ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3855/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3855/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 166/PI din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Timiș, în baza

art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei

inculpaților A.V. și T.M., din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de

omor - prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174- art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă - prev. și ped. de

art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 182 alin. (2) C. pen. a

fost condamnat inculpatul A.V., pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă

la 2 (doi) A. închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului A.V. și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2012

și până lăzi.

În baza art. 182 alin. (2) C. pen., a

fost condamnat inculpatul T.M., pentru infracțiunea de vătămare corporală

gravă, la 2 (doi) A. închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului T.M.și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2012

și până la zi.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-a confiscat de la inculpații A.V. și T.M. un cuțit tip briceag și două

bâte din lemn, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalul Timiș, conform

procesului verbal din 11 decembrie 2012.

S-a respins cererea formulată de

reprezentanta parchetului de prelevarea de probe biologice de la inculpați în

temeiul art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008.

În baza art. 14, 346 alin. (1) C.

proc. pen., art. 998 C. civ. și urmat., au fost obligați inculpații A.V. și

T.M. în solidar față de partea civilă A.I. la plata sumei de 25.000 lei

despăgubiri civile cu titlu de daune morale.

S-au respins celelalte pretenții

civile ale părții civile A.I. privind suma de 15.000 lei daune materiale și

diferența de 10.000 lei daune morale.

Au fost obligați inculpații la

1.533,27 lei cheltuieli spitalizare față de S.C.J.U. Timișoara, sumă ce va fi

actualizată la data executării.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., au fost obligați inculpații la câte 2.000 lei fiecare cheltuieli

judiciare față de stat.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:

În data de 11 noiembrie 2012,

inculpații A.V. și T.M., aflându-se la stâna de ori la care erau ciobA., stână

situată pe raza localității Peciu Nou, locul numit „B." inculpatul A.V. a

observat că pe pășunea din apropierea stânei se afla cu oile la pășunat un alt

cioban de la o altă stână aparținând familiei A.; deoarece ciobanul respectiv

ajunse-se cu oile până în apropierea vagonului în care cei doi inculpați

locuiau, inculpatul A.V. l-a bătut pe ciob an (numitul S.M.) - aplicându-i două

lovituri cu palma și cu bâta peste picioare și mâna stângă și l-a alungat pe

respectivul cioban de pe pășune întrucât a considerat că acea pășune aparține

de stâna unde erau ciobA. cei doi inculpați.

După acest incident numitul S.M. s-a

dus de îndată la stâna familiei A. unde a relatat cele întâmplate numiților

A.O., A.M. și fiului acestora A.I., după care numitul A.O. a sunat la poliție

anunțând cele întâmplate, urmând să se prezinte împreună cu ciobanul S.M. la

postul de poliție la orele 14.00. Apoi partea vătămată A.I. împreună cu

părinții săi și numitul S.M. s-au urcat în autoturism și au plecat până în zona

în care se afla stâna la care erau inculpații, oprind autoturismul pe un drum

în apropriere de stână după care inculpatul A.V. a fost strigat (de către

numitul A.O.) să iasă la poartă, astfel că cei doi inculpați au coborât la

poartă(stâna fiind împrejmuită, există gard la poartă), ajungând la locul unde

se afla partea vătămată și ceilalți cu autoturismul, partea vătămată i-a spus

inculpatului A.V. „să se bată în bâte, să vadă care este mai tare".

Inculpatul A.V. avea în mână o bâtă ciobănească cu o porțiune de metal la una

din capete, iar partea vătămată avea și el o bâtă pe care a luat-o din

portbagajul mașinii, în momentul în care a coborât din mașină. Cei doi -

inculpatul A.V. și partea vătămată, s-au lovit „bâtă în bâtă" fără a se

lovi vreunul pe celălalt însă în aceste momente cei doi fiind în cădere, partea

vătămată lovindu-l pe inculpat cu bâta peste picior în zona genunchiului drept,

inculpatul A.V., a scos un cuțit (pe care fiind cioban îl purta de regulă

asupra sa) și a aplicat o lovitură cu cuțitul în spate părții vătămate A.I. în

timpul desfășurării acestui incident tatăl părții vătămate numitul A.O. a luat

bâta ciobănească de la inculpatul A.V. iar apoi bâta a fost luată de la acesta

de către inculpatul T.M. care i-a aplicat părții vătămate (în timp ce aceasta

era aplecată ca urmarea loviturii de cuțit) o lovitură cu bâta în partea stângă

superioară a corpului, la nivelul capului și în zona omoplaților.

