ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12 martie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea notificărilor nr. NLD 5812, NLD 5809, NLD 5808 și NLD 5810 emise la 10.08.2011 cu privire la procentul contribuției clawback aferent trimestrelor I, III și IV 2010 și, respectiv, trimestrul I 2011 și, în subsidiar, obligarea primei pârâte să răspundă la contestațiile formulate împotriva notificărilor.

Prin sentința civilă nr. 7161 din 14 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu cele două pârâte și a dispus obligarea pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate să soluționeze contestațiile formulate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 3569 din 1 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, statuând, în esență, că în mod greșit prima instanță a reținut necesitatea parcurgerii procedurii contestării prevăzută de art. 205 Codul de procedură fiscală, reclamanta efectuând corect procedura prealabilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că, în rejudecare, instanța are a se pronunța și asupra calității procesuale pasive a pârâtei ANAF.

În rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 10.11.2014, sub nr. x/2012*.

Prin sentința civilă nr. 970 din 3 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată, a admis, în parte, cererea reclamantei A. S.R.L., formulată în contradictoriu cu cele două pârâte și a anulat actele atacate, exclusiv cu privire la includerea în valoarea sumelor comunicate a valorii TVA aplicată acestor sume, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin decizia nr. 1559 din 20 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, statuând, în esență, că prima instanță a aplicat un cadru legal eronat, respectiv cel oferit de O.U.G. nr. 77/2011, iar nu cel incident cauzei, și anume cel stabilit prin O.U.G. nr. 104/1999, impunând ca, în rejudecare, să fie soluționate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat, precum și să fie analizată posibila incidență a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013.

În rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 10.02.2017, sub nr. x/2012**.

Prin sentința civilă nr. 1318 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția autorității de lucru judecat în cauza privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală;

- a respins, în parte, pentru existența autorității de lucru judecat, acțiunea în contencios formulată de reclamanta A. S.R.L. privind notificările aferente trimestrelor I/2010, III/2010, IV/2010;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins față de aceasta acțiunea reclamantei A. S.R.L. privind notificarea aferentă trimestrului I/2011, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis, în rest, acțiunea reclamantei A. S.R.L. privind notificarea aferentă trimestrului I/2011 formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

- a anulat notificarea aferentă trimestrului I/2011 cu nr. X/10.08.2011;

- a obligat pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.698,56 RON cu titlu de onorariu de avocat, după reducerea cuantumului, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În ședința publică de la termenul din 30 martie 2017 instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF și excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a constatat că, în cauză, se pune în discuție efectul negativ al lucrului anterior definitiv judecat, iar instanța a apreciat excepția ca având caracter fondat, căci este întrunită tripla identitate cerută: de părți, obiect și cauză juridică.

Astfel, instanța a avut în vedere sentința civilă nr. 6049/25.10.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x, rămasă irevocabilă, sentință prin care a fost soluționat un litigiu între aceleași părți ca și în litigiul de față, cu un obiect litigios în parte identic și anume în privința notificărilor aferente trimestrelor I/2010, III/2010, IV/2010 care au fost anulate prin sentința amintită, prin prisma unei cauze juridice identice cu cea din cauza de față. Or, în atare situație, a doua judecată cu privire la aceleași pretenții litigioase, între aceleași părți și pe temeiul aceleiași cauze juridice este oprită, grație prevederilor art. 1200 pct. 4 și art. 1202 vechiul C. civ.

Urmare admiterii excepției invocate, în consecință, instanța a respins în parte, pentru existența autorității de lucru judecat, acțiunea în contencios formulată de reclamanta A. S.R.L. privind notificările aferente trimestrelor I/2010, III/2010, IV/2010.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, instanța a admis-o, de asemenea, constatând că este întemeiată. Astfel, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, dar și întrucât notificările contestate în prezenta speță au fost emise pentru perioada anului 2010 și trimestrul I 2011 de către pârâta CNAS, instanța a reținut că pârâta ANAF chemată în judecată nu poate răspunde pentru situații născute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011. În plus, acest act normativ se referă la administrarea creanțelor ce se vor naște ulterior intrării în vigoare a ordonanței.

De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 9 alin. (2) din același act, precum și dispozițiile Legii nr. 554/2004 în raport de care pârât într-un litigiu de contencios administrativ este emitentul actului și/sau beneficiarul acestuia, iar ANAF nu are niciuna dintre aceste calități, nefiind nici emitent al notificărilor și nici beneficiar al acestora.

Prin urmare, Curtea a apreciat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această pârâtă ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă, iar acțiunea formulată de reclamantă pentru notificarea aferentă trimestrului I 2011 în contradictoriu cu această pârâtă să fie respinsă în consecință.

Pe fondul acțiunii privind notificarea aferentă trimestrului I/2011, instanța a reținut că prin aceasta a fost comunicat reclamantei de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate procentul contribuției și valoarea contribuției pentru trimestrul în discuție.

Potrivit declarațiilor depuse, reclamanta nu a comercializat în România, către farmacii sau unități sanitare cu paturi, toate cantitățile de medicamente avute în vedere de pârâtă la emiterea notificării contestate, ci, pe trimestrul I/2011, a efectuat vânzări "zero" către farmacii și un volum de vânzări către spitale de 38.138,79 RON, restul vânzărilor din acest trimestru fiind efectuate către distribuitori, respectiv un volum al vânzărilor către distribuitori de 114.239.665,98 RON.

În acest context, instanța a apreciat că pentru stabilirea procentului și valorii contribuției datorate de reclamantă nu pot fi avute în vedere vânzările totale de medicamente, ci numai cele efectuate către farmacii și unități sanitare cu paturi, iar nu și cele efectuate către terți distribuitori angro.

Pârâta CNAS nu a contestat aceste împrejurări, nu a dovedit o situație de fapt diferită și nici nu a combătut interpretarea reclamantei referitoare la destinatarii vânzărilor de medicamente. De asemenea, pârâta a recunoscut în întâmpinare, iar din întreaga legislație se desprinde faptul că nu se poate calcula contribuția în raport de volumul vânzărilor, ci numai de volumul încasărilor. În măsura în care reclamanta și-ar fi încălcat obligația de a declara volumul încasărilor, pârâta nu avea dreptul (nu există nicio dispoziție legală în acest sens) de a calcula și de a stabili în sarcina acesteia contribuția în raport de volumul vânzărilor. Sancțiunea trebuie să fie prevăzută de lege, iar procedeul abordat de pârâtă nu are niciun temei legal.

Sub acest din urmă aspect, instanța a reținut dispozițiile art. 5 alin. (4) din Ordinul comun nr. 928/591/2010 al Ministrului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, articol introdus prin O.U.G. nr. 104/2009, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, în conformitate cu care:

"Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se notifică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din același act:

"Procentul contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006 (introdusă tot prin O.U.G. nr. 104/2009), cu modificările și completările ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a".

Volumul vânzărilor se stabilește pe baza declarațiilor 2a și 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unități sanitare cu paturi. În consecință, procentul de contribuție se determină prin raportare la declarațiile 2a și 2b.

Așadar, procentul contribuției se determină pe baza declarațiilor 2a și 2b (privind volumul vânzărilor de medicamente), în timp ce baza de calcul pentru contribuție, la care se aplică procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

Prin notificarea aferentă trimestrului I/2011 contestată în speță, CNAS a stabilit atât procentul de contribuție, cât și suma de plată (și implicit baza de calcul pentru contribuție) prin raportare la declarațiile depuse de reclamantă referitoare la volumul vânzărilor (corespunzătoare declarațiilor 2a și 2b), nedepunând și declarațiile 2a

1

și 2b

1

.

Întrucât singurele declarații la care s-a raportat CNAS pentru emiterea notificării în discuție sunt cele privind volumul vânzărilor, acestea încalcă, în mod vădit, art. 5 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordin, dispoziție potrivit căreia contribuția datorată se stabilește în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

.

În consecință, ca urmare a stabilirii contribuției pe baza datelor aferente declarațiilor 2a și 2b, autoritatea emitentă a notificării atacate a încălcat art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, care prevede că:

"(...) deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (...) care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14".

Ca atare, potrivit legii, procentul contribuției se aplică asupra valorii încasărilor de medicamente, raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

. Această concluzie rezultă clar și din art. 4 alin. (2), corelat cu art. 1 lit. b) din Ordin, în sensul că procentul contribuției se aplică asupra totalului veniturilor trimestriale obținute, adică, potrivit definiției din Ordin, asupra încasărilor trimestriale. Or, în lipsa datelor pe care reclamanta nu le-a putut raporta, prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

, CNAS a aplicat procentul de contribuție asupra volumului vânzărilor, iar prin aceasta, notificarea în discuție este contrare Legii nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 104/2009 și Ordinului amintit.

Așa cum s-a arătat mai sus, nedepunerea declarațiilor 2a

1

și 2b

1

nu poate fi sancționată cu stabilirea contribuției prin raportare la vânzări, iar nu la încasări, sancțiunile pentru asemenea ipoteze fiind expres prevăzute numai de art. 365 din Legea nr. 95/2006 și de art. 7 și 8 din Ordin.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis în rest acțiunea reclamantei privind notificarea aferentă trimestrului I/2011 formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, notificare pe care a anulat-o.

Cât privește posibila incidență în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 prin care s-a statuat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională, chestiune cu privire la care ICCJ prin ultima decizie de casare a indicat a se verifica posibila aplicare în cauză, instanța a reținut că dezlegarea de ordin constituțional citată anterior nu este incidentă litigiului de față, dat fiind principiul "tempus regit actum" și având în vedere că norma de drept material incidentă actului administrativ contestat nu este O.U.G. nr. 77/2011, ci Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 204/2009.

În aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) vechiul C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtei CNAS, care justifică calitate procesuală pasivă în cauză, instanța a obligat-o să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.698,56 RON cu titlu de onorariu de avocat, după reducerea cuantumului solicitat, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea complexității medii a litigiului, a caracterului repetitiv al acestor cauze pe rolul Curții de Apel București cu practică judiciară conturată în sensul admiterii acțiunilor și în considerarea respectării caracterului necesar și rezonabil al onorariului avocațial pretins pe seama părții adverse cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii reclamantei.

În motivarea recursului, arată CNAS că Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă, raportat la dispozițiile legale aplicabile în speță și la modificările legislative intervenite prin O.U.G. nr. 77/2011, prin care taxa clawback a fost asimilată în mod expres unei obligații fiscale, administrată de ANAF, conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003. Au fost invocate de către recurenta CNAS și dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, în care se prevede că "procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau de reprezentanții legali ai acestora vor fi continuate de ANAF, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății-Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă în drept în această calitate.

Totodată, a apreciat recurenta CNAS că se justifică menținerea în cauză a intimatei-pârâte ANAF și prin prisma opozabilității hotărârii pronunțată în litigiul de față instituției respective, ce este continuator al procedurilor de administrare a taxei clawback, conform modificărilor survenite prin O.U.G. nr. 77/2011, precum și în raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 17/2012.

În privința soluției pronunțate de prima instanță, prin care s-a dispus anularea notificării nr. x, aferentă trimestrului I/2011, criticile recurentei CNAS au vizat mai multe aspecte avute în vedere de judecătorul fondului în formarea raționamentului care a dus la pronunțarea hotărârii recurate.

O primă critică este cea legată de determinarea sferei subiecților plătitori de taxă clawback, arătând recurenta că, potrivit prevederilor art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, au această obligație deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, în condițiile în care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.

A menționat recurenta CNAS că intimata-reclamantă nu a făcut dovada transmiterii dreptului de comercializare a medicamentelor către sub-distribuitori, comercializând medicamentele din trimestrele de referință către alți distribuitori angro de medicamente, fără a transmite însă și dreptul de comercializare.

Recurenta CNAS a făcut trimitere la deciziile pronunțate de Curtea Constituțională a României, în care s-a statuat cu privire la obligația deținătorilor de autorizație de punere pe piață de plată a contribuției clawback, menționând, în acest sens, Decizia CCR nr. 665/12.11.2014, precum și Decizia CCR nr. 789/17.11.2015, arătând, totodată, că prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 351/464 din 21.04.2011 pentru modificarea și completarea Normelor aprobate prin Ordinul nr. 928/591/2010, s-a extins baza de calcul, fiind aplicată contribuția clawback asupra medicamentelor comercializate către unități sanitare, farmacii și terți.

Mai mult decât atât, arată recurenta că însăși intimata-reclamantă, potrivit documentației depuse la dosarul cauzei, și-a îndeplinit obligația de a depune declarațiile 2a și 2b inclusiv pentru medicamente comercializate către terți, ceea ce vine în contradicție cu susținerea Societății A. S.R.L., în referire la faptul că nu se include în calculul contribuției volumul vândut către terți. În același context, a învederat recurenta CNAS că intimata-reclamantă și-a îndeplinit parțial obligațiile rezultate din prevederile art. 5 din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 928/591/2010, depunând la sediul CNAS doar declarațiile referitoare la volumul vânzărilor corespunzătoare declarațiilor 2a și 2b, fără a depune și declarațiile 2a

1

și 2b

1

, aferente încasărilor.

În privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta CNAS, arată aceasta că nu este în culpă procesuală, iar cheltuielile puse în sarcina sa nu au fost dovedite. În susținerea acestei critici a făcut trimitere recurenta-pârâtă la cauza Lungoci împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C. proc. civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În susținerea recursului său a făcut trimitere recurenta-pârâtă CNAS la jurisprudența instanței supreme în materie, considerată a fi relevantă asupra aspectelor criticate în litigiul de față.

4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în opinia sa, nu se justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă, întrucât Societatea A. S.R.L. nu este administrată fiscal de instituția de la nivel central. Totodată, a menționat intimata-pârâtă ANAF că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, după efectuarea plății sau încasarea taxei prin executare silită, contribuția clawback se transferă în conturile CNAS și nu se face venit la bugetul de stat, iar restituirea acestor sume se realizează de către CNAS, singura instituție abilitată să facă operațiuni asupra conturilor sale proprii. În ceea ce privește anularea unor acte emise de CNAS, autoritatea fiscală este, de asemenea, lipsită de calitate procesuală pasivă.

Cu titlul de practică judiciară au fost invocate de intimata-pârâtă ANAF decizii relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție-SCAF.

4.2. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea în parte a recursului, ca nefondat, în privința fondului aspectelor de nelegalitate puse în discuție în cadrul dosarului, nu însă și în ceea ce privește contestarea admiterii de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF.

În referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, intimata-reclamantă susține punctul de vedere al recurentei-pârâte CNAS, considerând că a stabilit corect cadrul procesual subiectiv prin cererea sa de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, a susținut intimata-reclamantă că, prin pronunțarea Deciziei nr. 2648/25.06.2015 în cadrul dosarului nr. x, Înalta Curte a consolidat definitiv statuările primei instanțe din cuprinsul hotărârii nr. 3351/01.11.2013, prin care a reținut că sumele prevăzute în cuprinsul tuturor notificărilor (atât notificările de plată, cât și notificările privind procentul) emise pentru trimestrele 3/2010, 4/2010, 1/2011, 2/2011 și 3/2011 au fost calculate greșit pe baza vânzărilor realizate de reclamantă către terții distribuitori angro de medicamente, cu aplicarea greșită a procentelor. Întrucât decizia nr. 2648/2015 a fost pronunțată ulterior hotărârii judecătorești recurată în cauză, arată intimata-reclamantă că înțelege să invoce autoritatea de lucru judecat asociată deciziei ICCJ, fiind în discuție aceleași chestiuni de drept, referitoare la același trimestrul fiscal, puse în discuție în același cadru procesual.

În privința fondului acțiunii de anulare a notificării nr. x, aferentă trimestrului I/2011, a susținut intimata-reclamantă că notificările emise de CNAS pentru trimestrul I/2011 nu au la bază un temei legal, instituția emitentă depășindu-și competențele sale stabilite prin dispozițiile imperative aplicabile, singura notificare ce poate fi emisă fiind cea privind contribuția datorată, notificare ce ar trebui să respecte formatul standard prevăzut la anexa 3 la normele aprobate prin Ordinul nr. 928/591/2010 emis de Ministerul Sănătății și CNAS.

