ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 15.10.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3796/2014

HOTĂRÂRE

15.10.2014

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3796/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea

înregistrată la data de 14 august 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta

SC N. SRL în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitar Veterinară Pentru

Siguranța Alimentelor a solicitat instanței anularea deciziilor de respingere a

introducerii în România a mărfurilor importate cu documentul vamal comun de

intrare din 23 martie 2012, anularea adresei din 23 aprilie 2012 emisă de

intimată ca, răspuns la plângerea prealabilă, obligarea intimatei la plata

sumei de 100.000 RON, reprezentând daune materiale constând în repararea

pagubelor cauzate de cheltuieli de achiziție și transport în legătură cu marfa

importată, cheltuieli cu staționarea containerelor cu mărfurile importate, cheltuielile

cu distrugerea; mărfurilor refuzate, precum și veniturile nerealizate ca urmare

a imposibilității de valorificare a produselor importate, obligarea la daune

morale precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 999

din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanta SC N. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.”.

Motivele de fapt și de

drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a achiziționat de la Depozit Industrial

G.C. LTD o serie de produse (suplimente alimentare) cu componente de origine animală

și non animală în conformitate cu produsele menționate în P.L. din 27 decembrie

2011, produse ce au ajuns în portul Constanța la data de 3 februarie 2012.

S-a reținut că la data

de 12 martie 2012 au fost acceptate pentru import produsele de origine non-animală,

conform documentului de intrare din 12 martie 2012, greutatea netă 7415,13 kg și

4046,24 kg.

Instanța de primă jurisdicție

a reținut că din totalul produselor aduse nu au fost admise produse de origine animală

în greutate de 4710,76 kg, obiect al prezentului litigiu.

Motivul respingerii a

fost determinat de absența/nevalabilitatea certificatului și unitatea neaprobată

pentru export în Uniune.

Instanța de primă jurisdicție

a reținut că în conformitate cu dispozițiile Regulamentului CE nr. 136/2004 și a

Directivei nr. 97/C78CE, înainte de sosirea fizică a lotului pe teritoriu, se notifică

sosirea produselor la personalul de inspecție de la punctul de control la frontieră

la care trebuie prezentate produsele printr-un document sanitar veterinar comun

de intrare.

De asemenea, în conformitate

cu Regulamentul UE nr. 605/2010, lista țărilor terțe și Regulamentul nr. 1250/2008

a constatat instanța de fond că este necesar a se face dovada provenienței dintr-o

unitate aprobată pentru export în Uniune, iar în cauză nu i-a fost făcută această

probă, respectiv că transportul de produse de origine animală, respins, provine

de la o atare unitate autorizată la momentul sosirii în țară.

Legat de aceasta, a constatat

instanța de fond că s-a susținut, de către reclamantă, că potrivit Deciziei CE nr.

275/2007 suplimentele alimentare ambalate pentru consumul final, arătate în anexa

II, nu se supun controalelor veterinare, fiind un produs ce se încadrează în

art. 6 alin. (1) din decizie, respectiv un produs compus către conține un produs

brut denaturat, identificat ca fiind destinat consumului uman, ambalat etanșat,

însoțit de un document comercial și etichetat în limba unui stat membru.

Această susținere nu a

fost reținută de instanță, întrucât produsele de origine animală prelucrate și preparate

alimentare conținând produse de origine animală neprelucrate, nomenclator evocat

și de reclamantă, sunt supuse controlului veterinar de frontieră. Instanța a reținut

că derogarea instituită prin decizia menționată se referă la produse compuse a căror

substanță conține până la jumătate din cantitatea sa orice alt produs preluat.

Instanța de primă jurisdicție

a reținut că produsele în cauză prezintă o componentă de origine animala peste jumătate

din greutatea lor și, prin urmare, nu se poate reține derogarea evocată.

Instanța a constatat că

susținerea reclamantei, în sensul că produsele D.W. și D.O. dețin certificate de

notificare și că au fost importate și în 2010, nu reprezintă motiv de nelegalitate

a deciziei autorității pârâte, întrucât faptul că în acel an autoritățile nu au

făcut verificările corespunzătoare nu înseamnă că normele ce impun controlul nu

îi sunt aplicabile.

Nici restul susținerilor

reclamantei nu au fost reținute de instanța de fond, întrucât nu se poate invoca

necunoașterea normelor comunitare ce impun verificări în cazul produselor de origine

animală.

