond a reținut că din adresa din 07 octombrie 2008 rezultă îndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului exprimându-și acordul privind eliberarea de sub gaj a garanțiilor privind executarea contractului, ceea ce echivalează practic cu realizarea obiectului acestuia, conform voinței părților.

Deoarece data la care a fost schimbat sediul social al pârâtei, respectiv 10 ianuarie 2011, este ulterioară realizării obiectului contractului, conform voinței părților - art. 2 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din anul 2003, tribunalul a reținut că nu mai sunt incidente dispozițiile art. 14.4 din contract. Cum părțile nu au prevăzut un termen pentru aplicarea clauzei penale, rezultă că voința părților a fost exprimată în sensul realizării obiectului contractului de vânzare-cumpărare, respectiv plata prețului, astfel încât clauza penală nu poate opera decât pe parcursul derulării obligațiunilor contractuale, nu și ulterior.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 47 din 26 februarie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 3397 din 4 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând casarea deciziei nr. 47 din 26 februarie 2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 februarie 2015, sub nr. 3502/120/2013*.

În rejudecare, prin decizia nr. 477 din 24 iunie 2015, a fost respins apelul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței nr. 2929 din 01 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC A. SA.

Pentru a pronunța această soluție nstanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În fapt între Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de vânzătoare și SC A. SA, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din data de 24 decembrie 2003.

Potrivit art. 17.4 din contract, cumpărătoarea s-a obligat să comunice vânzătoarei, în termen de 20 de zile calendaristice, orice modificare cu privire la sediul social, denumirea, divizarea sau fuziunea sa, situație în care părțile urmau să încheie un act adițional la contract, în vederea reglementării modului de derulare a obligațiilor contractuale, pentru nerespectarea acestei obligații cumpărătoarea urmând să plătească vânzătoarei o penalitate de 5% din prețul de cumpărare.

Curtea de apel a reținut că, prin decizia nr. 1 din data de 10 ianuarie 2011 a Consiliului de Administrație al intimate-pârâte, s-a decis schimbarea sediul social din București, în Municipiul Târgoviște. Prin rezoluția nr. 7945 din data de 01 februarie 2011, Oficiul Registrului Cornerului de pe lângă Tribunalul București a admis cererea și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la schimbarea sediului social al SC A. SA, din Municipiul București în județul Dâmbovița, Municipiul Târgoviște, dispunând radierea societății intimate de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul București și publicarea acestei mențiuni în Monitorul Oficial partea a IV-a.

În drept, potrivit art. 1073 vechiul C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației sale, iar dacă acest lucru nu este posibil, are dreptul la dezdăunare. Această despăgubire reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor.

În cauză, apelanta-reclamantă pretinde suma de 100.700,70 RON pentru nerespectarea obligației asumate de intimata-pârâtă, conform art. 17.4 din contract, în virtutea clauzei penale inserate în acest articol.

Clauza penală este acea convenție accesorie, prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său. Potrivit doctrinei, instanța de judecată nu are dreptul să-i reducă sau să-i mărească cuantumul, neputând verifica întinderea prejudiciului suferit de creditor și neputând cere creditorului să dovedească întinderea prejudiciului produs.

Întrucât clauza penală reprezintă o evaluare convențională a daunelor produse creditorului pentru neexecutare, aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția debitorului.

Curtea de apel a reținut că sarcina probei revine apelantei-reclamante, care trebuia să dovedească îndeplinirea condițiilor pentru acordarea de despăgubiri, mai puțin întinderea prejudiciului (care este determinată anticipat de părți prin clauza penală).

În ceea ce privește prima condiție și anume existența faptei ilicite, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a comunica schimbarea sediului social în termen de 20 de zile, aspect necontestat de aceasta.

La capitolul II din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale sunt reglementate obligațiile cumpărătorului și anume: obligația de a transmite un raport cu privire la modul respectării clauzelor contractuale, obligația de a comunica situația în care societatea este sau urmează să fie supusă unei proceduri de fuziune, divizare, lichidare voluntară, dizolvare, reorganizare judiciară sau faliment, obținerea prealabilă a acordului scris al autorității în cazul transmiterii acțiunilor de la cumpărător la terț în perioada de derulare a contractelor.

De asemenea capitolul IV din O.G. nr. 25/2002 reglementează urmărirea modului de realizare a obligațiilor contractuale și se referă la realizarea investiției (art. 11), realizarea investițiilor asumate pentru protecția mediului (art. 12), reeșalonarea ratelor rămase de achitat (art. 15), încheierea unui act adițional.

În ceea ce privește modificarea investițiilor și/sau plată a prețului acțiunilor (art. 18-20), situația desființării contractului pe cale convențională sau judiciară (art. 21-22).

Potrivit art. 4 din același act normativ, societățile privatizate prin încheiere de contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni sunt supuse monitorizării postprivatizare pe perioada de derulare a acestora. Monitorizarea se exercită de către autoritate prin departamentele de specialitate și are ca obiect urmărirea modului în care sunt respectate de către cumpărător obligațiile asumate prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni în scopul realizării obiectivelor privatizării societății.

Conform art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002, perioada de derulare a contractului reprezintă perioada până Ia îndeplinirea oricăreia și a tuturor obligațiilor părților contractante, conform clauzelor contractuale și a prevederilor prezentei ordonanțe.

Curtea de apel, raportat la probatoriul administrat și la textele legale menționate, a constatat că, la momentul schimbării sediul social, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni era încă în derulare, perioada de monitorizare postprivatizare nefiind încheiată, din moment ce părțile au semnat ulterior acte adiționale la acest contract și nu există niciun înscris încheiat de către părți care să ateste îndeplinirea de către cumpărător a tuturor obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni și încetarea perioadei postprivatizare.

Raportat la aceste considerente, a fost înlăturată apărarea intimatei-pârâte în sensul că nu mai avea obligația de a comunica schimbarea sediului, neputând fi o cauză exoneratoare de răspundere.

În ceea ce privește condiția existenței prejudiciului, din ansamblul probator nu rezultă dovedită această condiție. Apelanta-reclamantă nu a invocat în cererea de chemare în judecată în ce ar consta prejudiciul suferit ca urmare a nerespectării obligației de a comunica schimbarea sediului.

Pe de altă parte, instanța a reținut că în adresa din data de 31 mai 2011, prin care intimata - pârâtă a solicitat prelungirea termenului pentru emiterea ordinului privind acordarea de facilități la plata obligațiilor datorate și neachitate, este menționată noua adresă a sediului social al cumpărătoarei și adresa de corespondență.

De asemenea, la data de 30 iunie 2011 a fost semnat actul adițional 22 la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar la data de 20 decembrie 2011 actul adițional nr. 23, în acestea fiind menționat noul sediu social al intimatei-pârâte.

Toate aceste împrejurări au dus la concluzia că, deși apelanta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a informa apelanta-reclamantă despre schimbarea sediului social în termen de 20 de zile, aceasta nu a suferit niciun prejudiciu.

Având în vedere că apelanta-reclamantă nu a invocat care este prejudiciul concret suferit și nu a dovedit existența acestuia, curtea de apel a constatat că această condiție, pentru acordarea de despăgubiri, nu este îndeplinită în cauză, nici condiția raportului de cauzalitate nefiind dovedită, din moment ce nu a fost probată existența prejudiciului, clauza penală exonerând pe beneficiarul acesteia de obligația de a dovedi întinderea prejudiciului nu și existența acestuia.

Împotriva deciziei nr. 477 din 24 iunie 2015, a formulat recurs reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, prin care a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței civile nr. 2919 din 1 octombrie 2013, iar pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:

Recurenta consideră că hotărârea pronunțată de instanța de apel, este criticabilă, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 969 vechiul C. civ., prin raportare la clauza cuprinsă în art. 17.4 din contract, fapt ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Convențiile trebuie executate cu bună - credință, ele obligând nu numai la ceea ce este expres, dar și la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa, potrivit dispozițiilor art. 970 din același cod.

Prin clauza cuprinsă în art. 17.4 din contract, cumpărătoarea s-a obligat să comunice vânzătoarei, în termen de 20 zile calendaristice, orice modificare cu privire la sediul social, denumirea, divizarea, fuziunea sa, în acest caz, urmând să încheie un act adițional la contract, în vederea reglementării modului de derulare a obligațiilor contractuale.

Sancțiunea încălcării acestei obligații a fost stabilită de părți, în sensul plății unei penalități de 5% din prețul de cumpărare.

Potrivit informațiilor preluate de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București din adresa din 17 iunie 2011, SC A. SA a fost radiată din evidențele acestui registru la data de 03 februarie 2011, ca urmare a schimbării sediului în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.

În cuprinsul adresei cumpărătoarei din 31 mai 2011, este menționată noua adresă a sediului social al intimatei-pârâte, precum și adresa de corespondență.

