ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele: În fond, după declinare de competență a cauzei, prin Sentința civilă nr. 75 din data de 4 martie 2014, Tribunalul Argeș, a respins acțiunea formulată de către reclamanții I.E. și M.G. precum și cererea pârâtelor T. și P. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, reclamanții I.E. și I.G. au solicitat acordarea sumei de 2.100.000 euro, despăgubiri materiale și morale, pentru faptul că sunt terorizați de către pârâți, fiind purtați prin instanțele de judecată timp de peste 20 de ani pentru recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra unui teren situat pe raza comunei Bascov și pe care pârâții l-au contestat.

Au invocat faptul că, prin Sentințele civile 3673 din 7 octombrie 2011 irevocabilă (dosar 1797/280/2007), pronunțată de Judecătoria Călărași, și 9718 din 17 octombrie 2011, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Pitești, li s-a recunoscut și confirmat dreptul de proprietate, astfel că pârâții sunt răspunzători pentru declanșarea și agravarea unor afecțiuni psihice și fizice ale reclamanților, dar și pentru sumele reprezentând onorarii avocațiale, deplasări la instanțe, medicamente etc. pe care au fost nevoiți să le achite. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998 C. civ. S-a reținut că în speță, nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, ce se deduc în sensul textului de lege invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Înscrisurile care au fost anexate la dosar de către reclamanți fac, într-adevăr, dovada unor acțiuni intentate pe rolul instanțelor de judecată, a unor plângeri penale formulate împotriva pârâților din prezenta cauză, a unor memorii adresate instituțiilor statului, însă, pe lângă faptul că au fost generate chiar de către reclamanți, au primit soluții nefavorabile pentru aceștia. De altfel, în cauzele penale înregistrate la inițiativa lor, organele de urmărire penală, a căror soluție a fost supusă cenzurii instanțelor de judecată, au statuat în mod cert că nu există vinovăție din partea pârâților, persoane fizice. Or, potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecată în fața instanței civile în ceea ce privește existența faptei, persoana făptuitorului și vinovăția acestuia.

Pe de altă parte, la dosar nu există niciun indiciu al vreunei așa zise presiuni exercitate asupra reclamanților din partea pârâților din care să rezulte vreo „încercare" de „ a le fura" terenul deținut în proprietate, în contextul în care ambele categorii de părți au uzat de liberul acces la justiție. De asemenea, nu s-a făcut dovada că afecțiunile medicale de care suferă reclamanții s-ar fi datorat acțiunilor sau inacțiunilor pârâților. De altfel, și după momentul 2011, al pronunțării Sentințelor civile nr. 3673 și 9718, nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite din partea pârâților. În legătură cu acest aspect, instanța a analizat Procesul-verbal din 23 septembrie 2013, încheiat cu ocazia executării silite a Sentinței nr. 9718, din care rezultă că au fost îndeplinite obligațiile stabilite de către instanță, nerezultând vreo opoziție din partea reprezentanților Primăriei Bascov, unii dintre ei pârâți, în speța de față.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții I.E. și I.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de apel s-a arătat, în esență, că instanța de fond a indicat într-o manieră formală argumentele ce au condus greșit la respingerea acțiunii, fără a face trimitere la fiecare probă administrată și totodată dând o interpretare greșită a dispozițiilor art. 998 - 999 din vechiul C. civ., aplicabil în materia răspunderii civile delictuale. Prin Decizia civilă nr. 1060 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă au fost respinse tardive apelurile declarate de reclamanții I.E. și I.G., împotriva Sentinței civile nr. 75 din data de 4 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 1797/280/2007*, în contradictoriu cu intimații-pârâți T.A., P.C., domiciliată în București, GG, sector 1, S.GH., L.A., D.E., I.S.

