ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3277/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3277/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Încheierea din 27 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1132/45/2011,

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis

cererea formulată de inculpata D.D.

A revocat măsura obligării de a nu părăsi

țara dispusă față de inculpată prin încheierea din 23 decembrie 2011 a Curții

de Apel Iași.

A admis cererea formulată de inculpata SC

„M.I.” SRL București.

A ridicat măsura sechestrului asigurător

dispusă asupra bunurilor mobile ale acestei societăți prin Ordonanța nr.

114/P/2010 și aplicat prin Procesul-verbal nr. 114/P/2010 din 18 noiembrie

2011, până la concurența sumei de 6.126.481,98 RON.

A admis cererea formulată de partea vătămată

U.M.F. „G.r.T. A.” Iași.

A dispus restituirea către partea vătămată a

bunurilor ridicate cu ocazia percheziției din data de 07 februarie 2011,

consemnate în procesul-verbal respectiv, precum și a documentelor originale

ridicate de la această instituție, după depunerea la dosar a copiilor sale, cu

excepția înscrisurilor pretins falsificate și indicate în actul de sesizare al

instanței.

A pus în vedere persoanei vătămate obligația

de a păstra respectivele bunuri și înscrisuri ce au făcut obiectul restituirii,

până la soluționarea definitivă a cauzei.

A respins, ca nefondată, plângerea formulată

de inculpatul V.D.A. împotriva Ordonanței de instituire a popririi din data de

27 octombrie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut următoarele:

Cu privire la cererea formulată de inculpata

D.D., Curtea a apreciat, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării

măsurii preventive a obligației de a nu părăsi țara față de inculpată au

încetat și nu există temeiuri noi care să impună menținerea respectivei măsuri.

Cu privire la plângerea formulată de

inculpatul V.D.A. împotriva ordonanței de instituire a popririi din data de 27

octombrie 2011, Curtea a constatat această cerere ca neîntemeiată pentru

următoarele motive:

S-a arătat că în cursul urmăririi penale,

Ministerul Comunicațiilor s-a constituit parte civilă cu suma de 852 RON,

reprezentând prejudiciul pretins cauzat acestei părți civile.

De asemenea, inculpatul este acuzat că ar fi

primit, cu titlu de mită, suma de 2.000 RON.

Cum în speța de față, banii pretins primiți

de inculpat cu titlu de mită nu au fost găsiți, în temeiul art. 254 alin. (3)

C. proc. pen., în cazul în care acesta va fi condamnat pentru respectiva

infracțiune, va trebui obligat la plata sumei respective, motiv pentru care,

pentru a fi garantat că va fi îndeplinită această obligație, s-a luat de către

procuror prin ordonanța atacată măsura asiguratorie a popririi, în conformitate

cu dispozițiile art. 167 C. proc. pen., până la concurența sumei de 2.852 RON

(852 + 2.000).

Împotriva hotărârii mai sus menționate au

declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

DNA - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul V.D.A..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Suceava a apreciat că încheierea

pronunțată de Curtea de Apel Suceava este netemeinică sub aspectul revocării

măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpata D.D., solicitând

admiterea recursului, casare încheierii atacate și, în consecință, respingerea

cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Inculpatul V.D.A., prin apărătorul său, invocând

cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 teza I și pct. 17

1

C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a recursului.

Referindu-se la primul caz de casare,

apărătorul a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

A arătat că Încheierea din 27 septembrie 2012 prin

care instanța de fond a respins ca nefondată plângerea împotriva ordonanței de

instituire a popririi formulate de inculpat nu conține nici o motivare în fapt

sau în drept, cu privire la soluția pronunțată.

Pentru acest motiv de casare, apărătorul a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecarea cererii

inculpatului de către aceeași instanță, în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen.

Invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., același apărător a arătat că prin

modalitatea de soluționare a plângerii formulată de inculpat împotriva

ordonanței de instituire a popririi emise la data de 27 octombrie 2011 în

dosarul de urmărire penală nr. 114/P/2010, instanța de fond a realizat o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 163 și urm. C. proc. pen.

Pentru acest motiv apărătorul a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii atacate, reținerea cauzei spre

rejudecare de către instanța de recurs și în urma rejudecării instanța să

dispună revocarea în parte a măsurii popririi în privința sumei de 2.000 RON,

care a fost indisponibilizată în mod nelegal și să se dispună restituirea

acestei sume către inculpat.

Recursurile declarate în cauză sunt

nefondate.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/DNA Serviciul Teritorial Suceava,

privind pe inculpata D.D.

Examinând actele și lucrările dosarului

Înalta Curte, constată următoarele:

Inculpata D.D. a fost trimisă în judecată sub

aspectul comiterii infracțiunilor de:

- abuz în serviciu contra intereselor

publice, faptă prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu trimitere

la art. 248

1

C. pen. cu referire la art. 248 C. pen. și aplicarea

art. 75 lit. a) C. pen.

- abuz în serviciu contra intereselor publice

faptă prevăzute și pedepsite de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu

trimitere la art. 248 C. pen. și aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

- luare de mită faptă prevăzute și pedepsite

de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 254 alin. (1) C. pen. și

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- fals intelectual faptă prevăzute și

pedepsite de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 289

alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Față de această inculpată s-a luat, în cursul

urmăririi penale, măsura arestării preventive de către Curtea de Apel Iași,

prin Încheierea penală nr. 12 din 18 octombrie 2011, măsură ce a fost revocată

prin Decizia nr. 3790 din 26 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, fiind dispusă măsura obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 145

1

C. proc. pen., pe o durată de 30 de zile. Măsura a fost prelungită de procuror

prin ordonanța emisă la data de 24 noiembrie 2011, pentru încă 30 de zile.

După învestirea instanței, măsura obligării

de a nu părăsi țara a fost luată din nou față de inculpata D.D. prin Încheierea

din 23 decembrie 2011 a Curții de Apel Iași.

La luarea acestei măsuri, instanța a reținut,

în esență, că restricția la libertatea de mișcare corespunde cerințelor

Convenției Europene a Drepturilor Omului, este o ingerință prevăzută de lege,

urmărind un scop legitim și fiind necesară într-o societate democratică. Sub

acest ultim aspect, instanța a reținut că măsura este proporțională cu scopul

urmărit, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Prin Încheierea din 27 septembrie 2012, Curtea de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori printre altele, a admis

cererea formulată de inculpata D.D., revocând măsura obligării de a nu părăsi

țara dispusă față de inculpată prin Încheierea din 23 decembrie 2011 a Curții

de Apel Iași.

În mod corect această instanță a apreciat că

temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive au încetat și nu

există temeiuri noi care să impună menținerea respectivei măsuri.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă

date că inculpata s-ar fi sustras de la urmărirea penală sau de la judecată sau

că aceasta ar fi încercat să influențeze în vreun fel buna desfășurare a

procesului penal.

Dimpotrivă, se constată că inculpata a

răspuns chemării organelor de urmărire penală, a transmis acestor organe toate

actele solicitate, iar după sesizarea instanței, s-a prezentat la termenele de

judecată care au fost stabilite în cauză.

În conformitate cu jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, măsurile preventive, inclusiv și cea de față,

trebuie să aibă un caracter excepțional, libertatea de mișcare fiind un drept

de care orice persoană trebuie să se bucure, chiar și aceea acuzată de

comiterea unei infracțiuni, desigur cu limitările prevăzute atât de legislația

internă cât și de cea europeană.

În cazul măsurii preventive a obligării de a

nu părăsi țara, revocarea acesteia se examinează și în raport cu art. 2 din

Protocolul nr. 4 din actul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, care în parag. 2 și 3, prevede că orice

persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar

exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea

care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei,

ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

La luarea acestei măsuri preventive față de

inculpată s-a avut în vedere un anumit grad de pericol social și o rezonanță

sporită în cadrul societății civile, susținută de mass-media locală, însă prin

trecerea unei perioade de timp rezonabile, acest pericol social s-a diminuat,

impactul asupra conștiinței generale s-a estompat, opinia publică fiind

satisfăcută prin măsura preventivă dispusă și față de inculpata D.D. Menținerea

acestei măsuri, dincolo de termenul rezonabil pe care Înalta Curte îl apreciază

ca fiind atins, ar însemna nerespectarea valorilor unei societăți democratice

și încălcarea flagrantă a principiilor consacrate de Convenția Europene a

Drepturilor Omului, precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Prima instanță, în mod corect a avut în

vedere și principiul egalității de șanse și tratament față de ceilalți

inculpați cu privire la care nu s-a luat o astfel de măsură dar și

circumstanțele personale ale inculpatei D.D., care este o persoană fără

antecedente penale, are o bună reputație în societate, lucru datorat și

funcției pe care o ocupă, respectiv, aceea de Director General Administrativ la

Universitatea de Medicină și Farmacie „ Gr. T. P.” Iași, funcție care presupune

și deplasări în străinătate. Ori, corect s-a apreciat de instanța de fond că

menținerea unei măsuri preventive ca aceea de față, prin care îi este

restricționat dreptul fundamental de liberă circulație, împiedică însăși

îndeplinirea îndatoririlor profesionale care îi incumbă din fișa postului,

afectând în mod negativ și interesele instituției respective.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul

V.D.A..

Potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (1) C.

proc. pen., „măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror

sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea

unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale,

a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea

executării pedepsei amenzii”.

„Măsurile asiguratorii în vederea reparării

pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale

persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a

pagubei”, se stipulează la alineatul doi al aceluiași articol.

În speță, inculpatul a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248, 254, 289 C. pen.,

cu aplicarea Legii nr. 78/2000 privind infracțiunile de corupție.

În cursul urmăririi penale, Ministerul

Comunicațiilor s-a constituit parte civilă cu suma de 852 RON, reprezentând

prejudiciul pretins cauzat acestei părți civile.

De asemenea, inculpatul este acuzat că ar fi

primit, cu titlu de mită, suma de 2.000 RON.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 254 alin.

(3) C. proc. pen., „Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut

obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul

este obligat la plata echivalentului lor în bani”.

Cum în speța de față, banii pretins primiți

de inculpat cu titlu de mită nu au fost găsiți, este evident că, în cazul în

care acesta va fi condamnat pentru respectiva infracțiune, va trebui obligat la

plata sumei respective, motiv pentru care, pentru a fi garantat că va fi

îndeplinită această obligație, s-a luat de către procuror prin ordonanța

atacată măsura asiguratorie a popririi, în conformitate cu dispozițiile art.

167 C. proc. pen., până la concurența sumei de 2.852 RON (852+2.000).

Petentul a mai solicitat să se constate că

sumele pentru a căror recuperare a fost instituită poprirea au fost

indisponibilizate integral la dispoziția organelor de urmărire penală și, pe

cale de consecință, să se dispună deblocarea conturilor la toate instituțiile

bancare la care are deschise conturi.

Înalta Curte apreciază că nu poate da curs unei

astfel de cereri atâta timp cât petentul nu a făcut dovada că sumele poprite au

fost consemnate de debitori la dispoziția parchetului, cu predarea recipiselor,

așa cum se stipulează la art. 167 C. proc. pen.

Față de cele ce preced Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul V.D.A..

Văzând și dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție/Direcția Națională

Anticorupție/Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul V.D.A. împotriva

încheierii din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1132/45/2011.

Obligă recurentul inculpat V.D.A. la plata

sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimata inculpată D.D., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM