ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. nr. 875

din 07 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă,

în Dosarul nr. 8693/3/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta SC SC A.B.R. SA împotriva pârâtei A.I.H. având ca obiect

obligarea pârâtei să pună la dispoziția SC M.I.D. SRL suma de 3.518.045 lei în

contul în care se face plata creditorului către SC A.B.R. SA în vederea

acoperirii parțiale a sumelor restante conform contractului de credit din 2007,

iar, în subsidiar, obligarea la îndeplinirea obligației de a face asumate prin

scrisoarea de confort din data de 12 noiembrie 2007 constând în asigurarea

fondurilor necesare SC M.I.D. SRL astfel încât aceasta să achite suma de

3.518.045 lei către reclamantă reprezentând obligații de plată la data de 13

decembrie 2011 izvorâte din contractul de credit din 2007.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că SC M.I.D. SRL, în

calitate de împrumutat, cu doi asociați A.F.I.H. Cyprus Ud, cu o participație

de 60%, și Aimtrust Limited, cu o participație de 40% din capitalul social, a

încheiat cu SC SC A.B.R. SA, împrumutător, contractul de credit din 15

noiembrie 2007, în baza căruia debitorul a primit mai multe facilități de

credit prin încheierea contractelor din 2007. în contract s-au prevăzut

drepturile și obligațiile părților, scadența și sancțiunile în caz de

nerambursare la termen a sumelor datorate.

Urmare a

nerespectării obligației de restituire împrumut conform contractului, Banca a

pornit executarea silită împotriva debitorului M., care se află însă în

procedura insolvenței, Dosar nr. 38131/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului

București. Instanța a apreciat că Banca trebuie să urmărească cu prioritate

debitorul, societatea care a obținut împrumutul, interesul reclamantei fiind de

recuperare a debitului și că pârâta s-a angajat printr-o obligație distinctă de

obligația asumată de împrumutatul M., raporturile juridice dintre părțile din

dosar fiind materializate în scrisoarea de confort, prin intermediul căreia

pârâta și-a asumat o obligație generală de a urmări, asigura desfășurarea

activității M. în vederea restituirii împrumutului, fără ca pârâta să se oblige

în acest fel la a garanta îndeplinirea obligației de către împrumutat.

Pe cale de

consecință, s-a apreciat că pârâta și-a asumat o obligație de mijloace, o

obligație de diligentă, de a acționa pentru atingerea unui anumit rezultat, din

conținutul scrisorii de confort nerezultând constituirea unei garanții reale

ori personale a pârâtei pentru obligațiile debitoarei din contractul de credit,

aspect ce apărea și în corespondența părților. Pârâta și-a asumat o obligație

de a face, angajându-se să supravegheze executarea unor obligații ale M. și nu

o obligație de garanție personală, întrucât nu s-a obligat să plătească în

locul împrumutatului. Prin urmare, pârâta nu putea fi obligată la plata unei

sume restante în baza contractului de credit, inadmisibilitatea invocată de

pârâtă privind cererea principală fiind examinată ca o apărare de fond.

Referitor la

executarea obligației de diligentă de către pârâtă, s-a reținut ca nedovedită

atitudinea culpabilă a acesteia, aceasta invocând neînțelegerile dintre

asociații M. decurgând din exercitarea drepturilor de vot, modalitatea de

adoptare a hotărârilor societății, acțiunile pârâtei ca asociat majoritar,

conform corespondenței privind cooperarea între asociați, încercarea

contactării acționarului minoritar pentru rezolvarea situației, banca fiind

încunoștințată despre neînțelegerile ivite între acționari.

S-a subliniat

că pârâta s-a angajat să supravegheze executarea obligațiilor M. și nu să

plătească sumele restante din împrumutul nerestituit conform contractului de

credit încheiat, existând posibilitatea angajării răspunderii pârâtei de plată

a unor daune interese, în caz de neexecutare a obligației potrivit scrisorii

încheiate, ipoteza care nu se susține în cauză.

În cazul

înregistrării unor datorii reclamanta avea posibilitatea de a acționa direct

împotriva debitorului în raport de clauzele contractului de credit, modalitatea

de plată convenită, contract ce nu prevede mențiuni speciale referitoare la

sursa de finanțare, dar aceasta nu a dovedit că ar fi procedat întocmai cu

prioritate prin acțiune directă împotriva debitorului.