și Comisia Locală de Fond Funciar Bascov. Au fost obligați apelanții să plătească intimaților T.A. și P.C. 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a reținut că, în ședința publică din 6 noiembrie 2014, Curtea a pus în discuție excepția de tardivitate a apelului declarat de reclamanții I.E. și I.G. împotriva Sentinței civile nr. 75 din data de 4 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 1797/280/2007*.

În pronunțarea deciziei, cu titlu prealabil a avut în vedere, în ceea ce privește excepția tardivității apelurilor, că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013. Astfel, instanța de apel a considerat aplicarea vechilor dispoziții ale Codului de procedură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile Noului cod de procedură civilă, întrucât procesul civil a început anterior acestei date, respectiv la data introducerii cererii de chemare în judecată, 12 februarie 2007. În atare situație, Curtea a concluzionat că, precizarea acțiunii la o dată ulterioară, respectiv 20 iunie 2013, sub aspectul valorii obiectului cererii, nu poate schimba cadrul legal guvernat de dispozițiile legii procesuale vechi.

Așa fiind, termenul de declarare a apelului sunt prevăzute de dispozițiile art. 284 alin. (1), iar potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, hotărârea primei instanțe a fost comunicată apelanților la data de 2 aprilie 2014, așa cum rezultă din dovada de primire și Procesul-verbal de predare din dosarul de fond, iar calea de atac a fost exercitată de apelanți la data de 30 aprilie 2014 conform ștampilei aplicate și a rezoluției înregistrate. Apelul a fost formulat în cauză după expirarea celor 15 zile prevăzute în mod imperativ de textul de lege sus-enunțat, termenul de apel fiind calculat pe zile libere conform art. 101 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța de apel a înlăturat ca nefondată apărarea apelanților, în sensul că în dispozitivul sentinței atacate a fost indicat un termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, întrucât termenul de 15 zile este cel prevăzut de legea aplicabilă în speță și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii pentru a asigura protecția unui drept. Cum excepția tardivității este o excepție de procedură, fiind în legătură cu modul de desfășurare a judecății, peremptorie, pentru că odată admisă are drept consecință respingerea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege, absolută, după norma imperativă ce a fost încălcată, Curtea raportat la probele dosarului a făcut aplicarea dispozițiilor legale menționate.

Cum apelurile au fost respinse ca tardive, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a dispus obligarea apelanților la plata către intimații T.A. și P.C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON, reprezentând onorariu avocat, astfel cum rezultă din chitanța depusă la dosar. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanții I.E. și I.G. au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (1) și (2) din același cod. În motivarea recursului, reclamanții susțin că, în mod nelegal li s-au respins apelurile ca tardive, în raport de faptul că, în sentința tribunalului li s-a adus la cunoștință că termenul de apel este în termen de 30 de zile de la comunicare, termen pe care l-au respectat având în vedere comunicarea făcută la data de 1 aprilie 2014, conform ștampilei aplicate de la oficiul poștal.

În atare condiții, instanța de apel a încălcat art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prin strecurare a acestei erori - în opinia recurenților - de menționare în dispozitivul sentinței tribunalului a termenului de apel de 30 de zile. Pe de altă parte, mai susțin recurenții că, instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului, nu a avut în vedere administrarea probelor și nu a efectuat o analiză obiectivă neluând în considerație extrasul de Carte Funciară cu nr. 83490 din 30 mai 2014 și extrasul de Carte Funciară cu nr. 83193 din 30 mai 2014 ale O.C.P.I.A. Argeș și nefăcând vorbire de adresele Primăriei Bascov cu nr. 6176 din 15 aprilie 2014 și respectiv cu nr. 10513 din 12 iunie 2014 potrivit cărora terenul lor în suprafață de 5.000 mp a fost vândut și au fost implicați pârâții din prezenta cauză.