Recursul formulat de

SC N. SRL Baia Mare

Împotriva acestei soluții

a formulat recurs reclamanta întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6-pct.

9 C. proc. civ. și art. 304

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a invocat greșita respingere a cererilor în probațiune formulate de reclamanta-recurentă.

A arătat că în cuprinsul

acțiunii și la termenele de judecată din 7 noiembrie 2012 și 5 decembrie 2012 a

solicitat instanței de fond să ne admită probele testimonială cu care dorea să facă

dovada faptului că anterior datei de 23 martie 2012 au fost prezentate reprezentanților

intimatei certificatele sanitar-veterinare emise în conformitate cu art. 5 din Decizia

nr. 2007/275/CE, dar fără nici o justificare această proba ne-a fost respinsă de

către instanța de fond.

De asemenea a solicitat

instanței de fond să admită proba cu interogatorul intimatei, dar și această probă

a fost respinsă.

Nici proba cu expertiza

judiciară în specialitatea contabilitate nu a fost admisă de către instanța de fond,

fiind apreciată ca neconcludentă pentru dovada despăgubirilor solicitate.

Raportat la respingerea

tuturor cererilor în probațiune este evident faptul ca instanța de fond nu a analizat

fondul cauzei astfel că solicită instanței de recurs să dispună casarea sentinței

alocate cu consecința trimiterii spre rejudecare la instanța de fond.

Instanța de fond nu a

analizat critica de neaplicarea Regulamentului CE nr. 28/2012.

S-a invocat că Regulamentul

CE nr. 28/2012 nu se aplică în cauză având în vedere faptul că produsele în cauză

s-au aflat din data de 3 februarie 2012 la Punctul de Intrare la Frontieră C.S.A.,

ori norma europeană susmenționată se aplică de la data de 1 martie 2012.

Instanța de fond nu a

analizat critica de nelegalitate cu privire la faptul că produsele pot fi comercializate

în România.

S-a arătat în fața instanței

de fond că produsele importate cu documentele vamale a căror anulare a solicitat-o

respectiv „D.W.” și „D.O.” dețin certificate de notificare din 17 noiembrie 2009

și din 7 ianuarie 2011 emise de Instituiri de Bioresurse Alimentare care atestă

că produsele în cauză, sunt suplimente alimentare care pot fi comercializate în

România. Procedând în acest mod instanța de fond a încălcat obligația ce-i revenea

în baza ar. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.civ., aceea de a răspunde în fapt și în

drept tuturor motivelor deduse judecății, lăsând practic necercetat fondul pricinii

cu privire la criticile de neaplicare a Regulamentului CE 28/2012.

Art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ. a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să

fie motivate sub toate aspectele, iar nerespectarea acestui principiu constituie

motiv de casare, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare

o justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele

superioare.

Instanța de fond a

interpretat greșit actele juridice în motivarea respingerii produselor (art. 304

pct. 8).

A arătat în fața instanței

de fond că nu s-a întocmit o motivație de respingere a produselor, punând astfel

recurenta-reclamantă în imposibilitate de a cunoaște rațiunea pentru care marfa

nu a fost acceptată. Instanța de fond a respins această susținere motivat de faptul

că în fiecare din documentul vamal comun de intrare aflate la dosar este bifată

căsuța corespunzătoare motivului respingerii respectiv „certificat absent/nevalabil”

și „unitate neaprobată”.

Motivarea respingerii

importurilor se află la dosarul cauzei, aceste motive fiind depuse doar în fața

instanței de fond.

Astfel instanța de fond

nu a efectuat o analiză a criticilor formulate de reclamantă cu privire la obligativitatea

intimatei de a motiva pe larg respingerea produselor ci interpretând greșit actul

juridic supus judecății în contencios, a apreciat că aceste critici vizează nebifarea

rubricilor corespunzătoare din cuprinsul documentului vamal comun de intrare.

Susținerile paratei cum

că nu ar fi trebuit să întocmească și să comunice reclamantei o astfel de motivație

sunt nereale deoarece contravin dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. h) teza a II-a

din Ordinul 206/2006 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare pentru

Siguranța Alimentelor publicat în Monitorul Oficial 752/04.09.2006.

În sensul motivării și

comunicării motivelor respingerii importurilor sunt și prevederile art. 17 alin.

(2) lit. b) și art. 25 alin. (2) fraza a II-a din Directiva CE nr. 78/1997. Pe de

altă parte dacă dispozițiile legale nu prevăd obligativitatea motivării refuzului

se pune întrebarea care este rațiunea pentru care pârâta a întocmit motivațiile

aflate la dosarul cauzei. În al treilea rând chiar pârâta se contrazice atunci când

susține că singurele documente care stau la baza respingerii sunt documentul vamal

comun de intrare și motivația de respingere.

Hotărârea instanței

de fond a fost dată cu aplicarea greșită a Regulamentului CE nr. 136/2004 (art.

304 pct. 9). Instanța de fond a apreciat în mod greșit că sosirea produselor în

cauză nu a fost notificată potrivit Regulamentului CE nr. 136/2004.

Potrivit art. 2 din Regulamentul

CE nr. 136/2004 „înainte de sosirea fizică a lotului pe teritoriul comunității,

persoana responsabilă de încărcătură notifică sosirea produselor la personalul de

inspecție de la punctul de control la frontieră la care trebuie prezentate produsele,

printr-un document sanitar-veterinar comun de intrare reprodus la anexa III.”. Văzând

anexa III din regulamentul suscitat se poate constata că notificarea o reprezintă

tocmai documentul vamal comun de intrare.

În speță au fost prezentate

intimatei cu număr de referință din 23 martie 2012, astfel că în mod greșit instanța

de fond a apreciat că intimata nu a fost notificată de sosirea produselor.

Instanța de fond a

apreciat greșit că dacă certificatele sanitar-veterinare aflate la dosarul de fond

nu au fost consemnate în documentul vamal comun de intrare acestea nu mai pot fi

primite.

Până la momentul comunicării

adresa din 28 martie 2012, nu ni s-a solicitat de către reprezentanții Autorității

Naționale Sanitare Veterinare pentru Siguranța Alimentelor certificate de sănătate

prevăzute de Regulamentul CE nr. 1250/2008 pentru produsele care conțin pește și

de Regulamentul UE nr. 6115/2010 pentru produsele care conțin lapte, fapt ce rezultă

fără îndoială din adresa din 12 martie 2012. Cu toate acestea, deși considerăm că

a fost impusă în excesul legii această solicitare, am anexat notificării aceste

certificate în copie urmând ca în funcție de răspunsul pârâtei acestea să fie prezentate

și în original.

Întrucât prin notificarea

din 10 aprilie 2012 înregistrată la intimată în data de 12 aprilie 2012, în conformitate

cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a solicitat intimatei să dispună revocarea

deciziei de respingere a introducerii în România a produselor „D.W.” în cantitate

de 3.940,8 kg prezentat în 5 sortimente având în compoziție lapte și produsul „D.O.”

în cantitate de 1.5,3,28 kg având în compoziție pește, apreciază că aceste certificate

puteau fi luate în considere și deciziile de respingere să fie revocate.

Instanța de fond apreciat

în mod greșit că importul acelorași produse în anul 2010 nu este de natură să dea

dreptul recurentei să efectueze importul și în 2012.

În fața instanței de

fond nu s-a făcut dovada faptului că Depont Industrial G.C. LTD din Republica Populară

Chineză este o unitate neaprobată.

Susținerile intimatei

cum că Depont Industrial G.C. LTD din Republica Populară Chineză nu este o unitate

aprobată pentru importul în comunitatea europeană sunt nefondate și nedovedite.

Corespondența prin poșta

electronica depusă în probațiune de intimată nu este certificată și nici tradusă

și nici nu face dovada că provine de la o entitate autorizată.

Pârâta nu a putut să arate

care este dispoziția legală națională sau comunitară care obligă firma producătoare

să fie înregistrată în sistemul informatizat T., corespondența prin poșta electronică,

fără semnătură electronică, purtată probabil de reprezentanții intimatei cu alte

persoane nefiind o probă în sensul legii civile.

4.Apărările intimatei

Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor prin întâmpinare, a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

În susținerea soluției

s-a arătat că, raportat la primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține

că instanța fondului i-a respins proba testimonială, proba cu interogatoriul subscrisei

și proba cu expertiza contabilă și că, raportat la respingerea acestor cereri în

probațiune, este evident faptul că instanța de fond nu a analizat fondul cauzei

astfel că solicită instanței de recurs să dispună casarea sentinței atacate cu consecința

trimiterii spre rejudecare la instanța de fond.

Această critică a recurentei-reclamante

nu este fondată, prima instanță analizând fondul cauzei pe baza probelor administrate

în cauză și care erau necesare, pertinente și utile.

Instanța fondului nu este

obligată să admită administrarea tuturor probelor propuse de părți, ci numai pe

acelea care, așa cum prevede C. proc. civ., erau necesare, pertinente și utile soluționării

cauzei.

La dosarul cauzei, au

fost depuse înscrisuri suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii, proba testimonială,

expertiza contabilă și interogatoriul subscrisei, nefiind probe utile cauzei.

Al doilea motiv de

recurs invocat de recurenta-reclamantă este acela că «instanța de fond nu a analizat

critica de neaplicare a Regulamentului CE nr. 28/2012».

Recurenta-reclamantă apreciază

că «Regulamentul CE nr. 28/2012 nu se aplică în cauză având în vedere faptul că

produsele în cauză s-au aflat din data de 1 februarie 2012 la Punctul de Intrare

la Frontieră C.S.A. ori norma european sus menționată se aplică de la data de 1

martie 2012, asupra acestui aspect instanța de fond nu s-a pronunțat.».

Și ceastă critică este

nefondată, raportat la următoarele:

În întâmpinarea formulată

la fond de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

s-a arătat: cu privire la al doilea argument invocat de reclamanta la pct. 2: „Regulamentul

CE nr. 28/2012 nu se aplică în cauză având în vedere faptul că produsele în cauză

s-au aflat din data de 3 februarie 2012 la Punctul de intrare la Frontieră C.S.A.

ori norma europeană susmenționată se aplică de la data de 1 martie 2012”, dorim

să arătăm că, prin adresa noastră de răspuns din 27 martie 2012, ca urmare a cererii

reclamantei, înregistrată la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor din 21 martie 2012, cu privire la produsele D.W. și D.O.,

aflate în Portul C.S.A, i-am comunicat” aceste produse trebuiau să fie însoțite,

la data sosiri pe teritoriul Uniunii Europene, (3 februarie 2012), respectiv Portul

C.S.A. de certificate de sănătate în original, în conformitate cu modelul de certificat

de sănătate animală pentru importul de produse pescărești destinate consumului uman,

emise de autoritatea competentă din China și prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1250/2008

al Comisiei din 12 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005

în ceea ce privește cerințele de certificare pentru importul de produse pescărești,

moluște bivalve, echinoderme, tunicate și gasteropode marine vii destinate consumului

uman, pentru produsele cu componente din pește, respectiv cu modelul de certificat

de sănătate animală prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei din 2

iulie 2010 de stabilire a condițiilor de sănătate animală și sănătate publică și

de certificare veterinară pentru introducerea în Uniunea Europeană a laptelui crud

și a produselor lactate destinate consumului uman, forma consolidată pentru produsele

cu componente din lapte”.

În susținerea argumentelor,

invocă adresa din 27 martie 2012, prin care am comunicat recurentei-reclamante,

spre informare, următoarele:

„Totodată, vă aducem la

cunoștință faptul că, începând cu 1 martie 2012 se aplică prevederile Regulamentului

(UE) nr. 28/2012 al Comisiei din 11 ianuarie 2012 de stabilire a cerințelor de certificare

pentru importul și tranzitul anumitor produse compuse pe teritoriul Uniunii și de

modificare a Deciziei nr. 2007/275/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1162/2009, regulament

care nu abrogă Decizia Comisiei nr. 275/2007 privind listele de animale și produse

care urmează să fie supuse controalelor la punctele de control la frontieră în conformitate

cu Directivele nr. 91/496/CEE și nr. 97/78/CE ale Consiliului, ci o modifică, în

sensul stabilirii cerințelor de certificare pentru importul și tranzitul anumitor

produse compuse pe teritoriul Uniunii Europene.

În conformitate cu prevederile

art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 28/2012: „Pentru o perioadă tranzitorie până la

data de 30 septembrie 2012, transporturile de produse compuse pentru care au fost

emise anterior datei de 1 martie 2012 certificatele relevante în conformitate cu

art. 5 din Decizia nr. 2007/27S/CE pot fi introduse în continuare în Uniune.”.

O altă critică a recurentei-reclamante

vizează faptul că instanța de fond nu a analizat critica de nelegalitate cu privire

la faptul că produsele pot fi comercializate în România.

Recurenta-reclamantă susține

că „produsele importate cu documentele vamale a căror anulare am solicitat-o respectiv

„D.W.” și „D.O.” dețin certificate de notificare din 17 noiembrie 2009, din 2

noiembrie 2009 și din 7 ianuarie 2011 emise de Institutul de Bioresurse Alimentare

care atestă că produsele în cauză sunt suplimente alimentare care pot fi comercializate

în România.”.

Această susținere este

nefondată întrucât produsele în cauză, înainte de a putea fi comercializate în România,

trebuiau să îndeplinească condițiile de import și să fie însoțite la data sosirii

lor pe teritoriul Uniunii Europene, (3 februarie 2012), respectiv Portul C.S.A.

de documentele relevante comunitare, în vigoare la data importului.

În situația în care, autoritatea

veterinară cu competențe de control, respectiv oficialii din cadrul Postului de

inspecție Ia frontieră C.S.A., în baza controlului documentar asupra certificatelor

veterinare de sănătate relevante însoțitoare ale transportului, în vigoare la data

importului, coroborat cu controlul de identitate și/sau fizic, după caz, ar fi luat

decizia admiterii la import a produselor în cauză, acestea ar fi putut fi comercializate

în România în baza certificatelor de notificare din 17 noiembrie 2009, din 2

noiembrie 2009 și din 7 ianuarie 2011.

Așa cum precizat și în

întâmpinarea formulată în dosarul de fond, recurenta-reclamantă face, încă o dată,

referire greșit la certificatul de notificare din 7 ianuarie 2011, acesta fiind

în realitate datat la 7 aprilie 2011.

În continuare, recurenta-reclamantă

apreciază că «instanța fondului a interpretat greșit actele juridice de motivare

a respingerii produselor».

Recurenta-reclamantă susține

că «instanța de fond nu a efectuat o analiză a criticilor formulate de reclamantă

cu privire la obligativitatea intimatei de a motiva pe larg respingerea produselor

ci interpretând greșit actul juridic supus judecății în contencios, a apreciat că

aceste critici vizează nebifarea rubricilor corespunzătoare din cuprinsul documentului

vamal comun de intrare» și că «susținerile pârâtei cum că nu ar fi trebuit să întocmească

și să comunice reclamantei o astfel de motivație sunt nereale deoarece contravin

dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. b) fraza a doua din Ordinul 206/2006 al Autorității

Naționale Sanitare Veterinare pentru Siguranța Alimentelor, publicat în M. Of.

752/04.09.2006».

În combaterea afirmațiilor

recurentei-reclamante în sensul că nu s-a întocmit o motivație de respingere a produselor,

punând astfel reclamanta în imposibilitatea de a cunoaște rațiunea pentru care marfa

nu a fost acceptată, menționăm că, la data respingerii mărfii aparținând acesteia,

respectiv 23 martie 2012, nu era publicat în Monitorul Oficial al României, Ordinul

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Normei sanitare veterinare privind

implementarea de către autoritățile sanitare veterinare de la posturile de inspecție

la frontieră a măsurilor ce trebuie aplicate în cazul activităților de import și

tranzit de mărfuri supuse controlului sanitar-veterinar, găsite necorespunzătoare,

aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor nr. 35/2005, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 194/26.03.2012, deci ulterior datei respingerii mărfii

recurentei-reclamante.

Ținând cont de faptul

că la data respingerii mărfii, 23 martie 2012, Ordinul Președintelui

Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 23/2012

nu era aplicabil, iar în Anexa nr. 1 din acesta este publicat modelul de formular

privind motivarea respingerii produselor de origine animală, ce putea fi aplicat

doar de la data intrării lui în vigoare, respectiv începând cu data publicării în

Monitorul Oficial al României, în speță 26 martie 2012, precizăm că, la data respingerii

mărfii, 23 martie 2012, în conformitate cu Anexa I a Procedurii specifice privind

respingerea la frontieră a produselor de origine animală provenite din țări terțe

care nu îndeplinesc condițiile de import, au fost eliberate și cele două motivări

de respingere a produselor de origine animală de către autoritatea veterinară din

cadrul Postului de inspecție la frontieră C.S.A.

