ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 294/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 294/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Maramureș, prin Sentința penală nr. 528 din 30 decembrie 2010, a condamnat pe

inculpații:

-

H.D. (zis "D."), la 1 an închisoare pentru infracțiunea de port

nelegal de cuțit, prev. de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991

republicată, la 8 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. pentru tentativă, prev. de art. 20 C. pen., la infracțiunea de omor

calificat, prev. de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) același

cod, precum și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1)

C. pen.

În

temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea

pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare și 2 ani

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a

făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

-

P.D.M. (zis "R.") la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de

art. 321 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două

infracțiuni săvârșite în condițiile prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

În

temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus, în ce-l privește pe acest inculpat,

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 4 ani.

Inculpatului

i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În

temeiul art. 71 alin. (2), (5) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar pe durata suspendării condiționate

a executării pedepsei principale s-a dispus suspendarea executării pedepselor

accesorii.

Pe

latură civilă, s-a constatat că partea vătămată G.I., nu s-a constituit parte

civilă.

Inculpatul

H.D., în baza art. 14 C. proc. pen. și a art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost

obligat la plata sumei de 258,18 RON, la aceasta adăugându-se dobânda legală

până la data achitării, pentru partea civilă Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus.

Pentru

a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:

G.I.,

paznic și body-guard la Discoteca "B.S." din orașul Vișeu de Sus, în

noaptea de 20/21 august 2007 se afla în exercitarea serviciului, în local, la

acele momente, aflându-se mai multe persoane.

În

acest context, sesizând că un bărbat provoacă scandal, G.I. l-a îndepărtat din

local.

Același

bărbat, de această dată însoțit de mai mulți tineri, printre care și de H.D.,

după scurgerea a circa 30 minute, a revenit în local și a continuat să se

manifeste zgomotos, motiv pentru care G.I. a intervenit pentru a-l calma și

convinge să înceteze.

Producându-se

agitație, G.I. a fost înțepat cu un cuțit, imediat cel turbulent și prietenii

lui retrăgându-se și părăsind zona localului într-un autoturism condus de către

H.D.

G.I.,

în plângere, a indicat ca persoana care s-a manifestat zgomotos și provocatoare

a scandalului, din acel local, pe P.D.M., iar ca autor al tăierii cu cuțitul,

pe H.D.

Raportul

de expertiză medico-legală nr. 194 din 10 august 2009 a înscris că G.I. a

prezentat o plagă înțepată-tăiată în regiunea pătratului lombar stâng spre loja

renală stângă, cu deschidere de 3 cm și adâncime de sus în jos, de 24 cm,

contuzie renală stângă cu hematom macroscopică confirmată prin examen de

laborator, leziunile fiind produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător (lama

unui cuțit), poziția agresorului față de victimă fiind față în lateral stânga.

S-a

mai înscris că leziunile au pus în primejdie viața, numărul de zile de

îngrijiri medicale fiind 25 - 30.

Inculpații

s-au sustras de la urmărirea penală, căutarea lor și mandatele de aducere

nefiind urmate de prezentare, părinții sau vecinii declarând că inclusiv în

anul 2010, nu au fost văzuți la domiciliile lor, cunoșteau că ambii lucrează în

Italia, dar nu erau în posesia vreunui număr de apel.

În

aceeași fază procesuală, avocat G.A., apărător ales al inculpatului H.D., a

susținut că a fost angajată de tatăl acestuia, că inculpatul cunoaște că este

urmărit penal și în numele lui, a solicitat audieri de martori.

La

cercetarea judecătorească, în cauză acordându-se, începând cu 15 iunie 2010,

încă 5 termene de judecată (27 iulie 2010, 23 septembrie 2010, 21 octombrie

2010, 18 noiembrie 2010, 16 decembrie 2010) și 2 termene de amânare a

pronunțării sentinței (23 decembrie 2010 și 30 decembrie 2010), inculpatul nu

s-a prezentat, deși s-au dispus, alături de citarea sa la adresele cunoscute și

prin afișare la locul săvârșirii faptelor, mandate de aducere, neexecutate pe

considerentul că inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, despre sine

cunoscându-se fie de către vecini, fie părinți, că este plecat în Italia, dar

nu putea fi apelat pentru că nu și-a dat număr telefonic de apel.

Citațiile

de la domiciliul său au fost primite de mama sa, H.C.

