ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2384/2012

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele : 1. Tribunalul Suceava prin sentința penală nr. 98 din 14 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. 115/39/2011 a condamnat pe inculpatul C.D., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune", prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. raportat la art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., respectiv art. 76 alin. (3) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

A constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință este concurentă cu cea pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, (suspendată condiționat), pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin sentința penală nr. 207 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Vatra Dornei, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 73 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava. În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 207 din 24 septembrie 2008 a Judecătoriei Vatra Dornei, modificată prin decizia penală nr. 73 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava și în temeiul art. 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu cea aplicată inculpatului prin prezenta, acesta urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Potrivit art. 86 1 alin. (1) și (2) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante aplicate, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 86 2 C. pen.

și art. 86 5 alin. (2) teza a Ii-a C. pen., în sensul că se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv 16 februarie 2009. În baza art. 71 alin. (1) și (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, a suspendat și executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen.

Potrivit art. 86 3 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Suceava conform programului ce urmează a-i fi stabilit; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Datele prevăzute la lit. b), c) și d) se comunică serviciului anterior stabilit. În temeiul art. 359 C. proc.

pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86 4 alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 86 4 alin. (2) C. pen. (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere). În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC I.R.L. I.F.N. SA și a obligat inculpatul C.D. să plătească acestei părți suma de 270652,35 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., a obligat inculpatul C.D. la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei s-a avansat în fondul Ministerului Public, iar suma de 400 lei în fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Inițial instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 757/P/2008 din 21 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen.

și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în esență, în aceea că : inculpatul în calitate de administrator al SC C. SA Vatra Dornei, a emis în mod repetat și în realizarea unei rezoluții infracționale unice, file CEC pentru diverse sume de bani către SC I.R.L. IFN SA București, fără a avea disponibil bănesc în cont, în împrejurările în care inculpatul încheiase, în calitate de administrator la SC C. SA, la data de 21 ianuarie 2007 contractul de leasing financiar echipamente cu SC I.R.L. IFN SA București, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra imobilului în suprafață de 900 mp, clădire.

Prin sentința penală nr. 129 din 8 octombrie 2010 a Judecătoriei Vatra Dornei în dosarul nr. 1990/334/2009, în baza art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 39 alin. (1), (3) C. proc. pen. s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Vatra Dornei și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în condițiile în care după punerea în discuție a schimbării încadrării juridice, s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. pe considerentul că sumele de pe instrumentele bancare de plată emise de inculpat, recunoscute de acesta, însumează un prejudiciu total de 269.696,49 lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 2 noiembrie 2010 sub nr. 1990/334/2009. Prin sentința penală nr. 28 din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1990/334/2009, s-a admis excepția necompetenței materiale a ui Suceava, iar în baza art. 42 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul C.D., în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei, sesizând totodată Curtea de Apel Suceava cu privire la conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Vatra Dornei și Tribunalul Suceava.

Soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Vatra Dornei și Tribunalul Suceava cu privire la soluționarea cauzei privind pe inculpatul C.D., prin sentința penală nr. 28 din 02 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 115/39/2011, Curtea de Apel Suceava a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava și a trimis dosarul acestei instanțe spre competență soluționare. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, potrivit actului de sesizare a instanței emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.D.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 C. pen., comise prin aceea că, în calitate de administrator al SC C. SA Vatra Dornei a emis în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale filele CEC din 15 mai 2008 pentru suma de 135.966,86 lei și din 30 mai 2008 pentru suma de 36.841,49 lei către SC I.R.L. IFN SA București, fără să aibă disponibil bănesc în cont, societatea sa aflându-se în interdicție bancară, iar la datele de 25 februarie 2008 și 20 martie 2008, a emis două bilete la ordin pentru sumele de 56.294 lei și 41.550 lei, fără a avea disponibil în cont. Analizând probatoriul administrat, Curtea a constatat că inculpatul a emis patru instrumente bancare de plată în îndeplinirea aceleiași obligații contractuale asumate în favoarea SC I.R.L.

IFN SA București, respectiv două file cec și două bilete la ordin, iar din actele lucrărilor efectuate până în prezent, se desprind indiciile comiterii unei singure infracțiuni, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, avându-se în vedere unitatea de rezoluție infracțională ce se conturează, prin prisma aspectului că în cauză actele materiale sunt comise în dauna aceleiași părți vătămate, printr-o pluralitate de acțiuni materializate prin modalități de plată complementare, respectiv cu file cec sau cu bilete la ordin. Mai mult, emiterea mijloacelor de plată s-a făcut la intervale de timp reduse, iar pentru fiecare dintre infracțiuni se conturează, și se impun a fi analizate, elementele caracteristice inducerii în eroare a părții vătămate, chiar dacă au fost realizate în condiții alternative, dată fiind natura diferită a acestor instrumente.