Obligația

urmărită prin prezenta acțiune, în baza scrisorii de confort emise de pârâtă la

12 noiembrie 2007, se referă la obligația de garanție în favoarea debitorului

prin asigurarea sumelor necesare acoperirii creditului, fără, însă, a se

indica, cu precizie, cum s-ar putea realiza această obligație, odată ce pârâta

nu are calitate de administrator și nu s-a obligat la plata în mod direct către

bancă. în cauză, este vorba despre două societăți distincte - A.I.H. și SC

M.I.D. SRL, în contractul de credit nu s-a menționat scrisoarea de confort, sursa

eventualelor sume drept garanție, cele două acte nu sunt încheiate la aceeași

dată, obligația din scrisoarea de confort fiind una de diligentă pentru

asigurarea fondurilor necesare rambursării debitului și nu o veritabilă

obligație de garanție, de plată în locul ori alături de debitor.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta SC A.B.R. SA a declarat apel, care, prin Decizia civilă

nr. 265 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În motivare,

instanța de control judiciar, în concordanță cu cele reținute de prima instanță

a reținut, în esență, că obligația pârâtei a fost de diligentă, iar nu de

rezultat, întrucât aceasta nu s-a obligat de a susține posibilitatea ca

debitoarea principală să-și execute obligația.

S-a constatat

că la momentul emiterii angajamentului, recunoscut de ambele părți ca

reprezentând o scrisoare de confort, această instituție nu avea o reglementare

expresă în C. civ. ca în prezent (art. 2322 Noul C. civ.), dar era practicată

în mediul de afaceri, fiind guvernată de principiul libertății contractuale și

forța obligatorie a contractelor.

Astfel,

potrivit regulilor generale de interpretare, instanța era ținută de sensul

literal și gramatical al textului original redactat în limba engleză și apoi

tradus în limba română, dar fără să ignore conținutul în ansamblu al scrisorii

și fără să confere o interpretare contrară voinței exprese a părților regăsită

în aceasta.

Formularea

"ne vom asigura că debitorul deține fonduri suficiente în permanență

pentru îndeplinirea obligațiilor" invocată de apelanta-reclamantă nu poate

fi interpretată în sensul angajamentului expres de transferare a unor sume de

bani către debitoare, câtă vreme acest lucru ar fi contrar scopului urmărit de

părți la emiterea scrisorii de confort și trebuie să țină cont de calitatea în

care intimata-pârâtă și-a asumat propriile obligații, aceea de acționar

majoritar, care, prin conduita sa și monitorizarea activității curente a

societății, putea influența capacitatea de plată a debitoarei.

Împrejurarea că

după emiterea scrisorii de confort și în cursul executării contractului de

credit, intimata a făcut de bunăvoie plăți în contul debitoarei, conform

contractului de credit, s-a apreciat că nu poate fi considerată de natură a

schimba conținutul și natura obligațiilor asumate prin scrisoarea de confort,

în absența unui angajament expres în acest sens din partea intimatei.

Instanța de

apel a constatat că în cauză nu este incidență instituția promisiunii faptei

altuia, invocată de apelantă, întrucât intimata și-a asumat obligații în nume

propriu, conform unui act juridic nenumit la acea vreme, care nu implica decât

asumarea unei conduite de natură a facilita rambursarea creditului în calitate

de acționar majoritar ce poate controla administrarea curentă a societății

debitoare, iar în condițiile în care se cere executarea în natură, și nu

dezdăunări, utilizarea unei asemenea instituții nu are o relevanță imediată.

Distinct de

cele reținute, s-a constatat că prin prezenta acțiune, apelanta a urmărit

executarea întocmai a obligațiilor, conform obiectului pretins și nu antrenarea

răspunderii contractuale prin plata unor daune interese ca urmare a unei

neexecutări directe a obligațiilor proprii asumate pentru a verifica dacă există

sau nu o neexecutare din partea acestuia și un prejudiciu determinat în mod

direct printr-o asemenea conduită. De altfel, și distincția obligație de

rezultat - obligație de diligentă are caracter subsidiar în raport cu

determinarea obiectului acesteia, apelanta propunând un obiect (acela de

transfer a unor sume de bani în contul debitoarei pentru a face posibilă

rambursarea creditului sau de asigurare directă a fondurilor în același scop)

nerecunoscut de intimată.

Împotriva deciziei

instanței de apel, reclamanta SC A.B.R. SA a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului formulat de SC A.B.R. SA și schimbării sentinței civile nr. 875 din 07

februarie 2013, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel

cum a fost formulată și precizată ulterior.

În argumentarea

cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-reclamantă,

susține, în esență, că decizia atacată este nelegală, apreciind că ambele

instanțe ar fi trebuit să parcurgă anumiți pași pentru o bună soluționare a

cauzei, respectiv: stabilirea naturii juridice a scrisorii de confort emise de

intimata- pârâtă și a raportului obligațional născut între părți în urma

emiterii de către intimată a scrisorii de confort în beneficiul recurentei -

reclamante; stabilirea naturii și întinderii obligațiilor asumate de către

intimată prin emiterea Scrisorii de confort; calificarea corectă a obiectului

cererii de chemare în judecată; analizarea în concret a elementelor angajării

răspunderii civile contractuale.

În opinia

recurentei, instanța de apel a realizat o analiza superficială a cauzei,

reținând fără nicio motivare concretă doar faptul că intimata și-ar fi asumat o

obligație de diligentă de a susține în calitatea sa de acționar majoritar

posibilitatea ca debitoarea să-și execute obligația asumată prin încheierea

contractului de credit între reclamantă și M. și că instituția promisiunii

faptei altuia nu ar fi incidență în cauză căci intimata și-ar fi asumat

obligații în nume propriu.

Recurenta

apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

deoarece raționamentul instanței de apel și implicit al primei instanțe este

nelegal și netemeinic, fiind rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic

dedus judecății și a obligațiilor generate de acesta în sarcina intimatei.

De asemenea,

consideră ca fiind incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., întrucât atât prima instanță, cât și instanța de apel au aplicat în

mod greșit legea - normele legale privind încheierea, executarea și

interpretarea convențiilor - și au pronunțat o soluție lipsită de temei legal.

Recurenta arată

că natura juridică a scrisorii de garanție și/sau scrisorii de confort de

garanție autonomă presupune, în principiu, o existență de sine stătătoare în

raport cu actul juridic principal în considerarea căruia au fost emise.

Dacă pentru

scrisoarea de garanție bancară unitatea bancară solicită indisponibilizarea

unei sume de bani egală cu valoarea garanției pentru emiterea și menținerea

scrisorii, pentru scrisoarea de confort este suficient angajamentul entității -

mamă că se va asigura că subsidiara sa își va executa obligațiile la timp și

conform contractelor încheiate. Așa cum îi spune și numele, acest instrument de

garanție auxiliar este destinat asigurării unui confort sporit creditorului cu

privire la solvabilitatea debitorului său și sprijinul de care acesta se bucură

în orice moment din partea societății - mamă pentru îndeplinirea întocmai a

obligațiilor sale.

Scrisorile de

confort sunt considerate în dreptul francez drept obligații de a face, iar în

baza acestora instanțele franceze dispun constant obligarea societatea-mamă să

achite datoriile subsidiarei acesteia în temeiul unei scrisori de confort emise

anterior.

Este absolut

necesară luarea în considerare a caracteristicilor acestui instrument, așa cum

au fost dezvoltate la nivel internațional, a funcției sale de garantare - de a

oferi un confort creditorului prin asumarea unei garanții independente - și a

conținutului concret al acesteia, din care rezultă că A.I.H. s-a obligat să

asigure respectarea obligațiilor M. către Bancă și existența fondurilor

necesare în vederea îndepNnirii acestor obligații.

În ceea ce

privește problema stabilirii naturii juridice a obligației asumate de intimată,

recurenta apreciază că obligația intimatei ar fi fost una de diligentă dacă

aceasta presupunea faptul de a stărui pe lângă debitoarea M. în scopul

determinării acesteia din urmă să obțină fonduri bănești necesare rambursării

creditului.

În cazul

obligației de diligentă, cel care se obligă nu garantează atingerea

rezultatului, constând în cazul de față în deținerea de către debitoarea M. a

disponibilităților bănești necesare rambursării creditului.

Analizând însă

cuprinsul scrisorii de confort, se constată că intimata s-a obligat să asigure

tocmai atingerea rezultatului avut în vedere de bancă la solicitarea acestei

scrisori, respectiv faptul că la scadență M. va deține fonduri bănești necesare

și suficiente pentru executarea obligațiilor asumate prin contract, situația

fiind astfel diferită de caracteristicile unei obligații de diligentă.

Or, instanțele

din fazele procesuale anterioare, susține recurenta, au calificat greșit natura

obligației asumată de intimată prin emiterea scrisorii de confort. în

realitate, intimata s-a obligat la atingerea unui rezultat concret determinabil

respectiv acela ca la data scadentă debitoarea M. să dețină fonduri bănești

suficiente restituirii creditului. Lipsa unor precizări privind sursa

fondurilor și modul în care urma să fie îndeplinită această obligație nu

afectează natura acestei obligații. Din contră, formularea mai largă a acestei

obligații urmărea să dea posibilitatea A.I.H. să recurgă la o gamă mai largă de

soluții pentru a se asigura de îndeplinirea rezultatului promis, fără a fi

constrânsă de anumite modalități în care să asigure îndeplinirea rezultatului,

în concret, important pentru bancă era atingerea acelui rezultat, nu calea prin

care urma a fi obținut, din moment ce a considerat emiterea scrisorii ca un

element esențial acordării creditului, iar acest aspect a fost înțeles de A.I.H.

Trebuie avută

în vedere voința reală a emitentului scrisorii de confort, voință care rezultă

pe de o parte din conținutul Scrisorii, iar pe de altă parte din actul

decizional al intimatei de a emite această scrisoare. Astfel, avem în vedere

decizia corporativă a intimatei de a emite această scrisoare, respectiv

Hotărârea adoptată la data de 7 noiembrie 2007 în care se stabilește expres că

intimata A.I.H. decide să emită două scrisori de confort în beneficiul SC

A.B.R. SA cu scopul de a garanta executarea a două facilități de credit

acordate de Banca societății M.

Pentru

determinarea voinței reale a intimatei A.I.H. este esențială terminologia

acestei decizii interne a intimatei exprimate în limba engleză. Organele de

conducere ale intimatei au avut în vedere emiterea unor scrisori de confort „in

order to secure the performance oftwo toan facilities" - „cu scopul de o

garanta executarea a două facilități de credit" (trad.ns.). Potrivit

sintagmei anterior citate, intimata a avut reprezentarea că prin emiterea

scrisorilor de confort se va realiza o garantare a executării contractului de

credit. Prin urmare, voința intimatei a fost aceea de a garanta restituirea

creditului de către debitoarea M., atâta doar că nu sub forma unei garanții

reale, potrivit celor exprimate în finalul scrisorii de confort.

Astfel,

conchide recurenta, natura obligației asumate de intimată este specifică

obligațiilor de rezultat și nu obligațiilor de diligentă, cum în mod greșit și

nemotivat, au reținut primele două instanțe.

Recurenta

precizează că nu a solicitat obligarea la plata unei sumei de bani în

beneficiul său, ci doar stabilirea în sarcina intimatei a unor obligații care

să conducă la executarea în natură a obligației asumate contractual prin

emiterea scrisorii de confort.

Apreciază că

instanța de apel trebuia să analizeze dacă din probatoriul administrat rezulta

sau nu îndeplinirea de către intimată a obligației asumate contractual și eventual

dacă a fost incidență vreo cauză exoneratoare de răspundere.

Consideră,

totodată, ca fiind lipsit de orice temei legal raționamentul instanței,

întrucât este relevant faptul că intimata A.I.H. s-a obligat în mod expres să

asigure conducerea afacerilor debitoarei M. și să îi supravegheze situația

financiară în așa fel încât aceasta să își poată îndeplini la scadență toate

obligațiile față de bancă.

Determinante

pentru acordarea creditului de către SC A.B.R. SA au fost emiterea Scrisorii de

confort care atestă sprijinul oferit de A.I.H. debitoarei M., cât și puterea de

decizie și control a A.I.H. în cadrul M., concretizată în deținerea de către

aceasta a pachetului majoritar al părților sociale. Ca urmare, indiferent de

susținerile A.I.H., obligațiile asumate prin Scrisoare vizau implicit

exercitarea unui asemenea comportament în cadrul M. care să conducă la plata de

către aceasta a ratelor de credit. Din această perspectivă, invocarea unor

neînțelegeri cu asociatul minoritar este irelevantă și nu înlătură obligațiile

asumate și în calitate de asociat majoritar.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului,

solicitând, în principal, constarea nulității recursului, iar, în subsidiar,

respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de

judecată din data de 4 iunie 2014, înalta Curte a respins excepția nulității

recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și susținută de reprezentanta

acesteia la acest termen de judecat, motivat de faptul că anumite critici pot

fi încadrate în temeiurile de drept invocate.

Analizând

decizia atacată, în raport de criticile formulate, în |imitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele care succed:

Argumentat și

bine motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în speță, instanța de

control judiciar a dat o corectă eficiență normelor juridice incidente, făcând

o distincție legală și justificată între angajamentul debitoarei SC M.I.D. SRL

și cel al intimatei-pârâte A.I.H. sub aspectul naturii juridice a obligațiilor

asumate.

