ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

prin decizia civilă nr. 86/2014, pronunțată la data de 3 iulie 2014, în Dosarul

nr. 5367/109/2013, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta M.M.

împotriva deciziei nr. 1814 din 28 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș,

în Dosarul nr. 1957/828/2012, în contradictoriu cu intimații D.A.A. și P.G.I.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele

motive:

Prin cererea

înregistrată la data de 22 martie 2013, contestatorul D.A.A., în contradictoriu

cu intimata M.M., a formulat contestație la executare împotriva actelor de

executare silită efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I., respectiv, publicația de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 și

raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V.S., solicitând

anularea acestor forme de executare și suspendarea executării silite.

Judecătoria Topoloveni,

prin sentința civilă nr. 383 din 10 aprilie 2013, irevocabilă prin nerecurare, a

respins cererea de suspendare a executării silite și a admis contestația la executare,

în sensul că a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012

al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., respectiv, publicația de vânzare din

6 martie 2013 întocmită de Biroul Executorilor Judecătorești V.I., raportul de expertiză

tehnică judiciară de evaluare întocmit de expert V.S., precum și actele de executare

subsecvente acestora.

Prin cererea înregistrată

la data de 15 noiembrie 2012, același contestator, în contradictoriu cu intimații

M.M. și P.G.I., a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării

silite declarate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I.,

solicitând anularea formelor de executare efectuate în acest dosar.

Prin sentința

civilă nr. 170/2012 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, s-a respins atât cererea

de suspendare a executării silite, cât și contestația la executare.

Această sentință

a fost modificată în recurs, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013 pronunțată

de Tribunalul Argeș, în sensul că s-a admis contestația la executare și s-au anulat

actele de executare din dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I.

Instanța a reținut

că, revizuenta pretinde, în cadrul cererii de revizuire, că decizia civilă nr. 1814/2013

a Tribunalului Argeș este potrivnică sentinței civile nr. 383/2013 pronunțată de

Judecătoria Topoloveni.

Raportat la dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța a constatat că, în speța dedusă judecății

există identitate de părți, dar nu și identitate de obiect și cauză.

Astfel, s-a reținut,

obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 383/2013 l-a constituit contestația

la executare formulată în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor

Judecătorești V.I., respectiv, publicația de vânzare emisă la data de 6 martie 2013

și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert S.V., invocându-se

ca temei de drept dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că

urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe corpuri de proprietate,

în întregimea lor.

În Dosarul

nr. 1958/828/2012, a mai reținut instanța, soluționat prin decizia civilă nr. 1814/2013,

obiectul contestației la executare l-a constituit anularea tuturor formelor de executare

efectuate în dosarul execuțional, invocându-se ca temei de drept dispozițiile

art. 399 C. proc. civ., respectiv: punerea în executare a unei hotărâri despre care

nu a avut cunoștință, decizia civilă nr. 2429/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș;

executorul judecătoresc în mod abuziv a procedat la reluarea executării, fără a

emite o altă somație, întrucât cea anterioară și-a încetat efectele; nelegalitatea

actelor de executare prin ignorarea dispozițiilor art. 580

2

C. proc.

civ., ce impuneau pronunțarea unei încheieri prin care să fie autorizată creditoarea

la îndeplinirea obligațiilor ce nu au fost efectuate de către debitor; încălcarea

dispozițiilor art. 412 C. proc. civ. cu prilejul efectuării actelor de executare

din data de 20 decembrie 2012; ignorarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. la

întocmirea procesului-verbal de situație, integrat în conținutul procesului-verbal

întocmit la data de 20 decembrie 2012.

Mai mult, a reținut

instanța, soluția de admitere a recursului și de modificare a sentinței civile

nr. 170/2012 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, prin decizia civilă nr. 1814

din 28 iunie 2013, a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 pronunțată de Tribunalul

Argeș, prin care a fost admisă contestația la titlu formulată de debitor și s-a

lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeș.

În considerentele

deciziei civile nr. 1814/2013 s-a reținut că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere

de lucru judecat că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu și care

a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul efectuării actelor

de executare necesită lămuriri ce au fost dispuse de către instanță după încheierea

actelor de executare contestate, actele de executare efectuate nu corespund titlului

executoriu astfel cum a fost lămurit de către instanță.