Prin urmare, față de probatoriul administrat până în prezent, Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptei este cea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., dat fiind cuantumul prejudiciului realizat prin actele materiale ce intră în conținutul ei constitutiv, motiv pentru care a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 17 martie 2011 sub nr. 115/39/2011. Prin încheierea de ședință din data de 16 mai 2011, Tribunalul, ținând cont de Hotărârea Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul C.D.

a fost trimis în judecată, din infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. și prev. de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu precizarea că la soluționarea cauzei vor fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosar, declarațiile de martori, inclusiv declarația inculpatului. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen.

în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța a examinat și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut următoarele: La data de 31 iulie 2007, SC C. SA Vatra Dornei, prin administrator, inculpatul C.D., a încheiat un contract de leasing financiar echipamente cu SC I.R.L. I.F.N SA București, contract ce are ca obiect mai multe bunuri necesare pentru debitare material lemnos. La data de 14 martie 2007, cele două societăți încheie și un contract de vânzare cumpărare, autentificat prin încheierea nr. 167 din 14 martie 2007 de către BNP D.Ș., prin care societatea administrată de inculpat a dobândit calitatea de utilizator pentru un imobil compus din suprafață de 900 mp și clădire cu casă.

Ulterior, datorită dificultăților financiare în care se găsea SC C. SA Vatra Dornei, a fost încheiat între aceleași părți, actul adițional nr. 1 din 27 septembrie 2007 la contractul de leasing financiar echipamente din 31 iulie 2007, ce a avea ca obiect potrivit art. 1, pct. 1.1., „rescadențarea de către Finanțator (SC I.R.L. I.F.N SA București) a datoriilor Utilizatorului (SC C. SA Vatra Dornei) derivând din redevențe neachitate la scadență, precum și următoarele rate de capital, cu menținerea scadenței finale și a scadențelor pentru perioada ce constituie durata contractului." În vederea executării obligațiilor contractuale rezultate, societatea administrată de inculpat a emis la data de 15 mai 2008 fila cec în valoare de 135.966,86 lei în favoarea SC I.R.L.

IFN SA București. Această filă cec a fost refuzată la plată la termenul prevăzut, din lipsă parțială de disponibil, la data de 28 mai 2008, inculpatul neavând în cont suma de 135.911 lei, ci doar suma de 4.055,86 lei, motiv pentru care la această dată, SC C. SA a intrat în interdicție bancară. La data de 30 mai 2008, deși societatea sa intrase în interdicție bancară, inculpatul a mai emis o filă cec, în valoare de 36.841,49 lei către SC I.R.L. IFN SA București, care a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil bănesc în contul său de la bancă. Anterior emiterii celor două file CEC, inculpatul a emis un număr de două bilete la ordin către SC I.R.L. IFN SA București, la data de 20 martie 2008, în valoare de 41550, respectiv la data de 25 februarie 2008, pentru suma de 56294, ambele instrumente de plată fiind refuzate din lipsă totală disponibil bănesc.

Apărarea inculpatului în sensul că instrumentele de plată au fost emise practic ca o garanție și nu ca mijloace de plată, plata urmând a fi făcută după încheierea unui contract împrumut, cu consecința lipsei intenției de a înșela partea civilă, nu a fost reținută, pentru următoarele motive: Potrivit pct. 2 din Norme-cadru nr. 7 din 8 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, emise de B.N.R., cecul este instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzător în aceste conturi. În pct. 4 alin. (3) din norme se prevede că cecul este un instrument de plată, prin care trăgătorul dispune de fondurile pe care le are o societate bancare - trasul - aceasta obligându-se să-i facă serviciul de casă.

în acest scop societatea bancară eliberează clientului său - trăgătorul - mai multe formulare necompletate, pe care acesta le va putea transforma în cecuri, în limitele disponibilităților proprii. Potrivit pct. 34, trăgătorul poate emite un cec numai în condițiile existenței prealabile la tras a unor fonduri proprii, disponibile în momentul emiterii instrumentului, care să-i facă posibilă trasului efectuarea plății. Disponibilul trebuie să fie constituit prealabil emiterii cecului, de valoare mai mare sau egală cu cea a cecului, să fie lichid, cert și exigibil, adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să împiedice efectuarea plății cecului. Din dispozițiile de mai sus rezultă, în primul rând, că cecul este un instrument de plată, și pentru garantarea plății pe care trăgătorul urmează să o facă în numerar.

