ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 86/2014, pronunțată la data de 3 iulie 2014, în Dosarul nr. 5367/109/2013, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta M.M. împotriva deciziei nr. 1814 din 28 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 1957/828/2012, în contradictoriu cu intimații D.A.A. și P.G.I.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele motive: Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2013, contestatorul D.A.A., în contradictoriu cu intimata M.M., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., respectiv, publicația de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V.S., solicitând anularea acestor forme de executare și suspendarea executării silite.

Judecătoria Topoloveni, prin sentința civilă nr. 383 din 10 aprilie 2013, irevocabilă prin nerecurare, a respins cererea de suspendare a executării silite și a admis contestația la executare, în sensul că a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., respectiv, publicația de vânzare din 6 martie 2013 întocmită de Biroul Executorilor Judecătorești V.I., raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare întocmit de expert V.S., precum și actele de executare subsecvente acestora. Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2012, același contestator, în contradictoriu cu intimații M.M. și P.G.I., a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite declarate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., solicitând anularea formelor de executare efectuate în acest dosar.

Prin sentința civilă nr. 170/2012 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, s-a respins atât cererea de suspendare a executării silite, cât și contestația la executare. Această sentință a fost modificată în recurs, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că s-a admis contestația la executare și s-au anulat actele de executare din dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I. Instanța a reținut că, revizuenta pretinde, în cadrul cererii de revizuire, că decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș este potrivnică sentinței civile nr. 383/2013 pronunțată de Judecătoria Topoloveni. Raportat la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., instanța a constatat că, în speța dedusă judecății există identitate de părți, dar nu și identitate de obiect și cauză. Astfel, s-a reținut, obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 383/2013 l-a constituit contestația la executare formulată în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., respectiv, publicația de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert S.V., invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe corpuri de proprietate, în întregimea lor. În Dosarul nr. 1958/828/2012, a mai reținut instanța, soluționat prin decizia civilă nr. 1814/2013, obiectul contestației la executare l-a constituit anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul execuțional, invocându-se ca temei de drept dispozițiile art. 399 C. proc.

civ., respectiv: punerea în executare a unei hotărâri despre care nu a avut cunoștință, decizia civilă nr. 2429/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș; executorul judecătoresc în mod abuziv a procedat la reluarea executării, fără a emite o altă somație, întrucât cea anterioară și-a încetat efectele; nelegalitatea actelor de executare prin ignorarea dispozițiilor art. 580 2 C. proc. civ., ce impuneau pronunțarea unei încheieri prin care să fie autorizată creditoarea la îndeplinirea obligațiilor ce nu au fost efectuate de către debitor; încălcarea dispozițiilor art. 412 C. proc. civ. cu prilejul efectuării actelor de executare din data de 20 decembrie 2012; ignorarea dispozițiilor art. 496 C. proc.

civ. la întocmirea procesului-verbal de situație, integrat în conținutul procesului-verbal întocmit la data de 20 decembrie 2012. Mai mult, a reținut instanța, soluția de admitere a recursului și de modificare a sentinței civile nr. 170/2012 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013, a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care a fost admisă contestația la titlu formulată de debitor și s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeș.

În considerentele deciziei civile nr. 1814/2013 s-a reținut că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu și care a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul efectuării actelor de executare necesită lămuriri ce au fost dispuse de către instanță după încheierea actelor de executare contestate, actele de executare efectuate nu corespund titlului executoriu astfel cum a fost lămurit de către instanță. Or, pentru a fi legal încheiate este necesar ca actele de executare să fie întocmite având la bază titlul executoriu judecătoresc în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească anterior admiterii contestației la titlu.