Or, pentru a fi

legal încheiate este necesar ca actele de executare să fie întocmite având la bază

titlul executoriu judecătoresc în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească

anterior admiterii contestației la titlu.

În consecință,

a apreciat instanța că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct.

7 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect și cauză între hotărârile despre

care revizuenta pretinde că sunt potrivnice, așa încât, a dispus respingerea cererii

de revizuire.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta M.M., solicitând anularea deciziei

nr. 86/2014 a Curții de Apel Pitești și a deciziei nr. 1814/2013 a Tribunalului

Argeș și trimiterea cauzei la rejudecare la Tribunalul Argeș, sau reținerea pentru

rejudecare la Înalta Curte de Casație și Justiție București cu cheltuieli de judecare.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. (în sensul că,

decizia recurată cuprinde motive contradictorii), pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

(în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii)

și pe art. 304

1

C. proc. civ. (în sensul că, solicită să fie examinată

cauza sub toate aspectele), recurenta-revizuentă M.M. a criticat decizia recurată

ca nelegală și netemeinică și a invocat, în esență, următoarele motive:

Consideră recurenta

că este nulă decizia nr. 1814/2013 datorită „neconcordanței dintre minută și dispozitiv,

precum și neconcordanței dintre considerente și dispozitiv, încălcând prevederile

art. 261 și art. 258 C. proc. civ.”, și, deși s-a solicitat excepția nulității absolute

pentru acest motiv, Tribunalul Vâlcea nu a pus în discuție această excepție.

Ar însemnă astfel,

consideră în continuare recurenta-revizuenta, că, greșelile de judecată a căror

înlăturare s-a cerut și urmărit prin art. 322 pct. 1 și pct. 7 C. proc. civ. să

rămână în ființă, iar hotărârea nedreaptă bazată pe ele să continue a-și produce

efectele. S-ar încălca, astfel, principiul adevărului obiectiv și s-ar cauza părții

interesate (recurentei), victimă a acestor greșeli voite, prejudicii ireparabile,

ceea ce este inadmisibil. Solicită recurenta a se observa că, atât la Tribunalul

Argeș, cât și la Tribunalul Vâlcea, deși cauza venise prin strămutare, admisă de

Înalta Curte de Casație și Justiție București, au repartizat cauza manual (cu adresă

directă), pentru a da soluțiile prealabil convenite cu partea adversă. Recurenta

solicită a se observa contradicțiile din hotărârea nr. 86/2014 a Curții de Apel

Pitești, care sunt contrarii și se bat cap în cap, fapt care duce la anularea acesteia.

Recurenta-revizuentă

a susținut că, decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș este clar în contradicție

cu prima hotărâre, sentința civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni care validează

somația imobiliară de plată din 7 ianuarie 2013, precum și actele care au urmat

după refacerea actelor anulate de instanță.

A arătat recurenta

că, datorită existenței deciziei nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, care nu este

clară, și numai generică, debitorul se prevalează de ea și în alte procese și la

instituții de stat și susține că toate actele din dosarul nr. Y/2012 al Biroului

Executorilor Judecătorești V.I. au fost anulate, tocmai pentru faptul că, actele

anulate de decizia nr. 1814/2013 nu au fost nominalizate, așa cum stabilește clar

și impune art. 404 C. proc. civ., dar instanța nu a făcut-o, consideră recurenta-intenționat,

lăsând în incertitudine acest fapt, deși s-a cerut și în recurs, și în revizuire,

să se arate ce se întâmplă cu actele ce au fost refăcute după sentința nr. 383/2013,

și mai ales cu procesul-verbal de licitație și actul de adjudecare necontestate

de debitor.

Recurenta-revizuentă

M.M. consideră că instanța Curții de Apel Pitești a greșit când a respins cererea

și a statuat că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, lăsând aceeași incertitudine

să planeze în continuare, în sensul că, obiectul cauzei în ambele hotărâri îl constituie

contestația la executare, scopul debitorului fiind același în ambele dosare: anularea

actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor

Judecătorești V.I.