Astfel cum s-a

precizat expres, la momentul emiterii angajamentului menționat (12 noiembrie

2007), recunoscut de ambele părți ca reprezentând o scrisoare de confort,

această instituție nu avea o reglementare expresă în C. civ., ca în prezent

(art. 2322 Noul C. civ.), dar era practicată în mediul de afaceri, fiind

guvernată de principiul libertății contractuale și forța obligatorie a

contractelor.

Este adevărat

că acest angajament dintre SC M.I.D. SRL și A.I.H. a fost considerat de părți

un factor decisiv la acordarea facilității de credit, însă este de necontestat

că acesta nu constituie o garanție aferentă obligațiilor asumate de debitoarea SC

M.I.D. SRL cu prilejul acordării facilității de credit acordat de creditoarea SC

A.B.R. SA, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă.

Prin acest act

nenumit (scrisoare de confort - cum au denumit-o părțile litigante pe parcursul

litigiului și definită astfel conform prevederilor noului C. civ.)

intimata-pârâtă și-a asumat o obligație de diligentă (să supravegheze

executarea obligațiilor SC M.I.D. SRL), iar nu de rezultat (să plătească sumele

restante din împrumutul nerestituit conform contractului de credit încheiat),

din conținutul scrisorii de confort nerezultând constituirea unei garanții

reale sau personale pentru obligațiile debitoarei din contractual de credit (SC

M.I.D. SRL).

Nu se poate

susține că instanța nu a ținut cont de voința emitentului, întrucât, cu

respectarea regulilor de interpretare, instanța de apel a analizat voința

acestuia, fără a ignora însă conținutul în ansamblu al scrisorii și fără să

confere o interpretare contrară voinței exprese a părților regăsită în aceasta.

S-a constatat

cu justețe că formularea "ne vom asigura că debitorul deține fonduri

suficiente în permanență pentru îndeplinirea obligațiilor" invocată de

reclamantă nu poate fi interpretată în sensul angajamentului expres de

transferare a unor sume de bani către debitoare, atât timp cât acest lucru ar

fi contrar scopului urmărit de părți la emiterea scrisorii de confort și

trebuie să se țină cont de calitatea în care intimata și-a asumat propriile

obligații, aceea de acționar majoritar, care, prin conduita sa și monitorizarea

activității curente a societății, putea influența capacitatea de plată a

debitoarei.

Sunt lipsite de

relevanță susținerile recurentei în sensul analizării voinței A.I.H. în raport

de mențiunile deciziei corporative din 15 august 2007, întrucât voința internă

a rezultat fără echivoc din conținutul actului nenumit, conținut care nu face

trimitere la o astfel de hotărâre și care a fost analizat de instanța de apel

cu respectarea regulilor de interpretare a actului juridic civil.

Nu în ultimul

rând, instanța de apel a analizat îndeplinirea condițiilor generale de către A.I.H.,

reținând cu justețe că, după emiterea scrisorii de confort și în cursul

executării contractului de credit, intimata a făcut de bunăvoie plăți în contul

debitoarei conform contractului de credit, nu poate fi considerat de natură a

schimba conținutul și natura obligațiilor asumate prin scrisoarea de confort în

absența unui angajament expres în acest sens din partea intimatei.

În ceea ce

privește instituția promisiunii faptei altuia invocată de recurentă, în mod

legal s-a constatat că nu este incidență în cauză, intimata asumându-și

obligații în nume propriu conform unui act juridic nenumit la acea vreme, care

nu implica decât asumarea unei conduite de natură a facilita rambursarea

creditului în calitate de acționar majoritar ce poate controla administrarea

curentă a societății debitoare, iar câtă vreme cât se cere executarea în

natură, și nu dezdăunări, utilizarea unei asemenea instituții nu are o

relevanță imediată.

Prin urmare, în

mod greșit, reclamanta urmărește executarea întocmai a obligațiilor conform

obiectului pretins (acela de transfer a unor sume de bani în contul debitoarei

pentru a face posibilă rambursarea creditului sau de asigurare directă a

fondurilor în același scop), întrucât nu s-a obligat să plătească în locul

împrumutatului.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând că nu se verifică motivele de nelegalitate instituit de pct.

8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind

la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate, cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.B.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 265 din 11 septembrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat,

menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC A.B.R. SA împotriva Deciziei civile nr.

265/2013 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.