ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. nr. 875 din 07 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 8693/3/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC SC A.B.R. SA împotriva pârâtei A.I.H. având ca obiect obligarea pârâtei să pună la dispoziția SC M.I.D. SRL suma de 3.518.045 lei în contul în care se face plata creditorului către SC A.B.R. SA în vederea acoperirii parțiale a sumelor restante conform contractului de credit din 2007, iar, în subsidiar, obligarea la îndeplinirea obligației de a face asumate prin scrisoarea de confort din data de 12 noiembrie 2007 constând în asigurarea fondurilor necesare SC M.I.D.

SRL astfel încât aceasta să achite suma de 3.518.045 lei către reclamantă reprezentând obligații de plată la data de 13 decembrie 2011 izvorâte din contractul de credit din 2007. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că SC M.I.D. SRL, în calitate de împrumutat, cu doi asociați A.F.I.H. Cyprus Ud, cu o participație de 60%, și Aimtrust Limited, cu o participație de 40% din capitalul social, a încheiat cu SC SC A.B.R. SA, împrumutător, contractul de credit din 15 noiembrie 2007, în baza căruia debitorul a primit mai multe facilități de credit prin încheierea contractelor din 2007. în contract s-au prevăzut drepturile și obligațiile părților, scadența și sancțiunile în caz de nerambursare la termen a sumelor datorate.

Urmare a nerespectării obligației de restituire împrumut conform contractului, Banca a pornit executarea silită împotriva debitorului M., care se află însă în procedura insolvenței, Dosar nr. 38131/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București. Instanța a apreciat că Banca trebuie să urmărească cu prioritate debitorul, societatea care a obținut împrumutul, interesul reclamantei fiind de recuperare a debitului și că pârâta s-a angajat printr-o obligație distinctă de obligația asumată de împrumutatul M., raporturile juridice dintre părțile din dosar fiind materializate în scrisoarea de confort, prin intermediul căreia pârâta și-a asumat o obligație generală de a urmări, asigura desfășurarea activității M. în vederea restituirii împrumutului, fără ca pârâta să se oblige în acest fel la a garanta îndeplinirea obligației de către împrumutat.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că pârâta și-a asumat o obligație de mijloace, o obligație de diligentă, de a acționa pentru atingerea unui anumit rezultat, din conținutul scrisorii de confort nerezultând constituirea unei garanții reale ori personale a pârâtei pentru obligațiile debitoarei din contractul de credit, aspect ce apărea și în corespondența părților. Pârâta și-a asumat o obligație de a face, angajându-se să supravegheze executarea unor obligații ale M. și nu o obligație de garanție personală, întrucât nu s-a obligat să plătească în locul împrumutatului. Prin urmare, pârâta nu putea fi obligată la plata unei sume restante în baza contractului de credit, inadmisibilitatea invocată de pârâtă privind cererea principală fiind examinată ca o apărare de fond.

Referitor la executarea obligației de diligentă de către pârâtă, s-a reținut ca nedovedită atitudinea culpabilă a acesteia, aceasta invocând neînțelegerile dintre asociații M. decurgând din exercitarea drepturilor de vot, modalitatea de adoptare a hotărârilor societății, acțiunile pârâtei ca asociat majoritar, conform corespondenței privind cooperarea între asociați, încercarea contactării acționarului minoritar pentru rezolvarea situației, banca fiind încunoștințată despre neînțelegerile ivite între acționari. S-a subliniat că pârâta s-a angajat să supravegheze executarea obligațiilor M. și nu să plătească sumele restante din împrumutul nerestituit conform contractului de credit încheiat, existând posibilitatea angajării răspunderii pârâtei de plată a unor daune interese, în caz de neexecutare a obligației potrivit scrisorii încheiate, ipoteza care nu se susține în cauză.

În cazul înregistrării unor datorii reclamanta avea posibilitatea de a acționa direct împotriva debitorului în raport de clauzele contractului de credit, modalitatea de plată convenită, contract ce nu prevede mențiuni speciale referitoare la sursa de finanțare, dar aceasta nu a dovedit că ar fi procedat întocmai cu prioritate prin acțiune directă împotriva debitorului. Obligația urmărită prin prezenta acțiune, în baza scrisorii de confort emise de pârâtă la 12 noiembrie 2007, se referă la obligația de garanție în favoarea debitorului prin asigurarea sumelor necesare acoperirii creditului, fără, însă, a se indica, cu precizie, cum s-ar putea realiza această obligație, odată ce pârâta nu are calitate de administrator și nu s-a obligat la plata în mod direct către bancă.