Având în vedere aceste dispoziții neechivoce, precum și poziția părții civile, instanța a reținut că filele cec emise de către inculpat, au fost date tocmai ca mijloc de plată. În al doilea rând, a reieșit că cel care emite un cec trebuie să aibă în prealabil provizia, disponibilul necesar. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a emis filele cec fără a avea disponibilul necesar, situație ce nu a fost adusă la acel moment la cunoștința reprezentanților părții civile, fiind așadar fără relevanță faptul că anterior, dificultățile financiare în care se găsea societatea administrată de inculpat au fost cunoscute de către partea civilă și au determinat încheierea unui act adițional. Biletul la ordin, spre deosebire de cec, care este doar instrument de plată, este și instrument de credit.

Cu toate acestea, în speța de față, biletele la ordin au fost emise la fel ca și filele cec ca și instrumente de plată, ele nefăcând parte dintre cele emise în momentul încheierii contractului și care sunt cuprinse în anexele corespunzătoare acestora, despre care se menționează expres în contract că sunt emise drept garanție pentru respectarea obligațiilor asumate. În plus, aspectul că există o procedură legală specială de executare a biletului la ordin nu exclude de principiu ca acesta să poată fi folosit ca mijloc fraudulos în săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a unei persoane pentru obținerea unui folos material injust și prin care să se producă o pagubă. însă trebuie îndeplinită o condiție ce vizează în fapt reaua credință a emitentului, condiției ce, în opinia instanței este dată în cauză.

Astfel, inculpatul nu avea în cont mijloace bănești nici la data emiterii biletelor la ordin, nici la data scadenței, aspect ce nu a fost adus la cunoștința reprezentanților părții civile.

Este adevărat că, astfel cum a susținut inculpatul, prin apărător, partea civilă avea posibilitatea de a rezilia contratul de leasing, în condițiile în care s-a întârziat cu mai mult de 30 de zile achitarea unei rate de leasing, începând cu prima zi după expirarea termenului, fără punere în întârziere sau alte formalități (art. 3, pct. 3.4 din „condițiile generale ale contractului de leasing financiar echipamente"). Aceasta nu înseamnă însă că partea civilă nu era îndreptățită să solicite achitarea ratelor restante, și tocmai emiterea acelor instrumente de plată menționate, fără acoperirea necesară, a condus la menținerea în eroare a acesteia cu privire la executarea de către inculpat de bună voie a obligațiilor, astfel încât, clauzele contractuale și-au mai produs efectul până la data de 16 septembrie 2008, când potrivit procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc S.R.

s-a început executarea silită. În drept, fapta inculpatului C.D. care, în calitate de administrator al SC C. SA Vatra Dornei a emis în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale filele CEC din 15 mai 2008 pentru suma de 135.966,86 lei și din 30 mai 2008 pentru suma de 36.841,49 lei către SC I.R.L. IFN SA București, fără să aibă disponibil bănesc în cont, societatea sa aflându-se în interdicție bancară, iar la datele de 25 februarie 2008 și 20 martie 2008, a emis două bilete la ordin pentru sumele de 56.294 lei și 41.550 lei, fără a avea disponibil în cont, cauzând pagube materiale în patrimoniul părții civile, a căror valoare totală depășește suma de 200 000 lei, întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care acesta urmează a răspunde penal. Prin urmare, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului C.D., la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.D., tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminatoriu, gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările și modalitatea în care a fost săvârșită, descrisă detaliat mai sus, urmarea produsă, precum și persoana inculpatului care, ulterior săvârșirii infracțiunii a avut o atitudine corectă în cursul procesului penal.

Având în vedere și faptul că inculpatul a făcut totuși demersuri în vederea contractării unui împrumut care să-i permită să-și achite obligațiile, deși aceasta în final nu a fost contractat, tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., este necesară dar și suficientă pentru a-și atinge scopul prevenției generale și reeducarea celui în cauză, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Tribunalul a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită poate fi înlăturată," apreciind că, raportat și la declarația martorului în circumstanțiere, care a atestat faptul că inculpatul își desfășoară în bune condiții relațiile comerciale cu alte persoane juridice, nu s-a impus interzicerea ca și pedeapsă complementară a vreunor drepturi. În conformitate cu disp. art. 71 alin. (1), (2) C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Tribunalul a constatat că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea prev. de art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care inculpatul C.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 207 din data de 24 septembrie 2009 a Judecătoriei Vatra Dornei, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 73 din data de 16 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, a cărei executare a fost suspendată condiționat, conform art. 81 și urm. C. pen. Prin urmare, întrucât inculpatul a săvârșit prezenta infracțiune înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, tribunalul, în baza art. 85 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., le-a contopit, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.

