ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Obiectul

cererii de chemare în judecată

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu

pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat în principal

anularea în totalitate a notificării nr. x1 din 4 noiembrie 2010 (Notificarea

1) și a notificării nr. x2 din 4 noiembrie 2010 (Notificarea 2), iar în

subsidiar obligarea pârâtei de a emite răspuns la plângerea prealabilă

(contestația) formulată împotriva celor două notificări; cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că ambele

notificări încalcă prevederile O.U.G. nr. 104/2009 și ale Normelor (aprobate

prin Ordinul comun al ministrului sănătății și președintelui CNAS nr.

928/591/2010), potrivit cărora contribuția se calculează în funcție de

încasările (venituri efective) din vânzările trimestriale de medicamente

relevante, la care se aplică procentul de contribuție stabilit în grila

relevantă (Anexa nr. 14 din Legea nr. 95/2006 introdusă prin O.U.G. nr.

104/2009).

Ca și motive de nelegalitate și netemeinicie

specifice Notificării 1, reclamanta a învederat că pârâta s-a mărginit să

aplice procentul de 11% la totalitatea încasărilor declarate exclusiv în scop

informativ de reclamantă conținând toate sumele intrate în contul S. în

Trimestrul I și reprezentând încasări provenite din vânzările de medicamente,

însă aferente inclusiv vânzărilor realizate în anul 2009.

Inclusiv în cazul în care contribuția s-ar fi

aplicat la încasările obținute de reclamantă în Trimestrul I și nu la

încasările aferente vânzărilor din Trimestrul I (realizate ulterior finalizării

trimestrului), CNAS ar fi trebuit să determine valoarea acelor încasări care

corespundeau cantităților de medicamente relevante, expres prevăzute de art.

363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, scăzându-se așadar din valoarea totală a

încasărilor declarate de reclamantă pentru Trimestrul I 2010 valoarea

medicamentelor nefinanțate din fondurile CNAS sau ale Ministerului Sănătății,

neincluse în sfera de aplicare a legii.

În fine, CNAS a determinat contribuția

pretins datorată de reclamantă pe Trimestrul I luând în considerare valorile

cuprinse în declarația inițială depusă la 1 iulie 2010 (încasări totale 83.136.437,46

lei), ignorând declarația rectificativă ulterior depusă, la data de 6 iulie

2010 și care o înlocuia pe cea inițială (încasări totale 82.148.862,3 lei).

Cât privește motivele de nelegalitate ale

Notificării 2, reclamanta a învederat că încălcarea prevederilor O.U.G. nr.

104/2009 și a Normelor rezultă din faptul că CNAS a aplicat procentul de 11% la

valoarea vânzărilor totale de medicamente declarate cu bună credință de

reclamantă, or, potrivit prevederilor legale aplicabile, contribuția se

determină prin aplicarea procentului relevant la valoarea încasărilor și nu la

valoarea vânzărilor trimestriale.

Prin urmare, pârâta ar fi trebuit să

determine valoarea exactă a încasărilor rezultate din comercializarea

medicamentelor expres prev. de art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, respectiv

art. 4 și art. 1 din Norme, excluzând în calcul valoarea medicamentelor

nefinanțate din fondurile CNAS sau ale Ministerului Sănătății care nu intră în

sfera de cuprindere a dispozițiilor legale mai sus precizate.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Națională de

Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără

obiect în contextul publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 68/2011, dar și în raport

de dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, iar pe fond respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Ulterior, la data de 28 noiembrie 2011,

reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în

contradictoriu și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, arătând că,

urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, au devenit incidente în

speță prev. art. 5 alin. (1) și (2) și art. 9 alin. (2), texte care transferă

administrarea creanțelor în sarcina ANAF, instituție care se subrogă în

drepturile și obligațiile CNAS în calitate de creditor bugetar.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în

ce o privește pentru considerentul principal că nu este emitenta actelor

administrative contestate de reclamantă.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 2144 din 26 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția

Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și a respins în consecință

acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea promovată

de reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de

Asigurări de Sănătate; a anulat notificarea x1 din 4 noiembrie 2010; a respins

în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată și a obligat pârâta CNAS la plata către

reclamantă a sumei de 2,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din

taxa de timbru și timbru judiciar).

