ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4147/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, reclamanta M. Ltd a chemat în judecată pe pârâta C.N.A.S.
pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor
administrative emise de C.N.A.S., respectiv: Notificarea din 10 august 2011
prin care s-a indicat procentul de contribuție aferent trim. II/2010;
Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție
aferent trim. I/2011; Notificarea din 10 august 2011 prin care s-a indicat
procentul de contribuție aferent trimestrului II/2011; Notificarea din 15
noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată
de plată aferente trim. II/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care
s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim.
III/2010; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de
contribuție și suma estimată de plată aferente trim. IV/2010; Notificarea din 15
noiembrie 2011 prin care s-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată
de plată aferente trim. I/2011; Notificarea din 15 noiembrie 2011 prin care
ne-a indicat, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trim.
II/2011.
În subsidiar, a
solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestațiilor sale formulate
împotriva unor acte emise de pârâtă, respectiv notificările mai sus indicate.
În fapt, reclamanta a
arătat că pârâta i-a comunicat notificările anterior indicate emise în baza
Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010 și în termenul legal a
formulat contestații împotriva acestor notificări, contestații ce nu au fost
soluționate în termenul prevăzut de lege, respectiv art. 2 lit. h) din Legea nr.
554/2004.
Notificările emise de
către C.N.A.S. privesc indicarea procentului contribuției, unele dintre acestea
indicând și o pretinsă sumă estimată de plată a contribuției, pentru
trimestrele în discuție-pretinsa contribuție fiind reglementată prin art. 363
1
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (cunoscută sub
denumirea de contribuție „claw-back").
Reclamanta a arătat
că nu datorează contribuția claw-back, nefiind supusă obligației instituite de art.
363
1
din Legea nr. 95/2006.
După ce a citat
aceste prevederi reclamanta a arătat că legea instituie obligația de plată a
contribuției claw-back doar în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere
pe piață a medicamentelor („deținători de A.P.P.") care comercializează în
România medicamentele menționate expres în textul de lege sau, în cazul în care
aceștia nu comercializează produse în România, de toate entitățile care
comercializează medicamentele respective de la aceștia.
A mai arătat
reclamanta că pârâtul cunoaște că societatea nu are dreptul să comercializeze
în România medicamente și nici nu comercializează medicamente, nefiind
autorizată în acest sens.
De asemenea, a
susținut reclamanta că pentru încadrarea în procentele de calcul ale
contribuției conform anexei 14 din Legea nr. 95/2006 ori pentru calcularea
vreunei pretinse sume estimate a contribuției este necesar a se identifica
prețul medicamentelor vândute trimestrial.
În lipsa acestui
element indicarea procentului ori a sumei estimate este arbitrară ceea ce
atrage nelegalitatea notificărilor.
Prin sentința civilă nr.
7236 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.
Ltd, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S.
A anulat Notificările
din 15 noiembrie 2011 și din data de 10 august 2011 emise de pârâtă.
A respins capătul de
cerere subsidiar ca rămas fără obiect.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
-
Notificările contestate au fost emise în baza Legii nr. 95/2006 si a ordinului
M.S. si al presedintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010, după cum rezultă din
conținutul lor, neconținând însă motivele de fapt și nici nefiind indicate
textele legale incidente, decat la nivel general prin indicarea generică a
actelor normative.
- Deși
reclamanta a depus odată cu declarațiile prevăzute în anexele 2a și 2b ale
Ordinului nr. 928/591/2010 o adresă în sensul că nu comercializează medicamente
în România pârâta a emis notificarile contestate în întâmpinare susținând că
reclamanta a depus declarațiile 2a și 2b nu și pe cele privind volumul de
încasări.
Prin
urmare, instanța de fond a constatat că pârâta face cel puțin o confuzie
deoarece reclamanta este o societate care nu are sediul în România și care a și
invocat faptul că nu comercializează în România medicamente și cu atât mai
puțin direct către furnizorii de medicamente în sistem ambulatoriu și către
unitățile sanitare cu paturi.
A mai
reținut curtea de apel că pârâta nu a depus nicio dovadă în sensul că
reclamanta realizează venituri din comercializarea în România a unor
medicamente pentru care deține autorizație de punere pe piață și cu atât mai
puțin a medicamentelor la care se referă dispozițiile art. 363
1
din
Legea nr. 95/2006.
Cu
privire la susținerea pârâtei că reclamanta nu a dovedit că a transmis dreptul
de comercializare a medicamentelor în România a reținut prima instanță că, în
chiar listele comunicate de către reclamantă autorității pârâte, se face
mențiunea expresă că acele liste se referă la medicamente pe are reclamanta
le-a vândut unor deținători de autorizație de distribuție.