Având în atenție că sunt întrunite condițiile obiective (relativ la condamnare) și subiective (privind persoana inculpatului C.D.) prev. de art. 86 1 C. pen., tribunalul a optat pentru suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, apreciind că scopul prevenției generale și de reeducarea celui în cauză, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privare de libertate, că pronunțarea soluției de condamnare a constituit un avertisment pentru acesta și pe viitor nu va mai săvârși alte infracțiuni, iar în situația în care nu va înțelege clemența legii, va suporta consecințele ce decurg din nerespectarea obligațiilor ce le vor fi impuse în concordanță cu disp.

art. 86 3 C. pen. În acest context, urmează a se avea în atenție, pe de o parte, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte, că anterior săvârșirii infracțiunii a avut o conduită bună în familie și societate, și că în prezent își asigură veniturile din muncă. Având în vedere aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen., instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării executării pedepsei principale, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) și (5) C. pen.

Potrivit art. 86 3 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Suceava conform programului ce urmează a-i fi stabilit; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Deosebit de aceasta, pentru a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, pentru supravegherea executării obligațiilor stabilite, a fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalului Suceava, care a sesizat orice încălcare cu rea-credință a măsurilor impuse, iar datele prevăzute la lit. b), c) și d) urmează a se comunica serviciului anterior stabilit.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86 4 alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. și art. 86 4 alin. (2) C. pen. (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere). În ceea ce privește latura civilă, tribunalul a constatat că SC I.R.L. IFN SA București s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 529.688,62 lei, precum și cu sumele în euro în cuantum de 348.470,45 euro + TVA, astfel: - pentru contractul de leasing financiar din 31 ianuarie 2007 - 243.671,04 lei alcătuită din: - 183.814,38 lei - reprezentând facturi emise și neplătite; - 2.653,62 lei - reprezentând cheltuieli nefacturate; - 57.203,04 lei - reprezentând penalități de întârziere.

La această sumă se adaugă 84.062,70 euro + TVA - reprezentând capital nefacturat. - pentru contractul de leasing financiar din 14 martie 2007 - 286.017,58 lei alcătuită din: - 141.261,85 lei - reprezentând facturi emise și neplătite; - 5.374,52 lei - reprezentând cheltuieli nefacturate; - 43.960,71 lei - reprezentând penalități de întârziere; - 233.621,54 lei - reprezentând impozit pe clădire pentru perioada 31 decembrie 2008-29 mai 2009. La termenul de judecată din data de 06 iunie 2011, când au avut loc dezbaterile în fond asupra cauzei, partea civilă, prin apărător, a arătat că sumele datorate de inculpat nu au fost recuperate prin executare silită. Potrivit art. 14 alin. (1) – (3) C. proc.

pen. „acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, "ea poate fi. alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă". Acțiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispozițiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularități ce derivă din săvârșirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu față de acțiunea penală. Pentru exercitarea acțiunii civile în procesul penal trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: infracțiunea să producă un prejudiciu material sau moral, între infracțiune și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate, prejudiciul să fie cert, să nu fi fost reparat și să existe o manifestare de voință în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal, condiții ce sunt îndeplinite în speță.

Din dispozițiile legale menționate anterior s-a desprins și concluzia că obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul unui proces penal nu poate viza decât recuperarea prejudiciului ce a fost cauzat și decurge din acțiunea ilicită ce constituie infracțiunea dedusă judecății, în cazul de față prejudiciul cauzat prin emiterea instrumentelor de plată, fără a avea acoperirea necesară. Celelalte pretenții emise de către partea civilă, respectiv facturi neplătite, penalități de întârziere, impozit pe clădire, nu au fost satisfăcute în acest cadru procesual, fiind exclusiv de competența instanței civile. Prin urmare, în baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC I.R.L.

I.F.N. SA și a obligat inculpatul C.D. să plătească acestei părți suma de 270652,35 lei, cu titlu de daune materiale. 2. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, în esență, inculpatul, prin apărătorul său, a invocat nulitatea absolută a urmăririi penale, arătând că a fost efectuată de un organ necompetent material, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în contextul în care valoarea celor două bilete la ordin și a filelor CEC depășea suma de 200.000 lei, ceea ce atrage din punctul său de vedere și nulitatea sesizării instanței, respectiv a Judecătoriei Vatra Dornei, în conformitate cu art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., neavând relevanță faptul că în cadrul cercetării judecătorești încadrarea juridică a fost schimbată prin reținerea și a alin. (5) al art. 215 C. pen. Drept urmare a considerat inculpatul că se impune desesizarea instanței și restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen. În continuare, criticând parcursul urmat de prezenta cauză și apreciind că nu au fost respectate anumite dispoziții procesual penale, inculpatul a susținut că soluționând conflictul negativ de competență la data de 02 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, prin regulatorul de competență și-a depășit atribuțiile, stabilind încadrarea juridică a faptelor în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen.

Din punctul său de vedere, în cauză competența materială de soluționare a cauzei aparținea Tribunalului Suceava, motivat nu de încadrarea juridică a faptei în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., ci de valoarea sumelor înscrise pe instrumentele bancare menționate ce depășește 200.000 lei. Pe fond, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., cerând să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu a acționat cu intenția de a-și înșela partenerul de afaceri în derularea relațiilor comerciale concretizate în contractele de leasing financiar imobiliar și echipamente, cât și a actelor adiționale încheiate cu partea civilă SC I.R.L.

IFN SA, arătând că ambele file CEC au fost predate o singură dată reprezentantului părții civile la 24 aprilie 2008, tocmai pentru reeșalonare, iar biletele la ordin au constituit o garanție în favoarea finanțatorului pentru plata ratelor de leasing prevăzute în planul de rambursare. În ceea ce privește latura civilă, inculpatul a solicitat respingerea acțiunii civile alăturate acțiunii penale, ca inadmisibilă și făcând trimitere la decizia nr. XLIII din 13 decembrie 2008 a I.C.C.J. dată în interesul legii, a arătat că atât CEC-ul, cât și biletul la ordin, constituie prin ele însele titluri executorii, nefiind necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să-și poată acoperi prejudiciul.

Pe de altă parte, s-a precizat că nu există un prejudiciu real în contextul în care partea vătămată, prin procesele verbale de executare silită din 11 septembrie 2008, 16 septembrie 2008 și 22 septembrie 2008 a intrat în posesia imobilului și a utilajelor ce făceau obiectul contractelor de leasing. Procedând la soluționarea apelului declarat de inculpatul C.D., prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: Referitor la excepțiile de nelegalitate invocate de inculpat, relativ la încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea urmăririi penale, sesizarea instanței de judecată și limitele instanței în procedura regulatorului de competență, Curtea a constatat că acestea nu sunt date în speță, astfel că nu se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Este real că lipsa de competență după materie și după calitatea persoanei este sancționată cu nulitatea absolută, astfel încât, dacă cercetarea penală a fost efectuată de către un organ necompetent, urmărirea penală este nelegală și trebuie refăcută de organul competent, însă cauza nu se restituie atunci când prima instanță, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit unui alt organ de cercetare. Ori în speță, este de menționat că prin rechizitoriul nr. 757/P/2008 din data de 21 septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C.D., pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator al SC C. SA Vatra Dornei a emis în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale filele CEC din 15 mai 2008 pentru suma de 135.966,86 lei și din 30 mai 2008 pentru suma de 36.841,49 lei către SC I.R.L. IFN SA București, fără să aibă disponibil bănesc în cont, societatea sa aliindu-se în interdicție bancară, iar la datele de 25 februarie 2008 și 20 martie 2008, a emis două bilete la ordin pentru sumele de 56.294 lei și 41.550 lei, fără a avea disponibil în cont.

După cum se poate lesne observa, pentru încadrările juridice precizate Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei avea competența legală de a efectua cercetarea penală în acel moment și, pe cale de consecință, de a sesiza instanța de judecată competentă, respectiv Judecătoria Vatra Dornei. În cursul cercetării judecătorești, la termenul din 8 octombrie 2010, instanța din oficiu a pus în discuția părților prezente schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., având în vedere probatoriul administrat în cauză până la acea dată, referitor la cuantumul prejudiciului, consemnându-se în încheierea de ședință existentă la fila 261 dos.

nr. 1990/334/2009 punctele de vedere expuse de procuror și inculpat prin apărătorul său ales cu privire la acest aspect, apoi a procedat la schimbarea încadrării juridice prin reținerea alin. (5) al art. 215 C. pen., pentru considerentele arătate în partea introductivă a acelei încheieri, după care constatând că este necompetentă material să soluționeze cauza, prin sentința penală nr. 129 din aceeași dată, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. La rândul său, Tribunalul Suceava, la termenul din 26 ianuarie 2011, a procedat în aceeași manieră, punând în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (5) C. pen., în două infracțiuni de înșelăciune, respectiv cea prev. de art. 215 alin. (3) C. pen.

cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul a emis, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la datele de 25 februarie 2008 și 20 martie 2008, două bilete la ordin pentru sumele de 56.294 lei și 41.550 lei, fără a avea disponibil în cont și cea incriminată de art. 215 alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în aceea că inculpatul a emis, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, filele CEC din 15 mai 2008 pentru suma de 135.966,86 lei și din 30 mai 2008 pentru suma de 36.841,49 lei, fără a avea acoperirea necesară, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., schimbând încadrarea juridică în sensul arătat și în fine declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.

Conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe a fost soluționat prin sentința penală nr. 28 din 02 martie 2011 de către Curtea de Apel Suceava, instanță care examinând actele și lucrările dosarului efectuate până la acel moment, în raport de prevederile legale incidente în cauză, a constatat că instanța competentă să soluționeze acțiunea penală este Tribunalului Suceava, pentru argumentele expuse detaliat în acea hotărâre. Deși s-a susținut că prin regulatorul de competență s-a stabilit încadrarea juridică a faptei, cât și vinovăția inculpatului, instanța de apel nu a împărtășit acest punct de vedere, întrucât Curtea în chestiunea discutată, nu s-a subrogat tribunalului în dreptul său de a judeca infracțiunea, de a stabili încadrarea juridică corespunzătoare acesteia, și dacă este sau nu dată vinovăția celui în cauză, funcție de probatoriul administrat.

Astfel investit, Tribunalul Suceava, la termenul de judecată din 16 mai 2011, prin raportare la considerentele hotărârii anterior menționate, a pus în discuție și a procedat din nou la schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) și prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., într-o singură infracțiune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., precizând totodată că la soluționarea cauzei va avea în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, declarațiile de martori, inclusiv declarația inculpatului. Atât în fața tribunalului (cu excepția unui martor propus în circumstanțiere), cât și în apel inculpatul nu a mai formulat alte cereri de probe.

Chiar și în ipoteza în care Tribunalul Suceava ar fi constatat, după administrarea probatoriului în cadrul cercetării judecătorești că infracțiunea de înșelăciune este de competența instanței inferioare, rămânea competent a o judeca, conform art. 41 C. proc. pen., fiind vorba de o derogare de competență, de principiu, în ideea că cine poate mai mult poate și mai puțin. Pe fond, în baza probelor administrate în cauză, Curtea a reținut următoarea situație de fapt: La data de 31 ianuarie 2007 între partea civilă SC I.R.L.

IFN S.A București, în calitate de finanțator, și SC C. SRL Vatra Dornei, reprezentată de inculpatul C.D., administrator, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar, având ca obiect echipamente de debitat lemn, specificate în anexa nr. 1 la contract, stabilindu-se totodată modalitatea de plată a prețului în mod eșalonat pe rate, conform anexei nr. 2 la același contract, cât și garanțiile de plată, constând în emiterea de către utilizator în favoarea finanțatorului a unui nr. de 39 bilete la ordine, astfel cum acestea sunt centralizate în anexa 4 (f. 11-29 ds.u.p.) La data de 14 martie 2007 între aceleași părți s-a mai încheiat și contractul de leasing financiar, având ca obiect pensiune turistică P+E+M (170mp) și teren aferent (900mp.), stabilindu-se totodată modalitatea de plată a prețului în mod eșalonat pe rate lunare succesive, data scadenței acestora, conform anexei nr. 1 la același contract, cât și garanția în favoarea finanțatorului formată dintr-un număr de bilete la ordin egal cu numărul ratelor de leasing aferente a unui nr. de 39 bilete la ordine (f. 143-188 ds.

nr. 1990/334/2009 al Judecătoriei Vatra Dornei). La data de 27 septembrie 2007, între partea civilă și societatea administrată de inculpat s-au încheiat actele adiționale la cele două contracte de leasing menționate anterior, având ca obiect rescadențarea de către Finanțator a datoriilor Utilizatorului (filele 31-33 dos. urm. pen. și filele 189-193 dosar nr. 1990/334/2009 al Judecătoriei Vatra Dornei), acte în preambulul cărora s-a consemnat și motivul pentru care s-a procedat astfel. Prin procesele verbale din 11 septembrie 2008, 16 septembrie 2008 și respectiv 22 septembrie 2008, în baza titlurilor executorii anterior menționate s-a procedat de către executorul judecătoresc, la cererea creditoarei, la predarea posesiei bunurilor imobile și mobile finanțatorului (f.97,98,99ds.).

