ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 949/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor clin dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1859 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu pârâtele M.K.B. R.B. SA și SC C.R.M. SRL, și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de credit nr. 139/2008, încheiat între reclamant și pârâta M.K.B. R. SA în privința clauzei prevăzute de art. 10.7; a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune de creanță din data de 20 decembrie 2010 a actelor adiționale. În privința contractului de credit nr. 139/2008, între pârâte, a dispus restabilirea situației anterioare datei și obligat pe pârâta M.K.B.

R. sa-l repună pe reclamant pe contul curent al creditului conform contractului nr. 139/2008; a obligat fiecare pârâtă să achite reclamantului suma de 3.268,25 iei cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat pârâtele să achite statului» cu titlu de cheltuieli de judecată» câte 1.288,25 lei. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul instanța a reținut în esență următoarele: Intre reclamant și pârâta M.K.B. R.B. SA, a fost încheiat contractul de credit nr. 139 din 22 august 2008, prin care reclamantul a împrumutat suma de 40.800 Euro, sumă ce urma a fi rambursată în termen de 420 luni, conform art. 1.5 din contract. Prin adresa nr. 2220 din 16 decembrie 2010, Banca a comunicat garantului ipotecar P.V.

faptul că, la data de 16 decembrie 2010, a fost declarată scadența anticipată a creditului nerambursat, împreună cu toate dobânzile și comisioanele acumulate aferente acestuia, în sumă totală de 40.842 Euro. Banca nu dovedit că ar fi comunicat aceeași adresă de declarare a scadenței anticipate și reclamantului. Aceluiași garant ipotecar i s-a comunicat intervenția contractului de cesiune de creanță prin care Banca a cesionat creanța în sumă do 40 513.13 Euro asupra debitorului cedat T.C. către pârâta C.R.M. SRL. Instanța a constatat că este abuzivă clauza cuprinsă în art. 10.7 din contractul de credit nr. 139/2008 și, pe cale de consecință, nulă. Banca nu a făcut dovada că ar fi negociat această clauză.

Caracterul abuziv este determinat mai ales de dezechilibrul semnificativ pe care l-a creat această clauză între drepturile Băncii și obligațiile reclamantului. Deși în chiar ziua în care Banca a emis adresa prin care notifica garantul ipotecar cu privire Ia declararea scadenței anticipate, a acceptat de la reclamant plata sumei de 575 Iei în contul aferent creditului acordat prin contractul nr. 139/2008. În aceste condiții, nu rezultă care au fost motivele pentru care, în același timp, Banca a acceptat plata în continuare a creditului, dar, l-a declarat scadent anticipat iar, câteva zile mai târziu, a cesionat creanța. Dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile părților din contractul de credit nr. 139/2010 este evident atâta vreme cât creanța Băncii asupra reclamantului a fost cesionată pârâtei SC G.R.M.

SRL, societate nebancară, supusă normelor generale, iar reclamantul nu mai este ia adăpostul nici al legislației specifice din domeniul protecției consumatorilor și nici la adăpostul convenției încheiate cu Banca. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M.K.B. R.B. SA, arătând că au fost respectate condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului. Prin decizia civilă nr. 29/ Ap din 21 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Banca a eludat în mod evident prevederile O.U.G.

nr. 50/2010, practicând un sistem de abordare a intereselor sale în defavoarea intereselor reclamantului ca și consumator. Prin actul adițional la contractul de credit nr. 139/2008, intrat în vigoare potrivit susținerilor apelantei, prin acceptare tacită ia data de 20 septembrie 2010 ca urmare a notificării reclamantului în data de 17 septembrie 2010, au fost încălcate prevederile art. 71 și art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 referitoare la cesiunea prevăzută de art. 70 și respectiv la modificarea contractelor aflate în derulare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs N. SA (fostă M.K.B. R.B. SA) criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: Decizia a fost pronunțată prin interpretarea greșită a actului dedus judecății, fiind schimbată natura și înțelesul lămurit al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În opinia recurentei, contractele de credit au fost întocmite în temeiul dispozițiilor legale în vigoare, iar împrumutatul T.C. a fost informat în mod corect asupra condițiilor și caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor suferite de Bancă și în cunoștință de cauză a semnat contractele de credit. Clientul a fost informat în mod constant de către Banca despre situația conturilor sale și despre faptul că neachitarea restanțelor înregistrate duce ia trecerea creditelor ca scadente anticipate. Datorita nerespectării obligațiilor de plată ce decurg din contractele de credit încheiate cu Banca, aceste credite au fost declarate scadente anticipat, in mod eronat a reținut instanța că declararea scadentei anticipate s-a datorat prevederilor art. 10.7 din contractul de credit nr. 1 din 22 mai 2008 fără a reține culpa exclusivă a clientului T.C.