În acest sens, recurenții prezintă situația de fapt privind vânzarea - cumpărarea terenului în suprafață de 5.000 mp. Pe cale de consecință, recurenții solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Deși recurenta în susținerea cererii sale de recurs a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se încadrează exclusiv în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., drept pentru care va analiza recursul exclusiv din perspectiva acestui motiv de nelegalitate. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Conform dispozițiilor art. 284 C. proc. civ., "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Rezultă, așadar, că, potrivit acestui text de lege, apelul poate fi declarat în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, sancțiunea în caz de depășire a acestuia, ca termen imperativ, fiind decăderea din dreptul de a se soluționa pe fond apelul. Art. 103 C. proc. civ.

dispune la alin. (1) că: "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Alin. (2) al aceluiași articol prevede că: "în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării". În primul rând, trebuie observat că, în mod corect instanța anterioară a constatat că, în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, dat fiind că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a statuat că, "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013, iar în prezenta speță, demersal judiciar a fost inițiat la data de 12 februarie 2007, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă care se aplică proceselor începând după data de 15 februarie 2013. De asemenea, este de evidențiat și faptul că, în mod judicios instanța de apel a statuat că se aplică vechiul Cod de procedură civilă și în ipoteza în care reclamanta face o precizare la acțiune la o data ulterioară,

respectiv 20 iunie 2013, sub aspectul valorii obiectului cererii, neputând fi schimbat cadrul legal guvernat de dispozițiile legii procesuale vechi. În al doilea rând, motivele invocate de recurenți sub aspectul că, în dispozitivul sentinței tribunalului era menționat termenul de apel de 30 de zile de la comunicare, nu sunt motive temeinice, întrucât necunoașterea legii, nu poate fi reținut față de principiul de drept „nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii". Nici susținerile recurenților că în cauză se aplică noile dispoziții ale Noului Cod de procedură civilă nu sunt fondate, întrucât litigiul a fost pornit anterior intrării în vigoare a noului cod, când aplicabile erau vechile dispoziții ale Codului de procedură civilă, aspect elucidate de către instanța anterioară.

În elucidarea problemei invocate de recurenți, referitoare la aplicarea vechiului Cod de procedură civilă și mențiunea în dispozitivului sentinței tribunalului a termenului de 30 de zile, în loc de 15 zile de la comunicarea hotărârii, trebuie reamintit, de asemenea că potrivit art. 129 C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările. Prin urmare, instanța de apel a constatat corect și în conformitate cu dispozițiile art. 284 C. proc.

civ. că, hotărârea primei instanțe a fost comunicată apelanților la data de 2 aprilie 2014, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare din dosarul de fond, iar calea de atac a fost exercitată de apelanți la data de 30 aprilie 2014, conform ștampilei aplicate și a rezoluției înregistrate, după expirarea celor 15 zile prevăzute în mod imperativ de textul de lege sus-enunțat, termenul de apel fiind calculat pe zile libere conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Susținerile recurenților pe fondul pricinii, nu pot fi examinate, în condițiile în care apelurile au fost respinse ca tardive, întrucât acestea sunt ca și cum nu au existat, dat fiind depășirea termenului procedural de exercitare a apelului în termenul prevăzut de art. 284 C. proc.

civ. Susținerile recurenților că au fost încălcate dispozițiile art. 21 din Constituția României sunt lipsite de suport juridic, în condițiile în care aceștia nu pot invoca necunoașterea legii și nedepunerea diligentelor imperative impuse în exercitarea căii de atac a apelului, inclusive asigurarea unei apărări corespunzătoare necesare și utile părții care uzează de căile de atac prevăzute de legiuitor. Pentru aceleași considerente, Înalta Curte conchide că, motivele invocate de recurenți sunt nefondate. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat declarat de reclamanții I.E. și I.G. împotriva Deciziei civile nr. 1060 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să oblige recurenții și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500 RON către intimatele - pârâte T.A. și P.C., reprezentând onorariu de avocat, dovedite cu înscrisul depus la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.E. și I.G. împotriva Deciziei civile nr. 1060 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă recurenții să plătească intimatelor-pârâte T.A. și P.C. suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2015. Procesat de GGC - LM