ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3271/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 4836 din 03 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta SC M. SRL împotriva pârâților A.N.I.F. București, Orașul Băile Olănești, Primăria Băile Olănești, prin primar, Consiliul Local Băile Olănești, Consiliul Județean Vâlcea, Instituția Prefectului Județului Vâlcea și Prefectura Județului Vâlcea, privind obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 501.000 lei, sumă majorată ulterior la 1.238.973 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare a unui pod și drum de acces, situate pe domeniul public al Orașului Băile Olănești. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC M. SRL, prin administrator judiciar Euroconsult București a declarat apel, respins ca nefondat prin Decizia nr. 26/A/C din 03 iulie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl - Filiala București și prin administrator special B.T., a declarat recurs împotriva sus-menționatei decizii, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor, în vederea lămuririi și înțelegerii actului juridic supus judecății și a raporturilor juridice dintre părți. Prin Decizia nr. 1435 din 9 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a constatat nulitatea cererii de recurs, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., întrucât criticile dezvoltate în declarația de recurs nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte a reținut că, deși recurenta-reclamantă a indicat drept motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. - care se referă la nemotivarea hotărârii sau situația în care aceasta cuprinde motive contradictorii, interpretarea greșită de către instanța de apel a actului juridic dedus judecății, cu consecința schimbării naturii ori înțelesul acestuia, respectiv la hotărârea lipsită de temei legal sau pronunțată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii -, din observarea criticilor formulate de către recurentă se constată că acestea nu reprezintă critici efective de nelegalitate aduse hotărârii, în sensul motivelor de recurs evocate, ci doar critici de netemeinicie.

În acest context, instanța supremă a apreciat că din observarea criticilor formulate, care, în esență, vizează faptul că instanța de apel nu a manifestat rol activ, în sensul de a audia firma de proiectare și nu a observat minuta din 01 octombrie 2010, nu a avut în vedere complexul speței, iar cât privește recalificarea căii de atac în apel, nu a amânat cauza și nu a desemnat în mod aleatoriu judecătorii competenți să judece cauza în apel, se constată că cele invocate de către recurentă în susținerea recursului său nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte a constatat că, deși recurenta-reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt și de administrare și apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora. Or, simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de legiuitor cu nulitatea recursului. Prin urmare, constatând că, în cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., întrucât în declarația de recurs nu a dezvoltat critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege și că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanța de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, a dat eficiență dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a constatat nulitatea cererii de recurs.

Împotriva acestei decizii, SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl- Filiala București și prin administrator special B.T. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. În motivare, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a analizat aspectele expuse prin memoriul de recurs numai în raport de prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al aceluiași articol nefiind analizat sub toate aspectele sale, fiind analizat doar din prisma nesocotirii dispozițiilor de drept procesual, nu și a dispozițiilor de drept material. În continuare, autoarea căii de atac a redat motivele de recurs reținute în considerentele deciziei atacate și a arătat că din argumentele evocate prin cererea de recurs și preluate în considerentele deciziei atacate rezultă că erau suficiente elemente care să conducă la circumstanțierea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., putându-se constata, chiar și din oficiu, că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 969 C. civ. În final, contestatoarea a susținut că sancțiunea aplicată, respectiv constatarea nulității cererii de recurs, se datorează unei omisiuni, care, din analiza considerentelor deciziei atacate și a motivelor de recurs, rezultă că a fost săvârșită din greșeală. La 21 octombrie 2014, intimatul Consiliul Județean Vâlcea a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare. La termenul din 24 octombrie 2014 înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond, care urmează să fie analizată odată cu contestația în anulare. Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată și reține următoarele: Din conținutul art. 318 teza a ll-a C. proc.

civ. rezultă că sunt reglementate două ipoteze în care se poate exercita această cale extraordinară de atac, respectiv instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, iar această omisiune să se fi produs din greșeală. În speță, Înalta Curte notează că, având în vedere numeroasele aspecte vizând situația de fapt și modul de administrare și interpretare a probelor invocate prin cererea de recurs, precum și faptul că recurenta nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanțierea fiecăreia în parte motivelor de recurs invocate, instanța de recurs a grupat criticile dezvoltate de aceasta, reținând că nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.; în consecință, Înalta Curte, a dat eficiență dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a constatat nulitatea cererii de recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de recurs a argumentat soluția, în considerentele deciziei recurate făcându-se referire la criticile recurentei, cu privire la care a apreciat însă că vizează netemeinicia deciziei atacate și că, deși recurenta-reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt și de administrare și apreciere a probelor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Or, simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de legiuitor cu nulitatea cererii. Mai mult decât atât, se constată că prin contestația în anulare au fost reluate parte din criticile invocate în susținerea recursului, cu toate că acestea au fost avute în vedere de instanță în soluționarea căii de atac.

În acest context, se impune precizarea că, prin utilizarea acestei proceduri, contestatoarea urmărește în realitate să acceadă în mod nepermis la calea unui recurs la recurs, câtă vreme instanța de recurs a luat în analiză motivul pretins necercetat, i-a dat o anumită calificare, iar contestatoarea critică exact această calificare. în acest sens, subliniază instanța supremă și faptul că verificarea modului în care instanța de recurs a apreciat cu privire la încadrarea criticilor dezvoltate prin memoriul de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de textele de lege nu poate face obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. În plus, instanța supremă apreciază și că, atâta vreme cât instanța de recurs a constatat că niciuna dintre criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., făcând referire expresă la criticile citate de contestatoare în contestația de față, nu pot fi primite susținerile acesteia conform cărora instanța, din greșeală, nu a analizat aceste critici și prin prisma motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al articolului menționat mai sus. Prin expunerea acestor considerente, instanța supremă a răspuns atât criticilor formulate în contestația în anulare, cât și apărărilor formulate în întâmpinările depuse în cauză sub titulatura excepției de inadmisibilitate și calificate drept apărări de fond. Pe cale de consecință, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL, prin administrator judiciar E.I. Sprl Filiala București și prin administrator special B.T. împotriva Deciziei nr. 1435 din 9 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 371/90/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2014.