ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2012

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din ședința publică din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins cererea de restituire bunuri formulată de inculpatul M.F.C. și petenții M.M. și M.F., ca nefondată. Prin aceeași încheiere de ședință s-a dispus repunerea pe rol a cererilor formulate, în același sens, de către inculpata C.D. și petentul C.C.T., precum și de inculpații J.V., T.C., S.S., stabilind termen de judecată la 10 noiembrie 2011. Pentru a dispune astfel, Curtea a avut în vedere următoarele: Prin cererea formulată și care a constituit obiectul dosarului asociat nr. 388/39/2011/a17 al prezentei instanțe, conexat la prezentul dosar, inculpatul M.F.C.

și petenții M.M. și M.F., părinții acestuia, au formulat plângere împotriva ordonanței de luare a măsurii asiguratorii din data de 12 aprilie 2011 și a procesului verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 13 aprilie 2011, dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 316/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, solicitând restituirea sumei de 16.325 lei, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 03 februarie 2011. Au arătat petenții că prin rechizitoriul dat în dosarul mai sus-arătat, a fost sesizată instanța cu judecarea cauzei, și care formează obiectul dosarului nr. 388/39/2011. În motivarea cererii, aceștia au arătat că indisponibilizarea sumei a cărei restituire o solicită constituie o măsură nelegală, disproporționată în raport de valoarea probabilă a vreunei pagube.

În plus, suma ridicată fusese dobândită în mod legal, de către părinții inculpatului, prin lichidarea unor depozite bancare și contractarea unui credit pentru nevoi personale, sens în care au depus la dosar acte. Restituirea sumei, au mai arătat aceștia, nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal. Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Inculpatul M.F.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire/aderare la/sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și luare de mită, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(reținându-se comiterea unui număr de 199 acte materiale), suma propus a fi confiscată de la acesta fiind de 67.200 lei. Potrivit art. 168 C. proc. pen., în contra măsurii asiguratorii luate, inculpatul, precum și orice persoană interesată se pot plânge instanței de judecată, în orice fază a judecării cauzei. Art. 169 alin. (1) stipulează că, în cazul în care lucrurile ridicate de la inculpat sunt proprietatea persoanei vătămate, instanța dispune predarea lor către aceasta. Se prevede la alin. (2) al aceluiași articol că această restituire are loc numai dacă prin aceasta nu se stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În speță, după cum a rezultat din procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare încheiat la data de 03 februarie 2011 (vol. 65 filele 63 și urm. dosar urmărire penală), de la domiciliul inculpatului-petent și al părinților săi au fost ridicate sumele de 30.245 Euro și 180 Euro (în realitate, suma de 31.275 Euro, conform procesului-verbal din 15 aprilie 2011). Conform procesului verbal de aplicare a sechestrului din data de 13 aprilie 2011, s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra unei sume de 16.800 Euro, diferența de bani fiind restituită inculpatului. Din actele depuse la dosarul cauzei, a rezultat că petenții M.M. și M.F. au obținut, în ianuarie 2011, câte un împrumut de la CARP Suceava în sumă de 1800 lei, iar la data de 18 octombrie 2007, un împrumut de 32.000 lei, de la BRD Societe Generale.

Din adeverințele depuse la dosar, a rezultat că aceștia au obținut venituri din salarii/pensii într-o medie comună de circa 2.500 lei pe lună. Petentul M.M. a lichidat un cont bancar în sumă de 10.417 lei la Bancpost, la data de 08 iunie 2009, în timp ce inculpatul a înstrăinat, la data de 16 decembrie 2010 un autovehicul, contra sumei de 3.500 Euro. Ori, nu s-a stabilit cu certitudine că aceste sume au fost păstrate de inculpat, respectiv de petenți, în locuința lor, în condițiile în care nu au prezentat nicio adresă de la instituțiile bancare prin care să fi probat că, în toată această perioadă, nu ar fi deschis alte conturi bancare de depunere sau că, în locul autoturismului înstrăinat, nu ar fi dobândit, prin utilizarea sumei obținute, imediat după această operațiune, un alt astfel de bun.

În plus, dovezile făcute au vizat exclusiv suma solicitată, fără a se face vreo referire la proveniența celei restituite, din totalul de 31.275 Euro, ridicată în acele împrejurări de la domiciliul petenților. Așa fiind, și cum suma a cărei restituire s-a solicitat a fost sechestrată în vederea confiscării, speciale, curtea, constatând că cererea formulată este neîntemeiată, în conformitate cu dispozițiile art. 168 C. proc. pen., a respins-o ca atare. Prin cereri similare, inculpata C.D. și petentul C.C.T., precum și inculpații J.V., T.C. și S.S. au solicitat restituirea unor bunuri, cu privire la care s-a instituit, de către organele de urmărire penală, sechestru asigurator. Împotriva dispoziției de respingere ca nefondată a cererii de restituire a bunurilor, recurenții M.F.C., M.M.