în cauză, este vorba despre două societăți distincte - A.I.H. și SC M.I.D. SRL, în contractul de credit nu s-a menționat scrisoarea de confort, sursa eventualelor sume drept garanție, cele două acte nu sunt încheiate la aceeași dată, obligația din scrisoarea de confort fiind una de diligentă pentru asigurarea fondurilor necesare rambursării debitului și nu o veritabilă obligație de garanție, de plată în locul ori alături de debitor. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A.B.R. SA a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 265 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost respins ca nefondat. În motivare, instanța de control judiciar, în concordanță cu cele reținute de prima instanță a reținut, în esență, că obligația pârâtei a fost de diligentă, iar nu de rezultat, întrucât aceasta nu s-a obligat de a susține posibilitatea ca debitoarea principală să-și execute obligația.

S-a constatat că la momentul emiterii angajamentului, recunoscut de ambele părți ca reprezentând o scrisoare de confort, această instituție nu avea o reglementare expresă în C. civ. ca în prezent (art. 2322 Noul C. civ.), dar era practicată în mediul de afaceri, fiind guvernată de principiul libertății contractuale și forța obligatorie a contractelor. Astfel, potrivit regulilor generale de interpretare, instanța era ținută de sensul literal și gramatical al textului original redactat în limba engleză și apoi tradus în limba română, dar fără să ignore conținutul în ansamblu al scrisorii și fără să confere o interpretare contrară voinței exprese a părților regăsită în aceasta.

Formularea "ne vom asigura că debitorul deține fonduri suficiente în permanență pentru îndeplinirea obligațiilor" invocată de apelanta-reclamantă nu poate fi interpretată în sensul angajamentului expres de transferare a unor sume de bani către debitoare, câtă vreme acest lucru ar fi contrar scopului urmărit de părți la emiterea scrisorii de confort și trebuie să țină cont de calitatea în care intimata-pârâtă și-a asumat propriile obligații, aceea de acționar majoritar, care, prin conduita sa și monitorizarea activității curente a societății, putea influența capacitatea de plată a debitoarei.

Împrejurarea că după emiterea scrisorii de confort și în cursul executării contractului de credit, intimata a făcut de bunăvoie plăți în contul debitoarei, conform contractului de credit, s-a apreciat că nu poate fi considerată de natură a schimba conținutul și natura obligațiilor asumate prin scrisoarea de confort, în absența unui angajament expres în acest sens din partea intimatei. Instanța de apel a constatat că în cauză nu este incidență instituția promisiunii faptei altuia, invocată de apelantă, întrucât intimata și-a asumat obligații în nume propriu, conform unui act juridic nenumit la acea vreme, care nu implica decât asumarea unei conduite de natură a facilita rambursarea creditului în calitate de acționar majoritar ce poate controla administrarea curentă a societății debitoare, iar în condițiile în care se cere executarea în natură, și nu dezdăunări, utilizarea unei asemenea instituții nu are o relevanță imediată.

Distinct de cele reținute, s-a constatat că prin prezenta acțiune, apelanta a urmărit executarea întocmai a obligațiilor, conform obiectului pretins și nu antrenarea răspunderii contractuale prin plata unor daune interese ca urmare a unei neexecutări directe a obligațiilor proprii asumate pentru a verifica dacă există sau nu o neexecutare din partea acestuia și un prejudiciu determinat în mod direct printr-o asemenea conduită. De altfel, și distincția obligație de rezultat - obligație de diligentă are caracter subsidiar în raport cu determinarea obiectului acesteia, apelanta propunând un obiect (acela de transfer a unor sume de bani în contul debitoarei pentru a face posibilă rambursarea creditului sau de asigurare directă a fondurilor în același scop) nerecunoscut de intimată.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC A.B.R. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de SC A.B.R. SA și schimbării sentinței civile nr. 875 din 07 februarie 2013, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată ulterior.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-reclamantă, susține, în esență, că decizia atacată este nelegală, apreciind că ambele instanțe ar fi trebuit să parcurgă anumiți pași pentru o bună soluționare a cauzei, respectiv: stabilirea naturii juridice a scrisorii de confort emise de intimata- pârâtă și a raportului obligațional născut între părți în urma emiterii de către intimată a scrisorii de confort în beneficiul recurentei - reclamante; stabilirea naturii și întinderii obligațiilor asumate de către intimată prin emiterea Scrisorii de confort; calificarea corectă a obiectului cererii de chemare în judecată; analizarea în concret a elementelor angajării răspunderii civile contractuale.

