Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2015

HOTĂRÂRE
21.01.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 19 noiembrie 2013, reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.I.S. SRL a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.069,05 lei reprezentând rest plată facturi fiscale neachitate, la plata sumei de 9.924,36 lei reprezentând penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 și urm. din noul C. proc. civ. În procedura regularizării, s-a depus la dosar o notă de ședință din partea reclamantei prin care aceasta a arătat că își modifică cererea de emitere a ordonanței de plată în cerere de valoare redusă și a solicitat trimiterea dosarului Judecătoriei Brașov.

Prin Sentința civilă nr. 5156 din 15 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost dispusă declinarea judecării prezentei cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut, în esență, că obiectul cererii de chemare în judecată îl formează o acțiune în pretenții formulată în baza art. 1025 și următoarele din noul C. proc. civ., reclamanta având alegerea dintre două instanțe deopotrivă competente în raport de prevederile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ., ținând, totodată, cont că locul plății obligațiilor în cauză este stipulat a fi la Brașov.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brașov a reținut, în esență că reclamanta a învestit instanța cu o cerere de valoare redusă, situație în care competența teritorială a instanței nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată. Având în vedere că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente și constatând că reclamanta a optat pentru Judecătoria Sectorului 3 București (art. 107 din noul C. proc. civ.), s-a apreciat că această instanță este competentă teritorial să soluționeze cererea de valoare redusă, în raport și de norma prevăzută de art. 116 din noul C. proc.

civ. S-a reținut că norma prevăzută de art. 116 din noul C. proc. civ. nu a suferit nicio modificare față de art. 12 din vechiul C. proc. civ., astfel încât rămân actuale jurisprudența deja conturată și opiniile din doctrină, în sensul că instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului, însă nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente. Astfel, prin Sentința civilă nr. 11468 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată, din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.I.S.

SRL, a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.069,05 lei reprezentând rest plată facturi fiscale neachitate, la plata sumei de 9.924,36 lei reprezentând penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul", dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract". Art. 116 din noul C. proc.

civ. dispune că: "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente". În cazul cererilor de valoare redusă competența teritorială a instanței nu este una exclusivă, de ordine publică, ci una relativă, de ordine privată. Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective, nici reclamantul nemaiputând reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente. În cauză, opțiunea reclamantei SC B. SRL a fost în sensul soluționării cauzei la instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Sectorului 3 București, opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC B. SRL în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 514/2015
Decizia nr. 514/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. x/183/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând, în temeiul art. 14 și art
ÎCCJ 2015-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2015
i Sectorului 3 București, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub număr de dosar 4394/301/2014. Prin Sentința civilă nr. 355 din 10 aprilie 2014 pro
ÎCCJ 2014-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2014
conflict de interese; - fapta pentru care SC F.C.U.C. SA a fost sancționată nu există. Prin Notele scrise depuse la data de 11 decembrie 2012, reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței. Prin Sentința nr. 17895 din 1
ÎCCJ 2025-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1528/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judec
ÎCCJ 2017-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2017
Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă