ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2015

Decizia nr. 407/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25 septembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pârâtele B. și C. solicitând, în principal, anularea următoarelor acte administrative individuale emise de B.: notificarea din 05 martie 2012 privind contribuția datorată pentru trim. I/2011; răspunsul din 11 mai 2012 comunicat de B. la data de 11 mai 2012 în legătură cu contestația din 09 martie 2012, cu cheltuieli de judecată.

La data de 25 octombrie 2012, pârâta C., a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

La termenul din data de 07 februarie 2013, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că în ceea ce privește medicamentele, ale căror autorizații de punere pe piață sunt deținute de D., pe care SC A. SRL le-a vândut terților distribuitori angro autorizați: (i) nu există nicio limitare sau interdicție impusă de SC A. SRL distribuitorilor angro terți care au achiziționat medicamentele în ceea ce privește dreptul respectivilor distribuitori de a comercializa medicamentele în România sau în alte țări, către alte entități (e.g., spitale, farmacii, alți distribuitori, etc); (ii) conform legii, un distribuitor angro de medicamente poate comercializa medicamente către orice altă entitate, care este autorizată, potrivit dispozițiilor legale aplicabile, pentru a achiziționa astfel de medicamente (e.g. spitale, farmacii, alți distribuitori, etc.). Astfel, a concluzionat reclamanta, că terții distribuitori angro autorizați, care au cumpărat medicamente de la SC A. SRL au dreptul să le comercializeze către orice alte entități doresc, iar SC A. SRL nu a impus nicio interdicție sau limitare în privința dreptului distribuitorilor respectivi de a comercializa medicamente în România sau în alte țări.

A. Prin sentința nr. 941 din 7 martie 2013 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.

Instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în sensul că a fost anulată notificarea din 05 martie 2012 și răspunsul din 11 mai 2012 emise de pârâta B.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin notificarea din 05 martie 2012 emisă de B., invocându-se prevederile Legii nr. 95/2006 și ale Ordinului ministrului sănătății și al președintelui B. nr. 928/591/2010, s-a comunicat reclamantei SC A. SRL că «(1) (…) în consecința declarațiilor depuse de către reprezentantul legal, contribuția datorată corespunzător perioadei trim. I/2011 și care urmează a fi virată este în sumă de 12.566.363,26 lei; (2) virarea sumei prevăzute la alin. (1) se face până la data de 25 a lunii curente».

Prin adresa din 11 mai 2012, cu privire la contestația formulată de reclamanta SC A. SRL referitor la notificarea din 05 martie 2012, pârâta B. a indicat temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la emiterea acelei notificări.

Preliminar, instanța de primă jurisdicție a reținut că trebuie clarificată situația calității procesuale pasive a pârâtei C.

Astfel, a constatat că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 77/2011 „(1)

Pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește de B. și se plătește conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora. (2)

Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de C., care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - B., în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Administrarea creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinește potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Din interpretarea coroborată a textului art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 77/2011 a reținut instanța de fond că rezultă faptul că pentru medicamentele vândute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, contribuția datorată potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 se stabilește de B., ceea ce înseamnă că administrarea creanțelor despre care se vorbește la alin. (2) al art. 9 și care este dată în competența C. implică doar acele proceduri ulterioare actului administrativ fiscal prin intermediul căruia este stabilită contribuția.

Altfel spus, deși art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003 rep. prevede că „Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: a) înregistrarea fiscală; b) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale”, textele trebuie interpretate de o manieră logică și sistematică, astfel încât art. 9 alin. (1) să nu fie lipsit de substanță și aplicabilitate prin simpla incidență a art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

În acest context, pe cale de interpretare, instanța a dedus că atribuțiile C. implică doar procedurile de administrare fiscală ulterioare emiterii titlului de creanță, care, potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, rămân în acest caz în atribuția B.