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a apreciat că nu este întemeiată susținerea pârâtei conform căreia

acțiunea ar fi rămas fără obiect în contextul adoptării și intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 68/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății și a

O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor

cheltuieli în domeniul sănătății, întrucât cele două acte administrative

există, nu au fost revocate de către emitentul acestora, nici anulate de o

instanță judecătorească, iar prin evoluția legislativă ulterioară în sensul

adoptării de noi acte normative care reglementează în respectivul domeniu nu se

poate susține că ar fi rămas fără obiect o acțiune formulată împotriva

respectivelor acte, emise de altfel în temeiul unui alt act normativ.

Sub aspectul cadrului procesual sub aspectul

pârâților, prima instanță a apreciat, însă, că pârâta ANAF nu are calitate

procesuală pasivă în prezenta cauză, dat fiind că în raport de prevederile art.

9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și de principiul neretroactivității legii

civile, dar și întrucât notificările contestate în prezenta speță au fost emise

pentru perioada anului 2010, ANAF nu poate răspunde pentru situații născute

înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

Pe fond, curtea a reținut că, în ceea ce

privește sumele în raport de care se determină contribuțiile datorate, acestea

sunt conform art. 363 ind. 1 vânzările realizate de reclamantă - contribuție

trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul

vânzărilor. Deci, contribuția se va achita evident din încasări dar într-un

procent stabilit în funcție de volumul vânzărilor. Întrucât volumul vânzărilor

este în cuantum de 91.138.374,24 lei, procentul de aplicat este cel de 11%, dar

suma la care acest procent se aplică efectiv este în mod evident suma încasată

efectiv de reclamantă. De aceea, în mod legal a fost emisă notificarea emisă de

pârâtă pentru trimestrul I, fiind în mod nelegal stabilită cea aferentă

trimestrului II, respectiv prin raportare la suma reprezentând declarația

reclamantei de vânzări nete.

Instanța de fond a apreciat că față de

cuantumul sumei declarată de reclamantă, 83.136.437,46 cu titlu de bază de

impozitare a încasărilor - după deducerea TVA și în raport de dispozițiile

Anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, în mod corect a determinat pârâta CNAS

contribuția de 9.145.008,12 lei prin notificarea x2 din 4 noiembrie 2010

(respectiv 11% din suma declarată de 83.136.437,46), fiind fără temei

susținerea reclamantei că a declarat respectivele încasări în scop informativ

ori că a declarat încasări provenite din vânzările de medicamente, însă

aferente inclusiv vânzărilor realizate în anul 2009.

Nici critica reclamantei în sensul că

încasările vizau cantitățile totale de medicamente vândute către distribuitorii

angro, fără a fi stabilită în concret valoarea medicamentelor utilizate în

programele naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu compensat prin

sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv în spitale (adică acele

categorii de medicamente compensate din fonduri publice expres prev. de art.

363

1

din Legea nr. 95/2006), nu a putut fi reținută de către

instanță, întrucât contribuția a fost determinată în baza declarației

reclamantei, aceasta indicând lista medicamentelor încasate în trimestrul I

2010 pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratament ambulatoriu, fără

a face deci distincțiile de care face vorbire.

În privința contribuției aferente

trimestrului II, calculată în Notificarea 2, curtea a constatat că pârâta CNAS

a aplicat procentul de 11% la valoarea vânzărilor totale de medicamente

declarate de reclamantă, or potrivit prevederilor legale aplicabile,

contribuția se determină prin aplicarea procentului relevant la valoarea

încasărilor și nu la valoarea vânzărilor trimestriale. Într-adevăr, în

notificarea din 4 noiembrie 2010 procentul de 11% a fost aplicat de pârâta CNAS

nu la suma de 81.717.571,61 reprezentând baza de impozitare a încasărilor -

după deducerea TVA, ci la suma de 91.138.374,24 reprezentând declarația de

vânzări nete.