Referitor la biletele la ordin (ce reprezintă titluri de credit la ordin, formale și complete, care încorporează o obligație de plată abstractă, autonomă și necondiționată, pe baza existenței între părți a unui raport juridic) din 25 februarie 2008 și din 20 martie 2008, acestea au fost lăsate drept garanție, având în vedere clauzele contractuale la care s-a făcut referire anterior. Fiind introduse la plată, la scadențele din 31 martie 2008, respectiv 07 aprilie 2008, de către creditoare, au fost refuzate la plată la datele 03 aprilie 2008, respectiv 08 aprilie 2008 de către B.R.D. - Agenția Vatra Dornei, cu mențiunea „lipsă totală disponibil, litigiu asupra dreptului de proprietate". Datorită acestei situații, societatea de leasing a apelat la serviciile unei firme de recuperare, aspect confirmat de către reprezentantul legal al părții civile, numitul I.I., care arată în declarația sa (f.4 dos.

u.p), „Având în vedere că utilizatorul SC C. SRL a înregistrat întârzieri la plata ratelor contractului de leasing, societatea pe care o reprezintă a solicitat debitorului SC C. SRL, prin intermediul societății de recuperare credite SC M.S.S. SA, să-și acopere debitele prin plăți în contul I.R.L. sau prin emiterea unor instrumente de plăți, ca biletele la ordin sau filele CEC." Urmare a acestei solicitări, inculpatul s-a conformat, completând și emițând cele două file CEC în discuție - și în contextul în care, potrivit documentației depuse, firma sa avea în derulare contracte cu parteneri străini, f.37-58 dos. fond judecătorie - file pe care le-a predat firmei recuperatoare la data de 24 aprilie 2008, conform procesului verbal existent la fila 127 dos.

fond, care la rândul său le-a predat societății de leasing în baza procesului verbal din 26 aprilie 2008 (f. 126 dos. fond). Potrivit declarației martorului M.C. (f. 103 dos. fond), cel care a semnat cele două procese verbale anterior menționate, la momentul predării-preluării filelor CEC nu s-a discutat existența sau inexistența sumelor de bani necesare acoperirii filelor CEC, acestea practic având drept scop reeșalonarea datoriei. În plus, din listingul operațiunilor bancare derulate - f.61-66 dos. fond, a reieșit că s-au efectuat plăți parțiale în contul firmei de leasing de către societatea administrată de inculpat.

Având în vedere împrejurările în care s-a derulat executarea contractelor de leasing, atitudinea părților implicate, modalitatea cauzării prejudiciului, concretizat doar în ratele restante, instanța de apel a constatat că inculpatul nu a avut intenția de a-și înșela partenerul de afaceri, neexistând acea acțiune de amăgire de natură să determine societatea de leasing să mențină acele contracte în condițiile stipulate, în contextul în care avea cunoștință de situația financiară a firmei administrate de C.D., iar în calitate de proprietară a bunurilor, avea la dispoziție căile legale pentru recuperarea lor, la care de altfel a și apelat în final. Pentru cele ce preced, Curtea a constatat că soluția primei instanțe, în sensul condamnării inculpatului C.D.

este nelegală, context în care în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de cel în cauză, a desființat, în parte, hotărârea atacată, sub aspectul laturii penale a cauzei și în rejudecare a dispus achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și anume forma de vinovăție cerută de textul de lege incriminator, respectiv intenția. Sub aspectul laturii civile a cauzei, este de observat că suma la plata căreia a fost obligat inculpatul de către prima instanță reprezintă valoarea cumulată a filelor CEC și a biletelor la ordin emise (f.25 dos.

