ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1132/2015

Decizia nr. 1132/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrative emise de B., respectiv Notificările din 2011 privind procentul contribuției și a sumei estimate de plată a contribuției aferente trim. II al anului 2010; din 2011 privind procentul contribuției și a sumei estimate de plată a contribuției aferente trim. I al anului 2010; din 2011 privind procentul contribuției aferente trim. I al anului 2010; din 2011 privind procentul contribuției aferente trim. II al anului 2010; din 2011 privind procentul contribuției aferente trim. III al anului 2010.

În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestațiilor reclamantei formulate împotriva notificărilor menționate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că nu datorează contribuția clawback, nefiind supusă obligației instituite de art. 3631 din Legea nr. 95/2006.

Reclamanta a arătat ca legea instituie obligația de plată a contribuției clawback doar în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor („deținători de C.") care comercializează în România medicamentele menționate expres în textul de lege sau, în cazul în care aceștia nu comercializează produse în România, de toate entitățile care comercializează medicamentele respective de la aceștia.

Ca o consecință a arătat că respectiva contribuție nu este datorată de către societățile farmaceutice care nu sunt autorizate să comercializează medicamentele respective în România și care, în consecință, nici nu comercializează aceste medicamente în România, cum este și cazul său.

S-a mai arătat că, nici reclamanta și nici alte societăți din grupul D. nu comercializează în România medicamente și cu atât mai puțin către furnizorii de medicamente în sistem ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi.

A concluzionat că, în sarcina sa nu poate fi instituită obligația de plată a contribuției clawback și, cu atât mai puțin, să îi fie indicat procentul în vederea calculării contribuției.

La data de 9 mai 2012 reclamanta a depus o cerere completatoare invocând prevederile art. 18 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 și a solicitat obligarea pârâtei la soluționare contestațiilor sale sub sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și a penalităților de întârziere.

Întrucât pârâta nu a precizat ce a rămas fără obiect din solicitările reclamantei, i s-a pus în vedere să-și precizeze poziția și să depună și înscrisurile care au fost constatate lipsă față de cele care au stat la baza emiterii notificărilor contestate.

La 12 decembrie 2012 reclamata a depus înscrisuri, însă pârâta nu a răspuns la relațiile solicitate.

La 30 ianuarie 2013 pârâta a depus precizare cu privire la excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea Notificării din 2011 prin care s-a stabilit procentul de contribuție și a sumei estimate de plată a contribuției aferente trim. III al anului 2010.

Prin încheierea din 27 februarie 2013, s-a admis cererea pârâtei cu privire la introducerea în cauză a E. în baza motivelor invocate în încheierea de la acea dată.

La 4 aprilie 2013, E. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de E., s-a reținut că potrivit art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 de la intrarea în vigoare a acestui act normativ/procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) sunt continuate de E.

În acest context s-a reținut că, nu are relevanță faptul că E. nu este emitenta actelor contestate, deoarece potrivit textului de mai sus este continuatoarea procedurilor privind actele emise.

Prin urmare, s-a reținut că, orice soluție care este pronunțată cu privire la contribuțiile stabilite prin actele contestate trebuie să îi fie opozabilă, iar opozabilitatea nu se poate realiza decât în situația în care această parte este citată în procesul de față.

A reținut instanța că noțiunea de administrare a creanțelor cuprinde și faza colectării și cea a soluționării contestațiilor potrivit art. 1 alin. (3) lit. b) și c) din O.G. nr. 92/2003.

Ca urmare, s-a constatat neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a E.

Prin sentința nr. 468 din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a E., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B., și E., a anulat Notificările din 2011 și a respins capătul de cerere privind anularea Notificării din 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că reclamanta a contestat 5 notificări emise de pârâtă, însă la filele 26-29 nu a depus decât patru dintre acestea, respectiv Notificările din 15 noiembrie 2011, din 10 august 2011.

Pârâta a invocat faptul că Notificarea din 2011 nu i-a fost adresată reclamantei, ci către SC A. SRL, altă persoană juridică.

A constatat instanța că nefiind depusă de către reclamantă ultima notificare invocată, este cert că aceasta nu i-a fost comunicată reclamantei, așa încât indiferent dacă Notificarea o vizează sau nu pe reclamantă, aceasta nu o poate contesta și nici instanța nu o poate anula, deoarece prin necomunicarea actului respectiv acesta nu își produce niciun efect și prin urmare nici nu o poate vătăma pe reclamantă pentru a fi incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a respins capătul de cerere privind anularea acestei notificări.

Cu privire la celelalte Notificări s-a reținut din cuprinsul lor că au fost emise în baza Legii nr. 95/2006 și a Ordinului Ministerului Sănătății și al președintelui B. nr. 928/591/2010.

S-a mai reținut că actele contestate nu conțin motivele de fapt și nici nu sunt indicate textele legale incidente, decât la nivel general prin indicarea generică a actelor normative.

Deși reclamanta a depus odată cu declarațiile prevăzute și anexele 2a și 2b ale Ordinului nr. 928/591/2010 și un punct de vedere în sensul că nu comercializează medicamente în România, pârâta a emis notificările contestate, în întâmpinare susținând ca SC A. SRL a depus declarațiile 2a și 2b nu și pe cele privind volumul de încasări.

Prin urmare, s-a constatat că pârâta face cel puțin o confuzie, deoarece reclamanta este o societate care nu are sediul în România și care a și invocat faptul ca nu comercializează în România medicamente și cu atât mai puțin direct către furnizorii de medicamente în sistem ambulatoriu și către unitățile sanitare cu paturi.

A mai reținut instanța că pârâta nu a depus nicio dovadă în sensul că reclamanta realizează venituri din comercializarea în România a unor medicamente pentru care deține autorizație de punere pe piață.

Cu privire la susținerea pârâtei că reclamanta nu a dovedit că a transmis dreptul de comercializare a medicamentelor în România s-a reținut că, în chiar listele comunicate de către reclamantă pârâtei se face mențiunea expresă că acele liste se referă la medicamente pe care reclamanta le-a vândut unor deținători de autorizație de distribuție, SC F. SA, SC G. SA, SC H. SA, SC I. SA, SC J. SA, SC K. SA, SC L. SRL.

Prin urmare, în opinia instanței, este greșită susținerea pârâtei că nu s-ar fi transmis dreptul de comercializare în România a medicamentelor care figurează în declarațiile reclamantei.

S-a mai reținut că, pârâta mai face o afirmație contradictorie în întâmpinare deoarece vânzarea unor medicamente către distribuitorii angro de medicamente implică în mod necesar și transmiterea dreptului de comercializare a acelor medicamente, pentru că orice comerciant angro nu poate achiziționa marfa decât cu scopul de a o revinde, de a o comercializa.

În opinia instanței, pârâta a interpretat greșit dispozițiile actului normativ mai sus indicat și aceasta în condițiile în care nu a prezentat nicio dovadă nici în privința deținerii autorizației de punere pe piață a medicamentelor și nici a locului comercializării acestora, adică dacă locul vânzării, al comercializării este în România.

Întrucât notificările nu conțin elemente cu privire la contestarea acestora pe cale administrativă, instanța a apreciat că acele contestații adresate de reclamantă pârâtei reprezintă de fapt dovada îndeplinirii procedurii prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel că instanța a dispus anularea actelor, deoarece actele administrative sunt notificările și nu eventualul răspuns la contestații.

În altă ordine de idei, reclamanta a solicitat prin cererea precizatoare obligarea pârâtei la soluționarea contestațiilor sub sancțiunea plății unei amenzi și a penalităților de întârziere invocând prevederile art. 18 și 24 din Legea nr. 554/2004, însă cum în urma contestațiilor, nu s-a emis un act administrativ, ci actele administrative în cauză sunt notificările a căror anulare se solicită, s-a constatat că reclamanta nu a solicitat prin această precizare emiterea unui act administrativ de soluționare a unei cereri pentru ca să fie aplicabile

dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ referitoare la soluțiile pe care le poate dispune instanța.

A concluzionat instanța că neemiterea unui răspuns la contestație nu o vatămă în niciun fel pe reclamantă, astfel că nu este întemeiată nici solicitarea de aplicare a unei amenzi și nici pe aceea de acordare a unor penalități de întârziere.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs B. și E.

3.1. Recursul formulat de B., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

3.1.1. Referitor la calitatea reclamantei de subiect plătitor al contribuției trimestriale.

Reclamanta are calitate de subiect plătitor al contribuției trimestriale în înțelesul prevederilor art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată și completată, respectiv are calitatea de deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, realizând încasări din comercializarea în România a medicamentelor incluse în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației dreptul de punere pe piață.

3.1.2. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond conform cărora reclamanta nu comercializează medicamente în România și obligația B. de a face dovada că reclamanta realizează venituri din comercializarea în România a unor medicamente pentru care deține autorizație de punere pe piață.

Instanța de fond a atribuit în mod greșit sarcina probei către recurentă, deoarece calitatea de subiect plătitor al contribuției trimestriale este dată de lege.

Atâta timp cât actele normative aplicabile stabilesc obligația în sarcina tuturor deținătorilor de autorizație de punere pe piață a medicamentelor (pentru anumite medicamente) care realizează încasări din comercializarea în România a acestora, rezultă fără echivoc că și reclamanta are această obligație.

Reclamanta a dat pe propria răspundere declarația privind vânzările realizate (declarația 2a și 2b), în baza căreia s-a stabilit procentul de contribuție, astfel că aceasta este dovada certă a faptului că societatea are calitatea de subiect plătitor al contribuției trimestriale.

Reclamanta nu și-a îndeplinit însă obligația de a depune declarațiile 2a

1

și 2b

1

privind încasările realizate.

