ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2012

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Prin încheierea din

ședința publică din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins cererea de restituire bunuri formulată de

inculpatul M.F.C. și petenții M.M. și M.F., ca nefondată.

Prin aceeași

încheiere de ședință s-a dispus repunerea pe rol a cererilor formulate, în

același sens, de către inculpata C.D. și petentul C.C.T., precum și de

inculpații J.V., T.C., S.S., stabilind termen de judecată la 10 noiembrie 2011.

Pentru a dispune

astfel, Curtea a avut în vedere următoarele:

Prin cererea

formulată și care a constituit obiectul dosarului asociat nr. 388/39/2011/a17

al prezentei instanțe, conexat la prezentul dosar, inculpatul M.F.C. și

petenții M.M. și M.F., părinții acestuia, au formulat plângere împotriva

ordonanței de luare a măsurii asiguratorii din data de 12 aprilie 2011 și a

procesului verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 13 aprilie 2011,

dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 316/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție București, solicitând restituirea sumei de

16.325 lei, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03

februarie 2011.

Au arătat petenții că

prin rechizitoriul dat în dosarul mai sus-arătat, a fost sesizată instanța cu

judecarea cauzei, și care formează obiectul dosarului nr. 388/39/2011.

În motivarea cererii,

aceștia au arătat că indisponibilizarea sumei a cărei restituire o solicită

constituie o măsură nelegală, disproporționată în raport de valoarea probabilă

a vreunei pagube. În plus, suma ridicată fusese dobândită în mod legal, de

către părinții inculpatului, prin lichidarea unor depozite bancare și

contractarea unui credit pentru nevoi personale, sens în care au depus la dosar

acte. Restituirea sumei, au mai arătat aceștia, nu ar impieta cu nimic buna

desfășurare a procesului penal.

Analizând cererea

formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că aceasta este

neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Inculpatul M.F.C. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire/aderare

la/sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 7 din Legea

nr. 39/2003 și luare de mită, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (reținându-se comiterea unui număr de 199 acte materiale), suma propus a

fi confiscată de la acesta fiind de 67.200 lei.

Potrivit art. 168 C.

proc. pen., în contra măsurii asiguratorii luate, inculpatul, precum și orice

persoană interesată se pot plânge instanței de judecată, în orice fază a

judecării cauzei.

Art. 169 alin. (1)

stipulează că, în cazul în care lucrurile ridicate de la inculpat sunt

proprietatea persoanei vătămate, instanța dispune predarea lor către aceasta.

Se prevede la alin.

(2) al aceluiași articol că această restituire are loc numai dacă prin aceasta

nu se stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În speță, după cum a

rezultat din procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare încheiat

la data de 03 februarie 2011 (vol. 65 filele 63 și urm. dosar urmărire penală),

de la domiciliul inculpatului-petent și al părinților săi au fost ridicate

sumele de 30.245 Euro și 180 Euro (în realitate, suma de 31.275 Euro, conform

procesului-verbal din 15 aprilie 2011).

Conform procesului

verbal de aplicare a sechestrului din data de 13 aprilie 2011, s-a procedat la

aplicarea sechestrului asigurator asupra unei sume de 16.800 Euro, diferența de

bani fiind restituită inculpatului.

Din actele depuse la

dosarul cauzei, a rezultat că petenții M.M. și M.F. au obținut, în ianuarie

2011, câte un împrumut de la CARP Suceava în sumă de 1800 lei, iar la data de

18 octombrie 2007, un împrumut de 32.000 lei, de la BRD Societe Generale. Din adeverințele depuse la dosar, a rezultat că aceștia au obținut

venituri din salarii/pensii într-o medie comună de circa 2.500 lei pe lună.

Petentul M.M. a lichidat un cont bancar în sumă de 10.417 lei la Bancpost, la data de 08 iunie 2009, în timp ce inculpatul a înstrăinat, la data de 16

decembrie 2010 un autovehicul, contra sumei de 3.500 Euro.

Ori, nu s-a stabilit

cu certitudine că aceste sume au fost păstrate de inculpat, respectiv de

petenți, în locuința lor, în condițiile în care nu au prezentat nicio adresă de

la instituțiile bancare prin care să fi probat că, în toată această perioadă,

nu ar fi deschis alte conturi bancare de depunere sau că, în locul

autoturismului înstrăinat, nu ar fi dobândit, prin utilizarea sumei obținute,

imediat după această operațiune, un alt astfel de bun.

În plus, dovezile

făcute au vizat exclusiv suma solicitată, fără a se face vreo referire la

proveniența celei restituite, din totalul de 31.275 Euro, ridicată în acele

împrejurări de la domiciliul petenților.

Așa fiind, și cum

suma a cărei restituire s-a solicitat a fost sechestrată în vederea

confiscării, speciale, curtea, constatând că cererea formulată este neîntemeiată,

în conformitate cu dispozițiile art. 168 C. proc. pen., a respins-o ca atare.

Prin cereri similare,

inculpata C.D. și petentul C.C.T., precum și inculpații J.V., T.C. și S.S. au

solicitat restituirea unor bunuri, cu privire la care s-a instituit, de către

organele de urmărire penală, sechestru asigurator.

Împotriva dispoziției

de respingere ca nefondată a cererii de restituire a bunurilor, recurenții M.F.C.,

M.M. și M.F. au formulat, în termen legal, recurs, solicitând Înaltei Curți de

Casație și Justiție casarea încheierii, pe care o apreciază ca fiind nelegală

și netemeinică.

