ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 222/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de îndreptare eroare

materială înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 21 ianuarie 2014, sub nr. 9676/99/2003, petenta

SC V. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N. A.P.M. SA Constanța,

îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul paginii 2 alin. (5) al sentinței

civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul

nr. 9676/2003, și rectificarea mențiunii privitoare la data depunerii de către petentă,

la dosarul cauzei, a cererii reconvenționale, ca fiind corect, data de 26

februarie 2002, iar nu incorect data de 20 august 2002.

Prin încheierea

nr. 21/2014, pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din 22 aprilie 2014, în Dosarul

nr. 9676/99/2003, Tribunalul Iași, secția a ll-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., a respins

cererea de îndreptare eroare materială formulată de SC V. SA Constanța, în contradictoriu

cu C.N. A.P.M. SA Constanța și Statul român, prin Ministerul Finanțelor.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În Dosarul Tribunalului

Constanța nr. 3574/ca/2002 apare ca depusă la dosar în august 2002, întâmpinarea

și cererea reconvențională, existând atât ștampila cât și mențiunea: „la dosar”.

Încheierea anterioară a instanței este din 4 iulie 2002, termenul acordat în instanța

fiind 3 septembrie 2002.

În încheierea

de ședința de la aceasta data, respectiv, 3 septembrie 2002, în realizarea drepturilor

procesuale, instanța, constatând depuse între termene întâmpinarea și cererea reconvențională,

a acordat un alt termen pentru a se lua cunoștința de aceste acte.

Văzând aceste

aspecte, dar și data inserată pe actele anexate, cu ștampila și semnătura registratorului

sau a judecătorului desemnat cu atribuții în sensul primirii actelor la dosar, semnături

nedefăimate ca false, Tribunalul a respins cererea de îndreptare eroare materială

formulată, constatând caracterul nefondat.

Împotriva acestei

încheieri a formulat apel, în termen, petenta SC V. SA Constanța, la data de 29

aprilie 2014, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de

6 mai 2014.

Curtea de Apel

Iași, secția civilă, prin decizia nr. 165/2014, pronunțată la data de 20 iunie 2014,

în Dosarul nr. 9676/99/2003, a respins apelul declarat de către apelanta SC V.

SA Constanța împotriva încheierii nr. 21 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul

Iași, încheiere pe care a menținut-o.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

În înțelesul

art. 281 C. proc. civ., „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea

și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale

din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Prin greșeli materiale

se înțeleg erorile involuntare strecurate în scris, asupra numelui părților, calității

și susținerilor lor sau în efectuarea unor calcule aritmetice etc., atât în dispozitiv,

cât și în considerentele unei hotărâri judecătorești.

Instanța de apel

a reținut că, în prezenta cauză, apelanta a susținut prin cererea de îndreptare

a erorii materiale că, la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinței civile

nr. 915/E din 2 decembrie 2004, Tribunalul Iași a consemnat greșit că data depunerii

cererii reconvenționale este 20 august 2002 și nu 26 februarie 2002, data la care

s-a depus în mod real această cerere.

Curtea a observat

că, la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinței civile nr. 915/E din 2

decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 9676/99/2003, Tribunalul Iași a menționat

că SC V. SA a formulat cerere reconvențională la data de 20 august 2002.

În aceste condiții,

s-a reținut, tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii de către societatea

apelantă prin cererea de îndreptare a erorii materiale, respectând principiul disponibilității

în procesul civil, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit acestui

principiu, reclamantul stabilește limitele în care se va desfășura procesul, prin

indicarea obiectului judecății, iar instanța este ținută să se pronunțe numai asupra

acestui obiect.

Astfel, a reținut

instanța de apel că, raportat la cererea de îndreptare a erorii materiale în care

s-a susținut că data corectă a depunerii cererii reconvenționale este 26

februarie 2002, tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia, în sensul

că data de la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinței civile nr. 915/E

din 2 decembrie 2004 era identică cu cea menționată în cuprinsul cererii de îndreptare

a erorii materiale, respectiv, 20 august 2002.