În consecință, a apreciat instanța că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect și cauză între hotărârile despre care revizuenta pretinde că sunt potrivnice, așa încât, a dispus respingerea cererii de revizuire. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta M.M., solicitând anularea deciziei nr. 86/2014 a Curții de Apel Pitești și a deciziei nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș și trimiterea cauzei la rejudecare la Tribunalul Argeș, sau reținerea pentru rejudecare la Înalta Curte de Casație și Justiție București cu cheltuieli de judecare. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. (în sensul că, decizia recurată cuprinde motive contradictorii), pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. (în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii) și pe art. 304 1 C. proc. civ. (în sensul că, solicită să fie examinată cauza sub toate aspectele), recurenta-revizuentă M.M. a criticat decizia recurată ca nelegală și netemeinică și a invocat, în esență, următoarele motive: Consideră recurenta că este nulă decizia nr. 1814/2013 datorită „neconcordanței dintre minută și dispozitiv, precum și neconcordanței dintre considerente și dispozitiv, încălcând prevederile art. 261 și art. 258 C. proc. civ.”, și, deși s-a solicitat excepția nulității absolute pentru acest motiv, Tribunalul Vâlcea nu a pus în discuție această excepție.

Ar însemnă astfel, consideră în continuare recurenta-revizuenta, că, greșelile de judecată a căror înlăturare s-a cerut și urmărit prin art. 322 pct. 1 și pct. 7 C. proc. civ. să rămână în ființă, iar hotărârea nedreaptă bazată pe ele să continue a-și produce efectele. S-ar încălca, astfel, principiul adevărului obiectiv și s-ar cauza părții interesate (recurentei), victimă a acestor greșeli voite, prejudicii ireparabile, ceea ce este inadmisibil. Solicită recurenta a se observa că, atât la Tribunalul Argeș, cât și la Tribunalul Vâlcea, deși cauza venise prin strămutare, admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție București, au repartizat cauza manual (cu adresă directă), pentru a da soluțiile prealabil convenite cu partea adversă.

Recurenta solicită a se observa contradicțiile din hotărârea nr. 86/2014 a Curții de Apel Pitești, care sunt contrarii și se bat cap în cap, fapt care duce la anularea acesteia. Recurenta-revizuentă a susținut că, decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș este clar în contradicție cu prima hotărâre, sentința civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni care validează somația imobiliară de plată din 7 ianuarie 2013, precum și actele care au urmat după refacerea actelor anulate de instanță. A arătat recurenta că, datorită existenței deciziei nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, care nu este clară, și numai generică, debitorul se prevalează de ea și în alte procese și la instituții de stat și susține că toate actele din dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I.

au fost anulate, tocmai pentru faptul că, actele anulate de decizia nr. 1814/2013 nu au fost nominalizate, așa cum stabilește clar și impune art. 404 C. proc. civ., dar instanța nu a făcut-o, consideră recurenta-intenționat, lăsând în incertitudine acest fapt, deși s-a cerut și în recurs, și în revizuire, să se arate ce se întâmplă cu actele ce au fost refăcute după sentința nr. 383/2013, și mai ales cu procesul-verbal de licitație și actul de adjudecare necontestate de debitor. Recurenta-revizuentă M.M. consideră că instanța Curții de Apel Pitești a greșit când a respins cererea și a statuat că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, lăsând aceeași incertitudine să planeze în continuare, în sensul că, obiectul cauzei în ambele hotărâri îl constituie contestația la executare, scopul debitorului fiind același în ambele dosare: anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I.

Solicită, de asemenea, recurenta-revizuentă a se observa că actele de executare efectuate corespund întocmai atât deciziei nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeș, care este titlu executor, precum și deciziei nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeș care lămurește dispozitivul, nefiind nicio diferență între ceea ce s-a executat și ceea ce s-a dispus prin decizia nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeș. De altfel, a arătat recurenta, instanța de recurs și de această dată nu a nominalizat nici un act care nu corespunde sau ar fi contrar deciziilor enumerate și lasă din nou în incertitudine afirmația că actele de executare efectuate nu corespund titlului reprezentat de hotărârea judecătorească, astfel cum a fost lămurit de instanță.

A mai susținut recurenta-revizuentă M.M. că, după refacerea actelor dispuse de instanță prin sentința civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă și irevocabilă, s-au efectuat și alte acte de executare, pe care debitorul nu Ie-a mai contestat, deși Ie-a primit, și problema este că debitorul susține permanent că decizia nr. 1814/2013 a anulat toate actele de executare, inclusiv, sentința civilă nr. 383 a Judecătoriei Topoloveni, tocmai datorită neclarității acestei decizii, care este în contradicție cu sentința civilă mai sus enunțată, pentru că nu a nominalizat ce acte au fost anulate și produce efecte inimaginabile. Contrarietatea în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a arătat recurenta, există, deoarece prima hotărâre nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni se referă la același dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I.

și validează actele din acesta, în afară de cele două acte pentru care s-a dispus refacerea lor, dosarul de executare fiind unic, iar a doua hotărâre, nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, anulează actele de executare din dosarul nr. Y/2012, adică, și actele validate deja de o hotărâre definitivă și irevocabilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni. Totul este incert și neclar, susține recurenta-revizuentă.

Tocmai pentru a se lămuri definitiv acest incident produs în două dosare diferite, dar care se referă la aceleași acte de executare din același dosar nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., recurenta-revizuentă consideră necesar și oportun, pentru a nu mai exista incertitudini și interpretări incorecte în privința actelor pe care decizia civilă nr. 1814/2013 le anulează, pentru ieșirea din această situație anormală prin care fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, și deoarece decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș nu conține o dispoziție clară în privința întinderii dreptului și nominalizarea actelor de executare anulate, recunoașterea acestora operând generic asupra actelor anulate, să fie anulată cea de-a doua hotărâre, respectiv, decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, și trimiterea cauzei la rejudecare.

Recurenta-revizuentă M.M. a mai susținut că, identitatea de obiect se știe că există și atunci când este vorba de partea cuprinsă într-un întreg (pars est in toto), întrucât, odată realizată verificarea jurisdictională cu privire la întreg, nu se poate pretinde contrariul pentru parte din acesta, în sensul că executarea din sentința nr. 383/2012 a Judecătoriei Topoloveni face parte din întregul dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., ca și decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș. Se știe că există identitate de obiect atunci când se tinde la valorificarea aceleași pretenții, indiferent de calea procedurală aleasă, în sensul că în ambele dosare s-a cerut anularea tuturor actelor de executare, debitorul urmărind aceleași scop.

În fine, identitatea de cauză, a arătat recurenta-revizuentă, este dată de existența aceluiași fundament al pretenției, indiferent de adăugarea a încă unui text de lege la temeiul juridic inițial. Aceasta întrucât, în ambele procese au fost deduse judecății aceleași pretenții-anularea executării, contestația reprezentând doar calea procedurală, iar nu obiectul cererii prin intermediul căreia a fost solicitată pentru a doua oară anularea actelor de executare ca și în litigiul anterior. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, raportat și la prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta-revizuentă M.M. critică hotărârea pronunțată de Curtea de Apel în sensul că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, existând, susține recurenta, contradicție între considerentele reținute. Acest motiv de recurs formulat nu poate fi primit, fiind nefondat. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., unul dintre motivele pe care s-a întemeiat recursul de față, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii. Textul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, nemotivarea hotărârii, și hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că, dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar, din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poarte ști ce anume a decis instanța, ori există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic.

Or, din analiza hotărârii recurate în speță, prin prisma textului evocat, se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, și argumentele reținute în motivarea soluției instanței, de respingere a cererii de revizuire, nu contrazic dispozitivul hotărârii, ci, dimpotrivă, îl susțin. Față de această motivare, nu se poate susține cu temei că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. neexistând identitate de obiect și cauză între hotărârile despre care recurenta-revizuentă a pretins că sunt potrivnice.

Înalta Curte observă, astfel, că, în considerente, instanța de revizuire a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză și a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor la speță, soluția exprimată prin dispozitiv fiind susținută de considerente, iar nu pur formală, și este, în realitate, corolarul motivelor ce o preced.

Astfel, Curtea de Apel a reținut, într- adevăr, în motivarea soluției sale, că, „soluția de admitere a recursului și de modificare a sentinței civile nr. 170/2012 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013, a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care a fost admisă contestația la titlu formulată de debitor și s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeș”, însă, ceea ce omite recurenta-revizuentă este că, anterior, aceeași instanță de revizuire reține, în detaliu, obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni, în Dosarul nr. 659/828/2013, cu temeiul de drept invocat, respectiv, prevederile art. 489 alin. (2) C. proc.

civ., comparativ cu obiectul cauzei din Dosarul nr. 1957/828/2012 al Tribunalului Argeș, secția civilă, soluționat prin decizia nr. 1814/2013, cu temeiul de drept invocat, respectiv, dispozițiile art. 399 C. proc. civ., ignorarea dispozițiilor art. 580 2 C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 412 C. proc. civ., și, de asemenea, ignorarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., tocmai în verificarea cerințelor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sub aspectul caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri.

Împrejurarea că, în redarea istoricului cauzei și a considerentelor înseși reținute în argumentarea soluției date, instanța de revizuire a relevat, pe scurt, decizia civilă nr. 1546/2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, ocazie cu care a reținut că soluția exprimată prin decizia civilă nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeș a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeș, pentru ca, mai apoi, să arate în continuare, că „în considerentele deciziei civile nr. 1814/2013 s-a reținut că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu și care a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul efectuării actelor de executare necesită lămuriri ce au fost dispuse de către instanță după încheierea actelor de executare contestate, actele de executare efectuate nu corespund titlului executoriu, astfel cum a fost lămurit de către instanță”, nu este de natură a fi contradictorie considerentelor însele, ci, dimpotrivă, susține în plus soluția de respingere în tot a cererii de revizuire.

Mai mult, în cauză, Înalta Curte observă că, instanța de revizuire a examinat, în mod real, motivele de revizuire formulate, apărările și susținerile părților în litigiu, cu referire specială la obiectul și cauza, diferite, ale litigiilor soluționate prin cele două hotărâri pretins potrivnice. Astfel, Curtea de Apel Pitești a arătat, în cuprinsul hotărârii sale, care sunt motivele pe care se sprijină soluția dată cererii de revizuire, cele pentru care a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., răspunzând motivului de revizuire formulat, care viza fondul dreptului litigios, cel puțin, pentru a-i aprecia pertinența, și înlăturându-l în totalitate, ca fiind nefondat.

Se reține așadar, că, decizia atacată cu recurs este temeinic și pe deplin motivată, cuprinde motivele de fapt și de drept reținute de instanța de revizuire la adoptarea soluției, motive care sunt concordante între ele, inclusiv, prin raportare la textele legale incidente, iar verificarea caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri, prin prisma criticilor formulate de recurenta-revizuentă, s-a făcut cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind evidentă justețea soluției adoptate, prin motivele arătate. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc.

civ. constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv. Or, în speță, față de această motivare a Curții de Apel, nu se poate susține cu temei că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire apreciind ca nefondată cererea de revizuire formulată, astfel că, nu se justifică admiterea acestui motiv de recurs, recursul vizând însuși dispozitivul hotărârii atacate, care este conform considerentelor. Este util a sublinia că o astfel de decizie respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană, în jurisprudența sa, arătând că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag.

1 din Convenție include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică, în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina „instanței”, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Albina contra România din 28 iulie 2005). Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de revizuire a fost suficient motivată, sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal învestită, inclusiv, în analiza caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri evocate în cererea de revizuire, instanța examinând în mod real elementele esențiale care i-au fost supuse, și, astfel, cererea de revizuire, soluționată prin hotărâre, a fost examinată în mod echitabil, părților fiindu-le, astfel, pe deplin respectat dreptul lor la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constă în greșita respingere a cererii de revizuire formulate, considerând recurenta-revizuentă că instanța Curții de Apel Pitești greșit a respins cererea și a statuat că cele două hotărâri nu sunt potrivnice și, susține recurenta-revizuentă, contrarietatea în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. există, deoarece prima hotărâre nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni se referă la același dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Eexecutorilor Judecătorești V.I., iar a doua hotărâre nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș anulează actele de executare din același dosar, dosarul de executare fiind unic.