De
altfel, în mod expres, reclamanta i-a adus la cunoștința pârâtei că nu
comercializează în România medicamentele respective dar că transmite
informațiile pentru uzul pârâtei, pentru a putea identifica pe cei ce
comercializează respectivele medicamente.
S-a mai
reținut că, practic pârâta a interpretat greșit dispozițiile actului normativ
mai sus indicat și aceasta în condițiile în care nu a prezentat nicio dovadă
nici în privința deținerii autorizației de punere pe piață a medicamentelor și
nici a locului comercializării acestora, adica dacă locul vânzării (al
comercializarii este în România).
În final,
a preciazat prima instanță că, întrucât notificările nu conțin elemente cu
privire la contestarea acestora pe cale administrativă, instanța apreciază că
acele contestații adresate de reclamantă pârâtei reprezintă de fapt dovada
îndeplinirii procedurii prealabile în conformitate cu dispozitiile art. 7 din
Legea nr. 554/2004, astfel că instanța poate dispune anularea actelor, deoarece
actele administrative sunt notificarile și nu eventualul răspuns la
contestații.
În ceea
ce privește cererea subsidiară, instanța de fond a apreciat că, având în vedere
că în urma contestațiilor nu se emite un act administrativ, ci actele
administrative în cauză sunt notificarile a caror anulare se solicită, acest
capăt de cerere a rămas fără obiect.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs C.N.A.S. solicitând modificarea hotărârii în sensul
respingerii acțiunii ca nefondată, cu consecința menținerii notificărilor N.L.D.
din 15 noiembrie 2011, și din 10 august 2011 privind declararea și plata
contribuției trimestriale aferente trim. II 2010 - II 2011.
În motivarea cererii
de recurs se critică hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și
netemeinicie invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., cu trimitere la normele legale în materie respectiv
Ordinul comun al
ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 351/464 din 21 aprilie 2011
pentru modificarea și completarea Normelor privind organizarea evidenței pe
plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prev. la art.
363
1
alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea
contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de
sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui
C.N.A.S. nr. 928/591/2010.
Invocând disp. art. 363
1
alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății,
cu modificările și completările ulterioare, recurenta-pârâtă arătă că
plătitorii contribuției erau nominalizați de text, respectiv:
- deținătorii
autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele
incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care
beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție
personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de
sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul
spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a
medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoarea adăugată;
- persoanele juridice
care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca
urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul
autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care
a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau
indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a
medicamentelor în România, pentru situația în care deținătorii de autorizații
de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România
activități de comercializare a acestora.
Pe cale de
consecință, potrivit prevederilor mai sus enunțate, prin plătitor al
contribuției se înțeleg deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a
medicamentelor care realizează încasări din comercializarea în România a
medicamentelor impuse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele
de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu sau fără
contribuție personală pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări
sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în
tratamentul spitalicesc, respectiv de la persoana care a primit de la
deținătorul autorizației de punere pe piață.
Reclamanta are
calitatea de subiect plătitor al contribuției trimestriale întrucât a vândut în
perioada contestată prin acțiune medicamente pentru furnizorii de medicamente,
utilizate în tratamentul ambulatoriu și al unităților sanitare cu paturi.
Reclamanta în
calitatea sa de deținător de autorizație a punerii pe piață a vândut
medicamente către lanțurile de distribuție însă aceasta nu echivalează cu
cedarea dreptului de comercializare a medicamentelor.
Dreptul de
comercializare a medicamentelor este dobândit ca urmare a obținerii
autorizației de punere pe piață a medicamentelor și încetează odată cu expirarea
valabilității autorizației de punere pe piață a medicamentelor. În speță,
reclamanta nu a făcut dovada încetării autorizației de punere pe piață a
medicamentelor sau că a cedat dreptul de comercializare altor persoane juridice.
Chiar dacă
medicamentele pentru care s-a calculat contribuția nu au fost vândute direct
unităților sanitare cu paturi, respectiv farmaciilor, ele au fost vândute
subdistribuitorilor și veniturile obținute din vânzarea medicamentelor de către
distribuitor se încadrează la art. 363
1
alin. (1) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății așa cum era în vigoare anterior adoptării
O.U.G. nr. 77/2011, potrivit căruia pentru finanțarea unor cheltuieli de
sănătate, deținătorii autorizaților de punere pe piață a medicamentelor, pentru
medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele
de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără
contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări
sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în
tratamentul spitalicesc, au obligația plății unei contribuții trimestriale din
valoarea încasărilor din comercializarea în România a medicamentelor
respective, după deducerea T.V.A.
Instanța de fond a
reținut în mod greșit că vânzarea unor medicamente către distribuitorii angro
de medicamente de către intimata-reclamantă implică în mod necesar și transmiterea
dreptului de comercializare a acelor medicamente, apreciind în mod greșit orice
comerciant angro nu poate achiziționa marfa decât cu scopul de a le vinde.
Prin întâmpinarea
depusă la dosar reclamanta M. Ltd solicită respingerea recursului ca nefondat,
menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală. Sunt reluate
susținerile din fața instanței de fond și se arată că este deținător de
autorizație de punere pe piață a medicamentelor însă nu comercializează în
România medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate către
furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și/sau către unitățile
sanitare cu paturi. Acesta este și motivul pentru care nu a depus declarațiile
de 2a
1
și 2b
1
privind volumul de încasări.Susține în
continuare calculul eronat al contribuției efectuate de către C.N.A.S. cu
neobservarea prevederilor legale în materie, respectiv la stabilirea acestora
s-a avut în vedere, pe de o parte, întreg volumul și valoarea medicamentelor
comercializate în cursul trimestrelor relevante iar, pe de altă parte a fost
avută în vedere valoarea medicamentelor în mod cumulativ pentru mai mulți
deținători de A.P.P.
Examinând sentința
recurată, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru
următoarele considerente:
Potrivit art.
363
1
din Legea nr. 95/2006 (aplicabil în perioada vizată de
notificările contestate)„ (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii
autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele
incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care
beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție
personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de
sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul
spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a
medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea
adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări,
stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția
trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14.
(2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a
medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare
a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează
încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii
dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe
piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la
deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a
transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
(3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie
venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data
intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Totodată, art. 365 din Legea nr.
95/2006 prevăd: „(…) (1. 1) Contribuția prevăzută la art. 363
1
se
virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care
a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria
Statului pe numele Ministerului Sănătății. (1. 2) Persoanele juridice prevăzute
la art. 363
1
alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația de plată
pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de
sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor
naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în
tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de
prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări
sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care beneficiază
asigurații în tratamentul spitalicesc. (1. 3) Pentru neplata la scadență a
contribuțiilor prevăzute la art. 363
1
se calculează și se datorează
accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și
completările ulterioare”.
Prin
Normele metodologice (privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea,
constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363
1
alin.
(1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu
modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și
încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate)
adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătății și
președintelui C.N.A.S., la art. 1 sunt definite următoarele noțiuni: a) volumul
vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor
naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în
tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de
prescripție medicală, și de medicamente de care beneficiază asigurații în
tratamentul spitalicesc, vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate
către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile
sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru; b) total venituri trimestriale
obținute reprezintă valoarea rezultată în urma comercializării corespunzătoare
întregii cantități de medicamente incluse în programele naționale de sănătate,
de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu
sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de
asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații
în tratamentul spitalicesc, încasată de către persoanele menționate la art. 3
în cadrul unui trimestru, după deducerea T.V.A.
Totodată,
art. 4 din aceleași Norme prevede că „(1) Procentul contribuției se determină
potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările
ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul
vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de
medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau
fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de
asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații
în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea contribuției
trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit
potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definite
la art. 1 lit. b), după deducerea T.V.A.”
De
asemenea, potrivit art. 5 din Norme „În primele 5 zile ale lunii următoare
încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să
depună la C.N.A.S., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile
prevăzute în anexele nr. 2a și 2b. (2) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația
să depună la C.N.A.S., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile
prevăzute în anexele nr. 2a. 1 și 2b. 1 în primele 5 zile ale lunii următoare
celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui
trimestru. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se dau pe propria
răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al
persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor
câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute la alin.
(1) nu există date, se completează cu zero. (4) Contribuția datorată în funcție
de datele raportate prin declarațiile 2a. 1 și 2b. 1 se notifică de către C.N.A.S.
în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică
persoanelor menționate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3.
(5) Sumele notificate conform alin. (4) pot fi contestate în termen de 3 zile
de la data luării la cunoștință, la comisia de contestații formată din 3
reprezentanți ai C.N.A.S., constituită prin ordin al președintelui C.N.A.S.
Persoanele desemnate în comisia de soluționare a contestațiilor nu pot
desfășura activități privind colectarea, centralizarea, calcularea contribuției
și notificarea acesteia”.
