ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 23 mai 2012 sub nr. 11913/302/2012, reclamanta A.M. Cabinet de Proprietate Industrială, în contradictoriu cu pârâții S.P.N. SA și SC "N." SA, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 30.001,64 euro reprezentând onorariu, actualizarea sumei datorate cu dobânda legală, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. Judecătoria Sectorului 5 București, prin Sentința civilă nr. 1774 din 28 februarie 2013 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 martie 2013 sub nr. 9797/3/2013.

Prin încheierea din 14 iunie 2013, instanța a luat act de împrejurarea că pârâtele au renunțat la excepția de netimbrare și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active. Prin Sentința civilă nr. 567 din 11 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 9797/3/ 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata contravalorii facturilor emise anterior datei de 23 mai 2009 și a fost respinsă cererea de chemare în judecată în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata contravalorii acestor sume, ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune, fiind respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 25.655,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că la data de 3 august 2005 a fost încheiat între reclamanta Cabinet de Proprietate Industrială A.M. și Cabinet Avocat A.M. pe de-o parte și SC "N." SA pe de altă parte, contractul nr. 399.314 având ca obiect furnizarea de servicii de asistență juridică în ceea ce privește relațiile de afaceri ale clientului și/sau drepturile de proprietate intelectuală ale acestuia. La art. 2 al acestui contract părțile au prevăzut că onorariile aferente serviciilor furnizate sunt prezentate în Anexa la contract, care face parte integrantă din acesta. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Cabinet de Proprietate Industrială "A.M.", tribunalul apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât reclamanta și-a fundamentat pretențiile pe obligația pe care pârâtele și-au asumat-o prin contractul din 03 august 2005, contract în care reclamanta are calitatea de parte.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată - 23 mai 2012 - că a intervenit prescripția dreptului la acțiune pentru sumele solicitate reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise anterior datei de 23 mai 2009. Prin urmare, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata contravalorii facturilor emise anterior datei de 23 mai 2009 și a fost respinsă cererea de chemare în judecată în ceea ce privește obligarea debitoarei la plata contravalorii acestor sume, ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune.

Referitor la sumele de bani ce reprezintă contravaloarea facturilor fiscale emise ulterior datei de 01 iunie 2006, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, reținând că, deși între părți au existat raporturi contractuale, fiind încheiat în acest sens contractul din 03 august 2005, această împrejurare nu justifică prin ea însăși temeinicia pretențiilor formulate, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a dovedit că facturile fiscale emise au fost acceptate la plată de către pârâte. S-a constatat astfel că, în lipsa acceptării acestor facturi de către pârâte, coroborată cu lipsa unui probatoriu complet apt a forma convingerea instanței în sensul că sumele de bani pretinse sunt într-adevăr datorate, cererea de chemare în judecată apare ca fiind neîntemeiată, iar împrejurarea că facturile fiscale au fost comunicate pârâtelor nu echivalează cu acceptarea acestora la plată.

Împotriva acestei soluții, în termenul legal a declarat apel reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 959 din 5 noiembrie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.M. Cabinet de Proprietate Industrială, aceasta fiind obligată la 12.273,55 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, curtea a reținut că, prin cererea de apel apelanta nu a formulat critici în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente facturilor emise anterior datei de 23 mai 2009, motiv pentru care au fost avute în vedere numai documentele fiscale emise ulterior acestei date.

Instanța de apel a încuviințat apelantei, la termenul judecată din 18 iunie 2014, administrarea probei cu înscrisuri, acordându-i-se astfel posibilitatea de a prezenta dovezi suplimentare pe aspectul acceptării la plată a facturilor pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată. Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că nici probele administrate în apel nu au fost de natură să conducă la o soluție contrară celei pronunțate de tribunal.

