ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 7 ianuarie 2013, N.A.R.C. (A.N.C.O.M.) a chemat în judecată Curtea de Conturi a României solicitând anularea parțială a Deciziei nr. 9 din 15 noiembrie 2012, respectiv a pct. 2 și 7 și a măsurii nr. 7, a Încheierii nr. 40 din 19 decembrie 2012 de soluționare a contestației, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse și menținute după admiterea în parte a contestației.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că la pct. 2 al deciziei contestate s-a reținut că în perioada 2007-2008, fostul președinte al instituției a efectuat 27 deplasări în străinătate, pentru care a fost cheltuită suma totală de 103.460 lei, în condițiile în care acțiunile respective nu au fost aprobate de Cancelaria Primului-ministru, abatere consemnată și în raportul de audit public intern din 8 septembrie 2008, nefiind însă luate măsuri de recuperare a prejudiciului. Cu privire la această abatere de la legalitate, reclamanta a arătat că funcția de președinte al instituției, astfel cum este reglementată nu se regăsește printre funcțiile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 189/2001 privind unele măsuri referitoare la efectuarea deplasărilor în străinătate, în interes de serviciu, de către demnitarii și asimilații acestora din administrația publică.

Referitor la pct. 7 și măsura 7 (pct. II) din decizia emisă de pârâtă, reclamanta a precizat că s-a apreciat de către organele Curții de Conturi că sunt nelegale cheltuielile în sumă de 98.195 lei efectuate pentru contractarea unor servicii artistice cu ocazia participării instituției la Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor în anul 2010 în Mexic. Cu privire la această abatere, s-a precizat că H.G. nr. 552/1991 permite efectuarea de cheltuieli pentru acțiuni de protocol cu caracter deosebit, nefiind aplicabile normativele de cheltuieli de natura celor reglementate de O.G. nr. 80/2001, autoritățile publice autonome, finanțate integral din venituri proprii, astfel cum este reclamanta, având dreptul de a stabili normative proprii de cheltuieli care, de altfel, au fost autorizate prin H.G.

nr. 880/2010 privind aprobarea reprezentării României la acea conferință din Mexic. Prin Încheierea din 26 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării parțiale a actelor administrative contestate. La data de 23 aprilie 2013, aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 1440/2013 prin care a admis în parte acțiunea și a dispus anularea măsurilor dispuse la punctul 2 din Decizia nr. 9 din 15 noiembrie 2012 și la pct. 2 din Încheierea nr. 40/2012. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că organele Curții de Conturi au stabilit fără temei legal că președintelui autorității reclamante îi sunt aplicabile prevederile H.G.

nr. 189/2001, întrucât acesta nu a avut calitatea de demnitar în administrația publică centrală pentru a fi necesară autorizarea deplasărilor în străinătate. Referitor la constatările și măsurile prevăzute la pct. 7 din decizie, prima instanță a constatat că, din interpretarea O.U.G. nr. 35/2001, a H.G. nr. 880/2010 și a H.G. nr. 552/1997, rezultă că achiziționarea de către reclamantă a serviciilor artistice trebuia efectuată cu respectarea normativelor de cheltuieli, instituția neavând dreptul de a-și aproba plafoane majorate pentru acest tip de cheltuieli. Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta N.A.R.C. - A.N.C.O.M., cât și pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că instanța de fond a respins în mod nejustificat cererea de anulare a măsurilor vizând recuperarea cheltuielilor efectuate cu ocazia participării în anul 2010 la C.P.U.I.T. din Mexic. Sub acest aspect, s-a precizat că instanța a motivat respingerea petitului privind cheltuielile respective prin raportare la cheltuielile efectuate pentru contractarea unor servicii artistice desfășurate în țară, aspect soluționat favorabil prin Încheierea nr. 40/2012 și necontestat.

Referitor la măsura dispusă la pct. 7 din decizia privind cheltuielile efectuate în anul 2010 contractate și plătite de reclamantă pentru serviciile prestate de artiștii români în Mexic, reclamanta a arătat că, potrivit H.G, nr. 880/2010, cheltuielile aferente pregătirii și participării delegației României la conferința din Mexic se suportă din bugetul A.N.C.O.M., lăsându-se la latitudinea instituției alegerea tipurilor de acțiuni de protocol și stabilirea cheltuielilor aferente acestora, reclamanta având dreptul, ca autoritate finanțată din venituri proprii, de a adăuga normative proprii. Prin recursul declarat, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat modificarea parțială a sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă.

Astfel, a arătat pârâta, instanța de fond a dispus în mod nejustificat anularea măsurii referitoare la cheltuielile datând din perioada 2007-2008 cu ocazia deplasărilor în străinătate efectuate de fostul președinte al instituției, pentru care nu s-a solicitat aprobarea impusă de H.G. nr. 189/2001 și nici nu s-a prezentat informarea cerută de același act normativ. În legătură cu aceste cheltuieli, pârâta a precizat că în raportul de audit nr. 61/8 septembrie 2008 întocmit de auditorii interni ai reclamantei s-a consemnat această abatere de la legalitate și s-a recomandat recuperarea sumei, act ce a fost aprobat de președintele instituției din acea perioadă, fără însă a fi dispuse măsurile necesare pentru acoperirea acelor cheltuieli.

Pârâta a mai învederat că funcția de președinte al reclamantei - instituție publică în subordinea Guvernului României - numit de primul-ministru, este o funcție de demnitate publică, ceea ce impunea obligația solicitării aprobărilor în cazul deplasărilor externe, astfel încât prin actele administrative contestate s-a reținut în mod corect abaterea de la legalitate, constând în încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 6 din H.G. nr. 189/2001. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că este fondat recursul formulat de pârâtă, iar cel declarat de reclamantă este neîntemeiat, considerent pentru care va fi modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii.

Astfel, prin Decizia nr. 9 din 15 noiembrie 2012 s-a reținut că suma de 103.460 lei pentru realizarea deplasărilor externe ale președintelui instituției reprezintă o cheltuială efectuată fără aprobările legale, pârâta dispunând analizarea motivelor pentru care nu au fost implementate măsurile destinate remedierii abaterii constatate de auditul public intern al reclamantei în anul 2008. Dispunând anularea măsurii prevăzute la pct. 2 din decizie, instanța de fond a reținut că președintele autorității reclamante nu avea obligația de a obține aprobarea deplasărilor în străinătate, întrucât nu avea calitatea de demnitar în administrația publică centrală, astfel cum este reglementată această noțiune de art. 1 din O.G.

nr. 32/1998, neavând rangul de secretar de stat. În acest sens, prima instanță a invocat prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 134/2006 potrivit cărora conducerea A.N.R.C.T.I. - (fosta denumire a reclamantei) este asigurată de un președinte și 2 vicepreședinți, numiți de primul-ministru pe o perioadă de 5 ani, fără a fi prevăzut rangul de secretar de stat, astfel încât funcția de președinte al A.N.R.C.T.I. nu se încadrează în niciuna dintre funcțiile enumerate de art. 1 din H.G. nr. 189/2001. Dar, instanța de fond nu a avut în vedere și prevederile art. 3 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, potrivit cărora funcția de demnitate publică este acea funcție publică car se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

De asemenea, calitatea de demnitar a președintelui A.N.C.O.M. rezultă și din cadrul general de reglementare a atribuțiilor și obiectivelor instituției, ca organ al administrației publice centrale de specialitate în domeniul comunicațiilor, organizată în subordinea Guvernului și care funcționează sub coordonarea primului-ministru. În legătură cu obligativitatea solicitării aprobărilor în cazul deplasărilor externe ale președintelui instituției, acest aspect a fost consemnat chiar în raportul de audit public intern întocmit de auditorii interni ai reclamantei din 8 septembrie 2008, prin care s-a recomandat întreprinderea demersurilor necesare în vederea recuperării sumei de 103.460 lei, reprezentând cheltuieli efectuate fără aprobare potrivit legii, raport prezentat președintelui din acea perioadă și aprobat, însă nefinalizat.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea va constata că instanța a dispus în mod eronat anularea pct. 2 din decizia și încheierea contestate, întrucât, prin neluarea măsurilor de recuperare a prejudiciului, nu a fost asigurată respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care instituie răspunderea ordonatorului de credite pentru reîntregirea bugetului instituției în vederea realizării veniturilor. De menționat că prin decizia contestată nu s-a dispus recuperarea prejudiciului, ci s-a decis „luarea măsurilor necesare pentru analizarea deficiențelor și constatărilor rezultate în urma misiunilor efectuate de compartimentul de audit public intern și asigurarea, după caz, a implementării măsurilor adecvate pentru soluționarea acestora”.

De altfel, prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. 9/2012, reclamanta a arătat că înțelege să respecte măsura dispusă la pct. 2, critica vizând doar aspectele de nelegalitate reținute.zi În legătură cu petitul de anulare a pct. 7 din Decizia nr. 9/2012, referitor la serviciile artistice prestate în Mexic de L.G. și T.A., criticile aduse sentinței prin care s-a respins solicitarea sunt neîntemeiate, instanța însușindu-și concluzia actelor administrative contestate în sensul nerespectării prevederilor art. 14 alin. (1) și (2) și art. 22 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 500/2002 și respectiv, a dispozițiilor O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice.

Astfel, prin O.G. nr. 80/2001 s-au stabilit normativele de cheltuieli în care se încadrează acțiunile de protocol, dotarea cu autoturisme, consumul de carburanți, precum și costul convorbirilor telefonice, dar nu sunt autorizate și alte categorii de cheltuieli, cum sunt cele privind contractarea unor servicii artistice desfășurate în cadrul evenimente internaționale, instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, cum este și A.N.C.O.M. neavând dreptul de a adăuga un astfel de tip de cheltuieli, ci doar de a majora plafonul pentru cele prevăzute expres de ordonanță. Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor H.G. nr. 552/1991 care prevăd că instituțiile publice pot efectua cheltuieli pentru vizionarea unor spectacole, nu poate fi reținută, întrucât se referă exclusiv la organizarea acțiunilor de protocol în țară, nu și în străinătate.

Potrivit art. 4 alin. (5) din O.G. nr. 80/2001 pot fi aprobate și alte normative de cheltuieli pentru acțiuni de protocol cu caracter deosebit, organizate în țară sau în străinătate, dar numai prin hotărâre a Guvernului României, la propunerea instituțiilor interesate. Or, H.G. nr. 880/2010 prin care s-a aprobat participarea României la C,P.U.I.T. din Mexic nu conține vreo prevedere de aprobare a unor normative de cheltuieli pentru acțiuni de protocol cu caracter deosebit. Întrucât nici H.G.

nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar nu se referă la cheltuieli de natura serviciilor artistice, rezultă că abaterea de la legalitate a fost corect reținută, reclamanta încălcând prevederile Legii nr. 500/2002 prin angajarea unor astfel de cheltuieli fără bază legală - art. 14 alin. (1) și 2 și respectiv art. 22 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din legea privind finanțele publice. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, în sensul modificării sentinței și respingerii acțiunii ca neîntemeiată, recursul formulat de reclamantă urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă N.A.R.C. împotriva sentinței civile nr. 1440 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta A.N.C.O.M., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2014.