Având în vedere că schimbarea sediului social a avut loc la data de 03 februarie 2011, conform documentelor de la Oficiul Registrul Comerțului - București și de la Oficiul Registrul Comerțului - Dâmbovița, iar cumpărătoarea nu a comunicat această modificare în termenul de 20 zile calendaristice convenit de părți prin contractul încheiat, clauza cuprinsă în art. 17.4 din contract nu a fost respectată.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a trecut peste voința clară a pârâților statuată prin clauzele contractului încheiat, interpretând în mod greșit prevederile acestuia.

Prin clauzele contractuale asumate atât de către vânzătoare (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului antecesorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), cât și de către cumpărătoare, părțile au stabilit de comun acord ca, în cazul în care cumpărătoarea nu își îndeplinește obligațiile asumate, aceasta va plăti vânzătoarei o penalitate de 5% din prețul de cumpărare.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract, inclusiv cea prevăzută la art. 17.4, astfel că a devenit operantă clauza penală inserata în acest articol.

Evaluarea convențională a prejudiciului suferit de părți se realizează prin inserarea în contract a unei clauze penale, menită să stabilească anticipat cuantumul prejudiciului pe care îl va suferi creditorul, astfel încât instanța nu este chemată să-l determine printr-o apreciere proprie, ci urmează doar să constate dacă executarea s-a făcut sau nu în condițiile stipulate prin contract.

Instanța nu poate pretinde creditorului obligației, care se prevalează de clauza penală, să facă dovada prejudiciului suferit, creditorul urmând să facă doar dovada existenței clauzei penale și a neîndeplinirii de către debitor a obligației sancționate cu clauza penală.

În ceea ce privește cuantumul daunelor-interese stabilit prin clauza penală, textul art. 1087 C. civ. prevede că acesta este nemodificabil.

Câtă vreme cumpărătoarea nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract, aceasta datorează penalitățile calculate potrivit clauzei penale inserate în contractul de privatizare.

Penalitatea agreată de părți are caracter moratoriu și nu compensatoriu, această penalitate fiind stipulată pentru a acoperi prejudiciul creat ca urmare a neîndeplinirii clauzelor contractuale.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat principiul statuat prin art. 969 C. civ., trecând peste voința părților.

Contractul de privatizare nu este o vânzare simplă, cu principalele obligații de remitere a bunului și de plată a prețului, ci este un contract sinalagmatic translativ de proprietate cu caracter special, încheiat în condițiile legilor privatizării.

Toate clauzele au aceeași importanță, întrucât contractul de privatizare are ca scop, pe lângă cel mai sus amintit și asigurarea continuării și dezvoltării activității societății privatizate.

Aceeași rațiune a aplicat instanța și în ceea ce privește celelalte clauze contractuale, concluzionând că nu este vorba de rea-voință din partea cumpărătoarei, ci despre fapta culpabilă a recurentei, care nu a făcut dovada pretențiilor sale.

În drept a invocat prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 vechiul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimata-pârâtă că motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ., care privește greșita aplicare a art. 969 C. civ. este nefondat.

Din probele administrate reiese că a fost îndeplinită obligația comunicării schimbării sediului social, recurenta-pârâtă confirmând, prin răspunsul la interogatoriul administrat, că i-a fost notificată această schimbare, prin adresa din 31 mai 2011.

Mai mult, indicarea noului sediu a fost realizată și prin încheierea actelor adiționale din 30 iunie 2011 și din 20 decembrie 2011.

Contractul de privatizare sau legislația aferentă nu indică cerințe speciale de formă în privința obligației de notificare sau a actelor adiționale încheiate. Notificarea semnifică o aducere la cunoștință a schimbării sediului social într-o manieră de necontestat, or comunicările dintre părți și actele adiționale încheiate ulterior schimbării sediului social probează îndeplinirea acestei obligații.

În ceea ce privește interpretarea contractului, în opinia intimatei-pârâte, art. 17.4 se vizează situația în care persoana debitorului se schimbă prin reorganizare, fapt care poate periclita executarea contractului, prin transferarea obligațiilor contractuale fără acordul vânzătoarei. Raportat la acest aspect, modificarea sediului sau a denumirii, fără intervenția unei operațiuni de reorganizare nu atrage nicio obligație specială față de vânzătoare, în condițiile în care nu se produce o schimbare în privința persoanei juridice sau a patrimoniului său.

Din interpretarea prevederilor art. 970 alin. (2) vechiul C. civ., coroborat cu art. 9 din O.G. nr. 25/2002, care prevede obligația încheierii actelor adiționale la contractul de privatizare numai în situația reorganizării persoanei juridice, reiese obligația de notificare și de încheiere a unui act adițional numai în cazul în care schimbarea sediului social este însoțită de o schimbare rezultând din divizarea sau fuziunea cumpărătorului.

Simpla schimbare a sediului social nu are nicio relevanță cu privire la obligațiile asumate, cât timp debitorul își continuă existența, fără nicio sustragere de la obligațiile contractuale.

Schimbarea sediului social a fost înregistrată la registrul comerțului și a fost publicată în Monitorul Oficial, fiind opozabilă terților, implicit și recurentei-reclamante, aceasta neputând să se prevaleze de prevederea contractuală pentru a invalida efectul general de opozabilitate conferit de lege schimbării de sediu prin îndeplinirea obligațiilor de publicitate, având în vedere prevederile art. 50 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, coroborat cu art. 5 din Legea nr. 26/1990.

Efectele viitoare ale contractului nu se pot sustrage legii noi, reprezentate de incidența din anul 2007 a dreptului material european în raporturile juridice interne, cu privire la obligația de a efectua publicitatea într-un registru public, inclusiv în privința schimbării sediului social, cu consecința opozabilității acesteia față de terți.

Protecția dreptului subiectiv nu trebuie realizată atunci când exercitarea lui depășește interesul sau conținutul pentru care a fost recunoscut, motiv pentru care, curtea de apel, reținând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii civile, a refuzat concursul forței de constrângere a statului, respingând cererea acesteia.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 969 vechiul C. civ. (aplicabil în cauză), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Conform dispozițiilor art. 1073 din același cod, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, din interpretarea acestui text legal rezultând că debitorul trebuie să își fi asumat prin contract obligația a cărei executare este solicitată de către creditor.

Înalta Curte reține că, în speța dedusă judecății, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 100.700,70 RON, reprezentând daune-interese datorate pentru nerespectarea clauzei prevăzute la art. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din anul 2003.

Clauza penală este acea convenție accesorie, prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.

În mod corect, curtea de apel a interpretat și a aplicat dispozițiile legale mai sus menționate, constatând că daunele pretinse conform clauzei penale sunt datorate atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția debitorului și că, în speța dedusă judecății, reclamanta nu a invocat care este prejudiciul concret suferit și nu a dovedit existența acestuia.

Teza susținută de recurenta-reclamantă, conform căreia nu este necesar ca partea care se prevalează de clauza penală să probeze existența și întinderea prejudiciului nu poate fi primită, având în vedere că aceasta contravine naturii însăși a clauzei penale, de mijloc de evaluare anticipată a prejudiciului.

Condiția dovedirii prejudiciului pentru acordarea despăgubirilor, ca urmare a săvârșirii faptei ilicite constând în neîndeplinirea de către intimata-pârâtă SC A. SA a obligației de a comunica recurentei-reclamante, în termen de 20 de zile calendaristice, schimbarea sediului social este implicit prevăzută de dispozițiile art. 1082 vechiul C. civ., potrivit căruia: „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării". Această concluzie este în acord cu prevederile art. 1069 din același act normativ, potrivit căruia, „Clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale".

Creditorul obligației neîndeplinite poate pretinde plata despăgubirilor în măsura în care face dovada existenței unui prejudiciu.

Clauza penală inserată în contract dispensează pe creditor doar de proba cuantumului prejudiciului, iar nu și de proba existenței acestuia.

În mod corect, curtea de apel a reținut că, deși intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a comunica reclamantei schimbarea de sediu social în termen de 20 de zile calendaristice, fapt invocat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ca temei al pretențiilor sale și necontestat de către SC A. SA și care reprezintă fapta ilicită a acesteia, nu este aplicabilă clauza penală prevăzută la art. 17.4 din contractul încheiat de părți. Instanța a avut în vedere faptul că din actele depuse la dosarul cauzei a reieșit că reclamanta a luat cunoștință de schimbarea sediului și că din ansamblul probator nu a fost dovedită condiția existenței prejudiciului suferit de către aceasta.

De asemenea, instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a dispozițiilor legii speciale aplicabile în cauză, respectiv a prevederilor O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, coroborate cu prevederile C. civ., care, raportat la speța dedusă judecății, este dreptul comun în materie contractuală.

Față de aceste considerente, nu poate fi reținută susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a analizat evaziv și nu exhaustiv prevederile clauzei penale.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București împotriva deciziei nr. 477 din 24 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscală, ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă SC A. SA Târgoviște, în sumă de 11.167 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București împotriva deciziei nr. 477 din 24 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscală, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București la plata sumei de

11.167 RON, către intimata - pârâtă SC A. SA Târgoviște, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2016.