În opinia recurentei, instanța de apel a realizat o analiza superficială a cauzei, reținând fără nicio motivare concretă doar faptul că intimata și-ar fi asumat o obligație de diligentă de a susține în calitatea sa de acționar majoritar posibilitatea ca debitoarea să-și execute obligația asumată prin încheierea contractului de credit între reclamantă și M. și că instituția promisiunii faptei altuia nu ar fi incidență în cauză căci intimata și-ar fi asumat obligații în nume propriu. Recurenta apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece raționamentul instanței de apel și implicit al primei instanțe este nelegal și netemeinic, fiind rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății și a obligațiilor generate de acesta în sarcina intimatei.

De asemenea, consideră ca fiind incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât atât prima instanță, cât și instanța de apel au aplicat în mod greșit legea - normele legale privind încheierea, executarea și interpretarea convențiilor - și au pronunțat o soluție lipsită de temei legal. Recurenta arată că natura juridică a scrisorii de garanție și/sau scrisorii de confort de garanție autonomă presupune, în principiu, o existență de sine stătătoare în raport cu actul juridic principal în considerarea căruia au fost emise. Dacă pentru scrisoarea de garanție bancară unitatea bancară solicită indisponibilizarea unei sume de bani egală cu valoarea garanției pentru emiterea și menținerea scrisorii, pentru scrisoarea de confort este suficient angajamentul entității - mamă că se va asigura că subsidiara sa își va executa obligațiile la timp și conform contractelor încheiate.

Așa cum îi spune și numele, acest instrument de garanție auxiliar este destinat asigurării unui confort sporit creditorului cu privire la solvabilitatea debitorului său și sprijinul de care acesta se bucură în orice moment din partea societății - mamă pentru îndeplinirea întocmai a obligațiilor sale. Scrisorile de confort sunt considerate în dreptul francez drept obligații de a face, iar în baza acestora instanțele franceze dispun constant obligarea societatea-mamă să achite datoriile subsidiarei acesteia în temeiul unei scrisori de confort emise anterior. Este absolut necesară luarea în considerare a caracteristicilor acestui instrument, așa cum au fost dezvoltate la nivel internațional, a funcției sale de garantare - de a oferi un confort creditorului prin asumarea unei garanții independente - și a conținutului concret al acesteia, din care rezultă că A.I.H.

s-a obligat să asigure respectarea obligațiilor M. către Bancă și existența fondurilor necesare în vederea îndepNnirii acestor obligații. În ceea ce privește problema stabilirii naturii juridice a obligației asumate de intimată, recurenta apreciază că obligația intimatei ar fi fost una de diligentă dacă aceasta presupunea faptul de a stărui pe lângă debitoarea M. în scopul determinării acesteia din urmă să obțină fonduri bănești necesare rambursării creditului. În cazul obligației de diligentă, cel care se obligă nu garantează atingerea rezultatului, constând în cazul de față în deținerea de către debitoarea M. a disponibilităților bănești necesare rambursării creditului.

Analizând însă cuprinsul scrisorii de confort, se constată că intimata s-a obligat să asigure tocmai atingerea rezultatului avut în vedere de bancă la solicitarea acestei scrisori, respectiv faptul că la scadență M. va deține fonduri bănești necesare și suficiente pentru executarea obligațiilor asumate prin contract, situația fiind astfel diferită de caracteristicile unei obligații de diligentă. Or, instanțele din fazele procesuale anterioare, susține recurenta, au calificat greșit natura obligației asumată de intimată prin emiterea scrisorii de confort. în realitate, intimata s-a obligat la atingerea unui rezultat concret determinabil respectiv acela ca la data scadentă debitoarea M. să dețină fonduri bănești suficiente restituirii creditului.