În expunerea

motivelor de recurs se arată că în mod greșit instanța fondului a apreciat că

sarcina probei în dovedirea caracterului licit al sumelor sechestrate în

vederea confiscării cade în sarcina contestatorilor, în condițiile în care,

potrivit art. 41 alin. (8) din Constituția României, caracterul licit al

dobândirii se prezumă.

Se mai invocă faptul

că din încheiere nu reies dovezile pe care instanța le-a avut în vedere la

răsturnarea prezumției caracterului licit al dobândirii sumelor de bani de

către petenți, reținându-se în mod eronat că M.M. și M.F. au obținut venituri

din salarii/pensie într-o medie comună de doar 2500 lei, deși din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei rezultă obținerea de către cei doi a unei sume de 6500

lei lunar.

Mai mult decât atât,

petenții invocă aspectul că sumele de bani ridicate din locuință la percheziție

nu au fost dobândite ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni și nici nu au

servit la săvârșirea unor infracțiuni.

Pe de altă parte, în opinia

recurenților, organul de urmărire penală nu a menționat valoarea probabilă a

pagubei pe care inculpatul M.F.C. ar fi produs-o prin infracțiunile reținute în

sarcina sa, astfel încât scopul măsurii asiguratorii a sechestrului – anume

repararea pagubei produse prin infracțiuni nu se poate justifica în cauză.

Precizarea cu privire

la paguba produsă nu a fost făcută nici referitor la începerea urmăririi penale

(prin rezoluția din 31 ianuarie 2011), nici prin rezoluția de extindere a

urmăririi penale (din 30 martie 2011).

În rațiunea celor

evocate, petenții consideră că măsura asiguratorie dispusă este nelegală,

întrucât la dosar nu existau – la momentul dispunerii măsurii – date sau

indicii cu privire la valoarea probabilă a vreunei pagube, dar și din perspectiva

faptului că, în lipsa unei valori certe a pretinsului prejudiciu cauzat, s-a

aplicat sechestrul asupra unor bunuri mobile cu o valoare disproporționată

raportat la valoarea presupusei mite de 5 lei și 10 lei.

Recurenții critică și

modul în care a fost calculat prejudiciul reținut în sarcina inculpatului M.F.C.

de către organele de urmărire penală, susținând că s-ar fi impus probarea

faptului că sumele de bani găsite asupra inculpatului provin din săvârșirea

infracțiunilor.

Examinând încheierea

recurată prin prisma criticilor aduse, a aspectelor de nelegalitate și

netemeinicie invocate, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, dar și în

raport cu prevederile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție expune:

Măsurile asiguratorii

sunt măsuri de constrângere reală și constau în indisponibilizarea, până la

soluționarea definitivă a cauzei, a bunurilor și veniturilor aparținând

învinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea

reparării pagubelor cauzate prin infracțiune, precum și pentru garantarea

executării pedepsei pecuniare.

Odată luată măsura

asiguratorie, învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente față de

care s-a aplicat măsura nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile

supuse acestei măsuri, astfel încât partea civilă își poate realiza creanța

născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri.

Măsura asiguratorie

se aplică asupra bunurilor și veniturilor învinuitului, inculpatului și părții

responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei produse

sau a pedepsei pecuniare ce poate fi aplicată.

Pentru a lua măsura

asiguratorie, procurorul sau instanța de judecată trebuie să constate că s-a

produs o pagubă prin infracțiunea pentru care e urmărit ori judecat învinuitul

sau inculpatul și că există temerea că bunurile personale care ar putea garanta

repararea pagubei să fie înstrăinate sau ascunse în scopul sustragerii de la

răspunderea civilă.

În cauza de față, în

baza procesului verbal de efectuare a percheziției domiciliare, încheiat la 03

februarie 2011 la domiciliul inculpatului petent și a părinților săi (ceilalți

doi petenți) au fost ridicată suma de 31.275 Euro.

Conform procesului

verbal de aplicare a sechestrului din 13 aprilie 2011 s-a procedat la aplicarea

sechestrului asigurator asupra sumei de 16.800 Euro, diferența de bani fiind

restituită inculpatului.

În baza propriului

examen analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând actele,

înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată, astfel cum instanța fondului a

făcut-o, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 169 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul că nu s-a făcut dovada că suma de bani pe care s-a aplicat

măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării – 16.800 Euro – ar fi

fost dobândite de părinții inculpatului – prin lichidarea unor depozite bancare

și contractarea unui credit pentru nevoi personale.

Pe de altă parte,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cerințele legale, în vederea

indisponibilizării acestei sume de bani sunt îndeplinite din perspectiva

prevederilor art. 163 C. proc. pen., iar inculpatul M.F.C. este trimis în

judecată în baza rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din 26 aprilie 2011

pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat

prevăzută de art. 7 din Legea 39/2009 și luare de mită – art. 7 alin. (1) din

Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. proc. pen., cu art. 41 alin.

(2) C. pen. – în contextul comiterii unui număr de 199 acte materiale

specifice, suma propus a fi confiscată – în baza prejudiciului stabilit de

organele de urmărire penală – fiind de 67.200 lei.

În considerarea celor

înfățișate, criticile avansate de recurenții petenți sunt lipsite de fundament.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. va respinge recursurile declarate de inculpatul M.F.C. și

petenții M.M. și M.F. împotriva încheierii din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr.

388/39/2011.

Vor fi obligați

recurentul inculpat și recurenții petenți la plata sumelor de câte 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.F.C. și petenții M.M. și M.F.

împotriva încheierii din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 388/39/2011.

Obligă recurentul

inculpat și recurenții petenți la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 ianuarie 2012.