Solicită, de asemenea,

recurenta-revizuentă a se observa că actele de executare efectuate corespund întocmai

atât deciziei nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeș, care este titlu executor, precum

și deciziei nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeș care lămurește dispozitivul, nefiind

nicio diferență între ceea ce s-a executat și ceea ce s-a dispus prin decizia

nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeș.

De altfel, a arătat

recurenta, instanța de recurs și de această dată nu a nominalizat nici un act care

nu corespunde sau ar fi contrar deciziilor enumerate și lasă din nou în incertitudine

afirmația că actele de executare efectuate nu corespund titlului reprezentat de

hotărârea judecătorească, astfel cum a fost lămurit de instanță.

A mai susținut

recurenta-revizuentă M.M. că, după refacerea actelor dispuse de instanță prin sentința

civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă și irevocabilă, s-au efectuat

și alte acte de executare, pe care debitorul nu Ie-a mai contestat, deși Ie-a primit,

și problema este că debitorul susține permanent că decizia nr. 1814/2013 a anulat

toate actele de executare, inclusiv, sentința civilă nr. 383 a Judecătoriei Topoloveni,

tocmai datorită neclarității acestei decizii, care este în contradicție cu sentința

civilă mai sus enunțată, pentru că nu a nominalizat ce acte au fost anulate și produce

efecte inimaginabile. Contrarietatea în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a

arătat recurenta, există, deoarece prima hotărâre nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni

se referă la același dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I. și validează actele din acesta, în afară de cele două acte pentru care s-a

dispus refacerea lor, dosarul de executare fiind unic, iar a doua hotărâre, nr.

1814/2013 a Tribunalului Argeș, anulează actele de executare din dosarul nr. Y/2012,

adică, și actele validate deja de o hotărâre definitivă și irevocabilă nr. 383/2013

a Judecătoriei Topoloveni. Totul este incert și neclar, susține recurenta-revizuentă.

Tocmai pentru

a se lămuri definitiv acest incident produs în două dosare diferite, dar care se

referă la aceleași acte de executare din același dosar nr. Y/2012 al Biroului Executorilor

Judecătorești V.I., recurenta-revizuentă consideră necesar și oportun, pentru a

nu mai exista incertitudini și interpretări incorecte în privința actelor pe care

decizia civilă nr. 1814/2013 le anulează, pentru ieșirea din această situație anormală

prin care fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, și deoarece

decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș nu conține o dispoziție clară

în privința întinderii dreptului și nominalizarea actelor de executare anulate,

recunoașterea acestora operând generic asupra actelor anulate, să fie anulată cea

de-a doua hotărâre, respectiv, decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, și trimiterea

cauzei la rejudecare.

Recurenta-revizuentă

M.M. a mai susținut că, identitatea de obiect se știe că există și atunci când este

vorba de partea cuprinsă într-un întreg (pars est in toto), întrucât, odată realizată

verificarea jurisdictională cu privire la întreg, nu se poate pretinde contrariul

pentru parte din acesta, în sensul că executarea din sentința nr. 383/2012 a Judecătoriei

Topoloveni face parte din întregul dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor

Judecătorești V.I., ca și decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș. Se

știe că există identitate de obiect atunci când se tinde la valorificarea aceleași

pretenții, indiferent de calea procedurală aleasă, în sensul că în ambele dosare

s-a cerut anularea tuturor actelor de executare, debitorul urmărind aceleași scop.

În fine, identitatea

de cauză, a arătat recurenta-revizuentă, este dată de existența aceluiași fundament

al pretenției, indiferent de adăugarea a încă unui text de lege la temeiul juridic

inițial. Aceasta întrucât, în ambele procese au fost deduse judecății aceleași pretenții-anularea

executării, contestația reprezentând doar calea procedurală, iar nu obiectul cererii

prin intermediul căreia a fost solicitată pentru a doua oară anularea actelor de

executare ca și în litigiul anterior.

Analizând recursul

formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, raportat

și la prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin primul motiv

de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C.

proc. civ., recurenta-revizuentă M.M. critică hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel în sensul că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, existând, susține recurenta,

contradicție între considerentele reținute.

Acest motiv de

recurs formulat nu poate fi primit, fiind nefondat.

Potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ., unul dintre motivele pe care s-a întemeiat recursul de

față, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate

cere când hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii.