A subliniat intimata-reclamantă că procentul indicat în notificarea T1/2011 a fost calculat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, ignorând valorile declarate de A., stabilind un procent mai mult decât dublu față de procentul care rezultă, conform legii, prin raportare la volumul vânzărilor relevante realizate de societate în trimestrul respectiv.

În raport de prevederile Anexei 14 din Legea nr. 95/2006, susține intimata-reclamantă că, în situația unor vânzări trimestriale de medicamente (pentru care se datorează contribuția clawback) sub valoarea de 1 250 000 RON, procentul contribuției este de 5%, iar vânzările către alți distribuitori (mai exact, distribuitorii angro) de medicamente nu pot fi luate în considerare în calculul procentului contribuției clawback.

În sensul acestor susțineri, a făcut trimitere intimata-reclamantă la practica judiciară considerată relevantă în chestiunea vânzărilor de medicamente către terți.

Cheltuielile de judecată ce au fost puse în sarcina pârâtei CNAS au fost apreciate de intimata-reclamantă ca fiind dovedite, iar față de munca apărătorului ales al Societății A. S.R.L., se justifică suma solicitată cu acest titlu.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată, în raport de motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat în limitele care vor fi arătate în continuare.

A. Cu titlu prealabil, va fi analizată excepția autorității de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul înregistrat sub nr. x, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar, în referire la regimul legal de stabilire a procentului contribuției pentru trimestrul I/2011.

Cât privește soluția primei instanțe, de admitere a excepției autorității de lucru judecat, pentru notificările aferente trimestrelor I/2010, III/2010 și IV/2010, se reține că niciuna dintre părțile litigante nu a formulat recurs împotriva acestei părți din dispozitivul sentinței civile nr. 1318/11.04.2017, ce a intrat, astfel, sub puterea lucrului judecat.

În dosarul nr. x înregistrat pe rolul Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal a fost pronunțată Decizia nr. 2648/25.06.2015, prin care s-a menținut soluția primei instanțe în privința soluției date pe fondul cauzei, în sensul admiterii în parte a acțiunii în anulare, fiind anulate următoarele acte administrative:

(i) notificarea nr. x privind plata sumei datorate pentru Trimestrul III/2010 (denumită în continuare "Notificarea de Plată pentru T3/2010);

(ii) notificarea nr. x privind nivelul procentului contribuției și suma estimată de plată corespunzătoare Trimestrului III/2010 (denumită în continuare "Notificarea privind Procentul pentru T3/2010");

(iii) notificarea nr. x privind plata sumei datorate pentru Trimestrul IV/2010 (denumită în continuare "Notificarea de Plată pentru T4/2010");

(iv) notificarea nr. x privind nivelul procentului contribuției și suma estimată de plată corespunzătoare Trimestrului IV/2010 (denumită în continuare "Notificarea privind Procentul pentru T4/2010");

(v) notificarea nr. x privind nivelul procentului contribuției și suma estimată de plată corespunzătoare Trimestrului 1/2011 (denumită în continuare "Notificarea privind Procentul pentru T1/2011");

(vi) notificarea nr. x privind nivelul procentului contribuției și suma estimată de plată corespunzătoare Trimestrului II/2011 (denumită în continuare "Notificarea privind Procentul pentru T2/2011");

(vii) notificarea nr. x privind plata sumei datorate pentru Trimestrul III/2011 (denumită în continuare "Notificarea de Plată pentru T3/2011");

(viii) notificarea nr. x privind nivelul procentului contribuției și suma estimată de plată corespunzătoare Trimestrului III/2011 (denumită în continuare "Notificarea privind Procentul pentru T3/2011")

Deși litigiul anterior a avut același cadrul procesual subiectiv ca cel de față, iar cauza juridică a acțiunii în anulare își găsește fundamentul în aceleași dispoziții legale care au fost indicate în dosarul pendinte, nu poate fi întemeiată excepția autorității de lucru judecat, cât timp obiectul celor două dosare este diferit.

