ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2015

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți la data de 28 octombrie 2014, F.C. a formulat recurs

împotriva Deciziei civile nr. 311/A din 16 iulie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București, Secția iii a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia

recurată a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei F.C. împotriva sentinței

civile nr. 2154 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

Împotriva

acestei decizii a formulat prezentul recurs pârâta F.C.

În motivarea

recursului, recurenta a susținut că sunt incidente motivele de casare prevăzute

de art. 488 alin. (1) pct 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

respectiv interpretarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept

material, în speță a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 369/2004 privind

aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de

copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980.

Prin rezoluția

din 29 octombrie 2014, a fost dispusă întocmirea raportului asupra

admisibilității căii de atac, în condițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ.

După întocmirea

raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin rezoluția din)

aceeași dată, în condițiile art. 494 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, a fost

dispusă comunicarea acestuia părților în vederea formulării unor puncte de

vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Conform

dovezilor atașate la dosarul cauzei respectiv filele 22, 23, 24 și 25 la data

de 04 noiembrie 2014 raportul asupra admisibilității recursului a fost

comunicat părților.

În termenul

legal prevăzut de art. 494 alin. (4) teza I, intimații Ministerul Public prin

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul

Justiției au formulat puncte de jvedere.

Analizând în condițiile

art. 493 alin. 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. recursul

formulai, Înalta Curte constată că este inadmisibil și urmează, în consecință,

să îl respingă, pentru următoarele considerente.

Obiectul

prezentului dosar îl reprezintă înapoierea minorei E.M.V. la reședința sa

obișnuită din Belgia, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 369/2004

privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii

internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, ca urmare a deplasării

ilicite și Iară acordul tatălui acesteia, S.V., reprezentat în mod legal de

Ministerul Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la

îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor

civile ale răpirii internaționale de copii, în temeiul art. 7 din Legea nr. 369/2004.

În drept

potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 sunt hotărâri definitive,

hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

Legea nr. 369/2004

privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii

internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, incidență în

cauză și ale cărei dispoziții nu au fost modificate de Legea nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în art.

2 stabilește Tribunalul pentru minori și de familie, București ca instanța

competentă^pejftru soluționarea cererilor adresate de către persoana fizică

pentru înapoierea copilului aflat pe teritoriul României ca urmare a unei

deplasări sau rețineri ilicite în sensul art. 3 din Convenție.

Art. 12 alin. (2)

din aceiași act normativ stabilește totodată că hotărârea pronunțata de

tribunal este supusă recursului la Curtea de Apel București, secția pentru

minori și familie.

Conform art. 23

din Legea nr. 369 /2004, dispozițiile legii se completează cu cele ale C. proc.

civ.

În cap. II,

Dispoziții de punere în aplicare din Titlul I al Legii nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 7 alin. (1)

stabilește următoarele: " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel,

ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească

de primă instanță este definitiva, de la data intrării în vigoare a Codului de

procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic

superioară, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Dispozițiile alin.

(1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că

hotărârea judecătorească de prima instanță este supusă "recursului"

sau că " poate fi atacată cu recurs", ori după caz, legea specială

folosește o altă expresie."

Din

interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, rezultă că singura

cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia răpirii

internaționale de copii este apelul.

Față de cele

sus menționate, Decizia civilă nr. 311/A din 16 iulie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, nu este supusă căii de atac a

recursului.

Prin urmare,

având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 493

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., urmează a se respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta Firu Coleta împotriva Deciziei civile nr.

311/A din 16 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a

civilă și pentru cauze cu minori șî de familie.

Fără cale de

atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.