Textul art. 304

pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, nemotivarea

hotărârii, și hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă există contradicție

între considerente și dispozitiv, în sensul că, dintr-o parte a hotărârii rezultă

că acțiunea este întemeiată, iar, din altă parte, că nu este întemeiată, astfel

că nu se poarte ști ce anume a decis instanța, ori există contradicție între considerente,

în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este

întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța.

Contradicția poate

fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu

dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din

contră, îl contrazic.

Or, din analiza

hotărârii recurate în speță, prin prisma textului evocat, se constată că aceasta

nu cuprinde motive contradictorii, și argumentele reținute în motivarea soluției

instanței, de respingere a cererii de revizuire, nu contrazic dispozitivul hotărârii,

ci, dimpotrivă, îl susțin.

Față de această

motivare, nu se poate susține cu temei că hotărârea recurată ar cuprinde motive

contradictorii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de

revizuire apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct.

7 C. proc. civ. neexistând identitate de obiect și cauză între hotărârile despre

care recurenta-revizuentă a pretins că sunt potrivnice.

Înalta Curte observă,

astfel, că, în considerente, instanța de revizuire a stabilit împrejurările de fapt

esențiale în cauză și a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor la

speță, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută de considerente, iar nu

pur formală, și este, în realitate, corolarul motivelor ce o preced.

Astfel, Curtea

de Apel a reținut, într- adevăr, în motivarea soluției sale, că, „soluția de admitere

a recursului și de modificare a sentinței civile nr. 170/2012 pronunțată de Judecătoria

Topoloveni, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013, a avut la bază decizia

civilă nr. 1546/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care a fost admisă contestația

la titlu formulată de debitor și s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 2429/2012

a Tribunalului Argeș”, însă, ceea ce omite recurenta-revizuentă este că, anterior,

aceeași instanță de revizuire reține, în detaliu, obiectul cauzei soluționate prin

sentința civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni, în Dosarul nr. 659/828/2013,

cu temeiul de drept invocat, respectiv, prevederile art. 489 alin. (2) C. proc.

civ., comparativ cu obiectul cauzei din Dosarul nr. 1957/828/2012 al Tribunalului

Argeș, secția civilă, soluționat prin decizia nr. 1814/2013, cu temeiul de drept

invocat, respectiv, dispozițiile art. 399 C. proc. civ., ignorarea dispozițiilor

art. 580

2

C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 412 C. proc. civ.,

și, de asemenea, ignorarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., tocmai în verificarea

cerințelor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sub aspectul caracterului pretins

potrivnic al celor două hotărâri.

Împrejurarea că,

în redarea istoricului cauzei și a considerentelor înseși reținute în argumentarea

soluției date, instanța de revizuire a relevat, pe scurt, decizia civilă nr. 1546/2013

pronunțată de Tribunalul Argeș, ocazie cu care a reținut că soluția exprimată prin

decizia civilă nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeș a avut la bază

decizia civilă nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeș, pentru ca, mai apoi, să arate

în continuare, că „în considerentele deciziei civile nr. 1814/2013 s-a reținut că,

atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea judecătorească

ce reprezintă titlu executoriu și care a fost avut în vedere de executorul judecătoresc

cu prilejul efectuării actelor de executare necesită lămuriri ce au fost dispuse

de către instanță după încheierea actelor de executare contestate, actele de executare

efectuate nu corespund titlului executoriu, astfel cum a fost lămurit de către instanță”,

nu este de natură a fi contradictorie considerentelor însele, ci, dimpotrivă, susține

în plus soluția de respingere în tot a cererii de revizuire.

Mai mult, în cauză,

Înalta Curte observă că, instanța de revizuire a examinat, în mod real, motivele

de revizuire formulate, apărările și susținerile părților în litigiu, cu referire

specială la obiectul și cauza, diferite, ale litigiilor soluționate prin cele două

hotărâri pretins potrivnice.

Astfel, Curtea

de Apel Pitești a arătat, în cuprinsul hotărârii sale, care sunt motivele pe care

se sprijină soluția dată cererii de revizuire, cele pentru care a reținut că nu

sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., răspunzând

motivului de revizuire formulat, care viza fondul dreptului litigios, cel puțin,

pentru a-i aprecia pertinența, și înlăturându-l în totalitate, ca fiind nefondat.