Se relevă din verificarea acestei condiții că fiecare dintre cele două litigii a purtat asupra unui obiect distinct, materializat în actele administrative pentru care partea îndreptățită a solicitat instanței judecătorești competente să realizeze examenul de legalitate, notificările a căror anulare s-a cerut în litigiile examinate nefiind identice, fapt ce exclude incidența unei autorități de lucru judecat asupra dosarului de față.

Prin urmare, împrejurarea că în dosarul nr. x s-a pronunțat instanța supremă în sensul confirmării soluției primei instanțe, de anulare a notificării nr. x privind nivelul procentului contribuției și suma estimată de plată corespunzătoare Trimestrului 1/2011 (denumită în continuare "Notificarea privind Procentul pentru T1/2011"), nu conduce la reținerea caracterului întemeiat al excepției autorității de lucru judecat, în condițiile în care nu există identitate de obiect, actul administrativ verificat în dosarul de față fiind reprezentat de notificarea nr. x, cu privire la procentul contribuției prevăzut de Anexa 14 la Legea nr. 95/2006, aferent trimestrului I/2011.

B. Cu privire la recursul declarat de pârâta CNAS, se reține că este nefondată critica privind soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF, însă pe fondul cauzei este întemeiat recursul, potrivit considerentelor ce succed.

B.1 Prin sentința recurată a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, fiind respinsă acțiunea față de această pârâtă în consecință, soluția fiind criticată de pârâta CNAS, iar prin întâmpinarea depusă la dosar, deși nu a formulat recurs asupra acestei dezlegări, intimata-reclamantă a achiesat la considerentele recurentei CNAS în ceea ce privește menținerea în cauză, în raportul juridic obligațional, a autorității fiscale centrale - ANAF.

Or, acțiunea în anularea unor acte administrative se soluționează în cadrul procesual subiectiv creat prin chemarea în judecată, de către cel ce se pretinde vătămat în drepturile sau interesele sale legitime, prin actele a căror nelegalitate o pretinde, a celui care are calitatea de emitent, iar în condițiile art. 16 și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 poate fi extins acest cadru, cu respectarea prevederilor anterior menționate.

Chemarea în judecată a intimatei-pârâte ANAF, în calitate de continuator al procedurilor de administrare a creanțelor rezultate din colectarea taxei clawback, prin subrogarea în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011, nu poate fi justificată în cauză prin trimiterea la aceste dispoziții legale. Aceasta deoarece, după cum lesne poate fi observat, în dosarul de față obiectul acțiunii în anularea unor acte administrative este reprezentat de notificările aferente trimestrelor I/2010, III/2010, IV/2010 și I/2011, aflate sub incidența normelor legale privind colectarea contribuției clawback cuprinse în Legea nr. 95/2006.

Cum O.U.G. nr. 77/2011 a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, de la acel moment au fost abrogate expres textele din Legea nr. 95/2006 care reglementau regimul juridic al contribuției clawback, fiind prevăzută subrogarea ANAF în drepturile și obligațiile MS și CNAS, în privința procedurilor de administrare a creanțelor reprezentând această contribuție.

Această subrogare se produce, însă, pentru drepturile și obligațiile născute după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale ce reprezintă temeiul de drept al transmiterii calității de titular al procedurilor de administrare a creanțelor rezultate din contribuția clawback, neputând fi incidentă pentru acele situații care s-au ivit sub imperiul unor alte norme legale, ce reglementau un raport juridic obligațional în care ANAF nu justifică nicio calitate, fiind corectă menținerea în cauză, în calitate de pârât, doar a instituției publice emitente a notificărilor contestate în fața instanței de contencios administrativ și fiscal competente.

Se impune această concluzie față de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede expres că, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, se stabilește de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se plătește conform reglementărilor în vigoare la data vânzării acestora.

B.2 Critica recurentei-pârâte privind soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului cauzei, în ceea ce privește notificarea nr. x, aferentă trimestrului I/2011, asupra căreia s-a reținut nelegalitatea sa, este întemeiată, urmând a fi admis recursul declarat în cauză pentru acest motiv.

Prin notificarea nr. x s-a stabilit că volumul vânzărilor luate în considerare pentru calcularea procentului contribuției aferent trimestrului I/2011 are valoarea de 114 277 804,77 RON, ceea ce a determinat valoarea de 11% a procentului contribuției.

Prima instanță a reținut nelegalitatea acestui act administrativ, arătând că, în vederea stabilirii acestui procent și a contribuției clawback, nu pot fi avute în vedere vânzările totale de medicamente, ci numai cele efectuate către farmacii și unități sanitare cu paturi, iar nu și cele efectuate către terți distribuitori angro.

Or, intimata-reclamantă A. S.R.L. a informat CNAS, anterior emiterii notificării contestate, că a realizat "zero" vânzări către farmacii, iar către spitale a înregistrat un volum de vânzări de 38 138,79 RON și către distribuitori volumul vânzărilor a fost de 114 239 665,98 RON.

Temeiul de drept al calculului contribuției clawback pentru trimestrul I/2011 îl reprezintă dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare pentru perioada vizată prin notificarea contestată), precum și cele din Ordinul comun al MS și CNAS nr. 928/591/2010.

Potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 (în vigoare la data emiterii notificării nr. x):

"(1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14.

(2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

(3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ".

Totodată, art. 365 din Legea nr. 95/2006 stabilește următoarele:

"(…) (1^1) Contribuția prevăzută la art. 363

1

se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătății. (1^2) Persoanele juridice prevăzute la art. 363

1

alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. (1^3) Pentru neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

se calculează și se datorează accesorii în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Prin Normele metodologice (privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate) adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătății și președintelui CNAS, la art. 1 sunt definite următoarele noțiuni:

"a) volumul vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru;

b) total venituri trimestriale obținute reprezintă valoarea rezultată în urma comercializării corespunzătoare întregii cantități de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, încasată de către persoanele menționate la art. 3 în cadrul unui trimestru, după deducerea TVA".

Totodată, art. 4 din aceleași Norme prevede că:

"(1) Procentul contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definite la art. 1 lit. b), după deducerea TVA".

De asemenea, potrivit art. 5 din Norme:

"(1) În primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b.

(2) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru.

(3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se dau pe propria răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute la alin. (1) nu există date, se completează cu zero.

(4) Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se notifică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3.

(5) Sumele notificate conform alin. (4) pot fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință, la comisia de contestații formată din 3 reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, constituită prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Persoanele desemnate în comisia de soluționare a contestațiilor nu pot desfășura activități privind colectarea, centralizarea, calcularea contribuției și notificarea acesteia".

Ca sancțiuni, art. 7 și 8 din Norme stabilesc:

"(1) Persoanele prevăzute la art. 3 care nu își îndeplinesc obligația de plată pentru un trimestru, conform dispozițiilor art. 365 alin. (1^1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, a medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și a medicamentelor în tratamentul spitalicesc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

(2) Pentru neplata la scadență a contribuției se calculează și se datorează accesorii în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (…)" (art. 7), respectiv "(1) Nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) sau depunerea acestora cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate pentru neplata la termen se suportă de persoana care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 3 și are obligația să depună declarația conform prevederilor art. 5 alin. (2) (…)" (art. 8).

În raport de toate temeiurile de drept indicate în precedent, Înalta Curte observă că prin disp. art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit obligația de plată a contribuției în primul rând în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (alin. (1), iar în măsura în care aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare, obligația incumbă persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România (alin. (2).

În ceea ce privește medicamentele pentru care este datorată contribuția, acestea sunt: (a) medicamentele incluse în programele naționale de sănătate; (b) medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate; (c) medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc (art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006).

Potrivit prevederilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, contribuția clawback este impusă în primul rând în sarcina deținătorului autorizației de punere pe piață a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în care desfășoară activitate de comercializare în România, le introduce în circuitul programelor naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc la dispoziția asiguraților. În al doilea rând, contribuția, fiind menită a finanța cheltuielile de sănătate, se observă că, la alin. (1) al art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanță eventualilor terți distribuitori subsecvenți, obligația de plată incumbând doar deținătorului autorizației atunci când desfășoară activități de comercializare în România, indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin vânzare directă către farmacii sau unități sanitare cu paturi ori altă modalitate, fie prin intermediul unor terți distribuitori care apoi le înstrăinează farmaciilor sau unităților sanitare cu paturi.