Împotriva

sentinței, inculpatul a declarat apel, cererea de apel fiind semnată de

avocatul său ales, G.A.

Motivarea

căii de atac a fost axată pe solicitarea "efectuării unei expertize

medicale care să stabilească dacă lovitura a fost sau nu periculoasă pentru

viață, reaudierea părții vătămate, schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.,

achitarea pentru celelalte două infracțiuni reținute în sarcina sa, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele nu

există), reținerea de circumstanțe atenuante, aplicarea legii nr. 202 din 25

octombrie 2010, sens în care s-a susținut că deși inculpatul nu a fost prezent

prin declarație autentificată, a recunoscut comiterea faptei, martorii propuși

au fost doar pentru ca instanța să afle împrejurările în care s-a comis fapta,

a lovit aflându-se în stare de necesitate pentru că a fost speriat de

persoanele care se aflau la ușă, reacția sa a fost de autoapărare, lovitura

fiind, deci, pur întâmplătoare".

În

apel, citarea inculpatului s-a realizat la domiciliul cunoscut, pentru termenul

de judecată, dovezile de citare fiind semnate de mama sa, precum și prima

afișare la locul săvârșirii faptei.

La

8 februarie 2011, inculpatul a cerut amânarea judecării pentru angajarea unui

avocat.

În

continuare, apărarea inculpatului a fost asigurată de avocat ales F.M. și

avocat ales E.I.

Inculpatul

nu s-a prezentat la niciun termen de judecată fixat în apelul său (12 termene).

La

termenul de judecată 22 mai 2012, avocatul ales al inculpatului și-a motivat

calea de atac pe nelegala efectuare a urmăririi penale, pe greșita condamnare

pentru infracțiunea prev. de art. 321 C. pen., susținând că nu el este autorul,

pe greșita condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr.

61/1991, în opinia sa aceasta nefiind prevăzută de legea penală, greșită

încadrarea juridică a faptei, în tentativă la infracțiunea de omor calificat,

corect, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. și pe netemeinicia pedepsei

aplicate.

Curtea

de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 109/A din 5 iunie 2012 a admis apelul

declarat de inculpat, a desființat sentința cu privire la încadrarea juridică a

faptei de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și la înlăturarea pedepselor

accesorii prev. de art. 71 și art. 64 C. pen.

Instanța

de apel, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei, din tentativă

prev. de art. 20 C. pen. la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174,

art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art.

181 C. pen., inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare.

S-au

menținut celelalte pedepse aplicate inculpatului și în baza art. 34 lit. b) C.

pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 3

ani închisoare.

S-au

înlăturat disp.art. 71 și art. 64 C. pen.

În

baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani astfel cum

prevede art. 86

2

C. pen.

Totodată,

s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună

măsurilor de supraveghere individualizate la pagina 8 a deciziei.

Inculpatului

i s-a atras atenția asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere

prev. de art. 86

4

C. pen.

Împotriva

deciziei instanței de apel, în termenul legal, au declarat recursuri Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul H.D.

Recursul

declarat de parchet a fost motivat pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., respectiv greșita încadrarea juridică a faptei dată de

către instanța de apel. Totodată, parchetul a susținut că în condițiile în care

instanța de apel a schimbat încadrarea juridică, existând în dosar manifestarea

de voință a părții vătămate G.I. de a se împăca cu inculpatul, trebuia să

dispună și încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului în baza

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., art. 181

alin. (3) C. pen., prevăzând că împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Cu

referire la modalitatea de executare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată în

apel, parchetul a motivat că atitudinea procesuală a inculpatului, acesta

sustrăgându-se de la urmărirea penală și de la judecata în fond și în apel,

măsurile de supraveghere sunt neadecvate, netemeinicie și lipsire de

finalitate, scopul pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen., nefiind, deci

realizabil.

Inculpatul

și-a motivat apelul pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., și, ca atare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat

se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen. (nu a săvârșit fapta), iar pentru celelalte două infracțiuni,

achitarea își are temei legal în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive).

În

ce privește pedeapsa, inculpatul a susținut că pentru infracțiunea prev. de

art. 181 alin. (1) C. pen., pedeapsa trebuie individualizată prin reținerea, în

favoarea persoanei sale, de circumstanțe atenuante astfel cum prevede art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., iar modalitatea de executare să fie suspendarea

condiționată.