De îndată, partea vătămată a fost luat

de către părinții săi urcat în autoturism pentru a fi transportat la spital iar

pe drum victima a fost preluată de un echipaj S.M.U.R.D. și dusă șa Spitalul de

urgență Timișoara.

În urma acestor lovituri părții

vătămate i-au fost cauzate leziuni care i-au pus în pericol viața, conform

raportului de constatare medico-legală din 11 noiembrie 2012 efectuat de I.M.L.

Timișoara în care s-au precizat constatările medicale la examenul obiectiv

medico-legal efectuat în data de 11 noiembrie 2012 ora 17.00, la S.C.U.J.

Timișoara, Clinica Neurochirurgie: Pacient conștient, cooperant, somnolent,

orientat T.S. și la propria persoană. Afirmativ fără pierdere de conștientă

post-traumatic, cu vărsături în serviciu U.P.U. Semne de violență: urme de

sânge închegat și sânge lichid la nivelul conductului auricular stg.; sânge

închegat la nivelul pavilionului urechii stângi, pansament; temporo-parietal

stg., la nivelul pielii păroase a capului, excoriație de cea. 2/0,7 cm,

acoperită de fină crustă hematică, situată pe fond tumefiat și dureros la

palpare; scapular dr., în cadranul supero-extern, plagă verticală de cea. 4

cm., suturată chirurgical cu 3 fire, prelungită superior cu o excoriație

liniară de cea. 5 cm., oblic ascendență medio-lateral; pansament. Constatări

din actele medicale - Din fișa U.P.U. S.C.J.U.T. din 11 noiembrie 2012 reiese

că pacientul, adus de S.M.U.R.D., a fost prezentat în serviciu U.P.U. la orele

13.06. Motivele prezentării: traumatism prin heteroagresiune. T.C.C. Otoragie

stg. Plagă înțepată hemitorace dr. Exam obiectiv:G.C.S. 15, T.A. 110/80 mmHg,

Sat 02 96, puls 100; marca traumatică la nivelul capului, otoragie; plagă

înțepată hemitorace dr., posterior; Echo fast negativ. Anamnestic: acuză

cefalle, grețuri, dureri hemitorace dr. Din buletinul de interpretare al

computer-tomografie din 11 noiembrie 2012 rezultă: CT coloană vertebrală nativ:

fără modificări de tip traumatic. C.T. creier nativ: fractură cu înfundare

occipitală stg. Minimă pneumocefalie temporo-occipital stg. asociată cu

contuzie hemoragică cortico-subcorticulară. Ventricul la linia mediană, cu

talie normală. C.T. torace nativ: transparență pulmonară normală. Fără

acumulări fluide pleurale. Plagă prin înțepare ce interesează musculatura

paravertebrală dr. la nivel toracal cu prezență de ser la nivelul musculaturii

paravertebrale. Din F.O. din 11 noiembrie 2012 reiese că pacientul a fost internat

pe secția Neurochirurgie cu dr.: fractură cu minimă înfundare occipital stg.

Pneumoencefal. Plagă înțepată (cuțit) hemitorace dr. posterior.

În concluziile acestui raport se

reține că: leziunile traumatice ale numitului A.I. pot avea vechimea din data

de 11 noiembrie 2012; leziunile descrise la pct. 1 și 2 pot fi rezultatul

lovirii directe cu un corp dur, iar leziunea descrisă la pct. 3 poate fi

rezultatul lovirii directe cu un corp tăietor-înțepător, în condiții ce vor fi

stabilite de organele de anchetă; necesită 45 de zile de îngrijiri medicale,

socotite de la data producerii, în absența complicațiilor; leziunile de

violență au pus în pericol viața victimei; leziunile de violență nu au produs

sluțirea victimei.

Concludente în sensul celor reținute

în fapt de instanță sunt declarațiile inculpaților coroborate cu declarațiile

martorilor C.I., J.M., Z.F., B.H. și înscrisurile aflate la dosar și coroborate

parțial cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor A.O., A.M., S.M.

Astfel inculpatul A.V., în

declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței, recunoaște că la

alungat de pe terenul de pășunat situat în apropierea stânei (la care erau

inculpații) pe ciobanul S.M., însă nu recunoaște că l-a agrest fizic deși la

dosar sunt probe în acest sens. De asemenea, inculpatul recunoaște că după

oprirea autoturismului familiei A. în apropierea stânei, fiind strigat de către

numitul A.O. a coborât atât el cât și celălalt inculpat la poarta stânei, apoi

ajungând la locul unde era partea vătămată A.I. la solicitarea acestuia, „s-a

bătut cu acesta în bâte" și în timpul acestei altercații fiind lovit de

partea vătămată în zona genunchiului stâng, inculpatul a scos un cuțit (tip

briceag) pe care-l avea asupra sa și la împuns cu cuțitul în spate pe partea vătămată.

Inculpatul mai arată că bâta pe care o avea el în mână i-a fost luată de

numitul A.O. și în momentul în care acesta (A.O.) a intenționat să-l lovească

pe inculpat cu bâta, celălalt inculpat T.M. a sărit și a luat bâta lovindu-l

apoi pe partea vătămată.

Inculpatul T.M. a recunoscut comiterea

faptei în sensul că l-a lovit pe partea vătămată cu bâta ciobănească, însă a

susținut în apărare că i-a aplicat o singură lovitură în zona spatelui, dar

probele dosarului confirmă că la lovit în partea superioară stângă, lovitura

fiind atât la nivelul capului cât și în zona omoplaților.

Aceste declarații ale inculpaților se

coroborează cu declarațiile martorilor C.I., J.M., persoane care au fost

prezente la momentul declanșării incidentului, din declarațiile acestora

rezultând că într-adevăr inculpatul A.V. a fost strigat de către numitul A.O.,

iar martora C.I. confirmă că partea vătămată i-a cerut inculpatului A.V. să se

bată în bețe, să vadă care este mai tare, apoi martora le-a spus părinților

părții vătămate să plece cu mașina însă tatăl victimei a afirmat că nu se

întâmplă nimic. Martora confirmă și celelalte aspecte în sensul că T.M. a luat

bâta de la A.O., apoi martora arată că după ce s-au bătut atât inculpatul A.V.

cât și victima erau pe jos, ea fiind cea care l-a luat pe inculpat din acel loc

și sesizând că era lovit la cap, observând o umflătură în zona frunții și că îi

curgea sânge din gură. în același loc părinții lui A.I. l-au luat pe fiul lor

și l-au urcat în mașină. Martora confirmă și că a sesizat momentul când T.M.

l-a lovit pe partea vătămată cu bâta pe care a luat-o de la tatăl lui A.I.,

însă nu poate preciza locul în care inculpatul T.M. l-a lovit pe victimă, însă

ea a văzut că atunci când T.M. a luat bâta aceasta era ruptă, fiind numai

jumătate, întrucât s-a rupt anterior atunci când inculpatul A.V. și partea

vătămată s-au lovit „ în bâte".

De asemenea, martora J.M. confirmă că

era la stână împreună cu copii atunci când a văzut mașina care a venit și a

auzit când au strigat la V. „ hai să ne batem". Martora arată că mașina a

rămas lângă gard după care martora a plecat împreună cu copii din acel loc.

Instanța nu a putut reține susținerea

părții vătămate și declarațiile martorilor A.O. și A.M. în sensul că inculpații

i-ar fi așteptat la locul incidentului și în momentul în care victima a coborât

din mașină a fost lovit de inculpați cu cuțitul și bâta ciobănească. Această

împrejurare este contrară ansamblului probelor administrate în dosar, probe

care sunt de natură a dovedi starea de fapt mai sus reținută de instanță.