Totodată s-a constatat că, deși avea posibilitatea de a dovedi în apel că facturile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată au fost înregistrate în contabilitatea cabinetului, prin efectuarea unei expertize contabile, apelanta a solicitat efectuarea unei expertize financiar-bancare prin care să se stabilească calitatea documentelor fiscale, să indice expertul definiția facturii ori care este forma unei facturi, aspecte care vizează în realitate, interpretarea și aplicarea legii și care nu erau de natură a dovedi caracterul cert al creanței solicitate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A.M. Cabinet de Proprietate Industrială București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 5 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul București și admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 500.001 lei reprezentând contravaloare prestări servicii, cu dobânda legală de la momentul introducerii acțiunii până la achitarea integrală a sumei. în subsidiar, solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea administrării de noi probe. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 1547 C. civ.

Mai susține recurenta, că a efectuat cheltuieli pentru intimatele-pârâte care nu i-au fost achitate niciodată, acestea reprezentând traducerile care însumează 306 pagini, conform tabelului depus prin notele de ședința din data de 13 septembrie 2013. Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susține, conform art. 1550 C. civ., că mandantul trebuie să plătească și dobânzi la sumele avansate de mandatar, aceste dobânzi curg, fără punerea în întârziere, din ziua când mandatarul a făcut plata, iar conform art. 1549 C. civ., mandantul suportă și pierderile suferite de mandatar cu ocazia îndeplinirii mandatului, dacă nu i se poate imputa vreo culpă. Criticile aduse hotărârii de către recurentă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. se referă la faptul că instanța s-a limitat la a prelua argumentele părții adverse, că a ignorat să se refere la argumentele apelantei și la corespondența cu intimatele-pârâte din care reieșea continuarea colaborării, precum și faptul că instanța nu motivează de ce consideră unele aspecte mai importante decât altele, aceasta echivalând cu nemotivarea hotărârii, iar în final apreciază că motivarea este superficială. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta arată că instanța de apel a încălcat legislația în vigoare întrucât a considerat că documentele depuse de intimatele pârâte sunt "facturi", reținând ca "întemeiate susținerile intimatelor-pârâte care au prezentat dovezi concrete în sensul că sumele de bani ce fac obiectul facturilor au mai fost facturate". A mai susținut recurenta că, instanța de apel a reținut că "acceptarea este expresă în situația în care destinatarul semnează și ștampilează documentul cu mențiunea acceptat", totodată fiind ignorate aspectele relevante care demonstrează reaua-credință a intimatelor-pârâte, deși conform art. 970 C. civ., convențiile trebuie executate cu bună-credință. Criticile recurentei privind motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 5 C. proc.

civ. - când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2 din același cod - se referă la faptul că instanța de apel în mod greșit a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, conform art. 297 C. proc. civ. și că instanța nu a analizat argumentele recurentei și nici nu s-a aplecat asupra probelor pertinente depuse la dosar. A mai susținut recurenta că instanța a apreciat greșit ca fiind prescrise facturile de la filele 65 - 67, considerând că acestea sunt prescrise de la momentul emiterii lor, deși termenul de prescripție începe să curgă de la scadența acestora și nu de la data emiterii lor. Intimatele-pârâte SC N. SA și S.P.N.

SA au depus la data de 6 aprilie 2015 întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A.M. Cabinet de Proprietate Industrială București este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut". Din această perspectivă nu se poate pune problema unei admisibilități a acțiunii atât timp cât legea nu prevede o discutare a admisibilității în principiu a cererii de chemare în judecată, iar recurenta nu argumentează în niciun fel motivul pentru care consideră că instanța de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

Referirea recurentei la dispozițiile art. 1550 C. civ., nu poate fi primită, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului de mandat, iar din acest considerent argumentarea recurentei se situează în afara speței, nefiind pusă niciodată în discuție răspunderea întemeiată pe mandat, așa cum greșit susține recurenta. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