În ce privește depunerea din nou a

declarației de vânzări nete de medicamente pe trimestrul II 2010, conform

Adresei nr. 165 din 16 iulie 2010 înregistrată la CNAS cu nr. 11150 din 19

iulie 2010, și care înlocuia declarațiile depuse la 6 iulie 2010, în primul

rând, instanța de fond a constatat că acest procedeu al reclamantei nu are

temei legal, iar în al doilea rând, notificările contestate au fost emise în

baza declarațiilor reclamantei, deci în baza informațiilor furnizate de

aceasta, reclamanta neputând afirma prin urmare că ar fi nelegale.

Referitor la cererea formulată în subsidiar

de reclamantă, prima instanță a apreciat că nu este întemeiată cererea acesteia

de obligare a pârâtei la formularea unui răspuns la contestația împotriva

notificărilor în temeiul dispozițiilor art. 9 din Norme, întrucât acest text de

lege are în vedere un alt act împotriva căruia poate fi formulată respectiva

contestație, și anume cel menționat la art. 8 alin. (1) - notificarea făcută de

CNAS prin care se aduce la cunoștință nerespectarea termenelor de depunere a

declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) sau depunerea acestora cu date

incomplete și/sau incorecte, iar nu și notificarea emisă de CNAS în temeiul

disp. art. 5 alin. (3) din Norme.

Reclamanta a contestat la pârâtă cele două

notificări, îndeplinind prin urmare obligația de îndeplinire a procedurii

prealabile, fiind fără relevanță pentru soluționarea la acest moment a cauzei

în instanță formularea sau nu și a unui răspuns de către pârâtă la respectiva

plângere prealabilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât și faptul de a nu răspunde

în termenul legal poate constitui un act susceptibil a fi atacat în contencios

administrativ.

Recursul

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs

recurenta-reclamantă SC S. SRL și pârâta Casa Națională de Asigurări de

Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs pârâta Casa Națională

de Asigurări de Sănătate și reclamanta SC S. SRL au criticat soluția adoptată

cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, susținând că

potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 procedurile de administrare a

creanțelor reprezentând contribuția trimestrială datorată de deținătorii

autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai

acestora, vor fi continuate de Agenție, care se subrogă în drepturile și

obligațiile Ministerului Sănătății - C.N.A.S., în calitate de creditor bugetar,

pe care le succedă de drept în această calitate.

În plus, recurenta-reclamantă SC S. SRL a

arătat că în cazul anularii irevocabile a Notificărilor, va fi îndreptățită la

a solicita restituirea sumelor deja plătite CNAS în temeiul Notificărilor,

restituire care va fi efectuata în acest caz de ANAF, care a preluat activitatea

de administrare a creanțelor rezultând în Contribuție de la data de 1 octombrie

2011.

Pe fond, recurenta-reclamantă a susținut că

instanța de fond a înlăturat în mod greșit (chiar și în cazul analizei asupra

Notificării nr. 2), o regulă referitoare la stabilirea Contribuției, respectiv

aceea potrivit căreia baza de stabilire a procentului Contribuției o reprezintă

doar vânzările către farmacii și spitale, iar nu eventualele vânzări către

distribuitori sau alți terți.

A susținut, de asemenea, că aprecierile

primei instanțe potrivit cărora valoarea stabilită ca reprezentând contribuția

claw-back aferentă trimestrelor în discuție este raportată exclusiv la

declarațiile efectuate pe propria răspundere de către reclamantă, nu au

susținere în reglementările ce constituie fundamentul legal al determinării

corecte a bazei de impunere.