Se reține așadar,

că, decizia atacată cu recurs este temeinic și pe deplin motivată, cuprinde motivele

de fapt și de drept reținute de instanța de revizuire la adoptarea soluției, motive

care sunt concordante între ele, inclusiv, prin raportare la textele legale incidente,

iar verificarea caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri, prin prisma

criticilor formulate de recurenta-revizuentă, s-a făcut cu respectarea cerințelor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind evidentă justețea soluției adoptate,

prin motivele arătate.

Motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. constituie

elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța

la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv.

Or, în speță,

față de această motivare a Curții de Apel, nu se poate susține cu temei că hotărârea

recurată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 304

pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire apreciind ca nefondată cererea de revizuire

formulată, astfel că, nu se justifică admiterea acestui motiv de recurs, recursul

vizând însuși dispozitivul hotărârii atacate, care este conform considerentelor.

Este util a sublinia

că o astfel de decizie respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, Curtea Europeană, în jurisprudența sa, arătând că dreptul

la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție include, printre

altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente

pentru cauza lor.

Întrucât Convenția

nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete

și efective (Hotărârea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”,

adică, în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus,

art. 6 implică, mai ales în sarcina „instanței”, obligația de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina contra România din 28 iulie

2005).

Or, în speță,

așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de revizuire a fost suficient motivată,

sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal învestită, inclusiv, în analiza

caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri evocate în cererea de revizuire,

instanța examinând în mod real elementele esențiale care i-au fost supuse, și, astfel,

cererea de revizuire, soluționată prin hotărâre, a fost examinată în mod echitabil,

părților fiindu-le, astfel, pe deplin respectat dreptul lor la un proces echitabil,

garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cel de-al doilea

motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., constă în greșita respingere a cererii de revizuire formulate, considerând

recurenta-revizuentă că instanța Curții de Apel Pitești greșit a respins cererea

și a statuat că cele două hotărâri nu sunt potrivnice și, susține recurenta-revizuentă,

contrarietatea în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. există, deoarece prima hotărâre

nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni se referă la același dosar de executare

nr. Y/2012 al Biroului Eexecutorilor Judecătorești V.I., iar a doua hotărâre

nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș anulează actele de executare din același dosar,

dosarul de executare fiind unic.

Acest motiv de

recurs de recurs vădit nefondat, în mod legal și corect constatându-se de către

instanța de revizuire că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 322 alin. (1) C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță

de recurs, atunci când evocă fondul” se poate cere în cele nouă cazuri expres și

limitativ prevăzute de acest text.

Dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temeiul juridic al cererii de revizuire

promovate, reprezintă remediul procedural al nesocotirii autorității de lucru judecat

al unei hotărâri. Aceasta înseamnă că o instanță ulterioară să nesocotească cele

statuate jurisdicțional de o primă instanță învestită cu judecata aceluiași litigiu.

În lumina dispozițiilor

art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță

de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care „există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în

una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

De pe acest fundament

legal, este de observat că, prin reglementarea art. 322 alin. (1) pct. 7 C.

proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se

separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat,

se poate ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.

Rațiunea reglementării

revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. izvorăște din necesitatea

de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze,

prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat,

când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect,

aceeași cauză și aceleași părți, precum și a dificultății create prin imposibilitatea

executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină.

Căci, în asemenea

situații, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare

parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât

prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității

lucrului judecat.

Pentru a fi aplicabile

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice

să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea

neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri

invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât, acestea nu conțin elementele

caracteristice pentru existența lucrului judecat, astfel cum aceasta este definită

de art. 1201 vechiul C. civ., „una sau aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate”.

Prin hotărâri

definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate,

prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat

rezultat din hotărârea în primul dosar.

Prin „una și aceeași

pricină” se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză

și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea

celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința

în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de

a doua hotărâri.

