ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1698/2015

Asupra conflictului negativ de față; Prin cererea de emitere a ordonanței de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 19 decembrie 2014, sub Dosar nr. 12560/182/2014, creditoarea SC T. SRL a solicitat instanței să ordone debitoarei SC B.C. SRL plata sumei de 52.303,42 RON cu titlu de debit contractual restant. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1016 C. proc. civ. La data de 23 ianuarie 2015, debitoarea SC B.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat necompetența teritorială a instanței, aceasta fiind stabilită contractual la instanța de la sediul creditoarei. Prin sentința civilă nr. 916/2015 din 13 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 12560/182/2014, s-a admis excepția necompetenței teritoariale a Judecătoriei Baia Mare, declinând competența de soluționare a acțiunii formulate de creditoarea SC T. SRL, în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Baia Mare a reținut că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă." Din cuprinsul art. 126 alin. (1) C. proc.

civ. rezultă că instanța competentă, ratione loci, să se pronunțe asupra cererilor privitoare la bunuri mobile, ori la alte drepturi asupra cărora părțile pot dispune, poate fi determinată în mod convențional, prin acordul de voință al părțile litigante, acord de voință realizat fie anterior sesizării instanței, fie ulterior, în fața instanței. Părțile pot determina o altă instanță pentru soluționarea în fond a eventualelor litigii, printr-o cauză atributivă de competență sau prin acord verbal în fața instanței sesizate, numai atunci când normele de competență care ar fi incidente în lipsa clauzei sau a acordului, au o natură dispozitivă. Având în vedere considerentele anterior enunțate, Judecătoria Baia Mare a reținut că excepția invocată de către debitoare prin întâmpinare vizează necompetența teritorială relativă a instanței, prin raportare la prevederile convenției încheiate de către părți.

Astfel, conform art. 16.1 din contract, „neînțelegerile ivite între părți în timpul executării prezentului contract vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă o astfel de soluționare amiabilă este imposibilă, cazul va fi soluționat de către instanțele judecătorești competente de la sediul social al furnizorului". Instanța a apreciat că prevederea contractuală menționată are natura juridică a unei clauze atributive de competență și este conformă cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., fiind stabilită în scris, vizând drepturi de care părțile pot să dispună (drepturile de creanță izvorâte din convenția încheiată), fără a urmări înlăturarea unei competențe exclusive. Așa fiind, introducerea de către creditoare a unei cereri de chemare în judecată la o altă instanță decât cea a cărei competență teritorială a fost stabilită contractual îndrituiește debitoarea să invoce excepția necompetenței teritoriale.

Având în vedere că sediul social al furnizorului (creditoarei) nu se află în circumscripția Judecătoriei Baia Mare, această instanță a apreciat că excepția necompetenței teritoriale invocată de către debitoare este întemeiată. Raportat la sediul creditoarei, în localitatea Nădrag, jud. Timiș, și la prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, competența teritorială pentru soluționarea cererii formulate de către creditoare a fost apreciată ca aparținând Judecătoriei Lugoj. Judecătoria Lugoj, sesizată cu soluționarea cauzei, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., cu aplicarea art. 1018 alin. (3) C. proc.

civ. și a art. 208 alin. (2) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj. Prin sentința civilă nr. 888/2015 din 7 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. 12560/182/2014, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj și s-a declinat, în favoarea Judecătoriei Baia Mare, competența soluționării cererii de emitere a ordonanței de plată formulate de creditoarea SC T. SRL în contradictoriu cu debitoarea SC B.C. SRL. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Baia Mare și Judecătoria Lugoj. S-a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a reținut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe." În speță întâmpinarea era obligatorie și aceasta trebuia depusă cu 3 zile înainte de primul termen de judecată, astfel cum impun prevederile art. 1018 alin. (3) C. proc. civ.

(„în citație se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.") Debitoarea nu a depus întâmpinarea cu 3 zile înainte de termenul de judecată, ci chiar în ziua ședinței de judecată din 23 ianuarie 2015, fapt reținut de Judecătoria Baia Mare prin încheierea de ședință de la acel termen (dosarul Judecătoriei Baia Mare). În aceste condiții, instanța a considerat că devin incidente dispozițiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ. („Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel."), pârâtul fiind decăzut din dreptul de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Cum în speță necompetența era de ordine privată, aceasta nu mai putea fi invocată de debitor prin întâmpinare la primul termen de judecată, la expirarea termenului de 3 zile prevăzut de art. 1018 alin. (3) C. proc. civ. Judecătoria Baia Mare devenind competentă absolut să soluționeze pricina. Aceasta întrucât nici reclamantul (conform art. 130 alin. (4) C. proc. civ.), nici pârâtul (conform art. 130 alin. (3) raportat la art. 208 alin. (2) C. proc. civ.) și nici instanța (conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.) nu mai puteau invoca excepția necompetenței teritoriale de ordine privată la primul termen de judecată, iar clauza atributivă de competență prevăzută în contractul dintre părți nu mai putea justifica soluția de declinare a competenței.

În concluzie, s-a reținut că în mod greșit Judecătoria Baia Mare nu s-a declarat competentă la primul termen de judecată (deși nu se invocase în condițiile legii excepția necompetenței teritoriale de ordine privată) și, cu încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., a amânat cauza pentru termenul din 13 februarie 2015 (când a admis excepția necompetenței teritoriale), deși pentru stabilirea competenței nu erau necesare lămuriri și probe suplimentare. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Baia Mare competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Conform art. 130 alin. (3) C. proc.

civ., în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă, excepția de necompetența de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Prin urmare, instanța nu poate să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetența în această situație este de ordine privată și nici reclamantul, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispozițiile art. 208 C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecința nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, decât legea prevede altfel. În procedura specială a ordonanței de plată, formularea și depunerea întâmpinării nu este facultativă, ci legea instituie ca regulă în sarcina pârâtului această obligație, iar nedepunerea întâmpinării (sau chiar depunerea tardivă a acesteia, cu încălcarea termenului prevăzut la art. 1.018 alin. (3) C. proc.

civ.) prezintă o particularitate deosebită față de procedura comună - anume posibilitatea considerării de către instanță a acestei neconformări ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului. În speță, debitoarea nu a depus întâmpinarea în termenul legal de 3 zile înainte de primul termen de judecată, ci chiar în ziua ședinței de judecată din 23 ianuarie 2015, fiind decăzută din dreptul de a mai invoca excepția necompetenței teritoriale (excepție de ordine privată). În atare condiții, Judecătoria Baia Mare în mod greșit nu s-a declarat competentă la primul termen de judecată, în condițiile în care excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată în condițiile legii și a amânat cauza pentru termenul din 13 februarie 2015, termen la care a admis excepția, cu încălcarea art. 131 alin. (2) C. proc.

civ., deși pentru stabilirea competenței nu erau necesare lămuriri și probe suplimentare. În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată formulată de reclamanta creditoarea SC T. SRL în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2015.