ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 67/2015

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 41/A din 06 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 598 din 22 octombrie 2013 a Judecătoriei Deta. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la 100 RON cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 598 din 22 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Deta în Dosarul nr. 1785/220/2013, în temeiul art. 391 alin. (1) raportat la art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

(1968), a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către contestatorul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 246 din 14 mai 2013, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul cu nr. 870/220/2013. Prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 246 din 14 mai 2013 pronunțată de către Judecătoria Deta în Dosarul nr. 870/220/2013, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. (1968), a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de contestatorul petent A.P.G. împotriva Ordonanței nr. 169/11/2 din 26 martie 2013 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată împotriva măsurilor dispuse de procurorul care supraveghează urmărirea penală.

Invocându-se prevederile art. 386 C. proc. pen. (1968) și art. 391 C. proc. pen. (1968), instanța a constatat că, în cauză, cererea formulată nu vizează o hotărâre judecătorească prin care s-a soluționat fondul cauzei și, ca atare, nu se poate greva pe niciunul din motivele de contestație în anulare, motiv pentru care, întrucât nu îndeplinea condițiile cerute de lege, a respins-o ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat cale de atac - intitulată apel - contestatorul A.P.G., cererea fiind înregistrată ca recurs pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12 noiembrie 2013, sub număr de dosar - 1785/220/2013. Prin decizia penală nr. 672 din 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1785/220/2013, a fost admisă excepția necompetenței materiale.

În baza art. 39 și art. 42 C. proc. pen. (1968) raportat la art. 392 C. proc. pen. (1968), art. 27 pct. 3 și art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat de recurentul - contestator A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 598 din 22 octombrie 2013 a Judecătoriei Deta, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, invocând dispozițiile legale anterior menționate, a constatat că, în raport de obiectul dosarului, competența de soluționare a unui recurs declarat împotriva respectivei hotărâri nu aparține Tribunalului Timiș, ci Curții de Apel Timișoara. Astfel investită, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului C. proc.

pen., recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de către aceeași instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel, dispoziții aplicabile în prezenta cauză înregistrată pe rolul instanței anterior datei de 01 februarie 2014. Totodată a admis excepția inadmisibilității apelului promovat, având în vedere că sentința prin care prima instanță, soluționând admiterea în principiu a contestației în anulare, respinge ca inadmisibilă contestația nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 431 C. proc. pen. raportat la art. 408 C. proc.

pen., întrucât hotărârea la care se referă contestația în anulare având ca obiect art. 278 1 C. proc. pen. (1968), respectiv art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., este definitivă, contestatorul uzând de o cale de atac neprevăzută de textul de lege și, ca atare, inadmisibilă. Împotriva acestei decizii, la data de 10 iunie 2014, contestatorul petent A.P.G. a declarat apel, invocând dispozițiile privind contestația în anulare atât din vechea reglementare cât și din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., solicitând admiterea plângerii formulate inițial. La termenul din 26 februarie 2015, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelului promovat de contestator raportat la dispozițiile art. 408 C. proc.

pen. cu aplicarea art. 341 alin. (8) și alin. (6) lit. a) C. proc. pen. Examinând cauza prin prisma excepției formulate, Înalta Curte constată că apelul promovat de contestatorul petent A.P.G. este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În prezenta cauză, cererea introductivă de instanță este reprezentată de contestația în anulare formulată de petentul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 246 din 14 mai 2013, pronunțată de către Judecătoria Deta în Dosarul cu nr. 870/220/2013, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. (1968), cale extraordinară de atac soluționată prin sentința penală nr. 598 din 22 octombrie 2013 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 1785/220/2013, definitivă.

Această din urmă sentință penală a fost atacată de contestatorul petent cu recurs, recalificat de instanță ca apel, acesta fiind respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 41/A din 06 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, definitivă în raport cu dispozițiile art. 432 C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) și alin. (6) lit. a) C. proc. pen. Din examinarea dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., Înalta Curte constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel. În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că petentul A.P.G.

a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în calea de atac promovată împotriva unei sentințe definitive, prin care s-a soluționat contestația în anulare îndreptată împotriva unei alte sentințe definitive), investind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile (...) pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul petent A.P.G.

împotriva deciziei penale nr. 41/A din 06 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că apelantul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul petent A.P.G. împotriva deciziei penale nr. 41/A din 06 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă apelantul contestator petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 februarie 2015.