Contrar susținerii

apelantei, Curtea a constatat că tribunalul a motivat soluția de respingere a cererii

de îndreptare a erorii materiale, unde se află întâmpinarea și cererea reconvențională

formulate de SC V. SA Constanța, cu ștampila instanței și semnătura persoanei autorizate

să le primească, la încheierile instanței din ședințele publice din 4 iulie 2002

și 3 septembrie 2002, concluzionând că cererea reconvențională a fost depusă între

aceste două termene de judecată (4 iulie 2002 și 3 septembrie 2002), astfel că,

nu putea fi depusă la data indicată de apelantă în cererea de îndreptare a erorii

materiale, respectiv la 26 februarie 2002.

Instanța de apel

a reținut că încheierea atacată este motivată în mod clar, convingător, făcând trimitere

la actele dosarului și conducând, în mod logic la soluția din dispozitiv, astfel

că motivarea realizează exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Curtea nu a putut

primi nici susținerea apelantei referitoare la nesoluționarea cererii sale, atât

timp cât tribunalul a respins această cerere, ca neîntemeiată, constatând, așa cum

deja s-a menționat, că data indicată de SC V. SA Constanța, prin cererea de îndreptare

a erorii materiale, ca dată a depunerii cererii reconvenționale nu este cea reală.

Este adevărat,

s-a reținut, că instanța poate îndrepta erorile materiale din hotărâri judecătorești

și din oficiu, însă, în prezenta cauză, tribunalul a avut de soluționat cererea

formulată de SC V. SA Constanța, care a stabilit limitele cadrului procesual, acesta

fiind ținut să verifice și să se pronunțe asupra existenței sau nu a erorii materiale

cu privire la data depunerii cererii reconvenționale în raport de data indicată

de apelantă.

Curtea nu a putut

primi nici susținerea că tribunalul nu a stabilit data depunerii acestei cereri,

ci a statuat numai asupra anului depunerii, deoarece instanța nu avea de tranșat

o asemenea problemă, care fusese deja rezolvată la pagina 2, alin. (5) din considerentele

sentinței civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, ci avea de verificat doar dacă

există sau nu o eroare materială cu privire la data depunerii cererii reconvenționale.

S-a mai reținut

că, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, SC V. SA Constanța a susținut

că data reală a depunerii cererii reconvenționale este data de 26 august 2002 și

că data de 20 august 2002 este rezultatul unei erori materiale strecurate în cererea

de îndreptare a erorii materiale, însă, instanța de apel nu a putut proceda la verificarea

existenței erorii materiale în raport de data indicată în apel pentru că aceasta

nu a format obiectul controlului exercitat de către tribunal.

Pe de altă parte,

a considerat instanța de apel că nimic nu o împiedică pe SC V. SA Constanța să formuleze

o nouă cerere de îndreptare a erorii materiale raportat la această dată, 26

august 2002, care nu poate fi verificată direct în apel, deoarece o asemenea cerere

nu este supusă vreunui termen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen, petenta SC V. SA Constanța, solicitând admiterea

recursului și casarea atât a deciziei Curții de Apel Iași nr. 165 din 20 iunie 2014,

cât și a încheierii nr. 21/2014 a Tribunalului Iași, ambele pronunțate în dosarul

nr. 9676/99/2003, cu consecința trimiterii cererii de îndreptare a erorii materiale

spre soluționare pe fond primei instanțe; în subsidiar, modificarea în tot atât

a deciziei Curții de Apel Iași nr. 165 din 20 iunie 2014, cât și a încheierii

nr. 21/2014 a Tribunalului Iași, ambele pronunțate în Dosarul nr. 9676/99/2003,

cu consecința admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale deduse judecății,

îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul paginii 2 alin. (5) al sentinței

civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunțată de fosta secție comercială a Tribunalului

Iași în Dosarul nr. 9676/2003, în ședința publică din data de 2 decembrie 2004,

și rectificarea mențiunii privitoare la data depunerii de către aceasta, la dosarul

cauzei, a cererii sale reconvenționale, ca fiind corect, data de 26 august 2002,

iar nu incorect, data de 20 august 2002.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta

SC V. SA Constanța a relevat, foarte pe larg, situația de fapt în cauză, în referire

la soluționarea cererii în prima instanță și modalitatea de soluționare a apelului

exercitat împotriva soluției de respingere a cererii, și a invocat, în esență, următoarele

motive:

Atât prima instanță,

cât și cea de apel, au lăsat nesoluționată cererea de îndreptare a erorii materiale

formulată, în sensul datei corecte, de 26 august 2002, într-un mod care, raportat

la prevederile art. 129 alin. (5) și ale art. 281 C. proc. civ., frizează denegarea

de dreptate.

În acest sens,

recurenta solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere argumente și excepții,

după cum urmează:

Excepții și argumente

de fond. Aparenta contradicție dintre principiul disponibilității și cel al rolului

activ al instanței:

Excepția inadmisibilității

de a solicita îndreptarea erorii materiale în sensul datei de 26 februarie 2002,

aceasta fiind o dată la care cauza nici nu era dedusă judecății, și excepția lipsei

de interes a petentei de a solicita îndreptarea erorii materiale în sensul datei

de 26 februarie 2002, și, în acest sens, a susținut recurenta că ar fi lipsită de

interes solicitarea sa de a se lua act de împrejurarea depunerii cererii reconvenționale

la eronata dată de 26 februarie 2002 (26 februarie 2002).

A arătat recurenta

că, o asemenea cerere ar fi dezavantajat suplimentar pe SC V. SA, față de cele deja

dispuse pe temei al prescripției, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

pronunțată în Dosarul nr. 30837/3/2005*, și, interesul său nu era acela de a vedea

consemnată o dată calendaristică anterioară, ci ulterioară celei în discuție, eronat

consemnată de către Tribunalul Iași ca fiind 20 august 2002, prin sentința sa pronunțată

în anul 2004.

A susținut recurenta

că, împrejurarea că data real vizată prin acțiunea introductivă, întemeiată pe dispozițiile

art. 281 C. proc. civ., era ziua de 26 august 2002, și nicidecum cea eronat dactilografiată,

de 26 februarie 2002, o demonstrează inclusiv lipsa oricăror apărări ale intimatei

sub acest aspect, în primă instanță.

În continuare,

recurenta SC V. SA Constanța a prezentat susțineri referitor la eroare de dactilografie

versus eroare materială, efectul soluționării excepțiilor; principiul disponibilității

versus principiul rolului activ al judecătorului, și a arătat că nimic nu oprește

ca inițiativa reparatorie a părții interesate să se conjuge cu cea a instanței,

în așa fel încât toate erorile materiale să ajungă să fie înlăturate, apreciind

că se cuvin rectificate nu doar erorile materiale observate de petenții care au

sesizat instanța cu privire la acestea, ci și ele remarcate direct de instanța de

judecată însăși.

A susținut recurenta

că, motivul pentru care asemenea posibilități există, se datorează faptului că prevederile

art. 281 C. proc. civ. se coroborează cu cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

în așa fel încât posibilitatea instanței, afirmată în art. 281 C. proc. civ., devine,

în prezența erorilor constatate, o directă îndatorire, în sensul art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., devenind cu atât mai evidentă concluzia că, reglementând posibilitatea

remedierii erorilor materiale, art. 281 C. proc. civ. a avut în vedere posibilitatea

inițierii procedurii remedierii, nicidecum pe cea a ignorării erorilor materiale

evidente. O asemenea interpretare a prevederilor art. 281 C. proc. civ. ar fi contrară

legii, actele normative fiind interpretate în sensul de a produce, iar nu de a nu

produce, efectele vizate de lege.

Recurenta SC

V. SA Constanța a evocat principiul disponibilității părților în materia cererilor

de îndreptare a erorilor materiale și a susținut ca, în speță, instanțele au constatat

eroarea materială, dar nu au procedat la înlăturarea ei, printr-o pasivitate manifestată

în exercitarea rolului său activ, deși obligatoriu în acest caz; au constatat vădita

eroare a solicitantei, fără a încerca să o lămurească în condițiile obligatorii

ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci, dimpotrivă, valorificând eroarea, iar

nu intenția clarificată, și au avut rol activ în „vizarea pre neschimbare” a documentului

original al recurentei, purtând data de 26 august 2002, dar nu l-au mai avut în

solicitarea unor necesare lămuriri, și a mai arătat recurenta că, atitudinea sa

nu se circumscrie condițiilor art. 129 alin. (5

1

) C. proc. civ., încheierea

nr. 21/2014 a Tribunalului Iași nefiind rezultatul unei eventuale omisiuni probatorii,

imutabile apelantei-petente, ci unei omisiuni precizatorii, imputabile primei instanțe,

eronat validată în apel.

