ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta M. Ltd a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrative emise de C.N.A.S., respectiv: Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat procentul de contribuție aferent trim. II/2010; Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție aferent trim. I/2011; Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat procentul de contribuție aferent trimestrului II/2011; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim.

II/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim. III/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim. IV/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim. I/2011; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care ne-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim. II/2011. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestațiilor sale formulate împotriva unor acte emise de pârâtă, respectiv notificările mai sus indicate.

În fapt, reclamanta a arătat că pârâta i-a comunicat notificările anterior indicate emise în baza Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010 și în termenul legal a formulat contestații împotriva acestor notificări, contestații ce nu au fost soluționate în termenul prevăzut de lege, respectiv art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Notificările emise de către C.N.A.S. privesc indicarea procentului contribuției, unele dintre acestea indicând și o pretinsă sumă estimată de plată a contribuției, pentru trimestrele în discuție-pretinsa contribuție fiind reglementată prin art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (cunoscută sub denumirea de contribuție „claw-back"). Reclamanta a arătat că nu datorează contribuția claw-back, nefiind supusă obligației instituite de art. 363 1 din Legea nr. 95/2006.

După ce a citat aceste prevederi reclamanta a arătat că legea instituie obligația de plată a contribuției claw-back doar în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor („deținători de A.P.P.") care comercializează în România medicamentele menționate expres în textul de lege sau, în cazul în care aceștia nu comercializează produse în România, de toate entitățile care comercializează medicamentele respective de la aceștia. A mai arătat reclamanta că pârâtul cunoaște că societatea nu are dreptul să comercializeze în România medicamente și nici nu comercializează medicamente, nefiind autorizată în acest sens. De asemenea, a susținut reclamanta că pentru încadrarea în procentele de calcul ale contribuției conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006 ori pentru calcularea vreunei pretinse sume estimate a contribuției este necesar a se identifica prețul medicamentelor vândute trimestrial.

În lipsa acestui element indicarea procentului ori a sumei estimate este arbitrară ceea ce atrage nelegalitatea notificărilor. Prin sentința civilă nr. 7236 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M. Ltd, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S. A anulat Notificările din 15 noiembrie 2011 și din data de 10 august 2011 emise de pârâtă. A respins capătul de cerere subsidiar ca rămas fără obiect. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Notificările contestate au fost emise în baza Legii nr. 95/2006 si a ordinului M.S. si al presedintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010, după cum rezultă din conținutul lor, neconținând însă motivele de fapt și nici nefiind indicate textele legale incidente, decat la nivel general prin indicarea generică a actelor normative.

- Deși reclamanta a depus odată cu declarațiile prevăzute în anexele 2a și 2b ale Ordinului nr. 928/591/2010 o adresă în sensul că nu comercializează medicamente în România pârâta a emis notificarile contestate în întâmpinare susținând că reclamanta a depus declarațiile 2a și 2b nu și pe cele privind volumul de încasări. Prin urmare, instanța de fond a constatat că pârâta face cel puțin o confuzie deoarece reclamanta este o societate care nu are sediul în România și care a și invocat faptul că nu comercializează în România medicamente și cu atât mai puțin direct către furnizorii de medicamente în sistem ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi. A mai reținut curtea de apel că pârâta nu a depus nicio dovadă în sensul că reclamanta realizează venituri din comercializarea în România a unor medicamente pentru care deține autorizație de punere pe piață și cu atât mai puțin a medicamentelor la care se referă dispozițiile art. 363 1 din Legea nr. 95/2006.

Cu privire la susținerea pârâtei că reclamanta nu a dovedit că a transmis dreptul de comercializare a medicamentelor în România a reținut prima instanță că, în chiar listele comunicate de către reclamantă autorității pârâte, se face mențiunea expresă că acele liste se referă la medicamente pe are reclamanta le-a vândut unor deținători de autorizație de distribuție. De altfel, în mod expres, reclamanta i-a adus la cunoștința pârâtei că nu comercializează în România medicamentele respective dar că transmite informațiile pentru uzul pârâtei, pentru a putea identifica pe cei ce comercializează respectivele medicamente. S-a mai reținut că, practic pârâta a interpretat greșit dispozițiile actului normativ mai sus indicat și aceasta în condițiile în care nu a prezentat nicio dovadă nici în privința deținerii autorizației de punere pe piață a medicamentelor și nici a locului comercializării acestora, adica dacă locul vânzării (al comercializarii este în România).

În final, a preciazat prima instanță că, întrucât notificările nu conțin elemente cu privire la contestarea acestora pe cale administrativă, instanța apreciază că acele contestații adresate de reclamantă pârâtei reprezintă de fapt dovada îndeplinirii procedurii prealabile în conformitate cu dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța poate dispune anularea actelor, deoarece actele administrative sunt notificarile și nu eventualul răspuns la contestații. În ceea ce privește cererea subsidiară, instanța de fond a apreciat că, având în vedere că în urma contestațiilor nu se emite un act administrativ, ci actele administrative în cauză sunt notificarile a caror anulare se solicită, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.N.A.S. solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu consecința menținerii notificărilor N.L.D. din 15 noiembrie 2011, și din 10 august 2011 privind declararea și plata contribuției trimestriale aferente trim. II 2010 - II 2011. În motivarea cererii de recurs se critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu trimitere la normele legale în materie respectiv Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S.

nr. 351/464 din 21 aprilie 2011 pentru modificarea și completarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prev. la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010. Invocând disp.

art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, recurenta-pârâtă arătă că plătitorii contribuției erau nominalizați de text, respectiv: - deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoarea adăugată; - persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România, pentru situația în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora.

Pe cale de consecință, potrivit prevederilor mai sus enunțate, prin plătitor al contribuției se înțeleg deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor impuse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuție personală pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață. Reclamanta are calitatea de subiect plătitor al contribuției trimestriale întrucât a vândut în perioada contestată prin acțiune medicamente pentru furnizorii de medicamente, utilizate în tratamentul ambulatoriu și al unităților sanitare cu paturi.

Reclamanta în calitatea sa de deținător de autorizație a punerii pe piață a vândut medicamente către lanțurile de distribuție însă aceasta nu echivalează cu cedarea dreptului de comercializare a medicamentelor. Dreptul de comercializare a medicamentelor este dobândit ca urmare a obținerii autorizației de punere pe piață a medicamentelor și încetează odată cu expirarea valabilității autorizației de punere pe piață a medicamentelor. În speță, reclamanta nu a făcut dovada încetării autorizației de punere pe piață a medicamentelor sau că a cedat dreptul de comercializare altor persoane juridice.

Chiar dacă medicamentele pentru care s-a calculat contribuția nu au fost vândute direct unităților sanitare cu paturi, respectiv farmaciilor, ele au fost vândute subdistribuitorilor și veniturile obținute din vânzarea medicamentelor de către distribuitor se încadrează la art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății așa cum era în vigoare anterior adoptării O.U.G.

nr. 77/2011, potrivit căruia pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizaților de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, au obligația plății unei contribuții trimestriale din valoarea încasărilor din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea T.V.A. Instanța de fond a reținut în mod greșit că vânzarea unor medicamente către distribuitorii angro de medicamente de către intimata-reclamantă implică în mod necesar și transmiterea dreptului de comercializare a acelor medicamente, apreciind în mod greșit orice comerciant angro nu poate achiziționa marfa decât cu scopul de a le vinde.

Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta M. Ltd solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală. Sunt reluate susținerile din fața instanței de fond și se arată că este deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor însă nu comercializează în România medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și/sau către unitățile sanitare cu paturi. Acesta este și motivul pentru care nu a depus declarațiile de 2a 1 și 2b 1 privind volumul de încasări.Susține în continuare calculul eronat al contribuției efectuate de către C.N.A.S.

cu neobservarea prevederilor legale în materie, respectiv la stabilirea acestora s-a avut în vedere, pe de o parte, întreg volumul și valoarea medicamentelor comercializate în cursul trimestrelor relevante iar, pe de altă parte a fost avută în vedere valoarea medicamentelor în mod cumulativ pentru mai mulți deținători de A.P.P. Examinând sentința recurată, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 (aplicabil în perioada vizată de notificările contestate)„ (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor,

ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România. (3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Totodată, art. 365 din Legea nr. 95/2006 prevăd: „(…) (1. 1) Contribuția prevăzută la art. 363 1 se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătății.

(1. 2) Persoanele juridice prevăzute la art. 363 1 alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. (1. 3) Pentru neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363 1 se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G.

nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin Normele metodologice (privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate) adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătății și președintelui C.N.A.S., la art. 1 sunt definite următoarele noțiuni: a) volumul vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru; b) total venituri trimestriale obținute reprezintă valoarea rezultată în urma comercializării corespunzătoare întregii cantități de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate,

și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, încasată de către persoanele menționate la art. 3 în cadrul unui trimestru, după deducerea T.V.A.

Totodată, art. 4 din aceleași Norme prevede că „(1) Procentul contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definite la art. 1 lit. b), după deducerea T.V.A.” De asemenea, potrivit art. 5 din Norme „În primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b.