În acest sens se reține faptul că, susținerile recurentei sunt contradictorii, aceasta invocând pe de o parte nemotivarea hotărârii, apoi consideră că hotărârea este motivată, dar este greșită. Această susținere nu poate fi primită, având în vedere că decizia atacată este legală, instanța motivând de ce nu poate fi reținută critica recurentei cu privire la greșita interpretare a probatoriului administrat pentru a dovedi acceptarea tacită a facturilor fiscale, iar concluziile instanței asupra relevanței acceptării facturilor nu poate fi apreciată ca o ignorare a apărărilor reclamantei. Astfel, sub acest aspect nu poate fi reținută nelegalitatea întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină" și prin urmare, critica nu va fi reținută. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susține că instanța de apel a încălcat legislația în vigoare, întrucât a considerat că documentele depuse de intimatele-pârâte sunt "facturi", menționând ca "întemeiate susținerile intimatelor-pârâte care au prezentat dovezi concrete în sensul că sumele de bani ce fac obiectul facturilor au mai fost facturate". Critica evocată nu poate fi primită, întrucât această apreciere a recurentei decurge dintr-o interpretare eronată a considerentelor deciziei, prin care s-a subliniat că, din probele prezentate de intimate a rezultat că sumele ce fac obiectul facturilor fiscale pe care se întemeiază acțiunea au făcut, anterior, obiectul unor alte facturi fiscale emise de reclamantă.

În ceea ce privește susținerea recurentei, prin care se arată că instanța de apel a ignorat aspectele relevante ce demonstrează reaua-credință a intimatelor-pârâte, deși conform art. 970 C. civ., convențiile trebuie executate cu bună-credință, se constată că nici această critică nu poate fi primită, având în vedere că simpla menționare a activității de consultanță și/sau reprezentare ori trimiterile la un contract nu sunt suficiente pentru a se determina că activitățile pentru care s-au emis facturile se încadrează în obiectul contractului de consultanță și asistență juridică din data de 3 august 2005. De asemenea, în acest context, se reține că în absența anexei la contract, ce nu a fost prezentată de reclamantă, nu se poate determina dacă sumele facturate de apelantă se încadrează în limitele convenite de părți la încheierea contractului.

În acest sens se constată că, chiar dacă s-a dat o semnificație greșită incidenței art. 46 C. com., totuși, înlăturarea acestui argument nu schimbă soluția deoarece, în continuare, proba pretenției nu a fost realizată, întrucât nu rezultă în mod evident ce anume servicii au fost facturate. Prin urmare, în cauză nu se poate invoca o încălcarea sau aplicarea greșită a legii, așa cum pretinde recurenta, pretențiile acesteia nefiind respinse pe considerentul că facturile nu sunt semnate și ștampilate, ci pentru că, raportat la întregul material probator, recurenta nu a dovedit caracterul cert al creanței solicitate. Criticile recurentei privind motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., când prin hotărârea dată instanța de apel în mod greșit a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei conform art. 297 din același cod, se constată că nu pot fi primite. Această critică este nefondată, având în vedere că recurenta nu a dezvoltat argumentele pentru care consideră că în cauză sunt aplicabile dispozițiile evocate, în sensul că nu s-a intrat pe fondul cauzei, deși au fost analizate toate probele de la dosar, neexistând nicio rațiune în a considera că nu s-ar fi analizat fondul pricinii. În privința aprecierii greșite a instanței de apel asupra prescripției unora dintre facturi, se constată că acest motiv nu va fi analizat atât timp cât recurenta nu a criticat sub nicio formă, în faza apelului hotărârea primei instanțe pe aspectul prescripției.

În acest sens, nefiind criticată în apel decizia tribunalului în ceea ce privește prescripția unora dintre facturi, se constată că hotărârea a rămas irevocabilă intrând în puterea lucrului judecat, context în care recurenta nu poate proceda omisso medio și să invoce direct în recurs aspectul intervenirii prescripției. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M. Cabinet de Proprietate Industrială București, pe care o va obliga, în temeiul art. 274 din același cod, să achite intimatelor-pârâte SC N. SA și S.P.N. SA suma de 9483,98 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform notei de cheltuieli aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.M. Cabinet de Proprietate Industrială București împotriva Deciziei civile nr. 959 din 5 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă A.M. Cabinet de Proprietate Industrială București să achite intimatelor-pârâte SC N. SA și S.P.N. SA suma de 9483,98 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015. Procesat de GGC - NN