Instanța a apreciat că fapta mai sus

descrisă săvârșită de inculpații A.V. și T.M. constituie infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. (2) C. pen., fiind

întrunite elementele constitutive ale aceste infracțiuni, sub aspectul laturii

obiective, elementul material fiind realizat prin acțiunea inculpaților de

lovire a părții vătămate cu consecința producerii rezultatului, constând în

punerea în primejdie a vieții victimei (conform constatărilor medico-legale),

creându-se așadar prin acțiunea inculpaților posibilitatea reală și concretă ca

victima să înceteze din viață. Sub aspectul laturii subiective inculpații au

acționat cu intenție indirectă în vederea vătămării corporale a victimei dar în

condiții succeptibile de a-i produce moartea fără însă a fi urmărit ori

acceptat un asemenea rezultat.

Așadar, probele dosarului pe baza

cărora au fost stabilite starea de fapt reținută de instanță nu sunt de natură

a dovedi că cei doi inculpați ar fi urmărit moartea victimei ori ar fi acceptat

un asemenea rezultat. în raport de împrejurările concrete în care cei doi

inculpați au lovit victima - inculpatul A.V. cu cuțitul în timpul altercației

cu victima „ dea se bate bâte în bâte", iar inculpatul T.M. luând bâta de

la tatăl victimei a lovit victima în zona omoplatului și a capului, instanța

reține că inculpații au acționat numai în vederea vătămării corporale a

victimei însă în condițiile arătate care ar fi putut să-i producă moartea

victimei pentru că leziunile suferite de partea vătămată ca urmarea acțiunii

inculpaților, au pus în primejdie viața victimei.

Întrucât la delimitarea infracțiunii

de tentativă de omor de cea de vătămare corporală gravă trebuie să se țină

seama de latura subiectivă care este singurul criterii de delimitare, instanța,

în raport cu situația de fapt relevată de probele administrate în cauza, a

apreciat că încadrarea juridică a faptei din rechizitoriu este greșită

deoarece, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, inculpatul acționează

numai cu intenția de a ucide iar în cazul infracțiunii prevăzute în art. 182

alin. (2) teza ultima C. pen. inculpatul acționează cu praeterintenție - în

sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală,

se produce o consecință mai gravă, și anume punerea în primejdie a vieții

acesteia, consecință care depășește intenția inculpatului și în raport cu care

el se află în culpă. Așadar ceea ce deosebește în speță infracțiunea de

vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții

persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a

inculpaților față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii,

din împrejurările comiterii faptei săvârșite de inculpații A.V. și T.M.,

nerezultând elemente care să probeze intenția acestora de a ucide pe partea

vătămată A.I., in cazul infracțiunilor îndreptate împotriva vieții, intenția de

a ucide rezultă din materialitatea actelor săvârșite de inculpați, in speță

împrejurările în care a fost săvârșită fapta, împrejurări mai sus descrise și

în raport de care se concretizează faptul că intenția inculpaților, a fost

aceea de a pune în primejdie viața victimei și nu de a o ucide.

Având în vedere aceste motive,

tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de

inculpații A.V. și T.M. din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev.

de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2)

C. pen.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere atât gravitatea ridicată a

faptei inculpaților - apreciată prin prisma efectelor produse, a intensității

acțiunii inculpaților prin folosirea unui cuțit de către inculpatul A.V. și

lovirea victimei cu bâta ciobănească de către inculpatul T.M., precum și

urmarea socialmente periculoasă(părții vătămate i-a fost pusă în pericol viața,

salvarea sa datorându-se intervenției medicale).

Tribunalul a mai reținut că partea

vătămată A.I., s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei din care

15.000 lei daune materiale și 25.000 lei daune morale (conform încheierii de

ședință din 08 februarie 2013), iar ulterior după citirea actului de sesizare

și luarea de declarații inculpaților, partea civilă A.I. prin apărător ales, a

precizat acțiunea civilă în sensul modificării cuantumului daunelor morale de

la suma de 25.000 lei la suma de 35.000 lei. Referitor la această modificare de

acțiune, tribunalul a reținut că majorarea daunelor morale la suma de 35.000

lei este contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen., potrivit

cărora constituirea de parte civilă se poate face în fața instanței de judecată

până la citirea actului de sesizare astfel că, majorarea daunelor morale fiind

făcută ulterior acestui moment și inculpații prin apărător ales opunându-se la

această modificare a pretențiilor morale, instanța a reținut ca fiind tardivă

cererea ulterioară.