Autoritatea de

lucru judecat cunoaște o dublă manifestare și are un dublu efect, acela extinctiv,

negativ care interzice o a doua judecată, în condițiile identității de părți, obiect,

cauză (non bis in idem) rezultată din coroborarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.

cu art. 166 C. proc. civ., și efectul pozitiv, care permite părții să se prevaleze

de un aspect litigios tranșat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis

[așa numita prezumție de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 coroborat

cu art. 1202 alin. (2) C. civ.].

În timp ce efectul

extinctiv al autorității de lucru judecat este menit să asigure evitarea contrazicerilor

între dispozitivele hotărârilor judecătorești, efectul pozitiv are ca scop evitarea

contrazicerilor între considerentele hotărârilor (și totodată, asigurarea celerității

judecății, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional anterior, va fi folosit

într-o nouă judecată, fără a mai face obiect al probațiunii și totodată, fără posibilitatea

de a mai fi contrazis).

Textul art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au

soluționat cereri de chemare în judecată-în speță, contestații la executare având

același obiect și aceeași cauză, ci ele au fost pronunțate în cadrul altor procese,

diferite, pe parcursul unor procese distincte, determinate de acțiunile formulate

de părți.

Aceasta deoarece,

în cadrul a două procese distincte, cu obiect și cauze diferite, nu se poate ajunge

la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluțiile pot fi diferite, în final

cele două hotărâri pun capăt judecății unor pretenții diferite, și nu pot avea autoritate

de lucru judecat una față de cealaltă.

În speță, astfel

cum se arată prin chiar cererea de revizuire formulată, și, ulterior, criticat prin

recursul de față, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în litigii având

obiecte și cauze deosebite.

Recurenta-revizuenta

M.M. a pretins că un aspect al litigiului (așadar, așa-numitul efect pozitiv al

autorității de lucru judecat), legat de anularea actelor de executare din dosarul

de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., ar fi fost

rezolvat diferit și contradictoriu prin două hotărâri irevocabile.

Pretinzând în

această manieră nesocotirea autorității de lucru judecat, recurenta-revizuentă ignoră

că, la fundamentul instituției revizuirii se află contradictorialitatea dezbaterilor

părților asupra aspectelor litigioase și dezlegarea jurisdicțională a instanței,

ceea ce, în cauza de față, au purtat în cadrul a două litigii distincte, cu obiecte

și cauze diferite.

Contrar susținerilor

recurentei- revizuente, și, de altfel, așa cum corect și legal a reținut și Curtea

de Apel în motivarea soluției de respingere a cererii de revizuire, prin sentința

civilă nr. 383 din 10 aprilie 2013 a Judecătoriei Topoloveni, rămasă irevocabilă

prin nerecurare, nu s-a tranșat chestiunea anulării tuturor actelor de executare

întocmite în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I., pentru a se putea pretinde că această rezolvare, dată de o primă instanță,

ar fi fost contrazisă de o instanță ulterioară.

Astfel, potrivit

primei sentințe menționate, a fost admisă contestația la executare formulată de

contestatorul D.A.A., intimat în cauza de față, s.n., și anulate în parte actele

de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I., respectiv: publicația de vânzare din 6 martie 2013 întocmită de Biroul Executorilor

Judecătorești V.I., raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare întocmit

de expert V.S., precum și actele de executare subsecvente acestora.

Conform considerentelor

sentinței, care explicitează dispozitivul și care, constituind tot unitar cu acesta,

intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, ceea ce a constituit obiect al

dezbaterii în primul proces, a fost, așadar, contestația la executare împotriva

actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. Y/2012 al Biroului

Executorilor Judecătorești V.I., și anume, numai publicația de vânzare emisă la

data de 6 martie 2013 și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către

expert V.S., precum și actele subsecvente acestora, respectiv, adresele din 06

martie 2013, aceasta fiind chestiunea litigioasă tranșată conform soluției adoptate

și pe temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În privința anulării

tuturor actelor de executare împotriva cărora s-a formulat, ulterior, o nouă contestație

la executare de către contestatorul D.A.A., intimat în cauza de față, s.n., și care

a format obiect al celuilalt litigiu, soluționat prin decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului

Argeș, se reține că aceasta nu a fost dezbătută în cadrul primului proces, pentru

a se putea susține că instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect, cum eronat pretinde

recurenta-revizuentă, așa încât, să nu mai poată fi contrazis ulterior.