Înalta Curte constată că, în același scop al finanțării sistemului de sănătate, tocmai pentru a se evita situațiile în care deținătorii de autorizații să eludeze incidența alin. (1) al art. 363

1

din lege prin intermediul unor terți, legiuitorul a impus, în cazul în care deținătorul autorizației nu desfășoară activități de comercializare a medicamentelor în România, obligația de plată a contribuției în sarcina persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

Societatea A. S.R.L., în calitate de reprezentant al deținătorului autorizației de punere pe piață B., recunoaște că a efectuat vânzări de medicamente către terți distribuitori angro români independenți în perioada pentru care s-au emis notificările.

Înalta Curte apreciază astfel că textul legal de la art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se interpretează ca impunând obligația de plată în sarcina acelei verigi din lanțul de vânzare care aduce pe piața din România și în sistemul finanțat din asigurările sociale de sănătate acele medicamente, motiv pentru care legiuitorul se referă la "persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România" (art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006).

De altfel, se observă că sub acest aspect Ordinul comun nr. 928/591/2010 alege să nu facă dezvoltări suplimentare cât privește debitorii contribuției, ci se limitează să utilizeze la art. 3 o normă de trimitere, în care se face referire la disp. art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006.

Pe cale de consecință, pretinsul motiv de nelegalitate al notificării, raportat la faptul că CNAS a avut în vedere și vânzări făcute către terți distribuitori nu subzistă, nefiind de natură a atragă anularea acestui act administrativ.

În privința motivului de anulare ținând de emiterea notificării de către CNAS în lipsa depunerii de către reclamantă a declarațiilor prevăzute de Anexa 2a

1

și 2b

1

din Ordinul MS nr. 928/591/2010, astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul MS nr. 351/2011, șiși stabilirea procentului contribuției în funcție de volumul vânzărilor, motiv reținut de judecătorul fondului, Înalta Curte găsește întemeiate criticile recurentei-pârâte CNAS și sub acest aspect, pentru următoarele considerente:

Prin notificarea contestată, recurenta-pârâtă a stabilit procentul de contribuție de 11% pentru A. S.R.L., aferent trimestrului I/2011, iar la pct. 2 s-a menționat că "urmează a fi stabilită contribuția datorată prin aplicarea procentului sus menționat, ulterior depunerii declarațiilor privind veniturile încasate pentru trimestrul menționat la punctul 1.

Notificarea a fost anulată de către instanța de fond pe motiv că nu a fost utilizată metoda de calcul reglementată prin Ordinul MS 928/591/2010 (art. 5 alin. (4) potrivit cărora contribuția datorată se calculează în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

respectiv volumul încasărilor în această perioadă.

Prin normele de punere în aplicare a prevederilor art. 363

1

alin. (1) și (2), respectiv art. 4 din Ordinul nr. 928/591/2010, s-a prevăzut care este procentul contribuției și cum se determină valoarea contribuției, respectiv prin aplicarea unui procent asupra totalului veniturilor obținute trimestrial, după deducerea TVA.

Același ordin prevede în art. 5 că în primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, plătitorii taxei au obligația de a depune la CNAS declarația prevăzută în Anexa 2a și 2b, iar în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru, au obligația să depună declarațiile prevăzute în Anexa 2a

1

și 2b

1

.

Ordinul nr. 928/591/2010 a fost supus examinării judiciare, sub aspectul legalității, în cadrul acțiunii în anulare care a format obiectul dosarului nr. x, iar prin sentința nr. 1855/14.03.2012 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea, sentința devenită irevocabilă prin Decizia nr. 6039/2013.

În consecință, toate dispozițiile acestui act infralegislativ au rămas aplicabile în circuitul normativ, având putere obligatorie, ca și actul normativ superior, în baza căruia a fost emis.

Ca urmare a prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 928/2010 reclamanta avea obligația de a depune la CNAS, atât declarațiile din Anexele 2a și 2b, cât și cele din Anexele 2a

1

și 2b

1

, în termenele prev