Acest motiv de recurs de recurs vădit nefondat, în mod legal și corect constatându-se de către instanța de revizuire că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul” se poate cere în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text. Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temeiul juridic al cererii de revizuire promovate, reprezintă remediul procedural al nesocotirii autorității de lucru judecat al unei hotărâri. Aceasta înseamnă că o instanță ulterioară să nesocotească cele statuate jurisdicțional de o primă instanță învestită cu judecata aceluiași litigiu.

În lumina dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care „există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. De pe acest fundament legal, este de observat că, prin reglementarea art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se poate ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină. Căci, în asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât, acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, astfel cum aceasta este definită de art. 1201 vechiul C. civ., „una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.

Prin „una și aceeași pricină” se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Autoritatea de lucru judecat cunoaște o dublă manifestare și are un dublu efect, acela extinctiv, negativ care interzice o a doua judecată, în condițiile identității de părți, obiect, cauză (non bis in idem) rezultată din coroborarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. cu art. 166 C. proc. civ., și efectul pozitiv, care permite părții să se prevaleze de un aspect litigios tranșat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis [așa numita prezumție de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.].

În timp ce efectul extinctiv al autorității de lucru judecat este menit să asigure evitarea contrazicerilor între dispozitivele hotărârilor judecătorești, efectul pozitiv are ca scop evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor (și totodată, asigurarea celerității judecății, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional anterior, va fi folosit într-o nouă judecată, fără a mai face obiect al probațiunii și totodată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis). Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată-în speță, contestații la executare având același obiect și aceeași cauză, ci ele au fost pronunțate în cadrul altor procese, diferite, pe parcursul unor procese distincte, determinate de acțiunile formulate de părți.

Aceasta deoarece, în cadrul a două procese distincte, cu obiect și cauze diferite, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluțiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri pun capăt judecății unor pretenții diferite, și nu pot avea autoritate de lucru judecat una față de cealaltă. În speță, astfel cum se arată prin chiar cererea de revizuire formulată, și, ulterior, criticat prin recursul de față, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în litigii având obiecte și cauze deosebite. Recurenta-revizuenta M.M. a pretins că un aspect al litigiului (așadar, așa-numitul efect pozitiv al autorității de lucru judecat), legat de anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., ar fi fost rezolvat diferit și contradictoriu prin două hotărâri irevocabile.

Pretinzând în această manieră nesocotirea autorității de lucru judecat, recurenta-revizuentă ignoră că, la fundamentul instituției revizuirii se află contradictorialitatea dezbaterilor părților asupra aspectelor litigioase și dezlegarea jurisdicțională a instanței, ceea ce, în cauza de față, au purtat în cadrul a două litigii distincte, cu obiecte și cauze diferite. Contrar susținerilor recurentei- revizuente, și, de altfel, așa cum corect și legal a reținut și Curtea de Apel în motivarea soluției de respingere a cererii de revizuire, prin sentința civilă nr. 383 din 10 aprilie 2013 a Judecătoriei Topoloveni, rămasă irevocabilă prin nerecurare, nu s-a tranșat chestiunea anulării tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., pentru a se putea pretinde că această rezolvare, dată de o primă instanță, ar fi fost contrazisă de o instanță ulterioară.

Astfel, potrivit primei sentințe menționate, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul D.A.A., intimat în cauza de față, s.n., și anulate în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., respectiv: publicația de vânzare din 6 martie 2013 întocmită de Biroul Executorilor Judecătorești V.I., raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare întocmit de expert V.S., precum și actele de executare subsecvente acestora.