Textul de act normativ

invocat de recurenta-reclamantă, art. 17 alin. (2) lit. b), teza a doua din Ordinul

nr. 206/2006 al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor, publicat în M. Of. 752/04.09.2006, dispune:

„Până la reexpedierea

produselor prevăzute la prezentul punct sau până la confirmarea motivelor respingerii,

autoritatea competentă trebuie să stocheze produsele în cauză, sub supravegherea

autorității competente, pe cheltuiala persoanei responsabile de încărcătură”.

Textul de act normativ

invocat de recurenta-reclamantă despre care afirmă că nu a fost respectat, nu se

referă la întocmirea motivațiilor de respingere ci la stocarea produselor în cauză,

sub supravegherea autorității competente, pe cheltuiala, persoanei de încărcătură,

până la reexpedierea produselor sau până la confirmarea motivelor respingerii.

Un alt motiv de recurs

invocat de recurenta-reclamantă vizează faptul că «hotărârea instanței de fond a

fost, dată cu aplicarea greșită a Regulamentului CE nr. 136/2004».

Susține recurenta-reclamantă

că «instanța de fond a apreciat în mod greșit că sosirea produselor în cauză nu

a fost notificată potrivit Regulamentului CE nr. 136/2004».

Și aceste susțineri ale

recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, raportat la aceea că persoana responsabilă

de încărcătură trebuia să notifice, înainte de sosirea fizică a transportului pe

teritoriul Uniunii Europene, respectiv Postului de inspecție la frontieră C.S.A.,

în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) al Regulamentului (CE) nr. 136/2004

prin completarea Părții 1, detalii ale transportului prezentat a documentului

veterinar comun de intrare.

Produsele au sosit pe

teritoriul Uniunii Europene, respectiv în Portul C.S.A. la data de 3 februarie 2012.

Textul regulamentului

sus menționat reglementează faptul că notificarea în cauză se realizează înainte

de sosirea fizică pe teritoriul Comunității și în acest sens. trebuia să se realizeze

înainte de data sosirii produselor în Portul C.S.A., aceasta fiind teritoriul Comunității

respectiv la data de 3 februarie 2012 și nu data la prezentării mărfii la Postul

de inspecție la frontieră.

Recurenta-reclamantă susține

că a notificat subscrisei cele două „documente vamale comune de intrare”, din

23 martie 2012, ceea ce corespunde cu data controlului veterinar oficial de frontieră

realizat de către personalul cu atribuții de control din cadrul Postului de inspecție

la frontieră C.S.A.

În considerarea celor

mai sus expuse, recurenta-reclamantă apreciază greșit prevederile legale și nu a

notificat la data de 3 februarie 2012 sosirea transportului la Postul de inspecție

la frontieră C.S.A., în conformitate cu textul Regulamentului (CE) nr. 136/2004.

Un alt motiv de recurs

este acela că «instanța de fond a apreciat greșit că dacă certificatele sanitar-veterinare

aflate la dosarul de fond nu au fost consemnat în documentul vamal comun de

intrare, acestea nu mai pot fi primite».

Toate aceste susțineri

sunt nefondate, din următoarele considerente:

În adresa de răspuns

din 27 martie 2012, ca urmare a cererii recurentei-reclamante, înregistrată la Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din 21 martie 2012,

cu privire la produsele D.W. și D.O., aflate în Portul C.S.A., i-am comunicat acesteia

în răspunsul transmis prin fax la data de 28 martie 2012, cât și prin poștă,ulterior,

următoarele:

„(...), aceste produse

trebuiau să fie însoțite, la data sosirii lor pe teritoriul Uniunii Europene, (3

februarie 2012), respectiv Portul C.S.A., de certificat de sănătate în original,

în conformitate cu modelul de certificat de sănătate animală pentru importul de

produse pescărești destinate consumului uman, emise de autoritatea competentă din

China și prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1250/2008 al Comisiei din 12 decembrie

2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 în ceea ce privește cerințele

de certificare pentru importul de produse pescăreștii moluște bivalve, echinoderme,

tunicate și gasteropode marine vii destinate consumului uman, pentru produsele cu

componente din pește, respectiv cu modelul de certificat de sănătate animală prevăzut

în Regulamentul (UE) nr. 605/2010 al Comisiei din 2 iulie 2010 de stabilire a condițiilor

de sănătate animală șl sănătate publică și de certificare veterinară pentru introducerea

în Uniunea Europeană a laptelui crud și a produselor lactate destinate consumului

uman, forma consolidată, pentru produsele cu componente din lapte».

