ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2151/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2151/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6534 din

23 noiembrie 2011, Tribunalul Maramureș a respins cererea de înaintare a

întrebărilor preliminare C.J.U.E. și de suspendare a cauzei până la pronunțarea

unei hotărâri preliminare de către C.J.U.E. cu privire la întrebările formulate;

a admis acțiunea formulată de reclamanții M.S.A. și M.C.M. în contradictoriu cu

pârâta SC V.R. SA și a constatat nulitatea absolută a clazei cuprinse în pct. 5

lit. a) din Convenția de credit din 4 decembrie 2007; a obligat pârâta la

restituirea sumei de 7.018,52 CHF achitată în perioada februarie 2008-februarie

2011, cu titlu de comision de risc, precum și a celorlalte sume achitate cu

acest titlu în continuare până la pronunțarea unei hotărâri definitive în

cauză, cu aplicarea dobânzii legale comerciale calculate de la data plății, la

data restituirii efective; a constatat nulitatea absolută a clauzei cuprinse în

pct. 3 lit. d) din Convenția de credit din 4 decembrie 2007; a obligat pârâta

la refacerea graficului de rambursare și la recalcularea ratei prin aplicarea

nivelului dobânzii de 4,25% pe an, începând cu data încheierii convenției, a

obligat pârâta să achite reclamanților suma de 2.000 RON reprezentând

cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Între

reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâtă, ca împrumutător, a intervenit

Convenția de credit din 4 decembrie 2007.

La pct. 5

lit. a) din Contract este stipulată clauza potrivit căreia împrumutații

datorează băncii un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului,

plătibil lunar în ziua de scdență, pe toată durata de derulare a convenției.

Executarea

obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente  a

fost generată prin constituirea de către reclamanții-împrumutați, în favoarea

băncii pârâte a unei ipoteci imobiliare.

În același

timp, polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pentru acoperirea

tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate în

contractul de credit.

În raport de

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, clauza privind comisionul

de risc apare ca fiind abuzivă, în primul rând pentru că acesta nu este definit

în mod concret și fără echivoc în cuprinsul contractului, fiind prevăzut doar

modul de calcul și scadențe.

În aceste

condiții, pârâta nu poate face dovada negocierii directe cu reclamanții a

acestei clauze, fiind potrivit tuturor evidențelor o clauză standard,

preformulată. În plus, contrar cerințelor bunei-credințe, această clauză

creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,

în condițiile în care valoarea acestui comision se ridică la cca. 50% din

valoarea totală a împrumutului, fără a se justifica de ce mai este necesară

atunci și constituirea garanției ipotecare ori a poliței de asigurare.

C.J.U.E. s-a

pronunțat în sensul că o clauză redactată în prealabil de către un vânzător sau

de către un vânzător sau de către furnizor și care nu a făcut obiectul unei

negocieri individuale întrunește toate criteriile pentru a putea fi calificată

drept abuzivă în raport cu dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE.

Nedefinirea

riscului în cuprinsul contractului, ca și aplicarea unui comision de risc

standard, fără o raportare justificată la circumstanțele fiecărui contract în

parte, argumentată pe contextul socio-economic în care a fost încheiat

contractul, ori pe situația economico-financiară concretă a împrumutaților,

denotă modul unilateral și arbitrar în care acesta este impus și, prin urmare,

caracterul abuziv al unei asemenea clauze.

Potrivit pct.

3 lit. d) din contract, banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii

curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară,

noua rată a dobânzii trebuind a fi comunicată împrumutului pentru a se putea

aplica. La momentul încheierii contractului rata dobânzii curente a fost

stabilită la nivelul 4,25% pe an, în funcție de acest nivel fiind întocmit și

graficul de rambursare.

Nicăieri în

cuprinsul contractului nu se explicitează ce se înțelege prin „schimbări

semnificative pe piața monetară”.

Potrivit art.

1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și

consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde

clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt

necesare cunoștințe de specialitate.

Prin

necircumstanțierea în niciun mod a ceea ce se înțelege prin „modificări

semnificative pe piața monetară”, se creează un dezechilibru cert și

împovărător în detrimentul reclamanților-împrumutați, care nu numai că nu au

posibilitatea unui control asupra acestei revizuiri de dobândă, dar li se

obturează din start șansa previzibilității asupra consecințelor contractului în

care sunt parte.

Având în

vedere că inserarea în contract a acestor clauze abuzive are caracter ilicit,

instanța a dispus, în baza art. 998 C. civ. restituirea către reclamanți a

sumelor de bani percepute cu titlu de comision de risc și cu titlu de dobândă

revizuită, precum și la refacerea în acest sens a graficului de rambursare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta SC V.R. SA prin care a solicitat

modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii

de chemare în judecată formulată de M.S. și M.C.