și M.F. au formulat, în termen legal, recurs, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea încheierii, pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică. În expunerea motivelor de recurs se arată că în mod greșit instanța fondului a apreciat că sarcina probei în dovedirea caracterului licit al sumelor sechestrate în vederea confiscării cade în sarcina contestatorilor, în condițiile în care, potrivit art. 41 alin. (8) din Constituția României, caracterul licit al dobândirii se prezumă. Se mai invocă faptul că din încheiere nu reies dovezile pe care instanța le-a avut în vedere la răsturnarea prezumției caracterului licit al dobândirii sumelor de bani de către petenți, reținându-se în mod eronat că M.M.

și M.F. au obținut venituri din salarii/pensie într-o medie comună de doar 2500 lei, deși din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă obținerea de către cei doi a unei sume de 6500 lei lunar. Mai mult decât atât, petenții invocă aspectul că sumele de bani ridicate din locuință la percheziție nu au fost dobândite ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni și nici nu au servit la săvârșirea unor infracțiuni. Pe de altă parte, în opinia recurenților, organul de urmărire penală nu a menționat valoarea probabilă a pagubei pe care inculpatul M.F.C. ar fi produs-o prin infracțiunile reținute în sarcina sa, astfel încât scopul măsurii asiguratorii a sechestrului – anume repararea pagubei produse prin infracțiuni nu se poate justifica în cauză.

Precizarea cu privire la paguba produsă nu a fost făcută nici referitor la începerea urmăririi penale (prin rezoluția din 31 ianuarie 2011), nici prin rezoluția de extindere a urmăririi penale (din 30 martie 2011). În rațiunea celor evocate, petenții consideră că măsura asiguratorie dispusă este nelegală, întrucât la dosar nu existau – la momentul dispunerii măsurii – date sau indicii cu privire la valoarea probabilă a vreunei pagube, dar și din perspectiva faptului că, în lipsa unei valori certe a pretinsului prejudiciu cauzat, s-a aplicat sechestrul asupra unor bunuri mobile cu o valoare disproporționată raportat la valoarea presupusei mite de 5 lei și 10 lei. Recurenții critică și modul în care a fost calculat prejudiciul reținut în sarcina inculpatului M.F.C.

de către organele de urmărire penală, susținând că s-ar fi impus probarea faptului că sumele de bani găsite asupra inculpatului provin din săvârșirea infracțiunilor. Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor aduse, a aspectelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, dar și în raport cu prevederile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune: Măsurile asiguratorii sunt măsuri de constrângere reală și constau în indisponibilizarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a bunurilor și veniturilor aparținând învinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea reparării pagubelor cauzate prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei pecuniare.

Odată luată măsura asiguratorie, învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente față de care s-a aplicat măsura nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acestei măsuri, astfel încât partea civilă își poate realiza creanța născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri. Măsura asiguratorie se aplică asupra bunurilor și veniturilor învinuitului, inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei produse sau a pedepsei pecuniare ce poate fi aplicată. Pentru a lua măsura asiguratorie, procurorul sau instanța de judecată trebuie să constate că s-a produs o pagubă prin infracțiunea pentru care e urmărit ori judecat învinuitul sau inculpatul și că există temerea că bunurile personale care ar putea garanta repararea pagubei să fie înstrăinate sau ascunse în scopul sustragerii de la răspunderea civilă.

În cauza de față, în baza procesului verbal de efectuare a percheziției domiciliare, încheiat la 03 februarie 2011 la domiciliul inculpatului petent și a părinților săi (ceilalți doi petenți) au fost ridicată suma de 31.275 Euro. Conform procesului verbal de aplicare a sechestrului din 13 aprilie 2011 s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra sumei de 16.800 Euro, diferența de bani fiind restituită inculpatului. În baza propriului examen analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând actele, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată, astfel cum instanța fondului a făcut-o, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 169 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu s-a făcut dovada că suma de bani pe care s-a aplicat măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării – 16.800 Euro – ar fi fost dobândite de părinții inculpatului – prin lichidarea unor depozite bancare și contractarea unui credit pentru nevoi personale.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cerințele legale, în vederea indisponibilizării acestei sume de bani sunt îndeplinite din perspectiva prevederilor art. 163 C. proc. pen., iar inculpatul M.F.C. este trimis în judecată în baza rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din 26 aprilie 2011 pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea 39/2009 și luare de mită – art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. proc. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. – în contextul comiterii unui număr de 199 acte materiale specifice, suma propus a fi confiscată – în baza prejudiciului stabilit de organele de urmărire penală – fiind de 67.200 lei.

În considerarea celor înfățișate, criticile avansate de recurenții petenți sunt lipsite de fundament. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursurile declarate de inculpatul M.F.C. și petenții M.M. și M.F. împotriva încheierii din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 388/39/2011. Vor fi obligați recurentul inculpat și recurenții petenți la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.F.C. și petenții M.M. și M.F. împotriva încheierii din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 388/39/2011. Obligă recurentul inculpat și recurenții petenți la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2012.