Concluzionează recurenta că toate aceste argumente fac dovada deplină a faptului că reclamanta nu a cedat dreptul de comercializare a medicamentelor în România, că a vândut aceste medicamente și a realizat încasări din comercializarea lor în România.

3.1.3. Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond conform cărora B. a susținut că reclamanta nu a dovedit că a transmis dreptul de comercializare a medicamentelor în România, inclusiv cele care figurează în declarațiile reclamantei.

În cuprinsul sentinței recurate s-a reținut faptul că din Listele comunicate de reclamantă privind medicamentele vândute în trim. I și II 2010 rezultă că acestea se referă la medicamente vândute unor deținători de autorizație de distribuție.

Aceasta nu echivalează cu exonerarea reclamantei de la plata contravenției trimestriale, cum în mod eronat a reținut judecătorul fondului.

Instanța de fond a făcut o confuzie între calitatea de deținător al autorizației de punere pe piață și deținătorul autorizației de distribuție.

3.2. Recursul formulat de pârâta E. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a E., avându-se în vedere că în prezentul litigiu nu au fost atacate acte emise de către această instituție.

Prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 77/2011 sunt incidente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței și se referă doar la administrarea creanțelor.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului declarat de B.

Intimata susține că este societate comercială și că nu datorează contribuția clawback deoarece nu este deținător de autorizație de punere pe piață în România.

Recurenta nu a făcut dovada că societatea are calitatea de plătitor al contribuției, mai ales că nu s-a depus nicio factură, niciun înscris care să ateste comercializarea pe teritoriul României a medicamentelor.

Locul vânzării este, de regulă, acela în care bunul se află la momentul vânzării, iar medicamentele vizate de notificări nu se aflau la momentul contractării în România, nu sunt produse în România, iar societatea nu are puncte de lucru în România.

Intimata invocă Decizia nr. 4252/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia la stabilirea contribuției clawback se are în vedere doar comercializarea medicamentelor către spitale/ farmacii, nu și vânzarea medicamentelor către distribuitori/subdistribuitori.

În apărare, intimata arată că adresa E. din 12 septembrie 2012 menționează expres faptul că deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor care nu desfășoară în România activități de comercializare a medicamentelor în sistemul de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, nu au obligația declarării și plății contribuției.

Adresa menționată clarifică și faptul că entitățile nerezidente care desfășoară exclusiv activități de comercializare de medicamente către distribuitori angro stabiliți în România nu intră în categoria contribuabililor.

În subsidiar, arată intimata, contribuția nu se datorează pentru volumul de medicamente vândut către terți și în baza listelor cu societățile comerciale din România care comercializează medicamentele societății pe teritoriul României.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată în dosar;

Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 modificată și completată, considerând că reclamanta a transmis dreptul de comercializare în România a medicamentelor care figurează în declarațiile 2a și 2b.

Împrejurarea vânzării medicamentelor către societăți deținătoare ale autorizației de distribuție nu echivalează cu transmiterea dreptului de comercializare în România a medicamentelor ce se realizează după o anume procedură prevăzută de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/ 2006 datorează contribuția clawback deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, acesta fiind și cazul intimatei-reclamante care nu a transmis dreptul către alte societăți, pentru medicamentele incluse în programele specificate care realizează încasări din comercializarea în România a acestor medicamente.

Din interpretarea prevederilor sus-menționate, rezultă că se datorează contribuția inclusiv pentru medicamentele care nu au fost vândute direct furnizorilor de medicamente din programele expres arătate, ci au fost vândute distribuitorilor angro cărora nu le-a fost transmis dreptul de comercializare în România.

Așadar, reclamanta fiind deținătoarea unei autorizații de punere pe piață a medicamentelor nu poate invoca faptul că nu comercializează în România medicamentele incluse în liste sau că locul vânzării nu este în România.

Esențial pentru stabilirea calității de subiect plătitor al contribuției este obținerea de încasări din comercializarea în România a medicamentelor incluse în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Reclamanta a obținut astfel de încasări, neavând relevanță dacă are vândut direct sau prin intermediul unor distribuitori angro din România medicamentele incluse în program.

Per a contrario, intimata nu datorează această contribuție dată medicamentele nu erau vândute ulterior în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Coroborând adresele din 12 septembrie 2012 și din 6 decembrie 2012 emise de E., rezultă că, în opinia acestei autorități, în cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, condiție neîntrunită în speță.

Recursul este fondat, reținându-se că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu este emitentul notificărilor a căror anulare s-a cerut, iar faptul că administrează creanțele începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 nu îi conferă acesteia calitate procesuală ce presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a E. și se va respinge acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității procesuale pasive.

Nefiind întrunite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/42004 modificată și completată, se va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatându-se legalitatea actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de B. și E. împotriva sentinței nr. 1468 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E. și respinge acțiunea formulată împotriva acestei autorități pentru lipsa calității procesuale pasive.

Respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei B. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.