Astfel, a reținut instanța că din moment ce actul atacat este emis de B., rezultă că acestei autorități publice îi revine calitatea procesuală pasivă în acțiunea în anularea actului respectiv, fără ca o astfel de calitate procesuală pasivă să poată fi conferită și C., autoritate publică de la care nu emană actul contestat și ale cărei atribuții privesc un moment ulterior emiterii lui, nerelevant pentru analiza validității legale a acelui act.

Prin urmare, Curtea a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C. este întemeiată.

Pe fondul cererii formulate în contradictoriu cu pârâta B., Curtea a constatat că, la data de 05 aprilie 2011, reclamanta a depus la B. declarațiile de vânzări nete, după cum urmează: lista medicamentelor vândute în trim. I - 2011 către terți distribuitori: total - 114.239.665,98 lei; lista medicamentelor vândute în trim. I - 2011 către unitățile sanitare cu paturi: total - 38.138,79 lei; lista medicamentelor vândute în trim. I -2011 către farmacii: total - 0 lei. Ulterior, la data de 06 iunie 2011, reclamanta a transmis B. declarația de vânzări nete totale efectuate către terți distribuitori, farmacii și unități sanitare cu paturi, indicând o valoare totală de 114.277.804,77 lei.

La data de 04 ianuarie 2013, reprezentantul SC A. SRL a depus declarație privind lista medicamentelor relevante vândute în trim. I - 2011 pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu a căror valoare a fost încasată în totalitate la data de 31 decembrie 2012, efectuate direct către farmacii și încasate la 31 decembrie 2012: total - o lei, precum și lista medicamentelor relevante vândute în trim. I - 2011 pentru unitățile sanitare cu paturi a căror valoare a fost încasată în totalitate la data de 31 decembrie 2012, efectuate direct către unitățile sanitare cu paturi și încasate până la 31 decembrie 2012: total - 38.138,79 lei.

Instanța a reținut că prin adresă, înregistrată la data de 03 februarie 2012 la B., reclamanta a indicat faptul că la acel moment încasase doar contravaloarea medicamentelor vândute direct distribuitorilor angro.

Mai reține Curtea că potrivit aspectelor învederate de partea reclamantă, necontestate de B., societatea comercială SC A. SRL nu este deținător al autorizației de punere pe piață a medicamentelor, ci aceasta aparține D., reclamanta fiind autorizată să le vândă pe piața farmaceutică din România achiziționându-le de la D., E. și F.

În drept, potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare în primul trimestru din anul 2011)„ (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14. (2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România. (3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ”. Totodată, art. 365 din Legea nr. 95/2006 prevăd: „(…) (1

1

) Contribuția prevăzută la art. 363

1

se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trim. în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătății. (1

2

) Persoanele juridice prevăzute la art. 363

1

alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc. (1

3

) Pentru neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin Normele metodologice (p

rivind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate) adoptate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010 al ministrului sănătății și președintelui B., la art. 1 sunt definite următoarele noțiuni: a) volumul vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente din cadrul programelor naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru; b) total venituri trimestriale obținute reprezintă valoarea rezultată în urma comercializării corespunzătoare întregii cantități de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, încasată de către persoanele menționate la art. 3 în cadrul unui trimestru, după deducerea T.V.A.

Totodată, art. 4 din aceleași Norme prevede că „(1) Procentul contribuției se determină potrivit anexei nr. 14 la Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, din total venituri obținute trimestrial, în funcție de volumul vânzărilor de medicamente incluse în programele naționale de sănătate, de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și de medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, definit la art. 1 lit. a). (2) Valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit potrivit alin. (1), asupra totalului de venituri obținute trimestrial, definite la art. 1 lit. b), după deducerea T.V.A.”

De asemenea, potrivit art. 5 din Norme „În primele 5 zile ale lunii următoare încheierii unui trimestru, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la B., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b. (2) Persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la B., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru. (3) Declarațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se dau pe propria răspundere, se semnează și se asumă de către reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 3. Depunerea declarației și completarea tuturor câmpurilor sunt obligatorii. În cazul în care pentru declarațiile prevăzute la alin. (1) nu există date, se completează cu zero. (4) Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

se notifică de către B. în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 3. (5) Sumele notificate conform alin. (4) pot fi contestate în termen de 3 zile de la data luării la cunoștință, la comisia de contestații formată din 3 reprezentanți ai B., constituită prin ordin al președintelui B. Persoanele desemnate în comisia de soluționare a contestațiilor nu pot desfășura activități privind colectarea, centralizarea, calcularea contribuției și notificarea acesteia”.

Ca sancțiuni, art. 7 și 8 din Norme stabilesc: „

(1) Persoanele prevăzute la art. 3 care nu își îndeplinesc obligația de plată pentru un trimestru, conform dispozițiilor art. 365 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, a medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, și a medicamentelor în tratamentul spitalicesc, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. (2) Pentru neplata la scadență a contribuției se calculează și se datorează accesorii în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare (…)” (art. 7), respectiv „(1) Nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) sau depunerea acestora cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de B. în termen de 15 zile de la data depunerii lor. Accesoriile datorate pentru neplata la termen se suportă de persoana care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 3 și are obligația să depună declarația conform prevederilor art. 5 alin. (2) (…)” (art. 8).

În raport de toate aceste temeiuri de drept indicate, instanța de primă jurisdicție a reținut că prin dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a instituit obligația de plată a contribuției în primul rând în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (alin. (1)), iar, în măsura în care aceștia nu desfășoară în România activități de comercializare, obligația incumbă persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România (alin. (2)).

În acest context, a reținut instanța că reclamanta SC A. SRL, nefiind deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, intră sub incidența alin. (2) al art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, obținând dreptul de comercializare în condițiile indicate.

În ceea ce privește medicamentele pentru care este datorată contribuția, acestea sunt (a) medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, (b) medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și (c) medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc (art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006).

Deși reclamanta a pretins că ar trebui să datoreze contribuția exclusiv pentru medicamentele vândute direct către farmacii sau unități sanitare cu paturi, instanța de fond a constatat că nu este corectă o asemenea interpretare.

A reținut instanța că, în determinarea voinței legiuitorului, trebuie să se pornească de la textele de lege aflate pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, către actele administrative emise în vederea organizării executării legii sau a celor ce privesc executarea ei în concret, iar nu invers.

Pornind de la această premisă, instanța de fond a constatat că din dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 rezultă faptul că acea contribuție este impusă, în primul rând, în sarcina deținătorului autorizației de punere pe piață a medicamentelor, adică în sarcina celui care, în ipoteza în care desfășoară activitate de comercializare în România, le introduce în circuitul programelor naționale de sănătate, în tratamentul ambulatoriu sau spitalicesc la dispoziția asiguraților. În al doilea rând, pentru că această contribuție este menită a finanța cheltuielile de sănătate, instanța reține că, la alin. (1) al art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, legiuitorul nu acordă vreo relevanță eventualilor terți distribuitori subsecvenți, obligația de plată incumbând doar deținătorului autorizației atunci când desfășoară activități de comercializare în România, indiferent de modalitatea în care medicamentele ajung la beneficiar, fie prin vânzare directă către farmacii sau unități sanitare cu paturi ori altă modalitate, fie prin intermediul unor terți distribuitori care apoi le înstrăinează farmaciilor sau unităților sanitare cu paturi.

Instanța de primă jurisdicție reține că, în același scop al finanțării sistemului de sănătate, tocmai pentru a se evita situațiile în care deținătorii de autorizații să eludeze incidența alin. (1) de la art. 363

1

din lege, prin intermediul unor terți, legiuitorul a impus, în cazul în care deținătorul autorizației nu desfășoară activități de comercializare a medicamentelor în România, obligația de plată a contribuției în sarcina persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

Instanța de fond a constatat că reclamanta, în raport de activitatea desfășurată, este tocmai persoana juridică indicată la alin. (2) al art. 363

1

al Legii nr. 95/2006, adică cea care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare către terți în România direct de la D. sau, după caz, de la E. și F.

Curtea apreciază, astfel, că textul legal de la art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se interpretează ca impunând obligația de plată în sarcina acelei verigi din lanțul de vânzare, care aduce pe piața din România și în sistemul finanțat din asigurările sociale de sănătate acele medicamente.

De altfel, instanța constată că, sub acest aspect, Ordinul comun nr. 928/591/2010 alege să nu facă dezvoltări suplimentare cât privește debitorii contribuției, ci se limitează să utilizeze la art. 3 o normă de trimitere, în care se face referire la dispozițiile art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006.

Instanța de fond a reținut lipsa de relevanță juridică a „Precizărilor” emise de pârâți prin prisma obligației impuse de art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, din care rezultă și din faptul că B. a calculat contribuția instituită în sarcina SC A. SRL raportându-se și la vânzările către terții distribuitori, adică percepând că reclamanta se încadrează în prevederile art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Instanța reține că potrivit art. 1 lit. a) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010

volumul vânzărilor reprezintă întreaga cantitate de medicamente (…) vândută în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, în cadrul unui trimestru, iar potrivit Anexei 2a la Ordinul comun nr. 928/591/2010, incumbă obligația de declarare cu privire la „Lista medicamentelor vândute în trim. anual pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu”. Dincolo de terminologia neuniformă folosită chiar în conținutul Ordinului nr. 928/591/2010, unde mai întâi se vorbește despre „furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu” (art. 1 lit. a)), pentru ca mai apoi să se facă referire la „furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu” (Anexa 2a), prin „Precizări” se solicită declarații referitoare la (1) societățile farmaceutice (farmacii), (2) unități sanitare (spitale) și (3) terți; cu toate acestea, deși se solicită astfel de declarații, se arată că în calculul contribuției ar intra doar suma încasată pentru vânzările efectuate către utilizatorul/veriga finală (farmacii sau spitale).

Or, într-o astfel de situație, reține instanța că raționamentul din „Precizări” nu este coerent, deoarece dacă persoana juridică este obligată să declare cu privire la volumul vânzărilor, care se referă potrivit art. 1 alin. (1) din Normele metodologice (Ordin comun nr. 928/591/2010) la furnizorii de medicamente în tratamentul ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi, vânzările către farmacii, spitale și terți, nu rezultă motivul pentru care nu ar intra în calculul contribuției datorate încasările de la toate aceste entități, câtă vreme la art. 1 lit. a) și b) din Normele metodologice, adică în ce privește definițiile „volumului vânzărilor” și „totalului de venituri trimestriale obținute”, nu este operată expres vreo diferențiere prin prisma cumpărătorului între cele două noțiuni.

Pe cale de consecință, pretinsul motiv de nelegalitate al notificării raportat la faptul că B. a avut în vedere și vânzări făcute către terți distribuitori nu subzistă, instanța reținând că nu este de natură a atrage anularea acesteia.

Observându-se declarațiile depuse de reclamantă, instanța constată că inclusiv aceasta a declarat, pe propria răspundere la B., vânzări de 114.239.665,98 lei făcute către terții distribuitori, atât în prima declarație întocmită la 05 aprilie 2011, cât și în cea ulterioară din 06 iunie 2011 privind vânzările nete totale, fără a fi revenit în vreun fel asupra conținutului acestora. Altfel spus, în măsura în care ar fi perceput interpretarea textului de o altă manieră, adică în sensul susținut prin cererea de chemare în judecată, și-ar fi limitat declarația doar la vânzările făcute către unitățile sanitare cu paturi, iar pentru farmacii și terți distribuitori ar fi indicat zero („0”) lei, fie pentru că, după caz, nu ar fi făcut vânzări directe (în cazul farmaciilor) ori medicamentele nu s-ar fi încadrat printre cele avute în vedere de legiuitor (în cazul terților distribuitori) sub motiv că au altă destinație.

Totodată, instanța de fond a constatat că potrivit Anexei 2a la Ordinul comun nr. 928/591/2010, incumba reclamantei obligația să declare „

Lista medicamentelor vândute în trim. anul. pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu”, ceea ce a și făcut, menționând vânzările către „farmacii” și către „terți distribuitori”.

Faptul că partea reclamantă declară că nu este deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, a reținut instanța de fond că nu înseamnă automat că datorează o astfel de contribuție doar pentru ipoteza în care are vânzări directe către farmacii și unități sanitare cu paturi.

Din această perspectivă, prezintă relevanță cantitatea de medicamente intrată efectiv în sistemul de asigurări sociale de sănătate ca fiind provenită de la această persoană juridică, societate comercială, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.

Practic, prin apărarea formulată, a reținut instanța că reclamanta critică în esență mecanismul legal rezultat din art. 363

1

și urm. din Legea nr. 95/2006 și Ordinul comun Ministerul Sănătății/B. nr. 928/591/2010 sub aspectul a ceea ce înseamnă volum de vânzări și total venituri trimestriale obținute, deși nici textul legal nu a fost declarat neconstituțional și nici cel din norma metodologică nu a fost anulat pentru vreo pretinsă nelegalitate.

Instanța de fond a reținut că este nefondat și motivul de nelegalitate privind formularul utilizat și omisiunea unor mențiuni referitoare la posibilitatea de contestare și indicare a termenului corespunzător de contestare.

În acest sens, instanța reține că, în lipsa unui text legal expres, un asemenea motiv implică o nulitate condiționată de dovedirea unei vătămări suferite de cel ce o pretinde. Însă, omisiunea de consemnare a posibilității de contestare și a termenului corespunzător nu a determinat nicio vătămare în cazul părții reclamante, căci aceasta a formulat contestație către B., primind răspuns privind fondul acelei plângeri, iar, în cursul judecății, nu i-a fost opusă nicio inadmisibilitate a acțiunii sau tardivitate sub acest aspect.

Cu toate acestea, instanța de primă jurisdicție a apreciat ca fiind întemeiat motivul de anulare ce vizează emiterea notificării de către B. în lipsa depunerii de către partea reclamantă a declarațiilor prevăzute în Anexa 2a

1

și 2b

1

la Ordinul nr. 928/591/2010.

În acest sens, instanța reține că

din interpretarea coroborată a dispozițiilor mai sus arătate se desprinde concluzia că nu se poate calcula contribuția în raport de volumul vânzărilor, ci numai de volumul încasărilor. În măsura în care reclamanta ar fi încălcat obligația de a declara volumul încasărilor, pârâta nu avea dreptul (nu există nicio dispoziție legală în acest sens, nici în art. 363

1

și urm. din Legea nr. 95/2006 și nici în Ordinul nr. 928/591/2010) de a calcula și de a stabili în sarcina acesteia contribuția în raport de volumul vânzărilor.

Sub acest din urmă aspect, Curtea observă dispozițiile art. 5 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 928/591/2010, în conformitate cu care „Contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

si 2b

1

se notifică de către B. în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor și se comunică persoanelor menționate la art. 3”.

Dacă procentul contribuției se determină pe baza declarațiilor 2a și 2b (privind volumul vânzărilor de medicamente), baza de calcul pentru contribuție, la care se aplică procentul, se determină pe baza declarațiilor 2a

1

și 2b

1

(privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

Or, prin notificarea contestată în speță, B. a stabilit suma de plată (și implicit baza de calcul pentru contribuție) prin raportare la declarațiile depuse de reclamantă referitoare la volumul vânzărilor (corespunzătoare declarațiilor 2a și 2b), nefiind depuse și declarațiile 2a

1

și 2b

1

anterior emiterii notificării din 2012.