Lipsa unor precizări privind sursa fondurilor și modul în care urma să fie îndeplinită această obligație nu afectează natura acestei obligații. Din contră, formularea mai largă a acestei obligații urmărea să dea posibilitatea A.I.H. să recurgă la o gamă mai largă de soluții pentru a se asigura de îndeplinirea rezultatului promis, fără a fi constrânsă de anumite modalități în care să asigure îndeplinirea rezultatului, în concret, important pentru bancă era atingerea acelui rezultat, nu calea prin care urma a fi obținut, din moment ce a considerat emiterea scrisorii ca un element esențial acordării creditului, iar acest aspect a fost înțeles de A.I.H. Trebuie avută în vedere voința reală a emitentului scrisorii de confort, voință care rezultă pe de o parte din conținutul Scrisorii, iar pe de altă parte din actul decizional al intimatei de a emite această scrisoare.

Astfel, avem în vedere decizia corporativă a intimatei de a emite această scrisoare, respectiv Hotărârea adoptată la data de 7 noiembrie 2007 în care se stabilește expres că intimata A.I.H. decide să emită două scrisori de confort în beneficiul SC A.B.R. SA cu scopul de a garanta executarea a două facilități de credit acordate de Banca societății M. Pentru determinarea voinței reale a intimatei A.I.H. este esențială terminologia acestei decizii interne a intimatei exprimate în limba engleză. Organele de conducere ale intimatei au avut în vedere emiterea unor scrisori de confort „in order to secure the performance oftwo toan facilities" - „cu scopul de o garanta executarea a două facilități de credit" (trad.ns.).

Potrivit sintagmei anterior citate, intimata a avut reprezentarea că prin emiterea scrisorilor de confort se va realiza o garantare a executării contractului de credit. Prin urmare, voința intimatei a fost aceea de a garanta restituirea creditului de către debitoarea M., atâta doar că nu sub forma unei garanții reale, potrivit celor exprimate în finalul scrisorii de confort. Astfel, conchide recurenta, natura obligației asumate de intimată este specifică obligațiilor de rezultat și nu obligațiilor de diligentă, cum în mod greșit și nemotivat, au reținut primele două instanțe. Recurenta precizează că nu a solicitat obligarea la plata unei sumei de bani în beneficiul său, ci doar stabilirea în sarcina intimatei a unor obligații care să conducă la executarea în natură a obligației asumate contractual prin emiterea scrisorii de confort.

Apreciază că instanța de apel trebuia să analizeze dacă din probatoriul administrat rezulta sau nu îndeplinirea de către intimată a obligației asumate contractual și eventual dacă a fost incidență vreo cauză exoneratoare de răspundere. Consideră, totodată, ca fiind lipsit de orice temei legal raționamentul instanței, întrucât este relevant faptul că intimata A.I.H. s-a obligat în mod expres să asigure conducerea afacerilor debitoarei M. și să îi supravegheze situația financiară în așa fel încât aceasta să își poată îndeplini la scadență toate obligațiile față de bancă. Determinante pentru acordarea creditului de către SC A.B.R. SA au fost emiterea Scrisorii de confort care atestă sprijinul oferit de A.I.H.

debitoarei M., cât și puterea de decizie și control a A.I.H. în cadrul M., concretizată în deținerea de către aceasta a pachetului majoritar al părților sociale. Ca urmare, indiferent de susținerile A.I.H., obligațiile asumate prin Scrisoare vizau implicit exercitarea unui asemenea comportament în cadrul M. care să conducă la plata de către aceasta a ratelor de credit. Din această perspectivă, invocarea unor neînțelegeri cu asociatul minoritar este irelevantă și nu înlătură obligațiile asumate și în calitate de asociat majoritar. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, constarea nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 4 iunie 2014, înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și susținută de reprezentanta acesteia la acest termen de judecat, motivat de faptul că anumite critici pot fi încadrate în temeiurile de drept invocate. Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în |imitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed: Argumentat și bine motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în speță, instanța de control judiciar a dat o corectă eficiență normelor juridice incidente, făcând o distincție legală și justificată între angajamentul debitoarei SC M.I.D.