În ceea ce privește daunele materiale

de 15.000 lei solicitate de partea civilă, instanța a reținut că probele

dosarului nu relevă că prin fapta inculpaților s-a produs un prejudiciu

material, astfel că această cerere privind despăgubirile materiale este

nefondată.

Referitor la prejudiciul moral ca

parte din prejudiciul total cauzat părții civile, s-a reținut că în consecința

negativă și directă a unei fapte culpabile și care aduce atingere valorilor

nepatrimoniale persoanei vătămate.

În speță, existența acestuia este

incontestabilă în condițiile în care suferințele fizice inerente perioadei de

convalescență au fost dublate de suferințe psihice iar leziunile traumatice

cauzate au afectat integritatea corporală a părți civile și au lipsit-o în mod

evident de bucuriile firești ale unei vieți normale pe o perioadă determinată

de timp.

Astfel, instanța a reținut că prin

fapta inculpaților de vătămare corporală gravă a integrității corporale a

victimei, s-a cauzat părții vătămate A.I. un prejudiciu moral, constând în

suferințele și durerile cauzate de leziunile traumatice grave suferite,

susținute de constatările cuprinse în raportul medico-legal și care au

necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, cu consecința punerii în pericol a

vieții victimei, astfel că față de aceste consecințe, de importanța și

gravitatea acestora, de intensitatea durerilor fizice și psihice suferite de

către partea vătămată, s-a apreciat că pentru repararea prejudiciului moral

încercat de victimă, se justifică obligarea inculpaților în solidar la suma de

25.000 lei daune morale, sumă care reprezintă o compensare a suferințelor

morale cauzate victimei, reprezentând o justă satisfacție acordată victimei

pentru prejudiciul suferit.

La stabilirea daunelor morale,

instanța a avut în vedere respectarea principiului reparării integrale a

prejudiciului întrucât asigurarea unei reparații juste și echitabile a acestuia

reprezintă o garanție a imperativului respectării dreptului persoanei la

judecată în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță care să hotărască

atât cu privire la temeinicia acuzației penale cât și asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații A.V. și

T.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș

a criticat sentința pentru nelegalitate, precizând că schimbarea de încadrare

juridică din infracțiunea de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare

corporală gravă este greșită, având în vedere împrejurările concrete în care a

fost comisă fapta, intensitatea și numărul loviturilor aplicate părții

vătămate.

Inculpatul A.V. a criticat sentința

pentru netemeinicie în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei,

solicitând să se rețină că fapta a fost comisă în stare de provocare din partea

părții vătămate care s-a prezentat la locul său de muncă, însoțit de membrii

familiei, înarmat cu bâtă cu scopul vădit de a-i aplica o corecție pentru

neînțelegerile pe care le aveau referitoare la locul de pășunat al oilor.

Totodată solicită să fie reținute și circumstanțele atenuante prevăzute de art.

74 C. pen. și reducerea pedepsei menționând că are în întreținere 3 persoane

din care doi copii minori.

Inculpatul T.M. nu a motivat apelul în

scris fiind susținut .oral de către apărătorul ales care, prin concluziile

formulate, a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată sau sub

supraveghere a executării.

Prin Decizia penală nr. 137/R din 03

iulie 2013 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 166/PI/2013 pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 12225/30/2012, a desființat sentința apelată

și, în rejudecare, în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1)- art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. a condamnat inculpații A.V. și T.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, la câte o pedeapsă de 7 A. și 6

luni închisoare fiecare. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței

apelate.

În baza art. 381 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a celor doi inculpați și a dedus în continuare din

pedeapsă durata arestării preventive din data de 30 aprilie 2013 la zi.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații A.V. și

T.M. împotriva aceleiași sentinței, fiecare inculpat fiind obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

Timișoara a reținut că instanța de fond, pe baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, a reținut o corectă

stare de fapt.