fond - 135.966,86 lei + 36.841,49 lei + 56.294 lei + 41.550 lei) și reprezintă în realitate ratele restante acumulate în intervalul de timp cuprins între rescadențare și preluarea bunurilor de către partea civilă, astfel că aceasta din urmă este îndreptățită la recuperarea acestora, conform obligațiilor asumate de apelant în contractele încheiate, susținerile inculpatului, vizând inadmisibilitatea acțiunii civile fiind neîntemeiate. În consecință Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori - în baza deciziei penale nr. 70 din 4 octombrie 2011a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală nr. 98 din 16 iunie 2011 a Tribunalului Suceava doar sub aspectul laturii penale și, în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare deciziei referitoare la latura civilă și plata cheltuielilor judiciare către stat. Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. 3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul C.D. În motivele de recurs dezvoltate în scris la dosarul cauzei, procurorul susține că decizia instanței de prim control judiciar este nelegală și netemeinică, întrucât la dosarul cauzei există probe indubitabile din care rezultă că inculpatul a intenționat să inducă în eroare partea vătămată.

Astfel, potrivit declarațiilor date de către inculpat, filele CEC au fost emise de el în luna mai 2008, iar în momentul emiterii lor știa că nu are disponibil în cont, pretinzând însă că avea documentația pentru un împrumut bancar și spera ca, din suma împrumutată, să achite valoarea filelor CEC.

Din aspectele de fapt ce au rezultat în cauză cu privire la modalitatea în care s-a derulat activitatea ilicită a inculpatului, procurorul concluzionează că este cert că inculpatul a intenționat să înșele partea vătămată prin emiterea acelor file CEC și să obțină pentru sine un folos material, sens în care invocă decizia nr. 9/2005 a Secțiilor Unite a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că fapta de emitere a unui CEC asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust, constituie infracțiunea de înșelăciune.

S-a mai învederat că aspectul potrivit căruia reprezentanții firmei recuperatoare i-au cerut inculpatului să achite datoriile prin virarea banilor în contul SC „I.R.L. IFN" SA București sau prin emiterea unor instrumente de plată, nu este un aspect de natură a înlătura vinovăția inculpatului, cu atât mai mult, cu cât acesta a emis două file CEC, ce au fost și ele refuzate la plată, inculpatul a perseverat în atitudinea sa, de înșelare a părții vătămate. Se susține faptul că emiterea inculpat a celor două file CEC pentru achitarea datoriilor la cererea reprezentanților firmei recuperatoare conduce la concluzia că acesta a intenționat să înșele partea vătămată, fiind probată intenția, context în care se solicită condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.

În cadrul dezbaterii, procurorul a precizat că susține cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., arătând că dacă cele 2 file CEC ar fi fost date ca o garanție a plății datoriei, așa cum a reținut instanța de fond, context în care în cauză se impunea o schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. în infracțiunea la legea CEC-ului, prev. de art. 84 pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și să se dispună condamnarea inculpatului pentru acea faptă, cu consecința respingerii acțiunii civile formulate de către partea vătămată.

în reformularea motivelor de recurs, procurorul a înțeles să nu mai susțină cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Recurentul inculpat C.D. a criticat decizia penală în planul laturii civile, solicitând respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă SC „I.R.L. IFN" SA București, invocând decizia XLIII din 13 octombrie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că CEC-ul reprezintă prin el însuși un titlu executoriu nemaifiind necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să-și poată recupera prejudiciul. Se pretinde că biletul la ordin constituie titlu executoriu conform art. 61, 106 și 107 din Legea nr. 58/1934 cu modificările ulterioare, iar în conformitate cu disp.

art. 53 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, CEC-ul are valoare de titlu executoriu. în raport cu aceste prevederi legale, chiar în ipoteza în care CEC-ul a fost emis cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege, el constituie titlu executoriu, nemaifiind necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată să poată acoperi prejudiciul suferit, acesta putând fi recuperat, prin însăși punerea în executare silită a CEC-ului sau biletului la ordin după o prealabilă investire cu formulă executorie. în alte condiții, alăturarea acțiunii civile celei penale, ar duce, în opina recurentului inculpat, în varianta admiterii acțiunii civile la crearea a 2 titluri (hotărârea penală ce soluționează acțiunea civile și CEC-ul sau biletul la ordin însuși), ceea ce este inadmisibil.

În consecință, în virtutea celor înfățișate, recurentul inculpat apreciază că se impune respingerea, ca inadmisibilă a acțiunii civile formulate în cauză. Examinând hotărârea pronunțată prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, în raport cu materialul probator aflat la dosar, în conformitate cu disp. art. 385 9 alin. (2), (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, expune: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 757/P/2008 din data de 21 septembrie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen.

și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și art. 215 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.