ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4458/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 307 din 27 august 2013, a respins

cererea de suspendare formulată de reclamanta SC "C.G.S." SA în

contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Olt și D.G.F.P. Prahova, având ca obiect

Decizia de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emisă de pârâta D.G.F.P. Prahova.

exercitată

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC "C.G.S." SA, care a solicitat

modificarea acesteia și admiterea cererii de suspendare.

În primul motiv de

recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., recurenta a susținut faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se sprijină.

Astfel, instanța nu a

procedat la o pipăire a fondului cauzei, prin compararea textelor legale

nominalizate în actul de impunere contestat cu cele aplicabile în mod corect în

cauza de față.

Totodată, judecătorul

nu s-a pronunțat cu privire la obligațiile fiscale stabilite suplimentar de

inspecția fiscală, în sumă de 146.182 RON.

În cel de-al doilea

motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., recurenta a precizat faptul că sentința contestată a fost dată cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs partea a susținut că instanța nu a luat în apreciere

faptul că emitentul deciziei deduse judecății a încălcat normele incidente în

materie, dreptul de deducere prevăzut de art. 167 și urm. din Directiva

2006/112/CE și consfințit în jurisprudența europeană, precum și principiului

certitudinii impunerii.

Judecătorul cauzei

trebuia să verifice îndeplinirea condiției cazului bine justificat prin prisma

motivelor de nelegalitate invocate de societate, întrucât nu ar fi depășit

limitele procedurii sumare reglementate de art. 14 din legea anterior

menționată.

Executarea silită

pentru sumele menționate în titlul de creanță determină perturbarea gravă a

activității societății, ca urmare a imposibilității sale de a onora obligațiile

pe care le are față de angajați, furnizori și clienți.

formulate în cauză

Intimatele Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Olt, în numele și pentru Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice Craiova au formulat întâmpinări în care au solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând punctual

la motivele de recurs, intimatele au arătat următoarele aspecte:

Sentința criticată

este corespunzător motivată: instanța a analizat motivele invocate de recurentă

în cererea de suspendare, prin raportare la actele depuse în susținerea

acesteia.

Recurenta nu a indicat

și nu a probat existența împrejurărilor din care să rezulte îndoiala puternică

și evidentă asupra prezumției de legalitate de care beneficiază decizia de

impunere analizată în cauză.

Condiția pagubei

iminente nu este îndeplinită, față de împrejurarea că împotriva recurentei nu

au fost dispuse măsuri de executare concrete care să conducă la blocarea

conturilor sau la valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul său.

în recurs

În cauză a fost

întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin

Încheierea de ședință din data de 25 septembrie 2014, recursul a fost admis în

principiu.

de recurs

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în

întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul acestui

motiv, recurenta a susținut că sentința atacată nu respectă cerințele impuse de

art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanța nu a avut în vedere

dispozițiile legale incidente în cauză și nu s-a pronunțat pe toate aspectele

de nelegalitate ale actului administrativ invocate în cauză.

Înalta Curte reține

că judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii judecătorești toate

elementele care l-au condus la concluzia netemeiniciei cererii de suspendare a

efectelor actului administrativ-fiscal aflat în litigiu.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

SC "C.G.S." SA a învestit instanța de contencios administrativ cu

cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. X1 din 21 mai

2013 emisă de D.G.F.P. Prahova prin care s-a dispus obligarea acesteia la plata

sumei totale de 2.429.719 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA și

accesorii.

Prima instanță a

ajuns la concluzia că cererea de suspendare este neîntemeiată, deoarece

motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea îndeplinirii

condiției cazului bine justificat constituie, în realitate, apărări de fond ce

nu pot fi analizate decât în cadrul acțiunii în anularea actului

administrativ-fiscal.

În același timp,

societatea reclamantă nu a probat îndeplinirea condiției pagubei iminente, ci

doar s-a limitat să facă simple afirmații, cu caracter general, cu privire la

posibilitatea perturbării grave a activității sale.

Înalta Curte constată

că judecătorul fondului a aplicat corect dispozițiile art. 14 din Legea

contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și completată.

Potrivit textului

legal anterior individualizat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Mai este de observat

că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția

juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului, ceea ce realizează și Legea contenciosului administrativ.

În altă ordine de

idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv,

suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când

sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Ca atare, din

lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificată și completată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului

administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența

cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din legea aflată în discuție, cazurile bine justificate presupun

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret,

conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat

este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Instanța de control

judiciar apreciază că argumentele prezentate de către recurenta-reclamantă nu

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității Deciziei

de impunere nr. X1 din 21 mai 2013 emise de D.G.F.P. Prahova. Mai mult decât

atât, acestea vizează fondul cauzei, ceea ce excede controlului ce poate fi

făcut de Înalta Curte învestită să analizeze legalitatea unei sentințe care s-a

pronunțat pe o cerere de suspendare a unui act administrativ-fiscal.

Relevant pe aspectul

analizat este și faptul că, prin Sentința nr. 60 din 28 februarie 2014 pronunțată

în Dosarul nr. 1517/54/2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei SC

"C.G.S." SA, a anulat în parte Decizia din 29 august 2013 emisă de

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Decizia de impunere nr. X1 din 21

mai 2013 emisă de D.G.F.P. Prahova numai în ceea ce privește sumele de 29.545

RON, reprezentând TVA suplimentară și 21.724 RON, reprezentând impozit pe

profit suplimentar, precum și majorările/dobânzile de întârziere aferente

acestor sume.

Ca atare, se poate

constata faptul că instanța a apreciat că doar o parte foarte mică din suma

stabilită de organul fiscal nu este datorată de către societate.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba

iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui

act administrativ.

Putem aprecia că

există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere

gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor

pe care acesta înțelege să le apere.

În cauza de față,

recurenta-reclamantă nu a probat iminența producerii pagubei invocate, în

condițiile în care nu a fost demarată procedura de executare silită pentru suma

înscrisă în titlul de creanță.

Ca atare, prima

instanță a aplicat corect prevederile art. 14 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată,

reținând că nu sunt întrunite cerințele impuse de acest text legal pentru a se

dispune măsura suspendării efectelor deciziei de impunere contestate.

soluției instanței de recurs

Pentru toate

considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată, coroborat cu

art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC "C.G.S." SA împotriva Sentinței nr.

307/2013 din 27 august 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