Astfel, pe baza declarațiilor

inculpaților, ale părții vătămate și ale martorilor C.I., J.M., Z.F., B.H.,

A.A., A.M., S.M., s-a stabilit că în data de 11 noiembrie 2012, pe fondul unui

incident anterior existent între inculpați și partea vătămată A.I., a avut loc

un conflict spontan în urma căruia inculpatul A.V. i-a aplicat părții vătămate

o lovitură de cuțit în spate, iar inculpatul M.T. a lovit partea vătămată cu o

bâtă în zona capului și, în urma acestor agresiuni, partea vătămată a suferit o

fractură crA.ană cu înfundare occipital stânga, minimă pneumocefalie

temporo-occipital stâng, asociată cu contuzie hemoragică cortico-subcroticală.

Prezintă, de asemenea, o plagă înțepată hemitorace drept posterior, leziuni ce

i-au pus viața în primejdie.

Instanța de apel a reținut că acest

conflict a fost determinat de inculpatul A.V. care, în cursul aceleiași zile,

aflându-se împreună cu celălalt inculpat la stâna de oi la care erau ciobA.,

situată pe raza localității Peciu Nou, în locul numit "B." i-a

aplicat două lovituri cu palma și cu bâta peste picioare și mâna stângă

numitului S.M. care, fiind ciobanul familiei părții vătămate, a ajuns cu oile,

cu care se afla la pășunat, până în apropierea vagonului în care ce doi

inculpați locuiau.

În aceste circumstanțe partea

vătămată, după ce a anunțat poliția despre acest incident, s-a deplasat

împreună cu părinții săi și numitul S.M. la locul în care se aflau cei doi

inculpați unde a cerut inculpatului A.V. „să se bată în bâte" să vadă care

este mai tare.

În cursul acestei altercații

inculpatul a fost lovit de partea vătămată la un genunchi cu bâta după care a

urmat înjunghierea părții vătămate de către inculpatul A.V. și lovirea acesteia

cu o bâtă în cap de către inculpatul M.T.

Având în vedere împrejurările în care

a fost comisă fapta raportat la intensitatea loviturilor aplicate cu un cuțit

și o bâtă, obiecte apte de a produce leziuni grave, zonele vitale în care au

fost aplicate aceste lovituri precum și urmările cauzate Curtea a apreciat că

fapta inculpaților constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat și nu

vătămare corporală gravă cum greșit a apreciat instanța de fond, fapta a fost

comisă cu intenție indirectă, inculpații având reprezentarea faptului că urmare

a agresării părții vătămate ar putea interveni decesul acesteia și chiar dacă

nu a dorit au acceptat acest rezultat.

Totodată instanța de apel a apreciat

că nu poate fi reținută stare de provocare din partea părții vătămate, ca

circumstanță legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen., conflictul fiind generat

de comportamentul anterior al inculpaților și în special al inculpatului A.V.

care l-a agresat pe ciobanul părții vătămate ce a făcut necesară deplasarea

părții vătămate la stâna inculpaților pentru a le cere explicații.

De asemenea, nu au putut fi reținute

nici celelalte circumstanțe atenuante prev. de art. 74 C. pen., lipsa

antecedentelor penale, conduita procesuală a inculpaților, situația familială a

acestora urmând a fi avute în vedere cu prilejul individualizării pedepselor.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs inculpații A.V. și T.M., criticând, în temeiul cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., decizia

instanței de apel sub aspectul greșitei aplicări a legii, solicitând menținerea

hotărârii primei instanțe.

Analizând hotărârea atacată, atât sub

aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursurile declarate de către inculpați sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului, art. 385

5

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și

instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de

casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile

pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În prezenta cauză, se constată că

decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

la 03 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor

formale, prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se

constată că recurenții au motivat în termen recursurile declarate, motivele

scrise de recurs fiind depuse la dosarul cauzei prin apărător desemnat din

oficiu, la 19 august 2013, fiind completate la 29 octombrie 2013 și 3 decembrie

2013, în cazul inculpatului A.V. La data de 8 noiembrie 2013 au fost depuse

motive de recurs din partea recurentului inculpat T.M.

Potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 172 C. proc. pen., "hotărârile sunt supuse casării când sunt

contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a

legii."