După cum rezultă din dosar, reclamanta a depus la 04 ianuarie 2013 declarație privind medicamentele livrate direct către farmacii, cu total indicat 0 lei, și către unități sanitare cu paturi, cu total încasat 38.138,79 lei, fără a depune și declarație privind încasările de medicamente livrate către terții distribuitori.

Întrucât singurele declarații la care s-a raportat B. pentru emiterea notificării litigioase atacate sunt cele privind volumul vânzărilor, instanța a reținut că aceasta încalcă prevederile art. 5 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 928/591/2010, dispoziție potrivit căreia contribuția datorată se stabilește în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

.

În consecință, ca urmare a stabilirii contribuției pe baza datelor aferente declarațiilor 2a și 2b, a concluzionat instanța de fond că autoritatea emitentă a notificărilor atacate a încălcat și art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, întrucât raportarea trebuia efectuată la încasările totale aferente trim. - 2011, ceea ce a intervenit abia la nivelul lunilor decembrie 2012 - ianuarie 2013, adică ulterior notificării atacate.

Ca atare, potrivit legii, procentul contribuției se aplică asupra valorii încasărilor de medicamente, raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

. Această concluzie rezultă clar și din art. 4 alin. (2), corelat cu art. 1 lit. b) din Ordin, în sensul că procentul contribuției se aplică asupra totalului veniturilor trimestriale obținute, adică, asupra încasărilor trimestriale.

Or, în lipsa datelor pe care reclamanta nu le-a raportat, prin declarațiile 2a

1

si 2b

1

, B. a aplicat procentul de contribuție asupra volumului vânzărilor, iar prin aceasta, notificările în discuție sunt contrare Legii nr. 95/2006 și Ordinului comun nr. 928/591/2010.

Recurenta SC A. SRL a criticat hotărârea instanței de fond, solicitând modificarea parțială a sentinței atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. și modificarea sentinței recurate în partea din considerente, prin care instanța a reținut faptul că determinarea cuantumului contribuției clawback va avea în vedere inclusiv vânzările de medicamente efectuate către terții distribuitori angro de medicamente și încasările rezultate din aceste vânzări.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C., apreciind că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a O.U.G. nr. 77/2011, a Legii nr. 554/2004, precum și cu neobservarea incidenței reglementărilor fiscale.

Recurenta a arătat că intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 a avut ca efect subrogarea de drept a C. în prerogativele de administrare a creanțelor generate și gestionate până la acel moment de către B., derivând din obligația de plată a contribuției trimestriale datorate de companiile farmaceutice, iar O.U.G. nr. 77/2011 nu face distincție după cum creanțele s-au născut anterior sau ulterior intrării sale în vigoare, efectul legii constând exclusiv în transferul calității de creditor bugetar de la B. către C.. S-a arătat că în cauză contribuția clawback la care se referă Notificarea contestată și Răspunsul este aferentă trim. I-2011, deci anterior apariției O.U.G. nr. 77/2011, astfel că subrogarea vizează inclusive creanțele generate prin emiterea acestei notificări.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că parte din dezlegările primei instanțe de judecată sunt date cu greșita interpretare și aplicare a legii ce reglementează regimul juridic al contribuțiilor clawback. S-a arătat că recursul formulat este îndreptat împotriva considerentelor din sentința recurată referitoare la necesitatea includerii în baza de calcul a contribuției clawback a valorii vânzărilor efectuate de reclamantă către terți distribuitori angro.

S-a susținut că instanța de primă jurisdicție a apreciat în mod greșit că valoarea contribuției clawback ar trebui determinată prin raportare inclusiv la vânzările de medicamente efectuate către terți distribuitori angro, respectiv încasările provenite din aceste vânzări.