Prin decizia

nr. 73 din 21 mai 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

O clauză

contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă

aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze

natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale

de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Definiția

determină interpretarea unei clauze ca fiind abuzivă de îndată ce aceasta rupe

echilibrul contractual, în prezența îndeplinirii cumulative a două condiții:

lipsa negocierii directe și crearea unui dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților.

Instanța de

fond a considerat corect că în ceea ce privesc clauzele contractuale privitoare

la comisionul de risc, acestea sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr.

193/2000.

De asemenea,

prima instanță a evidențiat că prin necircumstanțierea în niciun mod a ceea ce

se înțelege prin „modificări semnificative pe piața monetară”, se creează un

dezechilibru cert și împovărător în detrimentul reclamanților-împrumutați, care

nu numai că nu au posibilitatea unui control asupra acestei revizuiri de

dobândă, dar li se obturează din start șansa previzibilității asupra

consecințelor contractului în care  sunt parte.

Contrar

susținerilor apelantei că SC V.R. SA prezintă de fiecare dată care sunt

modificările care determină modificarea acestor date, clienții având

posibilitatea de a verifica aceste date cu informațiile pe care le dețin sau cu

ajutorul unui expert trebuie reținut că exigența legii nu poate fi apreciată ca

fiind respectată în această ipoteză limitele obligațiilor fiind necesar a fi

cunoscute și neimplicând expertiza unor specialiștici a părților contractante.

Clauza

privind drepturile discreționare acordate părții mai puternice, chiar și prin

informațiile deținute cu privire la perspectivele de modificare a elementelor

ce influențează cuantumul creează în detrimentul consumatorului și contrar

bunei-credițe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților.

Împotriva

acestei decizii a declarat recusr în termen legal pârâta SC V.R. SA,

criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Decizia este

nelegală întrucât a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale

și cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății deoarece, contrar

celor reținute de instanța de apel, în speță se impunea admiterea apelului și

pe fond respingerea acțiunii.

„Pacta sunt

servanda” dă expresie principiilor libertății și egalității părților

contractante.

Dispozițiile

art. 969 C. civ. se referă și la principiul irevocabilității potrivit căruia

contractul fiind încheiat prin acordul părțiilor, nu poate fi modificat sau nu

poate înceta decât tot prin consimțământul părților.

Banca nu

devine un reprezentant al consumatorului care încheie un contract cu sine

însuși, ci are rolul de a pune la dispoziție informațiile specifice de bază și

de a furniza informații suplimentare în situațiile în care acest lucru este

solicitat.

Prin analiza

specificității contractelor încheiate de către Bancă cu intimații-reclamanți,

instanța va constata că aceștia din urmă nu se află într-o poziție de

inferioritate, ci dimpotrivă, dețin un avantaj considerabil constând în

libertatea de a alege în deplină cunoștință a solvabilității și întinderii

obligațiilor celeilalte părți.

O clauză

abuzivă este aceea care modifică echilibru contractual. Ori în situația art. 3

lit. d) din Contract, nu ne aflăm într-o astfel de situație, deoarece clauza

face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate, obiect

avut în vedere de consumator la data încheierii contractului.

Deoarece

dobânda face parte din obiectul contractului de credit, reprezentând prețul ce

trebuie achitat de beneficiar pentru prestațiile băncii, aceasta nu poate fi

analizată din punctul de vedere al clauzelor abuzive. Este vorba de o clauză

negociată care nu creează în detrimentul consumatorului și contrar

bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților.

În

conformitate cu art. 2 pct. 24 din O.G. nr. 21/1992, costul total al creditului

pentru consumator este format din „toate costurile, inclusiv dobânda,

comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte

consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de

către creditor”.

Prin urmare,

clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea

din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează

costul total al creditului și din perspectiva Directivei nr. 93/13/CE acestea

nu vor putea face obictivul evaluării clauzelor abuzive.

Este de notorietate

faptul că, într-un contract de credit prețul este constituit din dobândă și

comisioane, toate incluse în cuantumul dobânzii efective DAE.

Recurenta

arată că decizia recurată trebuie desființată în temeiul art. 304 pct. 8 și

pct. 9 C. proc. civ.

Intimații

M.S.A. și M.C.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

De asemenea,

aceștia au formulat o cerere privind pronunțarea unei hotărâri preliminare, în

scopul soluționării cauzei:

4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie

1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie

interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în

cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al

caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului

principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației,

pe de o parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și

inteligibil;

interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE clauza

contracuală cuprinsă în pct. 5 lit. a) din convenție privind perceperea unui

comision de risc poate face obiectul verificării caracterului abuziv de către

instanțele judecătorești;

interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE clauza

contracuală, cuprinsă în pct. 3 lit. d) din convenție privind ajustarea

dobânzii anuale poate face obiectul verificării caracterului abuziv de către

instanțele judecătorești;

interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE,

clauza privind ajustarea dobânzii anuale cuprinsă în pct. 3 lit. d) din

convenție „în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața

monetară” satisface cerința exprimării „în mod clar și inteligibil”;

interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE,

clauza privind perceperea comisionului de risc cuprinsă în pct. 5 lit. a) din

convenție fără explicarea justificării acestuia și a criteriilor obiective de

stabilire și calculare a comisionului satisface cerința exprimării „în mod clar

și inteligibil”.

