ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2013

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 241 din 28 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul P.V. ca neîntemeiată.

A fost obligat revizuientul la 460 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 5 februarie 2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, cererea de revizuire a sentință penală nr. 370/S din 7 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 12576/2005, formulată de revizuientul P.V.

În motivarea cererii s-a arătat că în perioada în care au fost comise faptele pentru care a fost condamnat nu se afla în țară, dovadă fiind în acest sens adresele din 22 august 2008 și din 4 august 2008 ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Prin încheierea cu nr. 726 din 7 aprilie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2191/1/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată de revizuientul P.V. și a dispus strămutarea judecării cauzei cu nr. 930/62/2009 la Tribunalul Dolj.

Pe parcursul judecării cauzei, prin încheierea din 8 iulie 2009 Tribunalul Dolj a admis în principiu cererea de revizuire formulată de revizuientul P.V. și a dispus suspendarea, în parte, a executării sentința penală nr. 370/S din 7 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 1257/2005, definitivă prin Decizie penală nr. 362 din 30 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la condamnatul P.V. până la judecarea definitivă a cauzei.

La termenul din data de 17 noiembrie 2010 prin apărătorul ales G.A. revizuientul a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice a unei expertize contabile și audierea mai multor persoane (C.H., D.G., S.C., Z.F., O.R., T.D., M.R., B.M., B.A., L.I., R.F. și T.P.).

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2010 instanța a încuviințat audierea inculpaților C.H. și D.G.

La termenul din data de 20 aprilie 2010 instanța a luat act de faptul că martorul C.H. nu poate fi audiat întrucât a decedat (conform certificatului de deces din 30 aprilie 2008) și a renunțat la audierea condamnatei D.G. considerând că administrarea probei testimoniale încuviințată anterior este inutilă, conform art. 329 alin. (3) C. proc. pen.

Examinând actele de la dosarul cauzei instanța a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul cu nr. 101/P/2000 din data de 15 mai 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului P.V. că în cursul anului 1999 în calitate de asociat și administrator al SC S.T. SRL Buftea - acționar majoritar la SC F. SA Zalău - i-a determinat pe S.C., Z.F. și N.Ș. să întocmească contracte economice și facturi de livrare fictive pe care Ie-a predat ulterior lui C.H. și D.G. pentru a fi depuse la B.C.R. - Suc. Sălaj, în vederea executării contractului de credit cu nr. 757 din 15 august 1999 având ca obiect suma de 10.000.000.000 lei, sumă din care a primit și însușit suma de 8.371.000.000 lei.

Soluționând cauza, Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 370/S din 7 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1257/2005 a dispus condamnarea inculpatului P.V. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în regim de detenție.

Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin Decizie penală nr. 362 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 53/1/2007 prin care, cu privire la inculpatul P.V. s-a constatat că în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și a fost redusă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu

aplic. art. 31

alin. (2) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. de la 10 ani la 7 ani închisoare.

Pe parcursul judecării cauzei inculpatul P.V. a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, însă a recunoscut faptul că a primit „anumite sume de bani de la angajați a societății", „sau preluați din contul altor societăți" la care era acționar.

A susținut totodată că, „la datele la care s-au transmis prin fax adresele către SC Fortuna eu cred că nu eram în țară, în mod cert în București, nu eram." (f. 188 Dosar nr. 2422/2003 al Tribunalului Zalău) și a solicitat efectuarea unei expertize financiar contabile care să stabilească cine a ridicat sumele de bani virate de bancă și cum au fost acestea plătite (f. 244 același dosar), cerere respinsă de instanța de judecată prin încheierea din 12 noiembrie 2003 (f. 300 același dosar).

În concluziile scrise depuse pentru inculpatul P.V. s-a arătat de asemenea, că inculpatul nu este vinovat de faptele reținute în sarcina sa întrucât contractele încheiate de SC F. SRL cu SC E.T. SA, SC O.T.C. SA, SC L.L.C. SRL și SC G. SA și facturile aferente nu au fost transmise prin fax pentru că nu conțin mențiunile care să identifice expeditorul și destinatarul (f. 362 Dosar nr. 1257/2004 al Tribunalului Brașov).

Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei instanța a constatat că este neîntemeiată.

S-a reținut că revizuirea este o cale de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, erori datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărârea definitivă, a unor fapte și împrejurări în funcție de care aceasta nu corespunde adevărului.

Conform art. 394 lit. a) din C. proc. pen. revizuirea unei hotărâri penale poate avea loc atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

S-a mai arătat că acest caz de revizuire nu se referă însă la descoperirea de probe noi, ci la fapte probatorii noi și împrejurări noi pe care instanța nu Ie-a cunoscut atunci când a pronunțat hotărârea definitivă și pe care dacă le-ar fi cunoscut ar fi fost de natură să conducă la o altă soluție

Privind prin prisma dispozițiilor legale menționate motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire formulate, instanța a constatat că niciunul dintre acestea nu constituie fapte sau împrejurări noi în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) din C. proc. pen. ci dimpotrivă

constituie fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la data pronunțării hotărârii sau lipsite de relevanță sub aspectul săvârșirii faptei a autorului și a vinovăției acestuia.

Astfel, analizând comparativ motivele pentru care s-a solicitat revizuirea sentința penală nr. 370/S din 7 iulie 2005 și apărările formulate de inculpatul P.V. pe parcursul judecării cauzei, s-a constatat că acestea coincid.

În acest context, instanța a concluzionat că nu se poate spune că suntem în prezența unor împrejurări sau fapte noi în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen. pe care instanța nu Ie-a cunoscut atunci când a pronunțat hotărârea.

Dimpotrivă, rezultă că faptele menționate au fost invocate însă instanța de judecată a considerat că nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei și nu atrag o altă soluție.

S-a mai arătat că, deși unele dintre probele solicitate pe parcursul judecării cererii de revizuire (expertiză criminalistică și contabilă) nu au fost administrate cu ocazia soluționării fondului cauzei, apreciindu-se că sunt inutile, administrarea acestora în calea de atac a revizuirii nu este posibilă, întrucât ar echivala cu o prelungire a probatoriului, fapt ce nu este permis într-o cale extraordinară de atac.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul P.V., care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și în principal trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond întrucât hotărârea instanței de fond nu este motivată și nu au fost respectate dispozițiile art. 405 C. proc. pen., privind rejudecarea cauzei după admiterea în principiu, nefiind administrate probele solicitate pentru stabilirea corectă a stării de fapt (martori, expertiza criminalistică, expertiza contabilă solicitată). În subsidiar s-a solicitat desființarea sentinței penale, anularea sentinței penale de condamnare și pronunțarea unei soluții de achitare a revizuentului în temeiul art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art 10 lit a) C. proc. pen. întrucât faptele nu există, fiind dovedit cu probele administrate în cauză că revizuentul nu a comis faptele pentru care a fost condamnat, respectiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenim prescripției; S-a susținut în esență, că, starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare nu corespunde realității, nefiind administrate toate probele necesare pentru stabilirea corectă a stării de fapt, fapta revizuentului de instigare a coinculpaților C. și D.G. de a induce în eroare B.C.R. Sălaj nu există întrucât revizuentul nu a avut nicio implicare în derularea activității infracționale iar într-o altă teză se impune achitarea în temeiul art 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele se pot eventual circumscrie unui litigiu comercial, faptele nefiind prevăzute de legea penală. În susținerea acestei ultime teze s-a solicitat în esență să se aibă în vedere că prejudiciul a fost acoperit iar partea civilă B.C.R. Sălaj a negat faptul că prejudiciul invocat ar fi fost cauzat prin manopere dolosive efectuate de S.F. SA, fiind eventual în prezența unei culpe comerciale.

Prin Decizia penală

nr. 19 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de revizuientul P.V., împotriva sentinței penale nr. 241 din 28 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 930/62/2009, ca nefondat.

Pentru a hctărî astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect, instanța de fond, analizând fiecare din împrejurările invocate de revizuent în susținerea cererii de revizuire a apreciat coreei că acestea constituie apărări ce au fost analizate de instanță cu ocazia soluționării fondului cauzei și cu ocazia promovării căilor ordinare de atac, criticile formulate de revizuent referitoare la nemotivarea hotărârii instanței de fond fiind neîntemeiate.

Împrejurarea că cererea de revizuire a fost admisă în principiu nu conduce automat la concluzia că revizuirea este întemeiată și că hotărârea ar trebui reformată. După admiterea în principiu a cererii de revizuire, se trece la stadiul rejudecării cauzei supuse revizuirii și deci implicit la verificarea temeiniciei sau netemeiniciei cererii de revizuire.

Totodată, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, nu este obligatorie administrarea tuturor probelor solicitate de revizuent, instanța având posibilitatea și nu obligația administrării acestor probe, în măsura în care apreciază că sunt concludente și utile cauzei.

împrejurarea că după admiterea în principiu o parte din probe a fost încuviințată de instanța de fond, după admiterea în principiu, la termenul de judecată din data de 15 decembrie 2010, respectiv audierea martorilor C.H. și D.G., nu are relevanță, întrucât conform dispozițiilor ari 329 C. proc. pen., instanța poate reveni oricând, motivat, asupra unei cereri încuviințate, atunci când nu mai apreciază concludentă și utilă cauzei administrarea acestei probe.

În speță, instanța a revenit justificat asupra deciziei de administrare a acestor probe, având în vedere că martorul C.H. a decedat, fiind deci imposibilă audierea acestuia (la dosar fiind depus certificatului de deces din 30 aprilie 2008) iar cu privire la martora D.G., s-a apreciat corect administrarea probei este inutilă, conform ari. 329 alin. (3) C. proc. pen.

De altfel solicitarea apelantului revizuent de a se dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond pentru motivele invocate (nemotivarea hotărârii instanței de fond și neadministrarea probei solicitate) - este neîntemeiată, aceste motive nefiind de natură să conducă la trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de ari 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În plus, toate probele solicitate la instanța de fond, și care nu au fost administrate, au fost solicitate acestei instanțe, în baza efectului devolutiv al apelului.

La fel ca și instanța de prim grad, curtea de apel a apreciat că nu este utilă cauzei administrarea probelor solicitate de revizuent (expertiză contabilă, expertiză criminalistică, audierea martorilor) întrucât au fost administrate cu ocazia soluționării cauzei în cadrul primei judecăți și în căile de atac ordinare toate probele necesare, nefiind utilă cauzei suplimentarea probațiunii pentru dovedirea acelorași împrejurări lămurite deja pe baza acestor probe.

După cum a reținut prima instanță, într-adevăr o parte din probe nu au fost administrate nici cu ocazia judecării fondului cauzei și nici cu ocazia soluționări căilor

ordinare de atac (expertiza contabilă și expertiza criminalistică, aceasta din urmă pentru a se stabili dacă înscrisurile depuse la dosar reprezintă corespondențe expediate prin fax sau copii expediate prin poștă), însă dat fiind că aceste probe sunt solicitate pentru dovedirea acelorași împrejurări care au fost elucidate cu ocazia soluționării fondului cauzei, probele fiind solicitate și cu ocazia promovării căilor ordinare de atac, fiind apreciat la acel moment că nu este utilă cauzei administrarea acestora față de ansamblul probator deja administrat, - corect s-a apreciat de tribunal că nu este utilă cauzei administrarea acestor probe în calea de atac extraordinară a revizuirii, practica judiciară statuând constant că aceasta ar echivala cu o prelungire a probațiunii care nu este admisibilă în calea de atac a revizuirii, întrucât s-ar afecta principiul securității raporturilor juridice și implicit dreptul la un proces echitabil.

S-a reținut că revizuentul contestă valoarea prejudiciului, solicitând o nouă expertiză contabilă pentru a se preciza valoarea acestuia, sumele obținute de revizuent ca persoană fizică și respectiv în numele societăților conduse de acesta, dacă sumele au fost virate în baza unor contracte economice și cine a dispus efectuarea plăților, -elemente care au fost lămurite cu ocazia soluționării fondului cauzei, acestea constituind apărări verificate și cu ocazia soluționării căilor ordinare de atac, și care oricum nu. ar fi de natură să conducă la o soluție de achitare pentru a fi incidente dispozițiile art 394 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată efectuarea expertizei criminalistice a fost constant solicitată la fondul cauzei și în căile ordinare de atac pentru dovedirea acelorași apărări constante ale revizuentului în sensul că respectivele înscrisuri (contracte, facturi transmise către S.F.) reprezintă copii transmise prin poștă și nu documente transmise prin fax.

A mai reținut instanța de apel că efectuarea unei expertize cu aceleași obiective s-a solicitat în calea de atac ordinară a apelului, proba fiind respinsă ca nefiind utilă cauzei. În faza de atac a revizuirii efectuarea acestei expertize pentru a se stabili modul de transmitere a contractelor și facturilor nu este utilă cauzei întrucât se solicită pentru dovedirea acelorași împrejurări verificate, în condițiile în care nu a intervenit nicio împrejurare nouă care să justifice administrarea acestei probe. Astfel, nu este utilă cauzei efectuarea unei expertize criminalistice pentru a se stabili modul de transmitere a documentelor, esențial fiind că respectivele contracte și facturi încheiate de S.F. cu societățile furnizoare de mărfuri și ambalaje și cu coinculpatul B.S. sunt fictive, tranzacțiile nefiind încheiate în realitate, iar probele administrat, respectiv declarațiile martorilor, declarațiile celorlalți coinculpați au dovedit că revizuentul a fost cel care a coordonat întreaga activitate infracțională, a stabilit modul de derulare a acestor aparente relații comerciale și cel care a decis ca documentele să fie depuse la bancă de către coinculpații D. și C., în scopul de a menține în eroare partea civilă B.C.R. Sălaj cu prilejul executării contractului de credit, sumele de bani fiind achitate de bancă direct societăților furnizoare, care erau controlate tot de revizuent (la SC O. și SC E. fiind acționar majoritar iar la S.L. având putere de decizie), astfel că sumele de bani, în final au ajuns la dispoziția revizuentului. Cu privire la acest ultim aspect al însușirii sumelor de bani de către revizuent s-a susținut constant de revizuent la