Împrejurarea că,

prin decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, s-a constatat că, atâta timp cât

s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, hotărârea judecătorească care ar reprezenta

titlul executoriu ce a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul

întocmirii actelor de executare a căror nulitate s-a solicitat, necesită lămuriri,

lămuriri ce au fost dispuse de către instanță după încheierea actelor de executare

contestate, și, pe cale de consecință, actele de executare efectuate nu corespund

titlului executoriu astfel cum a fost lămurit de către instanță, nu este suficientă

pentru a se putea considera că este vorba de o dezlegare implicită a respectivei

chestiuni.

Aceasta, întrucât,

implicitul presupune, pentru a fi înzestrat cu autoritate de lucru judecat, o rezolvare

necesară dată unui aspect controversat al procesului care, deși nu se regăsește

în dispozitivul hotărârii, face ca soluția finală să nu fi fost posibilă în absența

dezlegării acelui aspect.

Altfel spus, înseamnă

că între lucrul judecat implicit și ceea ce este solicitat în mod expres de către

parte, să existe o asemenea legătură încât să facă să se presupună că în statuarea

expresă a instanței (din dispozitivul hotărârii) se regăsește și rezolvarea altei

chestiuni (fără de care nu s-ar fi ajuns la soluția finală).

Totodată, rezolvarea

implicită trebuie să fie precedată de dezbateri ale părților care să-și fi spus

cuvântul pe aspectul disputat, pentru că, în absența contradictorialității dezbaterilor

și a respectării dreptului de apărare, nu poate funcționa autoritatea de lucru judecat.

Or, asemenea elemente

care să conducă la concluzia că a fost tranșată chestiunea anulării tuturor actelor

de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I., (dată de contestațiile la executare promovate) cu autoritate de lucru judecat,

nu se regăsesc în speță.

Pe de o parte,

aspectul privind anularea tuturor actelor de executare nu a fost un aspect dezbătut

judiciar în cadrul procesului anterior, iar, pe de altă parte, nu există nici legătura

necesară între soluția adoptată și eventualele considerente reținute privitor la

actele de executare a căror anulare s-a dispus, cu atât mai mult cu cât, în cadrul

procesului ulterior, Tribunalul Argeș a apreciat ca fiind nule actele de executare

încheiate de executorul judecătoresc în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească

anterior admiterii contestației la titlu.

Aceasta întrucât,

cu privire la pretenția principală dedusă judecății în procesul anterior, instanța

nu a făcut decât să constate că, în ipoteza în speță, se găsesc a fi întemeiate

criticile invocate de contestator sub aspectul nelegalității actelor de executare

reprezentate de publicația de vânzare din 6 martie 2013 și raportul de expertiză

tehnică judiciară întocmit de expert V.S., anulând în parte actele de executare

efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., fără,

însă, să tranșeze aspecte legate de toate actele de executare întocmite sau de cauze

de nulitate a tuturor acestora, cum eronat se susține de către recurenta-revizuentă.

Rezultă, contrar

susținerii recurentei-revizuente M.M., că, hotărârea anterioară, de care se prevalează,

nu conține o dezlegare jurisdicțională asupra anulării tuturor actelor de executare

întocmite în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești

V.I., pentru a se putea pretinde că decizia ulterioară (nr. 1814/2013 din 28 iunie

2013 a Tribunalului Argeș, secția civilă) a cărei retractare se solicită, ar fi

nesocotit lucrul judecat anterior.

În atari condiții,

așa cum corect a reținut și Curtea de Apel prin decizia recurată, cea de-a doua

decizie a instanței de recurs, decizia nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului

Argeș, nu era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, o astfel

de situație neputând fi aplicabilă în cazul de față, când între cele două pricini

în care s-au dat hotărârile pretins potrivnice există identitate de părți, dar nu

și identitate de obiect și de cauză, obiectul celor două litigii fiind total diferit

și soluționat în conformitate cu cadrul normativ incident, și acesta diferit, în

cadrul a două proceduri judiciare distincte, cu cauze diferite.