Un alt motiv de recurs

invocat de recurenta-reclamantă este acela că «instanța de fond a apreciat în mod

greșit că importul acelorași produse în anul 2010 nu este de natură să dea dreptul

recurentei să efectueze importul și în 2012».

Din documentele puse la

dispoziție urmare a notificării din 10 aprilie 2012 transmisă de către Cabinet Avocat

H.L., Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

și înregistrată în data de 12 aprilie 2012, reiese că, în anul 2010, recurenta-reclamantă

a importat mai multe tipuri de produse, dar din cele care fac obiectul cauzei, doar

produse cu componentă de lapte, nu și cele cu componentă de ulei de peste, respectiv

produsele D.W.V., D.W.S. și D.W.C.

Dovada că produsul D.O.

nu a fost importat în anul 2010 este reprezentata de cele trei foi de parcurs din

anul 2010, documentul informație tarifară obligatorie care este datat 2011, precum

și de certificatul de notificare din 7 aprilie 2011 emis de Institutul de Bioresurse

Alimentare pentru acest produs, toate aceste documente fiind puse Ia dispoziția

noastră de recurenta-reclamantă.

Un ultim motiv de recurs

invocat de recurenta-reclamantă este acela că „în fața instanței de fond nu s-a

făcut dovada faptului că Depont Industrial G.C. LTD din Republica Populară Chineză

este o unitate neaprobată.”

Motivul de recurs invocat

de recurenta-reclamantă este nefondat, având în vedere următoarele:

Cu privire la sistemul

T. și obligativitatea operării, precum și înregistrării tuturor operațiunilor de

import ce presupun existența unui document veterinar comun de intrare așa cum este

prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 136/2004.

Decizia Comisiei nr. 2004/292/CE

din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului T. și de modificare

a Deciziei nr. 92/486/CEE, forma consolidată, la art. 3 alin. (1) lit. (c) se prevăd

următoarele:

„(1) Statele membre se

asigură să fie înregistrate în T. de la 1 aprilie 2004 următoarele elemente:

comune de intrare pentru produsele în tranzit în cadrul Comunității și pentru produsele

admise în cadrul procedurilor prevăzute de art. 8, art. 12 alin. (4) și alin. (13)

din Directiva nr. 97/78/CE”,

Comisia Europeană a motivat

inițierea și publicarea Deciziei Comisiei nr. 2012/3J/UE prin actualizarea codurilor

de nomenclatură vamală identificate în sistemul T., astfel:

„(8) Sistemul computerizat

veterinar integrat (T.) al Uniunii, instituit prin Decizia nr. 2004/292/CE a Comisiei

din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului T. și de modificare

a Deciziei nr. 92/486/CEE a identificat inițial animale și produse de origine animală

prin poziții de patru cifre din cadrul NC T. a fost ulterior actualizat și anumite

animale și produse de origine animală pot fi identificate prin subpozițiile corespunzătoare

de șase sau opt cifre din codurile NC, pentru a se evita erori de clasificare a

mărfurilor. Referințele relevante din lista care figurează în anexa I la Decizia

nr. 2007/275/CE ar trebui să fie modificate în consecință: DC 31/2012.”

Prin adresa de răspuns

din 23 aprilie 2012, s-au adus la cunoștință recurentei-reclamante următoarele:

„Pe lângă obligativitatea

existenței certificatelor veterinare prevăzute de legislația Uniunii Europene care

însoțesc loturile destinate importului, vă aducem la cunoștință faptul că, pentru

a fi importate în România transporturile de produse de origine animală trebuie să

provină dintr-o țara terță aflată pe lista țărilor terțe sau a părților acestora,

în conformitate cu lista din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 605/2010 (Lista țărilor

terțe sau părților de țări terțe din care este autorizată introducerea în Uniunea

Europeană de loturi de lapte crud și de produse lactate), în cazul produselor din

lapte, respectiv anexele I și II la decizia Comisiei din 6 noiembrie 2006 de stabilire

a listelor țărilor terțe și a teritoriilor din care se autorizează importurile de

moluște bivalve, echinoderme, tunicieri, gasteropode marine și produse pescărești,

forma consolidată, în cazul produselor de pescuit, aprobate pentru export în Uniunea

Europeană (sunt înscrise în aplicația electronică T.) și să provină din unități

aprobate pentru export în Uniunea Europeană (sunt înscrise în aplicația electronică

T.)”.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Argumentele de fapt

și de drept relevante

Analiza criticilor care

ar avea ca finalitate casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, se referă

la:

- respingerea cererilor

în probațiune

- neanaliza criticile

vizând neaplicarea Regulamentului CE nr. 28/2012

- neanaliza criticii de

legalitate cu referire la posibilitatea comercializării în România a celor două

produse pentru care nu s-a permis acestea.

Motivul invocat al respingerii

cererilor de probe nu este dat, întrucât, după cum rezultă din însăși cererea de

recurs, partea nu indică, deși avea aceea obligație, relevanța probelor, ci doar

le enumeră.

Necesitatea, pertinența

și utilitatea probelor este analizată de judecător în raport de motivele invocate

ori în cauză o asemenea motivare lipsește.

Susținerea neaplicabilității

Regulamentului CE nr. 28/2012 este greșită din perspectiva raportării nu la data

sosirii produselor în portul românesc, ci la cea a prezentării unui certificat de

sănătate animală pentru produsele destinate consumului uman, ceea ce nu s-a realizat.

Câtă vreme reclamanta-recurentă

nu a prezentat anterior intrării în vigoare (la 10 martie 2012) Regulamentul

nr. 28/2012, înscrisurile necesare, acesta se aplică situației existente.

Critica vizând neanalizarea

posibilității comercializării în România a celor două produse de origine animală

pornește de la o adresă a Institutului de Bioresurse Alimentare. Ori, în materia

importurilor nu o astfel de adresă era necesară, ci cele emanând de la producător,

precum și alte documente comunitare relevante, adresa în discuție fiind utilă doar

într-o fază ulterioară importului.

În ceea ce privește susținerile

pe fondul cauzei:

- privind greșita interpretare

de către instanța de fond a actelor juridice emanând de la intimată de respingere

a produselor acestea se referă la Ordinul Președintelui Autorității Naționale

Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din 26 martie 2012, neaplicabil

în speță și la Directiva nr. 97/78/CE a Consiliului privind principiile de bază

ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe

și sunt introduse în Comunitate, transpusă în legislația națională prin Ordinul

Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor nr. 206/2006.

Dispozițiile acestui din

urmă act normativ au fost respectate. O altă motivare a respingerii decât cea prescrisă

nu se impunea, cu atât mai mult cu cât, din însăși susținerile recurentei se vădea

faptul că aceasta critica includea produselor între cele de origine animală privind

greșita aplicare a Regulamentului CE nr. 136/2004.

Conform acestuia, prevederile

art. 2 alin. (1) recurenta trebuia să notifice înainte de sosirea fizică a transportului

(3 februarie 2012) detalii ale transportului. Justificarea acestei dispoziții este

evidentă, respectiv pentru a nu se permite intrarea de produse cu potențial de risc

pe teritoriul Uniunii Europene. Cum pârâta a depus documentele la data de 23

martie 2012, adică la aproape două luni după acel moment, apare ca justificată din

punct de vedere legal decizia intimatei;

- privind neluarea în

considerare a certificatelor sanitar veterinare prezentate ulterior, soluția apare

ca și corectă, normele impunând un termen - anterior sosirii mărfurilor, pentru

prezentarea acestora.

Aducerea lor la cunoștință

ulterior, fără o bază justificativă, nu doar că ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor

aplicabile, dar ar conduce la situația în care întreg mecanismul declanșat de faptul

importului ar fi dat peste cap, nemaiputându-și ține o evidență corectă și altfel

periclitându-se scopul de a proteja teritoriul UE de intrarea unor produse parțial

periculoase;

- privind importul anterior

și existența produselor pe piața românească, este evident că recurenta încearcă

să deturneze obiectul acțiuni.

Astfel, refuzul a fost

cauzat de nerespectarea unor reguli obligatorii de import, și nu pentru eventualele

deficiențe ale produselor în sine. Nu se justifică din această perspectivă nici

invocarea tratamentului egal, câtă vreme, anterior, sau de către alți comercianți,

cele două produse au fost importate cu respectarea normelor.

- privind calitatea producătorului

din Republica Populară Chineză Depont Industrial G.C. LTD de unitate neaprobată,

se rețin următoarele: