ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3316/2014

Decizia nr. 3316/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iunie 2012, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând anularea notificărilor: din 15 noiembrie 2011 și exonerarea de la plata sumelor înscrise în aceste notificări în sumă de 16.447,5 lei, compusă din: 4.213,55 lei aferentă notificării din 15 noiembrie 2011, 4.152,75 lei aferentă notificării din 15 noiembrie 2011 și 3.832,80 lei aferentă notificării din 15 noiembrie 2011.

Prin sentința civilă nr. 6699 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. și a anulat notificările din 15 noiembrie 2011.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Prin notificările în cauză, B. a stabilit procentul contribuției aferent trimestrelor anterior menționate, precum și sumele „estimate” de plată pentru fiecare dintre aceste trimestre, raportându-se la declarațiile depuse de reclamantă privind volumul de vânzări aferent fiecărui trimestru, respectiv declarațiile menționate la art. 5 alin. (1) și în anexele 2a și 2b ale Ordinului nr. 928/591/2010.

Din datele cauzei rezultă nedepunerea de către reclamantă a declarațiilor referitoare la volumul încasărilor prevăzute în Ordinul nr. 928/591/2010 - art. 5 și Anexele 2a

1

și 2b

1

, pe motiv că nu au fost încasate în totalitate veniturile aferente vânzărilor de medicamente din trimestrele respective.

B. arată că a decontat integral medicamentele furnizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate în trimestrele de referință, ceea ce constituie, în opinia sa, o dovadă că reclamanta a încasat în totalitate veniturile în cauză și pretinde reclamantei să facă dovada unui fapt negativ nedefinit, și anume că nu a încasat în totalitate aceste venituri, dovadă care nu poate fi făcută. Cum decontarea de către B. a valorii medicamentelor comercializate de către reclamantă și utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a avut loc direct către reclamantă, Curtea nu poate socoti dovedit faptul pretins de pârâtă constând în încasarea de către reclamantă în întregime a veniturilor în cauză.

Pe de altă parte, în situația în care B. s-a confruntat cu un refuz al contribuabilului de a depune declarațiile referitoare la volumul încasărilor prevăzute în Ordinul nr. 928/591/2010 - art. 5 și Anexele 2a

1

și 2b

1

, în calitate de organ fiscal îndrituit să administreze contribuția în cauză putea proceda, conf. art. 67 C. proc. fisc., la stabilirea prin estimare a bazei de impunere.

Însă, în acest caz, conf. alin. (3) al textului de lege citat, B. trebuia să identifice elementele cele mai apropiate de situația de fapt fiscală, aceasta însemnând că stabilirea procentului aplicat și a cuantumului contribuției trebuia să aibă la baza nu numai declarațiile referitoare la volumul vânzărilor, ci și date referitoare la medicamentele vândute de reclamanta în cauză care au ajuns efectiv în farmacii sau spitale, iar suma stabilită nu ar fi trebuit să fie una estimată, ci aceea efectiv datorată, estimarea referindu-se la baza de impunere (în cazul în care organului fiscal nu-i sunt puse la dispoziție evidențele contabile sau fiscale necesare stabilirii creanței), iar nu la cuantumul contribuției datorate.

Pentru aceste vicii ținând de nerespectarea procedurii de stabilire a procentului și, respectiv, a cuantumului obligației de plată, Curtea a admis cererea formulată de reclamantă și a anulat notificările din 15 noiembrie 2011, urmând ca noul administrator al creanțelor (Agenția Națională de Administrație Fiscală) să procedeze la stabilirea acestora, în conformitate cu cadrul normativ incident.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta B. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că, pentru aceste trimestre, SC A. SRL a depus doar declarațiile referitoare la volumul vânzărilor corespunzătoare declarațiilor 2a și 2b prevăzute în Ordinul comun al ministrului sănătății și ai președintelui B. nr. 928/591/2010, cu modificările și completările ulterioare, fără a depune și declarațiile 2a

1

și 2b

1

, respectiv încasările.

Învederează instanței de recurs că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-au încălcat prevederile art. 5 alin. (4) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui B. nr. 928/591/2010, potrivit căreia contribuția datorată se stabilește în funcție de datele raportate prin declarațiile nr. 2a

1

și 2b

1

, B. stabilind cuantumul contribuției prin raportare la datele aferente declarațiilor 2a și 2b, având în vedere următoarele:

Această obligație care incumba în sarcina reclamantei nu a fost îndeplinită, având în vedere că SC A. SRL a depus doar declarațiile 2a și 2b, respectiv volumul de vânzări, nu însă și declarațiile 2a

1

și 2b

1

, respectiv volumul de încasări. Acest aspect este recunoscut de însăși reclamanta.

Cu privire la susținerile reclamantei potrivit cărora în notificările contestate, nu a fost precizată o suma concretă și doar o sumă estimată, s-a constatat faptul că acest lucru este o consecință a nedepunerii de către reclamantă a declarațiilor pe proprie răspundere.

Privind volumul de încasări, B. a comunicat reclamantei sumele estimate de plată, având în vedere că B. prin casele de asigurări de sănătate a decontat integral medicamentele furnizate în sistemul de asigurări de sănătate în trimestrele contestate de reclamantă.

În acest sens, recurenta susține că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, B. aducând la cunoștința reclamantei doar numele estimative datorate, având în vedere că aceasta nu ii-a îndeplinit obligația de a declara încasările aferente trimestrelor contestate.

Învederează instanței de judecată că depunerea declarațiilor pe proprie răspundere privind vânzările și încasările realizate trimestrial de către reclamantă, precum și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute anterior nu există date, se completează cu zero.

Față de aceste considerente, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui B. nr. 928/591/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și faptul că instituția noastră a comunicat reclamantei doar o sumă estimativă în consecința declarațiilor depuse de aceasta pe proprie răspundere, având în vedere că B., prin casele de asigurări de sănătate a decontat integral medicamentele furnizate în sistemul de asigurări de sănătate în trimestrele la care tace referire reclamanta.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora deși instituția noastră a arătat faptul că s-au decontat integral medicamentele furnizate în sistemul de asigurări de sănătate în trimestrele de referință, însă întrucât decontarea de către B. a valorii medicamentelor comercializate de către reclamantă și utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate nu a avut loc direct către reclamantă, nu poate fi reținut ca o dovadă a faptului că reclamanta a încasat în totalitate veniturile în cauză, se arată că aceste susțineri sunt nefondate, întrucât actele normative aplicabile determinării acestei contribuții, cât și actele normative în baza cărora se face decontarea medicamentelor în sistemul de asigurări sociale de sănătate, arate în mod clar faptul că decontarea medicamentelor nu se face direct deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentelor.

Totodată, precizează că instanța de fond reține faptul că în situația în care aceste medicamente au fost decontate de către B., însă reclamanta a refuzat să depună declarațiile referitoare la volumul încasărilor prevăzute în Ordinul comun al ministrului sănătății și ai președintelui B. nr. 928/591/2010, respectiv în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

, „B., în calitate de organ fiscal îndrituit să administreze contribuția în cauză, poate proceda, conform art. 67 C. proc. fisc. la stabilirea prin estimare a bazei de impunere”.

Or, așa cum reiese din Notificările emise de B. privind stabilirea procentului contribuției și sumei estimate de plată, în lipsa declarațiilor privind volumul încasărilor, obligație care revenea reclamantei, B. a procedat la stabilirea prin estimare a bazei de impunere, raportându-se la volumul vânzărilor depus de reclamantă.

Față de considerentele precizate, recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a dat o altă interpretare dispozițiilor actelor normative, astfel ca prin pronunțarea sentinței recurate aceste dispoziții au fost eludate.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, notificările a căror anulare se solicită în cauză au fost emise de B. în temeiul prev. O.U.G. nr. 104/2009 care au introdus obligația plății contribuției claw-back în cuprinsul Legii sănătății nr. 95/2006 (art. 363

1

și art. 365 alin. (1)

1

- (1)

3

și a prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății și B. nr. 928/591/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, fiind stabilite în sarcina reclamantei procentul contribuției aferent trim. III și IV ale anului 2010 și trim. I și III ale anului 2011 și cuantumul contribuției estimate de plată pe fiecare dintre aceste trimestre.

Taxa clawback a fost reglementată prin dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora, pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14 a Legii.

În art. 4 alin. (1) din Ordinul comun nr. 928/591/2010 s-a prevăzut că, procentul contribuției se determină în funcție de volumul vânzărilor de medicamente, stabilit pe baza declarațiilor 2a și 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unități sanitare cu paturi.

Aceeași normă a prevăzut la alin. (2) că, valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definit în art. 1 lit. b) din reglementarea respectivă ca fiind valoarea încasată într-un trimestru, după deducerea T.V.A., în urma comercializării întregii cantități de medicamente incluse în programele naționale de sănătate.

Pentru a se clarifica distincția dintre baza de calcul a procentului de contribuție și baza de calcul pentru valoarea contribuției datorate, prin Ordinul comun nr. 351/464/2011 de modificare și de completare a Ordinului comun nr. 928/591/2010 s-a prevăzut obligația plătitorilor de a declara atât valoarea vânzărilor, cât și valoarea încasărilor efective, depunând pentru fiecare trimestru declarațiile 2a și 2b privind valoarea vânzărilor pentru stabilirea procentului de contribuție, dar și declarațiile 2a

1

și 2b

1

privind valoarea încasărilor efectiv realizate din comercializarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu sau către unitățile sanitare cu paturi pentru a se stabili cuantumul contribuției datorate cu titlul de taxă clawback în trimestrul respectiv.

Reclamantă a depus declarațiile 2a și 2b cu privire la volumul vânzărilor de medicamente, fără însă a depune și declarațiile 2a

1

și 2b

1

cu privire la valoarea încasărilor efective, motivând că nu au fost încasate în totalitate veniturile aferente vânzărilor de medicamente din trimestrele respective.

Recurenta B. nu a comunicat un răspuns și a procedat în mod nelegal la întocmirea notificărilor, contribuția fiind stabilită numai pe baza volumului de vânzări aferente declarate de către intimată prin declarațiile 2a și 2b.

Fără a contesta obligația legală a reclamantei de a depune declarațiile 2a1 și 2b1, chiar în cazul în care nu există date, aceasta urmând a se completa cu zero câmpurile obligatorii, conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul comun nr. 351/464/2011, judecătorul fondului a reținut în mod întemeiat că nu există un temei legal pentru stabilirea contribuției clawback datorate pe baza volumului vânzărilor raportate prin declarațiile 2a și 2b, care reprezintă baza de calcul pentru determinarea procentului de contribuție.

Lipsa unei justificări obiective și rezonabile a cuantumului contribuției clawback stabilită pentru intimată a determinat anularea notificărilor întocmite de către recurentă cu încălcarea dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, care prevăd pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor obligația de a plăti o contribuție stabilită în funcție de valoarea încasărilor realizate din comercializarea în România a medicamentelor respective.

Susținerile recurentei se dovedesc a fi lipsite de temei față de dispozițiile art. 5 dosar din Ordinul comun nr. 351/464/2011, conform cărora, contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se notifică de către B. în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor, ceea ce exclude ipoteza expusă de recurentă cu privire la reglementarea unei proceduri distincte, de estimare a sumei datorate, care să fie corectată ulterior în funcție de volumul încasărilor efective.

De asemenea, se constată că nedepunerea declarațiilor 2a

1

și 2b

1

nu are drept consecință stabilirea contribuției prin raportare la volumul vânzărilor, întrucât cadrul legislativ incident în cauză nu prevede o asemenea sancțiune pentru plătitori și nici competența autorității administrative de a emite notificări cu privire la sumele estimate de plată.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei B., se reține că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Ordinul comun nr. 351/464/2011, nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) din același ordin sau depunerea lor cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de B. în termen de 15 zile de la data depunerii.

Contribuția de clawback este asimilată obligației fiscale, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, ceea ce impune ca actul de constatare a sumei de plată să fie conform și principiului certitudinii impunerii, ca principiu al fiscalității prevăzut expres în art. 3 lit. b) din C. fisc.

Asigurarea respectării acestui principiu implică elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

În consecință, fiind întocmită prin raportare la o altă bază de calcul decât cea prevăzută de lege și în lipsa unor elemente concrete cu privire la suma datorată de către intimată cu titlul de contribuție de clawback, pentru veniturile încasate din vânzarea de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, notificările au fost corect anulate prin hotărârea instanței de fond și nu există temei pentru casarea sau modificarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 6699 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.