Temeiul pentru care a declarat încasările din

vânzările către distribuitori, în scop informativ către CNAS, îl reprezentau

însăși Normele, care nu precizau expres excluderea vânzărilor/încasărilor către

distribuitori sau terți în cadrul obligațiilor declarative ale entităților

obligate să raporteze și apoi să plătească Contribuția; o asemenea excludere

s-a făcut expres numai prin Nota nr. 5 a Precizărilor, publicate abia pe 8

iulie 2010, după ce S. declarase încasările aferente trimestrului I 2010 ce

includeau și valoarea vânzărilor/încasărilor către distribuitori și terți.

În ceea ce privește conținutul declarațiilor,

recurenta a arătat că acestea au fost însoțite de fiecare dată de o adresă

explicativă, care arată tocmai elementele relevante referitoare la stabilirea

procentului Contribuției, respectiv faptul că S. nu făcuse în trimestrul I

2010, vânzări către farmacii și spitale, ci doar către distribuitori sau alți

terți.

A mai criticat recurenta și aprecierea primei

instanțe, potrivit căreia declarațiile rectificative nu ar avea relevanță,

precizând că fiecare declarație rectificativă a fost depusă cu asumarea

integrală a responsabilității celor declarate, împrejurare care este de natură

a determina refacerea calculelor de către CNAS, în vederea determinării corecte

și unitare a contribuției claw-back.

În susținerea recursului său,

recurenta-reclamantă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a arătat că,

potrivit art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006, procentul contribuției

trimestriale se determina în funcție de volumul vânzărilor și se aplică la

încasările aferente trimestrului respectiv, pentru determinarea efectivă a

contribuției trimestriale este necesară declararea de către deținătorii de

autorizație de punere pe piață sau cei care au dobândit drept de comercializare

de la aceștia a valorii încasărilor realizate în respectivul trimestru.

De asemenea, a arătat că, în conformitate cu

art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui

CNAS nr. 928/591/2010, cu modificările și completările ulterioare

"persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la Casa Națională

de Asigurări de Sănătate, pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile

prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

în primele 5 zile ale

lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile

aferente unui trimestru".

Această obligație care incumbă în sarcina

reclamantei nu a fost îndeplinită, având în vedere că SC S. SRL a depus doar

declarațiile 2a și 2b, respectiv volumul de vânzări, nu însă și declarațiile 2a

1

și 2b

1

, respectiv volumul de încasări, acest aspect fiind recunoscut

de însăși reclamanta-intimată și, drept consecință, CNAS a comunicat

reclamantei prin notificarea nr. x2 din 4 noiembrie 2010 suma estimată de plată

pentru volumul de vânzări aferent trimestrului II 2010, având în vedere că CNAS

prin casele de asigurări de sănătate a decontat integral medicamentele

furnizate în sistemul de asigurări de sănătate în trimestrul II 2010.

Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a

solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări

de Sănătate, ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând sentința pronunțată,

acțiunea, motivele de recurs, probele administrate și legislația aplicabilă,

constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce se vor expune

în continuare.

În ceea ce privește calitatea procesuală

pasivă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Înalta Curte apreciază că

instanța de fond nu a determinat corect cadrul procesual al litigiului, astfel

că invocarea ca prim motiv de recurs încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2)

din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea

unor cheltuieli în domeniul sănătății, în sensul că se impunea introducerea în

cauză a Agenției Naționale de Administrare Fiscală în calitate de pârâtă, se

dovedește a fi întemeiată.

Potrivit acestor dispoziții "Începând cu

data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență,

procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute

la alin. (1) vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care

se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le

succedă de drept în această calitate. Administrarea creanțelor reprezentând

contribuțiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinește potrivit prevederilor O.G.

nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Se constată, pe de o parte, că O.U.G. nr.

77/2011 nu face distincție după cum creanțele s-au născut anterior sau ulterior

intrării sale în vigoare, efectul legii constând exclusiv în transferul

calității de creditor bugetar de la CNAS către ANAF.

Pe de altă parte, din punct de vedere al

legii de procedura fiscală, "administrarea creanțelor", include și

aspecte post-plata, cum ar fi compensări sau restituirea sumelor încasate

nelegal, respectiv în baza unui titlu executoriu care va fi fost desființat,

astfel încât se impune ca hotărârea pronunțată în cauză să-i fie opozabilă și

ANAF, pentru situația anulării irevocabile a notificărilor și solicitării

restituirii sumelor deja plătite CNAS de către reclamantă.

În ce privește fondul litigiului, Înalta

Curte reține că taxa claw-back a fost reglementată prin dispozițiile art. 363

ind. 1 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora, pentru finanțarea unor

cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a

medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de

sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul

ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție

medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele

de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează

încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă,

după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din

valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform

grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută

în anexa nr. 14 a legii.

În art. 4 alin. (1) din Ordinul comun nr.

928/591/2010 s-a prevăzut că procentul contribuției se determină în funcție de

volumul vânzărilor de medicamente, stabilit pe baza declarațiilor 2a și 2b,

care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate,

pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unități sanitare cu paturi.

Aceeași normă a prevăzut la alin. (2) că

valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de

contribuție asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definit în art.

1 lit. b) din reglementarea respectivă ca fiind valoarea încasată într-un

trimestru, după deducerea TVA, în urma comercializării întregii cantități de

medicamente incluse în programele naționale de sănătate.

Pentru a se clarifica distincția dintre baza

de calcul a procentului de contribuție și baza de calcul pentru valoarea

contribuției datorate, prin Ordinul comun nr. 351/464/2011 de modificare și de

completare a Ordinului comun nr. 928/591/2010 s-a prevăzut obligația

plătitorilor de a declara atât valoarea vânzărilor, cât și valoarea încasărilor

efective, depunând pentru fiecare trimestru declarațiile 2a și 2b privind

valoarea vânzărilor pentru stabilirea procentului de contribuție, dar și

declarațiile 2a

1

și 2b

1

privind valoarea încasărilor

efectiv realizate din comercializarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu

sau către unitățile sanitare cu paturi pentru a se stabili cuantumul

contribuției datorate cu titlul de taxă claw-back în trimestrul respectiv.

Aceste declarații se dau pe propria

răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al

persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor

câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute

anterior nu există date, se completează cu zero.

Valoarea contribuției trimestriale se

determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit între 5% și 11%

asupra totalului de venituri obținute trimestrial, după deducerea TVA.

În concret, în ceea ce privește raportările

recurentei-reclamante SC S. SRL aferente trimestrului I 2010, pentru care s-a

emis notificarea nr. x2, obligația depunerii declarațiilor privind vânzările

realizate a fost instituită prin Norme, care au fost emise la data de 15 iunie

2010, aceasta comunicând CNAS la data de 1 iulie 2010 adresa din 1 iulie 2010,

la care a anexat o declarație privind medicamentele comercializate de S. în

România în trimestrul I al anului 2010, precizând în mod expres că se află în

imposibilitate obiectivă de a oferi informații privind destinația exactă a

respectivelor medicamente.

Întrucât prevederile Normelor nu precizau

expres excluderea vânzărilor/încasărilor către distribuitori sau terți,

Ministerul Sănătății și CNAS au emis precizările din 7 iulie 2010, prin care la

Nota nr. 5 se arată că, contribuția datorată conform art. 363 ind. 1 din Legea

sănătății se calculează în baza sumelor încasate pentru vânzările către

farmacii și spitale, fiind exclusă din calcul suma încasată din volumul de

medicamente vândute către alte entități în afara farmaciilor și spitalelor.

Urmare a emiterii acestor Precizări,

recurenta-reclamantă a transmis CNAS adresa din 16 iulie 2010, prin care a

precizat expres că în trimestrul I al anului 2010 nu a realizat vânzări directe

către farmacii și spitale, ci exclusiv către distribuitorii de medicamente.