Ca
sancțiuni, art. 7 și 8 din Norme stabilesc: „(1) Persoanele prevăzute la art. 3
care nu își îndeplinesc obligația de plată pentru un trimestru, conform
dispozițiilor art. 365 alin. (1)
1
din Legea nr. 95/2006, cu
modificările și completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din Fondul
național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor
comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, a medicamentelor de
care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție
personală, pe bază de prescripție medicală, și a medicamentelor în tratamentul
spitalicesc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (2) Pentru neplata
la scadență a contribuției se calculează și se datorează accesorii în
condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu
modificările și completările ulterioare (…)” (art. 7), respectiv „(1)
Nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1)
și (2) sau depunerea acestora cu date incomplete și/sau incorecte se notifică
de C.N.A.S. în termen de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate
pentru neplata la termen se suportă de persoana care se încadrează în una
dintre categoriile prevăzute la art. 3 și are obligația să depună declarația
conform prevederilor art. 5 alin. (2) (…)” (art. 8).
În raport
de toate temeiurile de drept indicate în precedent, Curtea observă că prin
disp. art. 363
1
din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit
obligația de plată a contribuției în primul rând în sarcina deținătorilor
autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (alin. (1)), iar, în măsura
în care aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare,
obligația incumbă persoanele juridice care realizează încasări din
comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de
comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a
medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul
autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite
către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România (alin. (2)).
Instanța
de fond a reținut că reclamanta M. Ltd deține autorizație de punere pe piață
pentru anumite medicamente dar nu a comercializat în România medicamentele
respective în sistemul de asigurări sociale.
În
condițiile în care reclamanta nu desfășoară în România activități de
comercializare a medicamentelor respective, aceasta nu are calitatea de
plătitor al contribuției potrivit art. 363
1
alin. (2) din Legea nr. 95/2006,
introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, întrucât aceste obligații revin numai
entităților care comercializează în România medicamente în temeiul dreptului de
comercializare obținut direct sau indirect de la deținătorul autorizației de
punere pe piață iar încasările sunt realizate din sistemul public de asigurări
de sănătate.
Înalta
Curte nu poate împărtăși o asemenea interpretare. În primul rând, în
determinarea voinței legiuitorului trebuie să se pornească de la textele aflate
pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, adică de la textul de
lege, către actele administrative emise în vederea organizării executării legii
sau a celor ce privesc executarea ei în concret, iar nu invers.
Or,
lecturându-se art. 363
1
din Legea nr. 95/2006 se observă că acea
contribuție este impusă în primul rând în sarcina deținătorului autorizației de
punere pe piață a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în
care desfășoară activitate de comercializare în România, le introduce în
circuitul programelor naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau
spitalicesc la dispoziția asiguraților. În al doilea rând, contribuția fiind
menită a finanța cheltuielile de sănătate, se observă că, la alin. (1) al art. 363
1
din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanță eventualilor terți
distribuitori subsecvenți, obligația de plată incumbând doar deținătorului
autorizației atunci când desfășoară activități de comercializare în România,
indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin
vânzare directă către farmacii sau unități sanitare cu paturi ori altă
modalitate, fie prin intermediul unor terți distribuitori care apoi le
înstrăinează farmaciilor sau unităților sanitare cu paturi.
Curtea
constată că, în același scop al finanțării sistemului de sănătate, tocmai
pentru a se evita situațiile în care deținătorii de autorizații să eludeze
incidența alin. (1) de la art. 363
1
din lege prin intermediul unor
terți, legiuitorul a impus, în cazul în care deținătorul autorizației nu
desfășoară activități de comercializare a medicamentelor în România, obligația
de plată a contribuției în sarcina persoanele juridice care realizează încasări
din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii
dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe
piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la
deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a
transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
În speță,
societatea reclamantă este deținătoarea autorizației de punere pe piață a
medicamentelor prevăzute de anexele 2a și 2b din Ordinul ministrului Sănătății
și președintelui C.N.A.S. nr. 928/591/2010 împrejurare recunoscută în
conținutul acțiunii și a vândut medicamente către furnizorii de medicamente
utilizate în tratamentul ambulatoriu sau unitățile spitalicești cu paturi,
relevante în acest sens fiind declarațiile de la filele 16-17, 84-87-119 dosar
de fond, întocmite de reprezentantul legal R.P.B. al SC M.R. SRL, în calitate
de împuternicit al M. Ltd conform procurii depuse la fila 86 din dosar.
Pe cale
de consecință, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 363
1
alin.
(1) din Legea nr. 95/2006 sunt pe deplin aplicabile în condițiile în care prin
probele depuse la dosar, rezultă că reclamanta este deținătoarea autorizației
de punere pe piață a unor medicamente, a comercializat aceste medicamente în
România nefiind demonstrată împrejurarea că a cedat dreptul de comercializare
unei alte persoane juridice.
Pentru
toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursul formulat
de C.N.A.S. și va modifica sentința recurată în sensul că respinge acțiunea
reclamantei M. Ltd ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 7236 din 20 decembrie 2012
a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei M. Ltd, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 noiembrie 2014.