ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 610 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 16384/63/2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. În baza art. 39 C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, și în temeiul art. 42 C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de recurenta V.G. împotriva sentinței penale nr. 535/2011 a Judecătoriei Craiova, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța decizia penală sus-menționată, Tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 517/215/2011, inculpata P.V. a fost condamnată în baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei; în baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni, calculat conform art. 82 C. pen.; în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 347 C. proc. pen. raportat la art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acțiunile civile formulate de părțile civile V.G. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și s-a acordat termen la data de 29 martie 2011. În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 10611/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata P.V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1), (3) C. pen.

În fapt, prima instanță a constatat că la data de 10 septembrie 2009, în jurul orelor 15, inculpata P.V., în timp ce conducea autoturismul marca F., pe strada C., a observat cu întârziere că pe trecerea de pietoni se aflau două persoane angajate în traversarea străzii și, din cauza neatenției în conducerea autovehiculului, le-a lovit, acestea suferind mai multe leziuni. Astfel, în timp ce partea vătămată V.G. s-a angajat în traversarea străzii împreună cu fiul său minor V.A.P., în vârstă de 13 ani, autoturismul aflat pe banda a doua de circulație, a oprit pentru a le acorda prioritate de trecere, întrucât se aflau pe marcajul de trecere de pietoni. După ce a depășit banda a doua de mers, - banda întâi fiind ocupată de autoturismele parcate - partea vătămată a fost lovită de către autoturismul condus de inculpată și proiectată la câțiva metri de locul în care s-a oprit acesta.

Din concluziile certificatului medico legal din 18 septembrie 2009 al Institutului de Medicină Legală Craiova, a rezultat că V.G. a necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, iar potrivit concluziilor certificatului medico legal din 11 septembrie 2009 al Institutului de Medicină Legală Craiova, V.A.P. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Pentru a se stabili condițiile în care a avut loc accidentul, precum și cauzele care au dus la producerea acestuia s-a întocmit raportul de expertiză tehnică auto din 11 martie 2010 de către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului Dolj, care a stabilit că producerea accidentului de circulație s-a datorat culpei exclusive a inculpatei, care circulând cu viteza de 28 km/h nu a acordat atenție indicatoarelor și marcajelor rutiere ce semnalizau trecerea de pietoni și a lovit pe partea vătămată și pe fiul acesteia, angajați regulamentar în traversarea străzii, în condițiile în care pe banda a doua se afla oprit un autoturism pentru a acorda prioritate de trecere.

Potrivit raportului de expertiză, accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a inculpatei, aceasta fiind singura care avea posibilitatea - în cazul în care manifesta o atenție normală în conducerea autoturismului - să evite producerea accidentului. Având în vedere că persoana vătămată V.A.P. a necesitat pentru vindecarea leziunilor suferite mai puțin de 10 zile de îngrijiri medicale, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., deoarece această faptă nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune. În drept, instanța de fond a constatat că fapta inculpatei P.V., care la data de 10 septembrie 2009, în timp ce conducerea autoturismul marca F. nu a respectat dispozițiile legale și măsurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drum public a produs un accident de circulație în urma căruia partea vătămată V.G.

a suferit mai multe leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1), (3) C. pen., iar la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, s-au avut în vedere criterile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, urmările produse, reliefate de gravitatea leziunilor produse părții vătămate, persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

Împotriva sentinței a declarat recurs partea civilă V.G., invocând critici de netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei - raportat la circumstanțele reale ale accidentului rutier și la atitudinea ulterioară a inculpatei, care nu a depus nici un fel de diligențe pentru a ajuta pe partea civilă - și solicitând majorarea pedepsei principale și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de conduce autovehicule. Prin decizia penală nr. 1181 din 30 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 517/215/2011, Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a recursului formulat de partea civilă V.G., la Tribunalul Dolj. Pentru a pronunța decizia penală sus-menționată, Curtea, analizând din oficiu competența sa materială în raport de modificarea prevederilor art. 27 și art. 28 1 C. proc.

pen. prin Legea nr. 202/2010, a constatat că în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, recursul a fost dat în competența tribunalului, derogându-se de la competența generată de instanță de recurs a curții de apel. Astfel, potrivit art. 385 1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., „pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii”, competența curții de apel fiind stabilită prin art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., respectiv: „recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului” și se completează cu prevederile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., care arată că „tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Ori, în speță, infracțiunea dedusă judecății este aceea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., pentru care alin. (5) din acest art. prevede că „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, iar hotărârea supusă recursului (sentința penală nr. 535 de la 22 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Craiova - județul Dolj în Dosarul cu nr. 517/215/2011) a fost pronunțată sub imperiul Legii nr. 202/2010 care, în art. XXIV, dispune expres că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii, sunt supuse normelor procesuale introduse prin acest act normativ. Trimițând cauza spre competentă soluționare, Tribunalul Dolj a înregistrat-o la data de 14 iulie 2011 sub nr. 16384/63/2011 și la termenul de judecată din 18 noiembrie 2011 a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 184 alin. (1) și (2) C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. motivat de împrejurarea că la data de 5 noiembrie 2011, I.M.L. Craiova a dispus completarea certificatului medico-legal nr. 2379/A2/2009 prin care se constatase că părții civile îi sunt necesare 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite cu mențiunea „leziunile de violență produse în condițiile accidentului de circulație din 10 septembrie 2009 nu s-au vindecat. Mai necesită pentru vindecare circa 30 zile îngrijiri medicale, în total 80-85 zile îngrijiri medicale de la data procedurii leziunilor în care se includ și cele 50-55 de zile acordate inițial”.

Întrucât hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac ordinată a recursului a fost pronunțată la data de 22 februarie 2011 sub imperiul Legii nr. 202/2010, care în art. XXIV dispune expres că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță, după intrarea în vigoare a legii sunt supuse normelor procesuale prevăzute în acest act normativ, tribunalul a reținut că „întrucât noua lege procedurală a prevăzut modificări substanțiale sub aspectul competenței funcționale, potrivit art. 28 1 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de apel, ca instanță de recurs judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Văzând și dispozițiile art. 27 alin. (3) C. proc. pen., care stabilesc competența funcțională a Tribunalului, s-a concluzionat că, în raport cu noua încadrare juridică a faptei, competentă să se pronunțe în cauză este curtea de apel, ca instanță de recurs. Prin decizia penală nr. 191 din 30 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 16384/63/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat ivit conflict negativ de competență între ea și Tribunalul Dolj, privitor la soluționarea recursului declarat de partea civilă V.G. împotriva sentinței penale nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 517/215/2011 privind pe intimata inculpată P.V.

și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict. Examinând conflictul negativ de competență ivit între instanțele sus-menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza privind recursul declarat de partea civilă V.G. împotriva sentinței penale nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova este Tribunalul Dolj. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpata P.V. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 10611/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped.

de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., infracțiune pentru care a fost condamnată prin sentința penală nr. 535 din 22 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova la pedeapsa de 2 luni închisoare, în condițiile art. 81 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”. Per a contrario, din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că hotărârile pronunțate după data de 25 noiembrie 2010 (data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 202/2010.

Prin Legea nr. 202/2010 s-au modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competența tribunalului în sensul că, această instanță „ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (...)” precum și art. 28 1 C. proc. pen. care reglementează competența curții de apel în sensul că în alin. (3) prevede că această instanță „ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege”.

Sentința penală nr. 535/2011 împotriva căreia a declarat recurs partea civilă V.G. a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar infracțiunea pentru care inculpata P.V. a fost trimisă în judecată și condamnată în primă instanță, chiar dacă sentința nu este definitivă, face parte din categoria infracțiunilor pentru care, potrivit art. 184 alin. (5) C. pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Raportând dispozițiile legale sus-menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. pen., constată că instanța competentă să soluționeze cauza penală privind pe inculpata P.V., în concret, recursul declarat de partea civilă V.G.

este Tribunalul Dolj, instanță căreia i se va trimite dosarul. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei penale privind pe inculpata P.V., în favoarea Tribunalului Dolj, căruia îi trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 aprilie 2012.