ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 949/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor clin dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1859 din

7 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată și precizată de

reclamantul T.C. în contradictoriu cu pârâtele M.K.B. R.B. SA și SC C.R.M. SRL,

și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. 139/2008,

încheiat între reclamant și pârâta M.K.B. R. SA în privința clauzei prevăzute

de art. 10.7; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune

de creanță din data de 20 decembrie 2010 a actelor adiționale. În privința

contractului de credit nr. 139/2008, între pârâte, a dispus restabilirea

situației anterioare datei și obligat pe pârâta M.K.B. R. sa-l repună pe reclamant

pe contul curent al creditului conform contractului nr. 139/2008; a obligat

fiecare pârâtă să achite reclamantului suma de 3.268,25 iei cu titlu de

cheltuieli de judecată; a obligat pârâtele să achite statului» cu titlu de

cheltuieli de judecată» câte 1.288,25 lei.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul instanța a reținut în esență următoarele:

Intre reclamant

și pârâta M.K.B. R.B. SA, a fost încheiat contractul de credit nr. 139 din 22

august 2008, prin care reclamantul a împrumutat suma de 40.800 Euro, sumă ce

urma a fi rambursată în termen de 420 luni, conform art. 1.5 din contract.

Prin adresa nr.

2220 din 16 decembrie 2010, Banca a comunicat garantului ipotecar P.V. faptul

că, la data de 16 decembrie 2010, a fost declarată scadența anticipată a

creditului nerambursat, împreună cu toate dobânzile și comisioanele acumulate

aferente acestuia, în sumă totală de 40.842 Euro.

Banca nu

dovedit că ar fi comunicat aceeași adresă de declarare a scadenței anticipate

și reclamantului.

Aceluiași

garant ipotecar i s-a comunicat intervenția contractului de cesiune de creanță

prin care Banca a cesionat creanța în sumă do 40 513.13 Euro asupra debitorului

cedat T.C. către pârâta C.R.M. SRL.

Instanța a

constatat că este abuzivă clauza cuprinsă în art. 10.7 din contractul de credit

nr. 139/2008 și, pe cale de consecință, nulă.

Banca nu a

făcut dovada că ar fi negociat această clauză. Caracterul abuziv este

determinat mai ales de dezechilibrul semnificativ pe care l-a creat această

clauză între drepturile Băncii și obligațiile reclamantului.

Deși în chiar

ziua în care Banca a emis adresa prin care notifica garantul ipotecar cu privire

Ia declararea scadenței anticipate, a acceptat de la reclamant plata sumei de

575 Iei în contul aferent creditului acordat prin contractul nr. 139/2008.

În aceste

condiții, nu rezultă care au fost motivele pentru care, în același timp, Banca

a acceptat plata în continuare a creditului, dar, l-a declarat scadent

anticipat iar, câteva zile mai târziu, a cesionat creanța.

Dezechilibrul

creat între drepturile și obligațiile părților din contractul de credit nr.

139/2010 este evident atâta vreme cât creanța Băncii asupra reclamantului a

fost cesionată pârâtei SC G.R.M. SRL, societate nebancară, supusă normelor

generale, iar reclamantul nu mai este ia adăpostul nici al legislației

specifice din domeniul protecției consumatorilor și nici la adăpostul convenției

încheiate cu Banca.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta M.K.B. R.B. SA, arătând că au fost

respectate condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, iar în cauză

nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului.

Prin decizia

civilă nr. 29/ Ap din 21 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins apelul.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Banca a eludat

în mod evident prevederile O.U.G. nr. 50/2010, practicând un sistem de abordare

a intereselor sale în defavoarea intereselor reclamantului ca și consumator.

Prin actul

adițional la contractul de credit nr. 139/2008, intrat în vigoare potrivit

susținerilor apelantei, prin acceptare tacită ia data de 20 septembrie 2010 ca

urmare a notificării reclamantului în data de 17 septembrie 2010, au fost

încălcate prevederile art. 71 și art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 referitoare la

cesiunea prevăzută de art. 70 și respectiv la modificarea contractelor aflate

în derulare.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs N. SA (fostă M.K.B. R.B. SA) criticând-o sub

următoarele motive de nelegalitate:

Decizia a fost

pronunțată prin interpretarea greșită a actului dedus judecății, fiind

schimbată natura și înțelesul lămurit al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

În opinia

recurentei, contractele de credit au fost întocmite în temeiul dispozițiilor

legale în vigoare, iar împrumutatul T.C. a fost informat în mod corect asupra

condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor

suferite de Bancă și în cunoștință de cauză a semnat contractele de credit.