SRL și cel al intimatei-pârâte A.I.H. sub aspectul naturii juridice a obligațiilor asumate. Astfel cum s-a precizat expres, la momentul emiterii angajamentului menționat (12 noiembrie 2007), recunoscut de ambele părți ca reprezentând o scrisoare de confort, această instituție nu avea o reglementare expresă în C. civ., ca în prezent (art. 2322 Noul C. civ.), dar era practicată în mediul de afaceri, fiind guvernată de principiul libertății contractuale și forța obligatorie a contractelor. Este adevărat că acest angajament dintre SC M.I.D. SRL și A.I.H. a fost considerat de părți un factor decisiv la acordarea facilității de credit, însă este de necontestat că acesta nu constituie o garanție aferentă obligațiilor asumate de debitoarea SC M.I.D.

SRL cu prilejul acordării facilității de credit acordat de creditoarea SC A.B.R. SA, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă. Prin acest act nenumit (scrisoare de confort - cum au denumit-o părțile litigante pe parcursul litigiului și definită astfel conform prevederilor noului C. civ.) intimata-pârâtă și-a asumat o obligație de diligentă (să supravegheze executarea obligațiilor SC M.I.D. SRL), iar nu de rezultat (să plătească sumele restante din împrumutul nerestituit conform contractului de credit încheiat), din conținutul scrisorii de confort nerezultând constituirea unei garanții reale sau personale pentru obligațiile debitoarei din contractual de credit (SC M.I.D. SRL).

Nu se poate susține că instanța nu a ținut cont de voința emitentului, întrucât, cu respectarea regulilor de interpretare, instanța de apel a analizat voința acestuia, fără a ignora însă conținutul în ansamblu al scrisorii și fără să confere o interpretare contrară voinței exprese a părților regăsită în aceasta. S-a constatat cu justețe că formularea "ne vom asigura că debitorul deține fonduri suficiente în permanență pentru îndeplinirea obligațiilor" invocată de reclamantă nu poate fi interpretată în sensul angajamentului expres de transferare a unor sume de bani către debitoare, atât timp cât acest lucru ar fi contrar scopului urmărit de părți la emiterea scrisorii de confort și trebuie să se țină cont de calitatea în care intimata și-a asumat propriile obligații, aceea de acționar majoritar, care, prin conduita sa și monitorizarea activității curente a societății, putea influența capacitatea de plată a debitoarei.

Sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei în sensul analizării voinței A.I.H. în raport de mențiunile deciziei corporative din 15 august 2007, întrucât voința internă a rezultat fără echivoc din conținutul actului nenumit, conținut care nu face trimitere la o astfel de hotărâre și care a fost analizat de instanța de apel cu respectarea regulilor de interpretare a actului juridic civil. Nu în ultimul rând, instanța de apel a analizat îndeplinirea condițiilor generale de către A.I.H., reținând cu justețe că, după emiterea scrisorii de confort și în cursul executării contractului de credit, intimata a făcut de bunăvoie plăți în contul debitoarei conform contractului de credit, nu poate fi considerat de natură a schimba conținutul și natura obligațiilor asumate prin scrisoarea de confort în absența unui angajament expres în acest sens din partea intimatei.

În ceea ce privește instituția promisiunii faptei altuia invocată de recurentă, în mod legal s-a constatat că nu este incidență în cauză, intimata asumându-și obligații în nume propriu conform unui act juridic nenumit la acea vreme, care nu implica decât asumarea unei conduite de natură a facilita rambursarea creditului în calitate de acționar majoritar ce poate controla administrarea curentă a societății debitoare, iar câtă vreme cât se cere executarea în natură, și nu dezdăunări, utilizarea unei asemenea instituții nu are o relevanță imediată. Prin urmare, în mod greșit, reclamanta urmărește executarea întocmai a obligațiilor conform obiectului pretins (acela de transfer a unor sume de bani în contul debitoarei pentru a face posibilă rambursarea creditului sau de asigurare directă a fondurilor în același scop), întrucât nu s-a obligat să plătească în locul împrumutatului.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că nu se verifică motivele de nelegalitate instituit de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.B.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 265 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.B.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 265/2013 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.