ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2274/2015

Decizia nr. 2274/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 13 aprilie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat instanței de contencios administrativ anularea actelor emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), respectiv:

- Notificarea nr. NLD 5813 din 10 august 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, procentul de contribuție aferent trimestrului II/2010.

- Notificarea nr. NLD 5810 din 10 august 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, procentul de contribuție aferent trimestrului I/2011;

- Notificarea nr. NLD 5905 din 11 august 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, contribuția aferenta trimestrului IV/2010,

- Notificarea nr. NLD. 8327 din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trimestrului II/2010,

- Notificarea nr. NLD. 8328 din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trimestrului III/2010,

- Notificarea nr. NLD. 8329 din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trimestrului IV/2010,

- Notificarea nr. NLD. 8330 din 15 noiembrie 2011 prin care s-a indicat, conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010, procentul de contribuție și suma estimată de plată aferente trimestrului I/2011, iar în subsidiar obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate împotriva acestor notificări.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că nu se supune obligației instituite de art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 și, prin urmare, notificările contestate sunt nelegale.

În acest sens, reclamanta a arătat că nu comercializează în România medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate către furnizori de medicamente în tratamentul ambulatoriu și/sau către unitățile sanitare cu paturi, astfel că stabilirea în sarcina sa a unui procent în vederea calculării contribuției claw-back și chiar a unor sume estimate de plată în sarcina subscrisei este nelegală.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 7183 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a anulat notificările contestate, respectiv: Notificarea nr. NLD 5813 din 10 august 2011, Notificarea nr. NLD 5810 din 10 august 2011, Notificarea nr. NLD 5905 din 11 august 2011, Notificarea nr. NLD. 8327 din 15 noiembrie 2011, Notificarea nr. NLD. 8328 din 15 noiembrie 2011, Notificarea nr. NLD. 8329 din 15 noiembrie 2011 și Notificarea nr. NLD. 8330 din 15 noiembrie 2011.

La pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin notificările contestate i-au fost indicate reclamantei procentul de contribuție conform Legii nr. 95/2006 și a Ordinului nr. 928/591/2010.

Analizând probele administrate în raport cu susținerile părților, având în vedere și dispozițiile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, Curtea a constatat că autoritatea pârâtă nu a dovedit că reclamanta este autorizată că comercializeze medicamente pe teritoriul României, deși îi revenea această obligație, întrucât reclamanta a afirmat un fapt negativ, respectiv acela că nu desfășoară în România activități de comercializare a medicamentelor.

Prin urmare, prima instanță a constatat că reclamanta nu este subiect al obligației de plată a taxei de claw-back, deoarece simpla deținere a autorizației de punere pe piață este doar una din cele două condiții cerute de lege, cealaltă, care nu este îndeplinită de reclamantă, fiind cea care se referă la comercializarea medicamentelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut că notificările atacate sunt nelegale întrucât intimata-reclamantă nu ar avea calitatea de plătitor al contribuției trimestriale.

Astfel a susținut recurenta că în mod eronat a apreciat instanța de fond că reclamanta nu este subiect al obligației de plată a taxei de claw-back deoarece nu ar fi fost îndeplinită condiția cerută de lege, de a fi comercializate medicamente în România, apreciind în mod greșit faptul că respectivele medicamente nu au fost vândute direct către unitățile sanitare cu paturi, respectiv farmacii, ci a comercializat medicamente doar către sub-distribuitori.

Consideră recurenta-pârâtă că intimatei-reclamante îi sunt aplicabile dispozițiile art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, fiind deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceasta a depus la CNAS declarațiile prevăzute în anexele nr. 2a și 2b (respectiv volumul de vânzări) pentru medicamentele comercializate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește determinarea contribuției, recurenta a precizat că aceasta se calculează la suma încasată pentru vânzările realizate în trimestrul respectiv, procentul de contribuție aplicându-se la valoarea încasărilor trimestriale iar obligația de declarare respectiv de virare a contribuției este identică pentru toți deținătorii de autorizație de punere pe piață și/sau de comercializare a medicamentelor.