În acest caz de

revizuire, instanța sesizată nu face o judecată propriu-zisă, nu examinează care

dintre cele două hotărâri pretins contradictorii este justă, ci, în conformitate

cu prevederile C. proc. civ., dacă găsește întemeiat, anulează hotărârea din urmă,

dată cu violarea lucrului judecat.

Atunci când revizuirea

se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate de hotărâri,

suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea

de a o cere este supusă condiției să existe hotărâri definitive potrivnice care

să nu poată fi executate simultan, precum și ca ele să fi fost date în aceeași pricină,

având același obiect, cu aceeași cauză și între aceleași persoane, având aceeași

calitate, ceea ce nu este cazul în speță, când hotărârile sunt pronunțate în dosare

diferite, având obiect și cauză diferite, cererea de revizuire în mod legal nefiind

primită de către Curtea de Apel Pitești.

Întreaga construcție

juridică dezvoltată de recurenta-revizuentă, în sensul că, identitatea de obiect

ar exista și atunci când este vorba de partea cuprinsă într-un întreg (pars est

in toto), întrucât, odată realizată verificarea jurisdicțională cu privire la întreg

nu se poate pretinde contrariul pentru parte din acesta, iar, identitatea de cauză

este dată de existența aceluiași fundament al pretenției, și anume, anularea executării,

nu poate fi primită, recurenta aflându-se într-o evidentă eroare.

Obiectul litigiului

este dat de pretenția concretă dedusă judecății de către reclamant, în speță, anume

actele de executare a căror anulare s-a solicitat pe calea contestației la executare,

astfel cum au fost ele identificate prin contestație, în timp ce cauza, ca element

caracteristic pentru existența lucrului judecat, o reprezintă fundamentul juridic

al pretenției, care, în nici un caz, nu poate fi anularea executării, cum eronat

susține recurenta, și care, așa cum s-a arătat mai sus, sunt total diferite în cadrul

celor două litigii ale căror hotărâri s-a pretins a fi potrivnice.

Așa fiind, corect

a reținut instanța de revizuire că niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice

nu întrunește cerințele legale arătate, întrucât, pct. 7 al art. 322 C. proc.

civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunțate de o instanță de recurs

„în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”, și

nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătorești pronunțate în alte litigii

dintre părți, în cadrul unor proceduri judiciare diferite, cu obiect și cauze diferite,

și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea a cărei

revizuire se solicită.

Ca atare, nu poate

fi vorba de hotărâri potrivnice atâta timp cât hotărârile invocate vizează practică

judiciară în alte dosare dintre părți, deci, privesc alte dosare, separate, cu obiect

diferit, și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea

a cărei revizuire se solicită.

În consecință,

legal a apreciat Curtea de Apel Pitești că nu se poate spune că a fost încălcată

autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, pentru ca, pe calea revizuirii să

se obțină anularea celei de-a doua decizii.

În speță, Înalta

Curte mai observă și că, în soluționarea cauzei, instanța de revizuire a dovedit

pe deplin că a respectat cu rigurozitate și spiritul european al echității juridice,

ținând cont de toate garanțiile conferite, privitoare la exercitarea dreptului la

apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil, consacrat

prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Textul consacră,

într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă

a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană

are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil

a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege,

care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil,

ceea ce, în speță, a fost pe deplin respectat.

Așa fiind, în

mod legal s-a reținut de către Curtea de Apel că, decizia dată în recurs, în speță,

nu întrunește condițiile cerute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., situație

în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză îndreptarea

căii extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pretins potrivnică cu o altă

hotărâre, dar pronunțată în dosare diferite, cu cauză și obiect diferit, pe parcursul

a două litigii procesuale diferite, determinate de acțiunile diferite exercitate

de părți, neputând fi primită.

Recunoașterea

unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie

o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional

al egalității în fața legii și autorităților, și, din acest motiv, apare ca o situație

inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele de

mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în

mod legal și cu respectarea acestor prevederi Curtea de Apel a respins cererea de

revizuire, hotărârea recurată fiind legală și la adăpost de orice critică, nefiind

incident nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele

arătate, nefiind incidente motivele de recurs invocate, prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul

declarat de recurenta-revizuentă M.M., ca nefondat. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta- revizuenta M.M. împotriva deciziei civile nr. 86/2014 din

3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.