Recurenta a arătat că pentru înlăturarea oricăror probleme ținând de interpretarea dispozițiilor legale referitoare la valorile în baza cărora se determină contribuția clawback, Ministerul Sănătății și B. au emis Precizările înregistrate din 7 iulie 2010 care prevăd expres cele susținute de recurentă.

S-a arătat că în mod greșit instanța de fond a înlăturat aplicabilitatea Precizărilor în discuție, întrucât acestea au rolul de a organiza executarea în concret a legii, având natura juridică incontestabilă a unui act administrativ normativ, beneficiind de prezumția de legalitate, care nu a fost înlăturată în vreunul dintre modurile permise de lege.

Recurenta B. a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând faptul că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C.

S-a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora vor fi continuate de C., care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - B., în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate. Pentru aceste considerente s-a susținut că C., în cadrul raportului juridic litigios, are calitate de persoană împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 prevăd faptul că procentul contribuției trimestriale se determină în funcție de volumul vânzărilor și se aplică la încasările aferente trim. respectiv.

Recurenta a susținut că valoarea contribuției trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuție, stabilit între 5% și 11% asupra totalului de venituri obținute trimestrial, după deducerea T.V.A.

S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (2) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui B., nr. 928/591/2010, cu modificările și completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 3 au obligația să depună la B., pe suport hârtie și în format electronic, declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a

1

și 2b

1

în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile aferente unui trimestru.

Recurenta a arătat că reclamanta nu a depus declarațiile pe proprie răspundere privind volumul încasărilor aferente, motiv pentru care B. a comunicat reclamantei suma estimată de plată.

II. Decizia instanței de recurs;

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce urmează:

Criticile aduse de recurenți hotărârii pronunțate de instanța de fond nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care va menține în totalitate hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.

Astfel, ambele recurente critică dezlegarea dată de instanța de primă jurisdicție excepției lipsei calității procesuale pasive a C.

Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a soluționat excepția invocată, întrucât dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, indicate de recurente în susținerea calității procesuale a C., sunt incidente și se aplică începând cu data intrării în vigoare a ordonanței și se referă numai la administrarea creanțelor.

Or, este evident că administrarea creanțelor nu trebuie confundată cu stabilirea creanțelor, prima fiind o operațiune ulterioară emiterii actelor administrative contestate și vizează, în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003, supravegherea modului de încasare a creanțelor și procedurile de executare silită în vederea recuperării sumelor datorate.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății actele administrative atacate nu au fost emise de C., pentru a se putea angaja răspunderea juridică a acesteia.

Cu privire la fondul cauzei, ambele recurente au adus critici în legătură cu interpretarea dată de instanța de fond și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care acest motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va fi tratat în mod unitar de instanța de control judiciar.

Astfel, Înalta Curte constată că la data de 05 aprilie 2011, reclamanta SC A. SRL a depus la B. declarațiile de vânzări nete, după cum urmează: lista medicamentelor vândute în trim. I - 2011 către terți distribuitori: total - 114.239.665,98 lei; lista medicamentelor vândute în trim. I - 2011 către unitățile sanitare cu paturi: total - 38.138,79 lei; lista medicamentelor vândute în trim. I - 2011 către farmacii: total - 0 lei. Ulterior, la data de 06 iunie 2011, reclamanta a transmis B. declarația de vânzări nete totale efectuate către terți distribuitori, farmacii și unități sanitare cu paturi, indicând o valoare totală de 114.277.804,77 lei.

La data de 04 ianuarie 2013,, reclamanta SC A. SRL a depus declarație privind lista medicamentelor relevante vândute în Trim. I -2011 pentru furnizorii de medicamente utilizate în tratamentul ambulatoriu a căror valoare a fost încasată în totalitate la data de 31 decembrie 2012, efectuate direct către farmacii și încasate la 31 decembrie 2012: total - o lei, precum și lista medicamentelor relevante vândute în trim. I - 2011 pentru unitățile sanitare cu paturi a căror valoare a fost încasată în totalitate la data de 31 decembrie 2012, efectuate direct către unitățile sanitare cu paturi și încasate până la 31 decembrie 2012: total - 38.138,79 lei.