Clientul a fost

informat în mod constant de către Banca despre situația conturilor sale și

despre faptul că neachitarea restanțelor înregistrate duce ia trecerea

creditelor ca scadente anticipate.

Datorita

nerespectării obligațiilor de plată ce decurg din contractele de credit

încheiate cu Banca, aceste credite au fost declarate scadente anticipat, in mod

eronat a reținut instanța că declararea scadentei anticipate s-a datorat

prevederilor art. 10.7 din contractul de credit nr. 1 din 22 mai 2008 fără a

reține culpa exclusivă a clientului T.C. de a nu-și respecta obligația de

restituire a sumei împrumutate.

Instanța a

interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit

al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Nici o clauză

din contractele de credit nu se opune libertății împrumutatului de a rezilia

imediat contractul cu respectarea obligației de restituire a sumei împrumutate

și a celorlalte costuri acceptate de bancă.

Costurile

aferente contractelor de credit au fost menționate în cuprinsul contractelor și

evidențiate și în graficele de rambursare clientul le-a semnat, și astfel și

Ie-a însușit. Contractele de credit,

convenții

semnate și însușite de părți, potrivit art. 989 C. civ., și putere de lege

între părți.

În cauză,

intimata SC C.R.M. SRL a depus note de ședință solicitând admiterea recursului

declarat de către N. SA.

Analizând

recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază

că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente;

Instanța nu a

interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat

natura și înțelesul lămurit al acestuia.

Astfel, s-a

reținut în mod corect că în ceea ce privește posibilitatea instanței naționale

de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, sistemul de protecție

pus în operă de Directiva 93/13/CEE se întemeiază pe ideea că un consumator se

găsește într-o situație de inferioritate în comparație cu comerciantul, în ceea

ce privește atât putere sa de negociere, cât și nivelul de informare, situație

care îl face să adere ia condițiile prestabilite de comerciant fără a avea

posibilitatea să exercite o influență asupra conținutului acestora.

Legea nr.

193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate de comercianți

reprezintă actul normativ care transpune și implementează Directiva 93/13/CEE,

lege care este pe deplin aplicabilă în cauză alături de dispozițiile generale

privind protecția consumatorilor.

Art. 4 din

Legea nr. 193/2000 definește clauza abuzivă ca fiind o clauză contractuală care

nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu

alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar

cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile pârtilor. Potrivit dispozițiilor alin. (2) din art. 4 o clauză este

abuzivă dacă nu a fost negociată cu consumatorul și dacă este inclusă într-un

contract de adeziune (în care consumatorul nu poate interveni).

S-a reținut în

mod corect faptul că dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile

pârtilor din contractul de credit nr. 139/2008 este evident câtă vreme Banca a

cesionat creanța asupra intimatului-reclamant către SC C.R.M. SRL, care este o

societate nebancară. În acest mod, intimatul nu mai poate beneficia de

protecția legislației specifice domeniului bancar, respectiv a convenției

încheiate cu Banca și nici legislației specifice domeniului protecției

consumatorului.

Nu a fost

interpretat greșit contractul de credit și în mod corect s-a reținut caracterul

abuziv al clauzei inserate în art. 10.7, care rezultă din modalitatea evazivă

și incompletă în care a fost redactată, în măsura în care clientul, lipsit de

cunoștințe juridice, putea presupune, cel mai probabil, chiar dacă ar fi agreat

acea clauză, că cesiunea s-ar produce către un creditor având același statut,

respectiv de societate bancară și nici într-un caz către o societate cu

răspundere limitată care nu este supusă niciunei reglementări proiective pentru

client.

Curtea de Apel

a reținut în mod corect că au fost încălcate prevederile art. 71 și art. 95 din

O.U.G. nr. 50/2010 referitoare la cesiunea prevăzută de art. 70 și respectiv la

modificarea contractelor aflate în derulare.

În cauză,

intimatul reclamant nu a semnat actul adițional în condițiile art. 95 fiind

notificat prin SMS cu doar trei zile înainte de intrarea în vigoare a actului

adițional necunoscut reclamantului.

Curtea de Apel

nu a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșitei legii, ci a reținut în mod

corect dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 50/2010 privitor în special la

eliminarea clauzelor abuzive ale contractului constatând faptul că recurenta a

eludat în mod evident prevederile actului normativ, practicând un sistem de

abordare a intereselor sale în defavoarea intereselor intimatului-reclamant ca

și consumator,

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate

care să impună casarea sau modificarea deciziei recurată și, pe cale de consecință,

potrivit dispozițiilor ari 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta N. SA prin Sucursala Târgu Mureș împotriva deciziei

civile nr. 29/ Ap din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 martie

2013.