de a nu-și respecta obligația de restituire a sumei împrumutate. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Nici o clauză din contractele de credit nu se opune libertății împrumutatului de a rezilia imediat contractul cu respectarea obligației de restituire a sumei împrumutate și a celorlalte costuri acceptate de bancă. Costurile aferente contractelor de credit au fost menționate în cuprinsul contractelor și evidențiate și în graficele de rambursare clientul le-a semnat, și astfel și Ie-a însușit. Contractele de credit, convenții semnate și însușite de părți, potrivit art. 989 C. civ., și putere de lege între părți.

În cauză, intimata SC C.R.M. SRL a depus note de ședință solicitând admiterea recursului declarat de către N. SA. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente; Instanța nu a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura și înțelesul lămurit al acestuia. Astfel, s-a reținut în mod corect că în ceea ce privește posibilitatea instanței naționale de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, sistemul de protecție pus în operă de Directiva 93/13/CEE se întemeiază pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate în comparație cu comerciantul, în ceea ce privește atât putere sa de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl face să adere ia condițiile prestabilite de comerciant fără a avea posibilitatea să exercite o influență asupra conținutului acestora.

Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate de comercianți reprezintă actul normativ care transpune și implementează Directiva 93/13/CEE, lege care este pe deplin aplicabilă în cauză alături de dispozițiile generale privind protecția consumatorilor. Art. 4 din Legea nr. 193/2000 definește clauza abuzivă ca fiind o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pârtilor. Potrivit dispozițiilor alin. (2) din art. 4 o clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată cu consumatorul și dacă este inclusă într-un contract de adeziune (în care consumatorul nu poate interveni).

S-a reținut în mod corect faptul că dezechilibrul creat între drepturile și obligațiile pârtilor din contractul de credit nr. 139/2008 este evident câtă vreme Banca a cesionat creanța asupra intimatului-reclamant către SC C.R.M. SRL, care este o societate nebancară. În acest mod, intimatul nu mai poate beneficia de protecția legislației specifice domeniului bancar, respectiv a convenției încheiate cu Banca și nici legislației specifice domeniului protecției consumatorului.

Nu a fost interpretat greșit contractul de credit și în mod corect s-a reținut caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 10.7, care rezultă din modalitatea evazivă și incompletă în care a fost redactată, în măsura în care clientul, lipsit de cunoștințe juridice, putea presupune, cel mai probabil, chiar dacă ar fi agreat acea clauză, că cesiunea s-ar produce către un creditor având același statut, respectiv de societate bancară și nici într-un caz către o societate cu răspundere limitată care nu este supusă niciunei reglementări proiective pentru client. Curtea de Apel a reținut în mod corect că au fost încălcate prevederile art. 71 și art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 referitoare la cesiunea prevăzută de art. 70 și respectiv la modificarea contractelor aflate în derulare.

În cauză, intimatul reclamant nu a semnat actul adițional în condițiile art. 95 fiind notificat prin SMS cu doar trei zile înainte de intrarea în vigoare a actului adițional necunoscut reclamantului. Curtea de Apel nu a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșitei legii, ci a reținut în mod corect dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 50/2010 privitor în special la eliminarea clauzelor abuzive ale contractului constatând faptul că recurenta a eludat în mod evident prevederile actului normativ, practicând un sistem de abordare a intereselor sale în defavoarea intereselor intimatului-reclamant ca și consumator, Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurată și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor ari 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta N. SA prin Sucursala Târgu Mureș împotriva deciziei civile nr. 29/ Ap din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 martie 2013.