Conform considerentelor sentinței, care explicitează dispozitivul și care, constituind tot unitar cu acesta, intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, ceea ce a constituit obiect al dezbaterii în primul proces, a fost, așadar, contestația la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., și anume, numai publicația de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert V.S., precum și actele subsecvente acestora, respectiv, adresele din 06 martie 2013, aceasta fiind chestiunea litigioasă tranșată conform soluției adoptate și pe temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. În privința anulării tuturor actelor de executare împotriva cărora s-a formulat, ulterior, o nouă contestație la executare de către contestatorul D.A.A., intimat în cauza de față, s.n., și care a format obiect al celuilalt litigiu, soluționat prin decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, se reține că aceasta nu a fost dezbătută în cadrul primului proces, pentru a se putea susține că instanța s-a pronunțat asupra acestui aspect, cum eronat pretinde recurenta-revizuentă, așa încât, să nu mai poată fi contrazis ulterior.

Împrejurarea că, prin decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeș, s-a constatat că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, hotărârea judecătorească care ar reprezenta titlul executoriu ce a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul întocmirii actelor de executare a căror nulitate s-a solicitat, necesită lămuriri, lămuriri ce au fost dispuse de către instanță după încheierea actelor de executare contestate, și, pe cale de consecință, actele de executare efectuate nu corespund titlului executoriu astfel cum a fost lămurit de către instanță, nu este suficientă pentru a se putea considera că este vorba de o dezlegare implicită a respectivei chestiuni.

Aceasta, întrucât, implicitul presupune, pentru a fi înzestrat cu autoritate de lucru judecat, o rezolvare necesară dată unui aspect controversat al procesului care, deși nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, face ca soluția finală să nu fi fost posibilă în absența dezlegării acelui aspect. Altfel spus, înseamnă că între lucrul judecat implicit și ceea ce este solicitat în mod expres de către parte, să existe o asemenea legătură încât să facă să se presupună că în statuarea expresă a instanței (din dispozitivul hotărârii) se regăsește și rezolvarea altei chestiuni (fără de care nu s-ar fi ajuns la soluția finală). Totodată, rezolvarea implicită trebuie să fie precedată de dezbateri ale părților care să-și fi spus cuvântul pe aspectul disputat, pentru că, în absența contradictorialității dezbaterilor și a respectării dreptului de apărare, nu poate funcționa autoritatea de lucru judecat.

Or, asemenea elemente care să conducă la concluzia că a fost tranșată chestiunea anulării tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., (dată de contestațiile la executare promovate) cu autoritate de lucru judecat, nu se regăsesc în speță. Pe de o parte, aspectul privind anularea tuturor actelor de executare nu a fost un aspect dezbătut judiciar în cadrul procesului anterior, iar, pe de altă parte, nu există nici legătura necesară între soluția adoptată și eventualele considerente reținute privitor la actele de executare a căror anulare s-a dispus, cu atât mai mult cu cât, în cadrul procesului ulterior, Tribunalul Argeș a apreciat ca fiind nule actele de executare încheiate de executorul judecătoresc în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească anterior admiterii contestației la titlu.

Aceasta întrucât, cu privire la pretenția principală dedusă judecății în procesul anterior, instanța nu a făcut decât să constate că, în ipoteza în speță, se găsesc a fi întemeiate criticile invocate de contestator sub aspectul nelegalității actelor de executare reprezentate de publicația de vânzare din 6 martie 2013 și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V.S., anulând în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., fără, însă, să tranșeze aspecte legate de toate actele de executare întocmite sau de cauze de nulitate a tuturor acestora, cum eronat se susține de către recurenta-revizuentă.

Rezultă, contrar susținerii recurentei-revizuente M.M., că, hotărârea anterioară, de care se prevalează, nu conține o dezlegare jurisdicțională asupra anulării tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătorești V.I., pentru a se putea pretinde că decizia ulterioară (nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeș, secția civilă) a cărei retractare se solicită, ar fi nesocotit lucrul judecat anterior.