Astfel, recurenta-reclamantă a informat CNAS

despre volumul și tipul vânzărilor de medicamente și încasările realizate cu

privire la acest trimestru.

În aceste împrejurări, instanța de control

judiciar constată că nu există o justificare obiectivă și rezonabilă a

cuantumului contribuției claw-back stabilită pentru recurenta-reclamantă SC S.

SRL, fapt care determină anularea notificării aferente trimestrului I al anului

2010, întocmită de către recurenta-reclamantă CNAS cu încălcarea dispozițiilor

art. 363 ind. 1 din Legea nr. 95/2006.

Cât privește recursul recurentei-pârâte Casa

Națională de Asigurări de Sănătate, fără a contesta obligația legală a

reclamantei-recurente de a depune declarațiile 2a

1

și 2b

1

,

chiar în cazul în care nu există date, urmând a se completa cu zero câmpurile

obligatorii, conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul comun nr.

351/464/2011, Înalta Curte reține că nu există un temei legal pentru stabilirea

contribuției claw-back datorate în trimestrul II 2010 pe baza volumului

vânzărilor raportate prin declarațiile 2a și 2b, care reprezintă baza de calcul

pentru determinarea procentului de contribuție.

În susținerile sale, recurenta-reclamantă a

recunoscut implicit nelegalitatea modalității de calcul a contribuției

claw-back datorată de recurenta-reclamantă prin raportarea greșită la volumul

vânzărilor declarate, considerând însă că nu a încălcat prevederile legale prin

notificarea astfel întocmită, cu motivarea că aceasta cuprinde numai suma

estimativă datorată, în condițiile în care, pentru perioada respectivă, nu s-au

depus declarațiile 2a

1

și 2b

1

.

Această susținere se dovedește a fi lipsită

de temei față de dispozițiile art. 5 alin. (4) din Ordinul comun nr.

351/464/2011, conform cărora, contribuția datorată în funcție de datele

raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se notifică de

către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data

depunerii declarațiilor, ceea ce exclude ipoteza expusă de recurentă cu privire

la reglementarea unei proceduri distincte, de estimare a sumei datorate, care

să fie corectată ulterior în funcție de volumul încasărilor efective.

De asemenea, se constată că, nedepunerea

declarațiilor 2a

1

și 2b

1

nu are drept consecință

stabilirea contribuției prin raportare la volumul vânzărilor, întrucât cadrul

legislativ incident în cauză nu prevede o asemenea sancțiune pentru plătitori

și nici competența autorității administrative de a emite notificări cu privire

la sumele estimate de plată.

Contribuția de claw-back este asimilată

obligației fiscale, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr.

77/2011, ceea ce impune ca actul de constatare a sumei de plată să fie conform

și principiului certitudinii impunerii, ca principiu al fiscalității prevăzut

expres în art. 3 lit. b) din C. fisc.

Asigurarea respectării acestui principiu

implică elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări

arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis

stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și

înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența

deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

În consecință, fiind întocmită prin raportare

la o altă bază de calcul decât cea prevăzută de lege și, în lipsa unor elemente

concrete cu privire la suma datorată de către reclamantă cu titlul de

contribuție de claw-back pentru veniturile încasate din vânzarea de medicamente

incluse în programele naționale de sănătate, notificarea nr. x2 aferentă

trimestrului II al anului 2010 a fost corect anulată prin hotărârea instanței

de fond și nu există temei pentru casarea sau modificarea acesteia.

În consecință, în temeiul art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1), se vor admite

recursurile, se va modifica în parte sentința recurată, cu consecința admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. și admiterii în totalitate

a acțiunii formulate de reclamanta SC S. SRL, în sensul anulării și a

notificării din 4 noiembrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de SC S. SRL și

Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței nr. 2144 din 26

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.N.A.F.

Admite în totalitate acțiunea formulată de

reclamanta SC S. SRL, în sensul că anulează și notificarea nr. x2 din 4

noiembrie 2010.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

februarie 2014.

Procesat

de GGC - CL