Înalta Curte reține că, încălcarea

legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale,

respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei

prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu

trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia

aplicată.

În prezenta cauză, nu este incidență

niciuna dintre aceste situații.

Invocând cazul de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. apărătorul ales al

recurenților inculpați a susținut că, în mod greșit a fost schimbată încadrarea

juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunea prev. de

art. 182 C. pen., astfel cum a fost stabilită de instanța de fond, în

infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174

alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar și că în mod greșit

instanța nu a reținut că inculpații au fost provocați de partea vătămată să

acționeze în acest fel.

Instanța de recurs reține că

infracțiunea de tentativă de omor este o infracțiune intenționată, faptul că

rezoluția infracțională nu este dusă până la capăt datorându-se unor

împrejurări independente de voința inculpatului.

Doctrina penală a stabilit că există

tentativă de omor ori de câte ori infractorul acționează în așa fel încât

provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale orgA.smului victimei ori

folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul

necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic

infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al

actului infracțional.

Instanța de recurs apreciază că, față

de modalitatea concretă în care s-a produs fapta, obiectele folosite,

intensitatea loviturilor aplicate cu un cuțit și o bâtă, obiecte apte de a

produce leziuni grave, zonele vitale în care au fost aplicate aceste lovituri,

precum și urmările cauzate, în mod corect instanța de apel a apreciat că fapta

inculpaților constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, fapta a

fost comisă cu intenție indirectă, inculpații au avut reprezentarea faptului

că, urmare a agresării părții vătămate ar putea interveni decesul acesteia și,

chiar dacă nu au dorit au acceptat acest rezultat.

Ca atare, în mod corect instanța de

apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare

corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. în infracțiunea de tentativă la omor calificat,

prev. de art. 20 rap. la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen. și condamnarea

pentru această din urmă infracțiune.

În ce privește reținerea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) și b) C. pen. instanța de

recurs constată că aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cauză, astfel

cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen.

reglementează circumstanța atenuantă privind depășirea limitelor legitimei

apărări sau ale stării de necesitate. „Excesul de apărare" sau „excesul

justificat", caz frecvent de depășire a limitelor legitimei apărări și

asimilat cu legitima apărare, are ca principală caracteristică depășirea

limitei unei apărări proporționale, pe fondul tulburării sau temerii de care a

fost stăpânit cel care a săvârșit fapta pentru a înlătura atacul.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.

constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă. Cu alte cuvinte acțiunea victimei trebuie

sa fie de o agresivitate deosebită, gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o

stare de puternică tulburare sau emoție încât să nu se abțină de la o ripostă

prin săvârșirea infracțiunii.

Din starea de fapt, reținută de

instanța de fond și confirmată de instanța de apel, rezultă că inculpatul A.V.

i-a aplicat părții vătămate o lovitură de cuțit în spate, iar inculpatul T.M. a

lovit partea vătămată cu o bâtă în zona capului și, în urma acestor agresiuni,

partea vătămată a suferit o fractură crA.ană, precum și o plagă înțepată

hemitorace, leziuni care au pus viața victimei în primejdie.

Având în vedere aceste împrejurări,

raportat la intensitatea loviturilor aplicate, cu obiecte apte de a produce

leziuni grave și zonele vitale în care au fost aplicate aceste lovituri, se

apreciază că, nu există elemente pentru reținerea vreunei circumstanțe

atenuante legale, probele administrate în cauză neconfirmând faptul că

inculpații ar fi acționat sub imperiul provocării sau prin depășirea limitelor

unei apărări legitime.

Înalta Curte își însușește toate

argumentele expuse, în acest sens, în decizia ce face obiectul căii de atac și

precizează că, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din

perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate

cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau

la reaprecierea situației de fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este

posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.V. și T.M.

împotriva Deciziei penale nr. 137/R din 03 iulie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 38517 alin. (4) rap.

la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2012

la 05 decembrie 2013.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații A.V. și T.M. împotriva Deciziei penale nr. 137/R din 03

iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2012

la 05 decembrie 2013.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 05

decembrie 2013.