ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3271/2014

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4836 din 03

decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a respins cererea

formulată de reclamanta SC M. SRL împotriva pârâților A.N.I.F. București,

Orașul Băile Olănești, Primăria Băile Olănești, prin primar, Consiliul Local

Băile Olănești, Consiliul Județean Vâlcea, Instituția Prefectului Județului

Vâlcea și Prefectura Județului Vâlcea, privind obligarea în solidar a acestora

la plata sumei de 501.000 lei, sumă majorată ulterior la 1.238.973 lei,

reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare a unui pod și drum de

acces, situate pe domeniul public al Orașului Băile Olănești.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta SC M. SRL, prin administrator judiciar Euroconsult

București a declarat apel, respins ca nefondat prin Decizia nr. 26/A/C din 03

iulie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

SC M. SRL, prin

administrator judiciar E.I. Sprl - Filiala București și prin administrator

special B.T., a declarat recurs împotriva sus-menționatei decizii, solicitând

casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea

probelor, în vederea lămuririi și înțelegerii actului juridic supus judecății

și a raporturilor juridice dintre părți.

Prin Decizia nr.

1435 din 9 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs, reținând, în esență, că

recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât criticile dezvoltate în declarația de

recurs nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și

limitativ prevăzute de lege.

Astfel, Înalta

Curte a reținut că, deși recurenta-reclamantă a indicat drept motive de recurs

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. - care se referă la

nemotivarea hotărârii sau situația în care aceasta cuprinde motive

contradictorii, interpretarea greșită de către instanța de apel a actului

juridic dedus judecății, cu consecința schimbării naturii ori înțelesul

acestuia, respectiv la hotărârea lipsită de temei legal sau pronunțată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii -, din observarea criticilor

formulate de către recurentă se constată că acestea nu reprezintă critici

efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivelor de recurs

evocate, ci doar critici de netemeinicie.

În acest

context, instanța supremă a apreciat că din observarea criticilor formulate,

care, în esență, vizează faptul că instanța de apel nu a manifestat rol activ,

în sensul de a audia firma de proiectare și nu a observat minuta din 01

octombrie 2010, nu a avut în vedere complexul speței, iar cât privește

recalificarea căii de atac în apel, nu a amânat cauza și nu a desemnat în mod

aleatoriu judecătorii competenți să judece cauza în apel, se constată că cele

invocate de către recurentă în susținerea recursului său nu se subscriu

niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc.

civ.

Astfel, Înalta

Curte a constatat că, deși recurenta-reclamantă a exercitat calea de atac a recursului,

în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta își exprimă

nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt

și de administrare și apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în

controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv,

care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a

modului de administrare a acestora. Or, simpla indicare a unui text de lege și

nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în

concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată,

pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a

justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de legiuitor

cu nulitatea recursului.

Prin urmare,

constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor

înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât în

declarația de recurs nu a dezvoltat critici care să poată fi subsumate vreunuia

dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege și că nu

sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu de către

instanța de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, a

dat eficiență dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. și a constatat nulitatea cererii de recurs.

Împotriva acestei

decizii, SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl- Filiala București și

prin administrator special B.T. a formulat contestație în anulare, întemeiată

pe prevederile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ.

În motivare,

contestatoarea a susținut că instanța de recurs a analizat aspectele expuse

prin memoriul de recurs numai în raport de prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ., motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al aceluiași articol nefiind

analizat sub toate aspectele sale, fiind analizat doar din prisma nesocotirii

dispozițiilor de drept procesual, nu și a dispozițiilor de drept material.

În continuare,

autoarea căii de atac a redat motivele de recurs reținute în considerentele

deciziei atacate și a arătat că din argumentele evocate prin cererea de recurs

și preluate în considerentele deciziei atacate rezultă că erau suficiente

elemente care să conducă la circumstanțierea motivului de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., putându-se constata, chiar și din oficiu, că instanța

de apel nu a respectat dispozițiile art. 969 C. civ.

În final,

contestatoarea a susținut că sancțiunea aplicată, respectiv constatarea

nulității cererii de recurs, se datorează unei omisiuni, care, din analiza

considerentelor deciziei atacate și a motivelor de recurs, rezultă că a fost

săvârșită din greșeală.

La 21 octombrie

2014, intimatul Consiliul Județean Vâlcea a depus întâmpinare, prin care a

invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare.

La termenul din

24 octombrie 2014 înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității ca fiind

o apărare de fond, care urmează să fie analizată odată cu contestația în

anulare.

Analizând

contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată și

reține următoarele:

Din conținutul art.

318 teza a ll-a C. proc. civ. rezultă că sunt reglementate două ipoteze în care

se poate exercita această cale extraordinară de atac, respectiv instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, să fi omis să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, iar această omisiune să se

fi produs din greșeală.

În speță,

Înalta Curte notează că, având în vedere numeroasele aspecte vizând situația de

fapt și modul de administrare și interpretare a probelor invocate prin cererea

de recurs, precum și faptul că recurenta nu a procedat la o sistematizare

adecvată a criticilor, prin circumstanțierea fiecăreia în parte motivelor de

recurs invocate, instanța de recurs a grupat criticile dezvoltate de aceasta,

reținând că nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres

și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și că nu sunt incidente nici

motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța

de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.; în consecință, Înalta

Curte, a dat eficiență dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ. și a constatat nulitatea cererii de recurs.

Totodată,

Înalta Curte constată că instanța de recurs a argumentat soluția, în

considerentele deciziei recurate făcându-se referire la criticile recurentei,

cu privire la care a apreciat însă că vizează netemeinicia deciziei atacate și

că, deși recurenta-reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul

controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta își exprimă de fapt

nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt

și de administrare și apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în

controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv,

care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a

modului de administrare a acestora. Or, simpla indicare a unui text de lege și

nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în

concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată,

pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a

justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de legiuitor

cu nulitatea cererii.

Mai mult decât

atât, se constată că prin contestația în anulare au fost reluate parte din

criticile invocate în susținerea recursului, cu toate că acestea au fost avute

în vedere de instanță în soluționarea căii de atac.

În acest

context, se impune precizarea că, prin utilizarea acestei proceduri,

contestatoarea urmărește în realitate să acceadă în mod nepermis la calea unui

recurs la recurs, câtă vreme instanța de recurs a luat în analiză motivul

pretins necercetat, i-a dat o anumită calificare, iar contestatoarea critică

exact această calificare. în acest sens, subliniază instanța supremă și faptul

că verificarea modului în care instanța de recurs a apreciat cu privire la

încadrarea criticilor dezvoltate prin memoriul de recurs în motivele de

nelegalitate prevăzute de textele de lege nu poate face obiectul contestației

în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ.

În plus,

instanța supremă apreciază și că, atâta vreme cât instanța de recurs a

constatat că niciuna dintre criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu

poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., făcând referire expresă la criticile citate de

contestatoare în contestația de față, nu pot fi primite susținerile acesteia

conform cărora instanța, din greșeală, nu a analizat aceste critici și prin

prisma motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al articolului menționat mai sus.

Prin expunerea

acestor considerente, instanța supremă a răspuns atât criticilor formulate în

contestația în anulare, cât și apărărilor formulate în întâmpinările depuse în

cauză sub titulatura excepției de inadmisibilitate și calificate drept apărări

de fond.

Pe cale de

consecință, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 318 teza a ll-a C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL, prin administrator

judiciar E.I. Sprl Filiala București și prin administrator special B.T.

împotriva Deciziei nr. 1435 din 9 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 371/90/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 24 octombrie 2014.