(2) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a. 1 și 2b. 1 în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se dau pe propria răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute la alin. (1) nu există date, se completează cu zero. (4) Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a.

1 și 2b. 1 se notifică de către C.N.A.S. în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3. (5) Sumele notificate conform alin. (4) pot fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință, la comisia de contestații formată din 3 reprezentanți ai C.N.A.S., constituită prin ordin al președintelui C.N.A.S. Persoanele desemnate în comisia de soluționare a contestațiilor nu pot desfășura activități privind colectarea, centralizarea, calcularea contribuției și notificarea acesteia”.

Ca sancțiuni, art. 7 și 8 din Norme stabilesc: „(1) Persoanele prevăzute la art. 3 care nu își îndeplinesc obligația de plată pentru un trimestru, conform dispozițiilor art. 365 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, a medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și a medicamentelor în tratamentul spitalicesc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (2) Pentru neplata la scadență a contribuției se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare (…)” (art. 7), respectiv „(1) Nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) sau depunerea acestora cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de C.N.A.S. în termen de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate pentru neplata la termen se suportă de persoana care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 3 și are obligația să depună declarația conform prevederilor art. 5 alin. (2) (…)” (art. 8). În raport de toate temeiurile de drept indicate în precedent, Curtea observă că prin disp.

art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit obligația de plată a contribuției în primul rând în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (alin. (1)), iar, în măsura în care aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare, obligația incumbă persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România (alin. (2)). Instanța de fond a reținut că reclamanta M. Ltd deține autorizație de punere pe piață pentru anumite medicamente dar nu a comercializat în România medicamentele respective în sistemul de asigurări sociale.

În condițiile în care reclamanta nu desfășoară în România activități de comercializare a medicamentelor respective, aceasta nu are calitatea de plătitor al contribuției potrivit art. 363 1 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, întrucât aceste obligații revin numai entităților care comercializează în România medicamente în temeiul dreptului de comercializare obținut direct sau indirect de la deținătorul autorizației de punere pe piață iar încasările sunt realizate din sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte nu poate împărtăși o asemenea interpretare. În primul rând, în determinarea voinței legiuitorului trebuie să se pornească de la textele aflate pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, adică de la textul de lege, către actele administrative emise în vederea organizării executării legii sau a celor ce privesc executarea ei în concret, iar nu invers.

Or, lecturându-se art. 363 1 din Legea nr. 95/2006 se observă că acea contribuție este impusă în primul rând în sarcina deținătorului autorizației de punere pe piață a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în care desfășoară activitate de comercializare în România, le introduce în circuitul programelor naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc la dispoziția asiguraților.

În al doilea rând, contribuția fiind menită a finanța cheltuielile de sănătate, se observă că, la alin. (1) al art. 363 1 din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanță eventualilor terți distribuitori subsecvenți, obligația de plată incumbând doar deținătorului autorizației atunci când desfășoară activități de comercializare în România, indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin vânzare directă către farmacii sau unități sanitare cu paturi ori altă modalitate, fie prin intermediul unor terți distribuitori care apoi le înstrăinează farmaciilor sau unităților sanitare cu paturi.

Curtea constată că, în același scop al finanțării sistemului de sănătate, tocmai pentru a se evita situațiile în care deținătorii de autorizații să eludeze incidența alin. (1) de la art. 363 1 din lege prin intermediul unor terți, legiuitorul a impus, în cazul în care deținătorul autorizației nu desfășoară activități de comercializare a medicamentelor în România, obligația de plată a contribuției în sarcina persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

În speță, societatea reclamantă este deținătoarea autorizației de punere pe piață a medicamentelor prevăzute de anexele 2a și 2b din Ordinul ministrului Sănătății și președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 împrejurare recunoscută în conținutul acțiunii și a vândut medicamente către furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu sau unitățile spitalicești cu paturi, relevante în acest sens fiind declarațiile de la filele 16-17, 84-87-119 dosar de fond, întocmite de reprezentantul legal R.P.B. al SC M.R. SRL, în calitate de împuternicit al M. Ltd conform procurii depuse la fila 86 din dosar.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 363 1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 sunt pe deplin aplicabile în condițiile în care prin probele depuse la dosar, rezultă că reclamanta este deținătoarea autorizației de punere pe piață a unor medicamente, a comercializat aceste medicamente în România nefiind demonstrată împrejurarea că a cedat dreptul de comercializare unei alte persoane juridice. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursul formulat de C.N.A.S. și va modifica sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantei M. Ltd ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 7236 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei M. Ltd, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014.