Decizia nr. 4458/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 1517/54/2012 — recurs

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 307 din 27 august 2013, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC "C.G.S." SA în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt și D.G.F.P. Prahova, având ca obiect Decizia de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de pârâta D.G.F.P. Prahova.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC "C.G.S." SA, care a solicitat modificarea acesteia și admiterea cererii de suspendare. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, instanța nu a procedat la o pipăire a fondului cauzei, prin compararea textelor legale nominalizate în actul de impunere contestat cu cele aplicabile în mod corect în cauza de față. Totodată, judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la obligațiile fiscale stabilite suplimentar de inspecția fiscală, în sumă de 146.182 RON. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată. În dezvoltarea acestui motiv de recurs partea a susținut că instanța nu a luat în apreciere faptul că emitentul deciziei deduse judecății a încălcat normele incidente în materie, dreptul de deducere prevăzut de art. 167 și urm. din Directiva 2006/112/CE și consfințit în jurisprudența europeană, precum și principiului certitudinii impunerii. Judecătorul cauzei trebuia să verifice îndeplinirea condiției cazului bine justificat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de societate, întrucât nu ar fi depășit limitele procedurii sumare reglementate de art. 14 din legea anterior menționată. Executarea silită pentru sumele menționate în titlul de creanță determină perturbarea gravă a activității societății, ca urmare a imposibilității sale de a onora obligațiile pe care le are față de angajați, furnizori și clienți.

Apărările formulate în cauză Intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt, în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând punctual la motivele de recurs, intimatele au arătat următoarele aspecte: Sentința criticată este corespunzător motivată: instanța a analizat motivele invocate de recurentă în cererea de suspendare, prin raportare la actele depuse în susținerea acesteia. Recurenta nu a indicat și nu a probat existența împrejurărilor din care să rezulte îndoiala puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care beneficiază decizia de impunere analizată în cauză. Condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, față de împrejurarea că împotriva recurentei nu au fost dispuse măsuri de executare concrete care să conducă la blocarea conturilor sau la valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul său.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin Încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2014, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În cadrul acestui motiv, recurenta a susținut că sentința atacată nu respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanța nu a avut în vedere dispozițiile legale incidente în cauză și nu s-a pronunțat pe toate aspectele de nelegalitate ale actului administrativ invocate în cauză. Înalta Curte reține că judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii judecătorești toate elementele care l-au condus la concluzia netemeiniciei cererii de suspendare a efectelor actului administrativ-fiscal aflat în litigiu. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă SC "C.G.S." SA a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de D.G.F.P. Prahova prin care s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei totale de 2.429.719 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii. Prima instanță a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este neîntemeiată, deoarece motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat constituie, în realitate, apărări de fond ce nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ-fiscal. În același timp, societatea reclamantă nu a probat îndeplinirea condiției pagubei iminente, ci doar s-a limitat să facă simple afirmații, cu caracter general, cu privire la posibilitatea perturbării grave a activității sale. Înalta Curte constată că judecătorul fondului a aplicat corect dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și completată. Potrivit textului legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea contenciosului administrativ. În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Ca atare, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din legea aflată în discuție, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Instanța de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către recurenta-reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității Deciziei de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emise de D.G.F.P. Prahova. Mai mult decât atât, acestea vizează fondul cauzei, ceea ce excede controlului ce poate fi făcut de Înalta Curte învestită să analizeze legalitatea unei sentințe care s-a pronunțat pe o cerere de suspendare a unui act administrativ-fiscal. Relevant pe aspectul analizat este și faptul că, prin Sentința nr. 60 din 28 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 1517/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei SC "C.G.S." SA, a anulat în parte Decizia din 29 august 2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Decizia de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de D.G.F.P. Prahova numai în ceea ce privește sumele de 29.545 RON, reprezentând TVA suplimentară și 21.724 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, precum și majorările/dobânzile de întârziere aferente acestor sume. Ca atare, se poate constata faptul că instanța a apreciat că doar o parte foarte mică din suma stabilită de organul fiscal nu este datorată de către societate. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. În cauza de față, recurenta-reclamantă nu a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care nu a fost demarată procedura de executare silită pentru suma înscrisă în titlul de creanță. Ca atare, prima instanță a aplicat corect prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată, reținând că nu sunt întrunite cerințele impuse de acest text legal pentru a se dispune măsura suspendării efectelor deciziei de impunere contestate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.