Inculpatul

a fost citat în recurs la adresa cunoscută (orașul B., jud. Maramureș) și prin

afișare la locul săvârșirii faptei, respectiv Consiliul Local Vișeu de Sus,

jud. Maramureș, dovezile citării fiind semnate de H.C. și de funcționarul

însărcinat cu primirea corespondenței, dar nu s-a prezentat la niciun termen de

judecată. Apărarea inculpatului a fost asigurată de avocat P.L., apărător ales

(data împuternicirii avocațiale fiind 5 septembrie 2012). Pentru termenul de

judecată 29 ianuarie 2013, avocatul ales a delegat pentru apărarea

inculpatului, pe avocat C.L.

Totodată,

instanța de recurs, în virtutea rolului activ, pentru a examina poziția părții

vătămate G.I., a citat această parte, procedura fiind îndeplinită. Partea

citată nu a fost prezentă la termenul 29 ianuarie 2013.

Recursul

declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Soluția

instanței de apel în ce privește încadrarea juridică a faptei ce a lezat partea

vătămată G.I. a fost motivată, în exclusivitate, pe concluziile noului raport

de expertiză medico-legală din 31 ianuarie 2012, expertiză dispusă și efectuată

la cererea apărării inculpatului, sub acest aspect instanța de apel arătând:

"raportat la acest răspuns (...) leziunile produse părții vătămate prin

agresiunea inculpatului nu au pus în primejdie viața acesteia, Curtea va

dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei (...) de către prima

instanță, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C.

pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de

vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., admițând, în acest sens, apelul

inculpatului".

Dar,

esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în

tentativă la omor calificat [art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen.] ori în vătămare corporală (art. 181 C. pen.), este stabilirea

formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă,

în cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția

generală de vătămare, în cazul tentativei la omor, acesta acționează cu

intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea prev. de art. 181 C. pen.

poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz,

făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de

vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie a vieții fiind

imputat acestuia pe baza culpei, caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție

"praeterintenția" (intenție depășită), art. 182 alin. (2) C. pen.

În

cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în

executare a omorului, comise până în momentul intervenției evenimentului

întrerupător, trebuie să evidențieze - prin natura lor și împrejurările în care

au fost săvârșite - că făptuitorul a avut intenția specifică de omor, iar nu

intenția generală de a vătăma.

Ca

atare, există tentativă de omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori

infractorul acționează astfel încât provoacă leziuni la nivelul organelor

vitale ale organismului victimei sau folosește instrumente sau procedee

specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale,

acesta fiind caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă

dinamismul intenției actului inculpatului, unele stări ale făptuitorului sau

defectuozitatea mijloacelor utilizate în executarea actului nu sunt relevate ca

atare, intenția de omor deducându-se din modul de acțiune, nu și din elemente

exterioare.

Forma,

modalitatea intenției, latură subiectivă, rezultă din materialitatea actului,

din instrumentul vulnerant utilizat, intensitatea loviturii, zona anatomică

vizată, comportamentul ulterior al inculpatului în ce privește rezultatul

faptei sale.

În

cauză, judecătorul fondului a reținut, în motivarea hotărârii, că inculpatul, pe

fondul participării sale la tulburarea ordinii și liniștii publice în acel

local, partea vătămată fiind persoana care asigura buna desfășurare a

evenimentelor ce se derulau în discotecă, aceasta încercând să calmeze pe

turbulențe sau să-i facă să înceteze scandalul, cu cuțitul avut asupra sa, l-a

lovit, astfel producându-i plagă înțepată-tăiată în regiunea pătratului lombar

stâng spre loja renală stângă cu deschidere de 3 cm și adâncime de 24 cm,

contuzie renală stângă, la aceasta adăugându-se atitudinea inculpatului imediat

după lovirea cu cuțitul, el părăsind localul și ulterior, dispariția de la

domiciliu, sustragerea de la cercetări.

Modul

de săvârșire a faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis -astfel cum au

relevat probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că a

acționat numai pentru a vătăma, partea vătămată nu-l cunoștea pe inculpat, nu

l-a agresat în niciun mod, chiar inculpatul recunoscând că a lovit cu cuțitul,

despre acesta spunând însă că ar fi fost de dimensiuni mici, apărare înlăturată

și de concluziile raportului medico legal, chiar și cel avizat în faza

apelului.

Lovitura

cu cuțitul, avându-se în vedere noul act medico-legal, chiar dacă acesta,

contrar primului raport, înscrie că lezarea nu a pus în pericol viața victimei,

trebuie considerată, datorită adâncimii și întinderii ei, regiunii anatomice

spre care s-a îndreptat (renal) și instrumentului folosit de inculpat, ca fiind

săvârșită cu intenția de a ucide, iar faptul că victima a fost spitalizată și

s-a intervenit medical pentru salvarea vieții ei nu pot modifica poziția

subiectivă a inculpatului, el, indirect fiind și indiferent față de rezultatul

faptei sale.

Ca

atare, încadrarea juridică a faptei este tentativă la infracțiunea de omor

calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen. (loc public).

În

ce privește cazul de casare invocat de inculpat, respectiv eroarea gravă de

fapt, ce ar fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

condamnare, el susținând că nu a săvârșit fapta ce a lezat viața, iar pentru

port ilegal de cuțit și tulburarea ordinii și liniștii publice, nu ar fi

îndeplinite laturile constitutive, probele cauzei au confirmat vinovăția sa.

Inculpatul a avut asupra sa cuțitul cu care a lovit și a fost participant la

scandalul iscat în local, sens în care au declarat G.I., P.D.M., C.V., I.D.G.,

T.V.

Referitor

pedepsei aplicată inculpatului, aceea de 8 ani închisoare pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, lipsa antecedentelor penale, aceasta, în opinia

sa, obligând la reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen. nu justifică, pentru corecta individualizare potrivit

criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., a unei pedepse mai mici, 8 ani

închisoare constituind cu 6 luni închisoare peste limita minimă prevăzută de

lege în cazul tentativei la omor calificat (7 ani și 6 luni închisoare),

aceasta și pentru că reținerea unei împrejurări ca circumstanță atenuantă

judiciară nu este posibilă decât dacă ar reduce gravitatea faptei în ansamblu

sau ar caracteriza într-o manieră considerabilă persoana inculpatului încât

numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar satisface imperativul

justei individualizări, "conduita bună" nereducându-se exclusiv, la

absența antecedentelor penale.

În

ce privește susținerea din recursul declarat de parchet și, în parte, apărarea

inculpatului, că în condițiile în care instanța de apel a considerat că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin.

(1) C. pen., odată ce în dosar există manifestarea de voință a victimei G.I.,

de a se împăca cu inculpatul, se impunea încetarea procesului penal în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., sunt de

menționat următoarele: la dosarul instanței de apel, se află o "declarație

olografă" a lui G.I., în aceasta cel menționat susținând "menționez

că doresc să mă împac cu domnul H.D.", la același dosar existând ca

"notă de probatorii" un înscris semnat de apărătorul ales al inculpatului

în care se înserează că "vă depun declarația olografă a părții vătămate

G.I." adăugându-se "este dispus să se împace".

Trecând

peste greșita încadrare juridică decisă în apel, dacă legal, fapta inculpatului

ar constitui infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., în aplicarea prevederilor

art. 11 pct. 2 lit. b) cu referire la art. 10 alin. (1) lit. h) teza a II-a C.

proc. pen., încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care

împăcarea părților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță

numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voință al inculpatului

și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv,

exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal sau prin persoane cu

mandat special ori prin înscrisuri autentice, în acest sens pronunțându-se

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia XXVII din 18

septembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 190/20.03.2007.

În

cauză nu s-a întâmplat o asemenea împăcare, alături de fapta corect încadrată

ca tentativă la infracțiunea de omor calificat, chiar dacă ar fi existat cea

prev. de art. 181 C. pen. pentru care împăcarea ar fi înlăturat răspunderea

penală, partea vătămată nu a exprimat că s-a împăcat și inculpatul nu a fost prezent

la niciun termen de judecată în apel.

Față

de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 385

15

pct. 2

lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet, va casa decizia

instanței de apel și va menține sentința instanței de fond.

În

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins ca nefondat.

Potrivit

art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, inculpatul recurent va

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva

Deciziei penale nr. 109/A din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj - secția

penală și de minori, privind pe inculpatul H.D.

Casează

decizia atacată și menține Sentința penală nr. 528 din 30 decembrie 2010 a

Tribunalului Maramureș, secția penală.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurentul-intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul parțial

al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.D.M., în sumă de 200 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - GV