În atari condiții, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel prin decizia recurată, cea de-a doua decizie a instanței de recurs, decizia nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeș, nu era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, o astfel de situație neputând fi aplicabilă în cazul de față, când între cele două pricini în care s-au dat hotărârile pretins potrivnice există identitate de părți, dar nu și identitate de obiect și de cauză, obiectul celor două litigii fiind total diferit și soluționat în conformitate cu cadrul normativ incident, și acesta diferit, în cadrul a două proceduri judiciare distincte, cu cauze diferite. În acest caz de revizuire, instanța sesizată nu face o judecată propriu-zisă, nu examinează care dintre cele două hotărâri pretins contradictorii este justă, ci, în conformitate cu prevederile C. proc.

civ., dacă găsește întemeiat, anulează hotărârea din urmă, dată cu violarea lucrului judecat. Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate de hotărâri, suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea de a o cere este supusă condiției să existe hotărâri definitive potrivnice care să nu poată fi executate simultan, precum și ca ele să fi fost date în aceeași pricină, având același obiect, cu aceeași cauză și între aceleași persoane, având aceeași calitate, ceea ce nu este cazul în speță, când hotărârile sunt pronunțate în dosare diferite, având obiect și cauză diferite, cererea de revizuire în mod legal nefiind primită de către Curtea de Apel Pitești.

Întreaga construcție juridică dezvoltată de recurenta-revizuentă, în sensul că, identitatea de obiect ar exista și atunci când este vorba de partea cuprinsă într-un întreg (pars est in toto), întrucât, odată realizată verificarea jurisdicțională cu privire la întreg nu se poate pretinde contrariul pentru parte din acesta, iar, identitatea de cauză este dată de existența aceluiași fundament al pretenției, și anume, anularea executării, nu poate fi primită, recurenta aflându-se într-o evidentă eroare.

Obiectul litigiului este dat de pretenția concretă dedusă judecății de către reclamant, în speță, anume actele de executare a căror anulare s-a solicitat pe calea contestației la executare, astfel cum au fost ele identificate prin contestație, în timp ce cauza, ca element caracteristic pentru existența lucrului judecat, o reprezintă fundamentul juridic al pretenției, care, în nici un caz, nu poate fi anularea executării, cum eronat susține recurenta, și care, așa cum s-a arătat mai sus, sunt total diferite în cadrul celor două litigii ale căror hotărâri s-a pretins a fi potrivnice. Așa fiind, corect a reținut instanța de revizuire că niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice nu întrunește cerințele legale arătate, întrucât, pct. 7 al art. 322 C. proc.

civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunțate de o instanță de recurs „în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”, și nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătorești pronunțate în alte litigii dintre părți, în cadrul unor proceduri judiciare diferite, cu obiect și cauze diferite, și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea a cărei revizuire se solicită. Ca atare, nu poate fi vorba de hotărâri potrivnice atâta timp cât hotărârile invocate vizează practică judiciară în alte dosare dintre părți, deci, privesc alte dosare, separate, cu obiect diferit, și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În consecință, legal a apreciat Curtea de Apel Pitești că nu se poate spune că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, pentru ca, pe calea revizuirii să se obțină anularea celei de-a doua decizii. În speță, Înalta Curte mai observă și că, în soluționarea cauzei, instanța de revizuire a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate și spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite, privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil, consacrat prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Textul consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, ceea ce, în speță, a fost pe deplin respectat. Așa fiind, în mod legal s-a reținut de către Curtea de Apel că, decizia dată în recurs, în speță, nu întrunește condițiile cerute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză îndreptarea căii extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pretins potrivnică cu o altă hotărâre, dar pronunțată în dosare diferite, cu cauză și obiect diferit, pe parcursul a două litigii procesuale diferite, determinate de acțiunile diferite exercitate de părți, neputând fi primită. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., în mod legal și cu respectarea acestor prevederi Curtea de Apel a respins cererea de revizuire, hotărârea recurată fiind legală și la adăpost de orice critică, nefiind incident nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, nefiind incidente motivele de recurs invocate, prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă M.M., ca nefondat. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta- revizuenta M.M. împotriva deciziei civile nr. 86/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.