soluționarea fondului cauzei și în căile ordinare de atac, că nu și-a însușit nicio sumă de bani iar în ce privește înscrisurile ce atestă primirea sumei de 650 milioane lei de la inculpatul Z.F., a afirmat că deși acel înscris poartă semnătura sa, în realitate textul a fost redactat ulterior aplicării unei semnături în alb. Pentru dovedirea acestei situații s-a solicitat în faza de revizuire, atât la prima instanță cât și în apel, efectuarea unei expertize criminalistice pentru a se stabili dacă semnătura pe înscrisurile contestate (actul adițional la contractul din 15 august 1999 și declarația prin care se atestă primirea sumei de 650 milioane lei de la Z.F.), au fost executate înainte sau după redactarea înscrisului. La fel ca instanța de prim grad, instanța de apel a apreciat că nu este utilă cauzei efectuarea expertizei în această fază procesuală, în condițiile în care la dosarul de urmărire penală se regăsește raportul de expertiză criminalistică nr. 61/2003 prin care s-a răspuns la acest obiectiv, precizându-se că semnăturile au fost executate ulterior redactării textului respectivelor acte, nefiind dovedită existența unei împrejurări noi care să justifice efectuarea unei noi expertize cu aceleași obiective, pentru dovedirea acelorași împrejurări, lămurite cu ocazia soluționării fondului cauzei. În ce privește cererea de audiere a martorilor, față de împrejurările ce se cer a fi lămurite, respectiv modul de derulare a negocierilor în vederea încheierii contractului de credit, modul de plată a tranșelor și documentele în baza cărora au fost plătite, s-a constatat că și aceste aspecte au fost elucidate cu ocazia soluționării fondului și în faza ordinară de atac a apelului, nefiind admisibil ca în faza extraordinară de atac a revizuirii să se readministreze și reaprecieze probatoriile pentru dovedirea unor împrejurări care nu sunt noi, ci au fost lămurite pe baza probelor administrate și în condițiile în care nu au fost descoperite împrejurări necunoscute la acea dată și care să justifice readministrarea acestor probe.

S-a mai reținut că și împrejurarea că prejudiciul a fost achitat de S.F. pe parcursul procesului constituie o apărare ce a fost verificată de instanță, din moment ce în faza ordinară de atac a apelului s-a luat act prin decizie că prejudiciul cauzat B.C.R. Sucursala județeană Sălaj a fost achitat în întregime, astfel că adresa din 29 ianuarie 2007 depusă la dosarul Curții de Apel Craiova (fila 121) în soluționarea cererii de revizuire, din care rezultă că prejudiciul este acoperit, nu reprezintă o împrejurare nouă, necunoscută instanței. La dosarul instanței de apel - la Curtea de Apel Brașov, se află adresa B.C.R. Sălaj prin care s-a comunicat că prejudiciul a fost recuperat de SC F. Zalău în procedura de reorganizare a acesteia, aspectele fiind deci cunoscute, și oricum achitarea prejudiciului pe parcursul procesului penal în procedura executării silite nu ar putea constitui temei pentru a se dispune o eventuală soluție de achitare.

De asemenea, susținerea revizuentului că la data transmiterii contractelor și facturilor către S.F., sau în perioada imediat anterioară încheierii acestora, nu s-ar fi aflat în țară și respectiv că nu a transmis coinculpaților C. și D. niciun contract sau factură cu date fictive pentru justificarea tranșelor de credit, a reprezentat o apărare constantă a revizuentului, aceste aspecte fiind învedereate încă de la data soluționării fondului (fila 188 Dosar nr. 2422/2003 al Tribunalului Sălaj).

Referitor la această apărare, s-a constatat că, adresele depuse la Dosarul Tribunalului Brașov nr. 930/62/2009, în susținerea cererii de revizuire, înainte de strămutarea cauzei, emise de I.G.P. de Frontieră privind ieșirile și intrările revizuentului din țară, nu sunt relevante pentru stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută prin soluția de condamnare și nu aduc nimic nou pentru dovedirea stării de fapt, în condițiile în care la data încheierii contractului încheiat cu S.V. din data de 25 octombrie 1999, revizuentul era în țară, figurând la rubrica intrări în țară la data de 24 octombrie 1999, următoarea ieșire fiind la 12 noiembrie 1999 (adresa I.G.P. de Frontieră, fila 10 dos. Tribunalul Brașov); la data încheierii contractului cu S.L. datat 15 august 1999, revizuentul nu a efectuat intrări/ieșiri din țară; la data 24 august 1999 când s-a încheiat contractul cu S.O. revizuentul figurează că a intrat în țară chiar la acea dată ora 10.10; la data contractului încheiat cu S.E. din 02 noiembrie 1999, revizuentul se afla în țară, data intrării 24 octombrie 1999, următoarea ieșire fiind la 12 noiembrie 1999 iar contractul cu S.G. este încheiat la 29 noiembrie 1999, la o zi după revenirea în țară; singurul contract care apare încheiat la o dată când revizuentul nu era în țară este contractul încheiat cu B.S., la data de 14 octombrie 1999, însă aceste aspecte au fost lămurite cu ocazia soluționării fondului și cu ocazia promovării căilor ordinare de atac, stabilindu-se că acest contract s-a încheiat la îndemnul revizuentului în toamna anului 1999 privind achiziția unei cantități de fructe, care în realitate nu s-a aflat niciodată în posesia societății respective, semnat de o persoană fără calitate în acea tranzacție, acest contract stabilindu-se că este fals, aspecte lămurite deja, astfel că în opinia instanței de apel, nu constituie o împrejurare nouă de natură să conducă la o soluție contrară faptul că revizuentul nu era în țară la data care apare menționată pe un contract reținut în integralitatea lui ca fiind fals.

Pentru toate considerentele expuse anterior și având în vedere că toate motivele invocate de revizuent în susținerea temeiniciei cererii de revizuire constituie apărări constante pe tot parcursul procesului penal, verificate și cu ocazia soluționării căilor ordinare de atac, (relevante în acest sens fiind și motivele' de apel depuse în calea de atac ordinară a apelului, filele 263-270 dos Curții de Apel Brașov), instanța de apel a reținut că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond că cererea de revizuire, deși admisă în principiu este totuși neîntemeiată, întrucât aceste apărări nu constituie împrejurări necunoscute la data pronunțării soluției de condamnare, nu sunt împrejurări relevante pentru soluționarea cauzei și nu sunt de natură să atragă o altă soluție.

Împotriva Deciziei

penale nr. 19 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs revizuinetul P.V. care a solicitat casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, apărările fiind consemnate în practicaua prezentei decizii, care nu vor mai fi reluate.

În plus, în motivele de recurs formulate, în scris, recurentul a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând casarea ambelor hotărâri și rejudecând, admiterea cererii de revizuire a sentinței nr. 370/S/2005 a Tribunalului Brașov, anularea sentinței și achitarea revizuientului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2)

C. pen. rap la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și în subdsidiar a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru aceeași infracțiune.

În ceea ce privește latura civilă a solicitat respingerea ambelor acțiuni civile exercitate în cauză.

Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză revizuientul P.V. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată, și s-a precizat anterior.

Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de reviziuient este neîntemeiată și respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat și că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. reprezentând mai degrabă unul din cazurile de apel sau de recurs și care au fost valorificate de revizuient în căile de atac declarate la judecarea cauzei pe fond, împrejurări pe care instanțele le-au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin motivele invocate recurentul revizuient solicită, de fapt, o suplimentare a probatoriului administrat la judecarea cauzei pe fond, prin cereri care, în fapt, au fost respinse de instanțe în cursul desfășurării procesului penal, pe fond, respectiv, audiere de martori, administrarea de expertize criminalistice și contabile, instanțele motivând respingerea administrării acestor probatorii.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de recurent, în subsidiar, prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi analizat având în vedere că obiectul cauzei care a constituit învestirea instanței de recurs îl reprezintă cererea de revizuire, iar pe de altă parte, reținându-se că se apreciază

nefondat motivul invocat în principal, respectiv, art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., astfel încât nu se poate trece la analizarea motivul de casare solicitat în subsidiar, motiv care vizează achitarea recurentului revizuient pentru faptele pentru care a fost condamnat pe fond.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță și instanța de apel au reținut că, motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2013.