Analizând

recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază

recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Hotărârea

instanței de apel este legală și este rezultatul interpretării clauzelor

contractuale în concordanță cu legislația națională și în scopul respectării

principiilor consacrate prin Directiva nr. 93/13/CEE.

Principiile

libertății contractuale și forței obligatorii a contractelor nu au caracter

absolut, fiind limitate de necesitatea respectării legii, iar încălcarea

normelor legale trebuie să atragă sancțiunea nulității clauzelor.

Principiul

pacta sunt servanda trebuie să pornească de la respectarea legii și

contractarea cu bună credință în scopul înlăturării abuzurilor. În conformitate

cu preambulul Directivei nr. 93/13/CEE, la aprecierea bunei-credințe, trebuie acordată

o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a

ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză

și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea

expresă a consumatorului, având în vedere și faptul că, în ce privește condiția

de bună credință, aceasta poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci

când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale

cărei interese legitime trebuie să țină seama. Totodată, contractele ar trebui

redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorul ar trebui să i

se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar

trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator.

Potrivit art.

3 din directivă pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, o clauză

contractuală care nu s-a negociat individual trebuie să provoace un

dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg

din contract, în detrimentul consumatorului.

În raport cu

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, clauza privind comisionul

de risc este abuzivă întrucât nu a fost negociată direct cu

intimații-reclamanți și pentru că aceasta creează, în detrimentul consumatorului

și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care valoarea acestui

comision se ridică la cca. 50% din valoarea totală a împrumutului, fără a

exista o justificare temeinică a acestui cost.

Directiva nr.

2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008

privind contractele de credit pentru consumatori, transpusă prin O.U.G. nr.

50/2010, care stipulează în mod expres în art. 36, că pentru creditul acordat

creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de

administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în

cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz,

penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea

consumatorilor.

Comisionul de

risc nu face parte nici din prețul și nici din obiectul principal al convenției

pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul

cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă.

Susținerea

conform căreia comisionul de risc ar face parte din noțiunea de preț al

contractului nu poate fi primită, în condițiile în care prețul trebuie să

corespundă unei contraprestații și trebuie să poată fi justificat atât sub

aspectul perceperii sumelor cât și sub aspectul cuantumului.

Potrivit pct.

3 lit. d) din contract: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii

curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară,

cominicând împrumutului noua rată a dobânzii”.

Această

clauză afectează echilibrul contractual oferind pârâtei dreptul de a revizui

rata dobânzii curente fără ca noua rată să fie negociată cu clientul.

Motivul

„intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară” prevăzut în

contract, nu poate fi încadrat în noțiunea de motiv întemeiat în sensul Legii

nr. 193/2000. Potrivit acestor norme, motivul trebuie să reprezinte o situație

clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că

dacă se va produce, consecința va fi aceea a majorării dobânzii. Acest motiv

trebuie să fie suficient de clar arătat în contract, determinat, astfel încât

în situații litigioase, să se poată verifica dacă respectiva condiție s-a

îndeplinit.

Perceperea

comisionului de risc precum și modalitatea și criteriile de ajustare a dobânzii

contractuale nu pot fi incluse în excepțiile enunțate în art. 4 alin. (2) din

directivă, cu atât mai mult cu cât condiția exprimării clauzelor într-un limbaj

clar și inteligibil nu este îndeplinită.

Împrejurarea

invocată în sensul că intimații-reclamanți ar fi avut cunoștință despre

existența și întinderea obligațiilor ce le reveneau și ar fi fost de acord prin

semnarea convenției cu plata comisionului de risc nu poate determina lipsa de

incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000.

O astfel de

interpretare ar echivala cu lipsirea în mare parte, de aplicabilitate a acestui

act normativ, în condițiile în care legiuitorul urmărește să protejeze tocmai

consumatorii care au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Un contract

rămâne legea părților în măsura în care acestea nu ignoră sau încalcă cu bună

știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu

bună-credință a prestațiilor.

Față de

aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de

nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei atacate și pe cale

de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva deciziei

civile nr. 73 din 21 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta să plătească intimaților-reclamanți M.C.M. și M.S.A. cheltuieli de

judecată în sumă de 4.669 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 mai 2013.