Întrucât singurele declarații la care s-a raportat B. pentru emiterea notificării litigioase atacate sunt cele privind volumul vânzărilor, Înalta Curte a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta încalcă prevederile art. 5 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 928/591/2010, dispoziție potrivit căreia contribuția datorată se stabilește în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

.

În consecință, ca urmare a stabilirii contribuției pe baza datelor aferente declarațiilor 2a

1

și 2b

1

, în mod corect a concluzionat instanța de fond că autoritatea emitentă a notificărilor atacate a încălcat și art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, întrucât raportarea trebuia efectuată la încasările totale aferente trim. I - 2011, ceea ce a intervenit abia la nivelul lunilor decembrie 2012 - ianuarie 2013, adică ulterior notificării atacate.

Ca atare, potrivit legii, procentul contribuției se aplică asupra valorii încasărilor de medicamente, raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

. Această concluzie rezultă clar și din art. 4 alin. (2), corelat cu art. 1 lit. b) din Ordin, în sensul că procentul contribuției se aplică asupra totalului veniturilor trimestriale obținute, adică, asupra încasărilor trimestriale.

Lipsa unei justificări obiective și rezonabile a cuantumului contribuției clawback stabilită pentru societatea reclamantă a determinat anularea notificării întocmită de către recurenta B. cu încălcarea dispozițiilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, care prevăd pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor obligația de a plăti o contribuție stabilită în funcție de valoarea încasărilor realizate din comercializarea în România a medicamentelor respective.

În apărările formulate, recurenta - pârâtă a considerat însă că nu a încălcat prevederile legale prin notificarea astfel întocmită, cu motivarea că aceasta cuprinde numai suma estimativă datorată, în condițiile în care, pentru perioada respectivă, nu s-au depus declarațiile 2a1 și 2b1.

Această susținere se dovedește a fi lipsită de temei față de dispozițiile art. 5 alin. (4) din Ordinul comun nr. 351/464/2011, conform cărora, contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a1 și 2b1 se notifică de către B. în termen de 15 zile de la data depunerii declarațiilor, ceea ce exclude ipoteza expusă de recurentă cu privire la reglementarea unei proceduri distincte, de estimare a sumei datorate, care să fie corectată ulterior în funcție de volumul încasărilor efective.

De asemenea, se constată că nedepunerea declarațiilor 2a1 și 2b1 nu are drept consecință stabilirea contribuției prin raportare la volumul vânzărilor, întrucât cadrul legislativ incident în cauză nu prevede o asemenea sancțiune pentru plătitori și nici competența autorității administrative de a emite notificări cu privire la sumele estimate de plată.

Contrar susținerilor recurentei B., se reține că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Ordinul comun nr. 351/464/2011, nerespectarea termenelor de depunere a declarațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) din același ordin sau depunerea lor cu date incomplete și/sau incorecte se notifică de B. în termen de 15 zile de la data depunerii.

În condițiile în care recurenta nu a întocmit o asemenea notificare, Înalta Curte a constatat că această autoritate a procedat nelegal la stabilirea cuantumului contribuției de clawback și la notificarea acestuia către plătitor.

Înalta Curte nu poate primi critica adusă considerentelor hotărârii instanței de fond, formulată de recurenta-reclamantă, având în vedere faptul că raționamentul instanței de fond, cât și interpretarea dată dispozițiilor legale este în acord cu practica instanței de control judiciar, care s-a pronunțat în legătură cu problema de drept ce a fost pusă în discuție și în cauza de față.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de SC A. SRL și B. împotriva sentinței civile nr. 941 din 7 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.