A precizat recurenta că intimata avea obligația de a depune declarațiile prevăzute în anexele nr. 2 a

1

și 2 b

1

privind încasările trimestriale, conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul comun nr. 928/591/2010 cu modificările și completările ulterioare, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o și în consecință i-a fost comunicată suma estimată de plată datorată prin notificările contestate.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat în sprijinul celor susținute practica judiciară precum și Decizia nr. 548 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale susținând că în mod greșit instanța de fond a dat o altă interpretare dispozițiilor legale incidente în cauză.

Intimata-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond susținând în esență că nu datorează contribuția de claw-back, nefiind supusă obligației instituite de art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat având în vedere considerentele expuse în continuare.

Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 modificată și completată.

Potrivit acestor dispoziții, datorează contribuția de claw-back deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, după deducerea taxei pe valoare adăugată, cât și persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România, pentru situația în care deținătorii de autorizații depunere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora.

Din interpretarea prevederilor sus-menționate, rezultă că se datorează contribuția inclusiv pentru medicamentele care nu au fost vândute direct furnizorilor de medicamente din programele expres arătate, ci au fost vândute distribuitorilor en gros cărora nu le-a fost transmis dreptul de comercializare în România.

Astfel fiind, intimata-reclamantă fiind deținătoarea unei autorizații de punere pe piață a medicamentelor nu poate invoca faptul că nu comercializează în România medicamentele incluse în liste sau că locul vânzării nu este în România.

În ceea ce privește legalitatea notificărilor emise de CNAS raportat la modul de stabilire a contribuției trimestriale în funcție de volumul încasărilor și nu de volumul vânzărilor, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit decât parțial obligațiile prevăzute de art. 5 alin. (2) în sensul că a dispus la sediul CNAS numai declarațiile referitoare la volumul vânzărilor corespunzătoare declarațiilor 2a și 2b fără a depune și declarațiile 2a

1

și 2b

1

, respectiv încasările prevăzute în Ordinul comun al ministrului sănătății și ale Președintelui CNAS nr. 928/591/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit această obligație privind volumul de încasări aferente trimestrelor II 2010 - I 2011, prin notificările contestate i-au fost comunicate sumele estimate datorate, depunerea declarațiilor pe proprie răspundere fiind obligatorie.

Potrivit art. 5 alin. (4) și (5) din Ordinul comun nr. 928/591/2010 contribuția datorată în funcție de datele raportate prin declarațiile 2a

1

și 2b

1

(respectiv încasările, se notifică de către CNAS și se comunică persoanelor nominalizate la art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006.

Din perspectiva acestor prevederi legale, instanța de control judiciar constată că în mod eronat prin sentința atacată nu s-a reținut neîndeplinirea obligației legale prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. (2) din Ordinul comun nr. 928/591/2010 și nici nu a reținut că suma comunicată intimatei-reclamante este o sumă estimativă stabilită în baza declarațiilor pe proprie răspundere ale acesteia, având în vedere că CNAS, prin casele de asigurări de sănătate a declarat integral medicamentele furnizate în sistemul de asigurări de sănătate în perioada de referință contestată.

Înalta Curte constată că stabilirea prin estimare a bazei de impunere și a obligației de plată nu poate fi apreciată ca nelegală, astfel cum în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată, din moment ce intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația fiscală de a depune declarația privind volumul încasărilor conform prevederilor art. 5 din Norme.

Notificările reprezintă o estimare provizorie după cum rezultă chiar din cuprinsul acestora.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din conținutul prevederilor art. 363

1

din Legea nr. 95/2006, al Ordinului nr. 928/2010 cât și din interpretarea Curții Constituționale rezultă că taxa de claw-back este o creanță bugetară căreia îi sunt aplicabile normele de drept material și procedural.

Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 67 din C. proc. fisc., organele care stabilesc obligațiile aferente diferitelor bugete au dreptul de a stabili baza de impunere, prin estimare, dacă contribuabilul nu își îndeplinește obligațiile legale.

Această bază de impunere poate fi contestată și reanalizată după îndeplinirea obligației de a depune declarațiile prevăzute în anexa 2a

1

și 2b

1

cu datele necesare.

Având în vedere că notificările contestate conțin toate elementele obligatorii, respectiv emitentul, destinatarul obligației și temeiul legal, Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că notificările sunt nelegale.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) și art. 20 din Legea nr. 551/2004 a contenciosului administrativ va admite recursul formulat în cauză și în consecință va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței nr. 7183 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN