ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1984/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 215 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Vrancea, inculpatul O.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166 din 04 mai 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat. În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele. Prin rechizitoriul nr. 2254/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a fost trimis în judecată inculpatul O.C., pentru comiterea infracțiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în faptul că la data de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 14:35 a fugit de sub escortă când a ieșit din incinta Judecătoriei Râmnicu - Sărat și urma să urce în autoduba penitenciarului. Inculpatul a recunoscut și regretat fapta în cursul urmăririi penale. Astfel, din declarațiile martorilor C.V., C.D., G.L., M.E.

și B.D., rezultă fără dubiu că la data de 21 septembrie 2010, inculpatul O.C., aflat în stare de arest preventiv într-o cauză a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, în momentul în care, împreună cu alte persoane arestate au ieșit din clădirea Judecătoriei pentru a fi urcați în duba penitenciarului, a fugit prin spațiul dintre perete și autodubă și a părăsit curtea instanței. Inculpatul a fost somat să se oprească, însă nu s-a conformat astfel că, în urmărirea lui au plecat agenții C.D., D.C. și C.V., care l-au prins în stradă după cca. 50 m. Împotriva sentinței penale nr. 215 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Vrancea au declarat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și apel peste termen inculpatul O.C.

În ambele apeluri, hotărârea a fost criticată pe motive de nelegalitate. Un prim motiv de nelegalitate a vizat faptul că pedeapsa de 3 ani închisoare este în alte limite decât cele prevăzute de lege, infracțiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. fiind pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Al doilea motiv a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. pen., deoarece în momentul evadării, inculpatul nu se afla în executarea unei pedepse ci se afla arestat preventiv și cercetat de către Judecătoria Râmnicu Sărat pentru o infracțiune pe care o săvârșise și pentru care a fost condamnat abia ulterior, fiind vorba de sentința penală 76 din 16 februarie 2011. Prin decizia penală nr. 65/ A din 16 martie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și apelul peste termen declarat de inculpatul O.C.

- în prezent deținut în Penitenciarul Galați adus prin transfer din Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 215 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 833/91/2011 și în consecință a casat în parte sentința penală nr. 215 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: A înlăturat din sentința penală recurată dispozițiile prin care; - în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166 din 4 mai 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat; - în baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166 din 4 mai 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat și a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca în total inculpatul O.C. să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că infracțiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

este pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Așa fiind s-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de instanța de fond este situată în alte limite decât cele prevăzute de lege și se impune reducerea acesteia. S-a mai reținut că regimul sancționator prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen. este aplicabil numai în situația în care infracțiunea de evadare este săvârșită în cursul executării unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre penală definitivă. S-a arătat că, la momentul săvârșirii infracțiunii de evadare, inculpatul se afla în stare de arest preventiv și nu în executarea unei pedepse și așa fiind s-a apreciat că regimul sancționator aplicabil este cel prevăzut de art. 83 C. pen.

și nu cel prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal inculpatul O.C.. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivului de recurs invocat conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situației de fapt reținute în mod corect stabilind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii reținută în sarcina sa.

Pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță de control judiciare este corect individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare. Astfel în mod corect instanța de apel a reținut că infracțiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. este pedepsită de lege cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Așa fiind, se constată că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată de instanța de fond este situată în alte limite decât cele prevăzute de lege, impunându-se reducerea acesteia. Regimul sancționator prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen. este aplicabil numai în situația în care infracțiunea de evadare este săvârșită în cursul executării unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre penală definitivă.

Cum în cauză, la momentul săvârșirii infracțiunii de evadare, inculpatul se afla în stare de arest preventiv și nu în executarea pedepsei, regimul sancționator aplicabil este cel prevăzut de art. 83 C. pen. și nu cel prevăzut de art. 269 alin. (3) C. pen. Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări în afara celor reținute de instanța de apel care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ și preventiv al pedepsei. Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O . C . împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 16 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori . Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 iunie 2012.