ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2151/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6534 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Maramureș a respins cererea de înaintare a întrebărilor preliminare C.J.U.E. și de suspendare a cauzei până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către C.J.U.E. cu privire la întrebările formulate; a admis acțiunea formulată de reclamanții M.S.A. și M.C.M. în contradictoriu cu pârâta SC V.R.

SA și a constatat nulitatea absolută a clazei cuprinse în pct. 5 lit. a) din Convenția de credit din 4 decembrie 2007; a obligat pârâta la restituirea sumei de 7.018,52 CHF achitată în perioada februarie 2008-februarie 2011, cu titlu de comision de risc, precum și a celorlalte sume achitate cu acest titlu în continuare până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, cu aplicarea dobânzii legale comerciale calculate de la data plății, la data restituirii efective; a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în pct. 3 lit. d) din Convenția de credit din 4 decembrie 2007; a obligat pârâta la refacerea graficului de rambursare și la recalcularea ratei prin aplicarea nivelului dobânzii de 4,25% pe an, începând cu data încheierii convenției, a obligat pârâta să achite reclamanților suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele: Între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâtă, ca împrumutător, a intervenit Convenția de credit din 4 decembrie 2007. La pct. 5 lit. a) din Contract este stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scdență, pe toată durata de derulare a convenției. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost generată prin constituirea de către reclamanții-împrumutați, în favoarea băncii pârâte a unei ipoteci imobiliare. În același timp, polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate în contractul de credit.

În raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, clauza privind comisionul de risc apare ca fiind abuzivă, în primul rând pentru că acesta nu este definit în mod concret și fără echivoc în cuprinsul contractului, fiind prevăzut doar modul de calcul și scadențe. În aceste condiții, pârâta nu poate face dovada negocierii directe cu reclamanții a acestei clauze, fiind potrivit tuturor evidențelor o clauză standard, preformulată. În plus, contrar cerințelor bunei-credințe, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care valoarea acestui comision se ridică la cca. 50% din valoarea totală a împrumutului, fără a se justifica de ce mai este necesară atunci și constituirea garanției ipotecare ori a poliței de asigurare.

C.J.U.E. s-a pronunțat în sensul că o clauză redactată în prealabil de către un vânzător sau de către un vânzător sau de către furnizor și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale întrunește toate criteriile pentru a putea fi calificată drept abuzivă în raport cu dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE. Nedefinirea riscului în cuprinsul contractului, ca și aplicarea unui comision de risc standard, fără o raportare justificată la circumstanțele fiecărui contract în parte, argumentată pe contextul socio-economic în care a fost încheiat contractul, ori pe situația economico-financiară concretă a împrumutaților, denotă modul unilateral și arbitrar în care acesta este impus și, prin urmare, caracterul abuziv al unei asemenea clauze.

Potrivit pct. 3 lit. d) din contract, banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, noua rată a dobânzii trebuind a fi comunicată împrumutului pentru a se putea aplica. La momentul încheierii contractului rata dobânzii curente a fost stabilită la nivelul 4,25% pe an, în funcție de acest nivel fiind întocmit și graficul de rambursare. Nicăieri în cuprinsul contractului nu se explicitează ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară”. Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Prin necircumstanțierea în niciun mod a ceea ce se înțelege prin „modificări semnificative pe piața monetară”, se creează un dezechilibru cert și împovărător în detrimentul reclamanților-împrumutați, care nu numai că nu au posibilitatea unui control asupra acestei revizuiri de dobândă, dar li se obturează din start șansa previzibilității asupra consecințelor contractului în care sunt parte. Având în vedere că inserarea în contract a acestor clauze abuzive are caracter ilicit, instanța a dispus, în baza art. 998 C. civ. restituirea către reclamanți a sumelor de bani percepute cu titlu de comision de risc și cu titlu de dobândă revizuită, precum și la refacerea în acest sens a graficului de rambursare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC V.R. SA prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de M.S. și M.C. Prin decizia nr. 73 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele: O clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Definiția determină interpretarea unei clauze ca fiind abuzivă de îndată ce aceasta rupe echilibrul contractual, în prezența îndeplinirii cumulative a două condiții: lipsa negocierii directe și crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Instanța de fond a considerat corect că în ceea ce privesc clauzele contractuale privitoare la comisionul de risc, acestea sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr. 193/2000. De asemenea, prima instanță a evidențiat că prin necircumstanțierea în niciun mod a ceea ce se înțelege prin „modificări semnificative pe piața monetară”, se creează un dezechilibru cert și împovărător în detrimentul reclamanților-împrumutați, care nu numai că nu au posibilitatea unui control asupra acestei revizuiri de dobândă, dar li se obturează din start șansa previzibilității asupra consecințelor contractului în care sunt parte.

Contrar susținerilor apelantei că SC V.R. SA prezintă de fiecare dată care sunt modificările care determină modificarea acestor date, clienții având posibilitatea de a verifica aceste date cu informațiile pe care le dețin sau cu ajutorul unui expert trebuie reținut că exigența legii nu poate fi apreciată ca fiind respectată în această ipoteză limitele obligațiilor fiind necesar a fi cunoscute și neimplicând expertiza unor specialiștici a părților contractante. Clauza privind drepturile discreționare acordate părții mai puternice, chiar și prin informațiile deținute cu privire la perspectivele de modificare a elementelor ce influențează cuantumul creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credițe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Împotriva acestei decizii a declarat recusr în termen legal pârâta SC V.R. SA, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate. Decizia este nelegală întrucât a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale și cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății deoarece, contrar celor reținute de instanța de apel, în speță se impunea admiterea apelului și pe fond respingerea acțiunii. „Pacta sunt servanda” dă expresie principiilor libertății și egalității părților contractante. Dispozițiile art. 969 C. civ. se referă și la principiul irevocabilității potrivit căruia contractul fiind încheiat prin acordul părțiilor, nu poate fi modificat sau nu poate înceta decât tot prin consimțământul părților.

Banca nu devine un reprezentant al consumatorului care încheie un contract cu sine însuși, ci are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și de a furniza informații suplimentare în situațiile în care acest lucru este solicitat. Prin analiza specificității contractelor încheiate de către Bancă cu intimații-reclamanți, instanța va constata că aceștia din urmă nu se află într-o poziție de inferioritate, ci dimpotrivă, dețin un avantaj considerabil constând în libertatea de a alege în deplină cunoștință a solvabilității și întinderii obligațiilor celeilalte părți. O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibru contractual. Ori în situația art. 3 lit. d) din Contract, nu ne aflăm într-o astfel de situație, deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate, obiect avut în vedere de consumator la data încheierii contractului.

Deoarece dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, aceasta nu poate fi analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive. Este vorba de o clauză negociată care nu creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În conformitate cu art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992, costul total al creditului pentru consumator este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor”.

Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului și din perspectiva Directivei nr. 93/13/CE acestea nu vor putea face obictivul evaluării clauzelor abuzive. Este de notorietate faptul că, într-un contract de credit prețul este constituit din dobândă și comisioane, toate incluse în cuantumul dobânzii efective DAE. Recurenta arată că decizia recurată trebuie desființată în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Intimații M.S.A. și M.C.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, aceștia au formulat o cerere privind pronunțarea unei hotărâri preliminare, în scopul soluționării cauzei:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva deciziei civile nr. 73 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta să plătească intimaților-reclamanți M.C.M. și M.S.A. cheltuieli de judecată în sumă de 4.669 RON. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.