În continuare,

recurenta a evocat rațiunea similară a prevederilor art. 84 C. proc. civ., cu consecințe,

și eronata apreciere a naturii precizărilor formulate în apel, în referire la, inaplicabilitatea,

în apelul soluționat, a regulii „tantum devolutum, quantum iudicatum”; aparenta

noutate a precizărilor formulate „direct” în apel; cerere (pretenție de fond, vizând

un drept subiectiv civil), cerere (solicitare procedurală); ignorarea cererii de

a se lua act de achiesarea intimatei la susținerile recurentei, și, în final, concluzii

privitoare la scopul precizărilor.

La data de 21

octombrie 2014, intimatul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice București

a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

și menținerea soluțiilor pronunțate în prealabil în cauză, ca fiind temeinice și

legale.

De asemenea, intimata

C.N. A.P.M. SA Constanța a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat, și menținerea în tot a hotărârii recurate, la data de 7

ianuarie 2015.

Analizând recursul

formulat în cadrul controlului de legalitate, prin prisma motivelor invocate și

a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând

a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este real că în

considerentele sentinței civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Iași,

pronunțată în Dosarul nr. 9676/2003, s-a reținut că: „La data de 20 august 2002,

pârâta SC V. SA Constanța, s.n. depune la dosar întâmpinare și cerere reconvențională”.

Față de această

situație și în condițiile în care în sentința civilă nr. 915/E din 2 decembrie 2004

a Tribunalului Iași data depunerii cererii reconvenționale a fost trecută ca fiind

20 august 2002, în loc de 26 august 2002, prin cererea înregistrată la data de 21

ianuarie 2014, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale, în sensul de a se trece

corect data depunerii cererii reconvenționale.

Contrar celor

reținute de către instanța de apel, Înalta Curte, punând în acord data înscrisă

în ștampila aplicată pe întâmpinare-cerere reconvențională depusă la Dosar nr. 3574/COM/2002

al Tribunalului Constanța, secția comercială, și anume, 26 august 2002, urmată de

semnătura olografă, se constată că instanța nu a dat eficiență dispozițiilor legale

incidente speței, respectiv, cele ale art. 281 C. proc. civ., fiind fondate criticile

recurentei subsumate motivului de nelegaiitate instituit de prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, urmare

a neexaminării acestui act procedural și a considerentelor sentinței, în mod nelegal

Curtea de Apel Iași a constatat că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 281

C. proc. civ. pentru admiterea cererii de îndreptare eroare materială, reținând

în mod greșit că, „instanța de apel nu poate proceda la verificarea existenței erorii

materiale în raport de data indicată în apel”.

Instanța de apel

nu a analizat și nu a reținut cu justețe, urmare a examinării ștampilei aplicate

și a considerentelor sentinței a căror îndreptare s-a solicitat, împrejurarea că,

în considerentele sentinței s-a strecurat o eroare materială, conform art. 281 C.

proc. civ. și nu a dispus în consecință.

Textul art. 281

C. proc. civ. prevede că, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea

și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale

din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Or, față de procedura

reglementată prin dispozițiile sus evocate, este de reținut că cererea de îndreptare

a erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ. vizează doar îndreptarea

unor erori materiale legate de nume, de calitatea părților, și respectiv erori de

calcul.

Cum cererea de

îndreptare a erorii materiale înaintată la 21 ianuarie 2014 de recurentă vizează

o astfel de eroare material, legată de data corectă a depunerii cererii reconvenționale,

eroare strecurată în sentința civilă nr. 915/E din 2 decembrie 2004 a Tribunalului

Iași, raportat și la mențiunile instanței și ștampila aplicată pe actul de procedură

depus în cauză, Înalta Curte apreciază că sunt pe deplin incidente dispozițiile

art. 281 C. proc. civ.

Din perspectiva

celor expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare

și aplicare a legii, motiv pentru care, fiind incidente dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., urmează a admite recursul recurentei SC V. SA Constanța și

modifică decizia recurată, în sensul că, va admite apelul formulat de petenta SC

V. SA Constanța împotriva încheierii nr. 21/2014 din 22 aprilie 2014, pronunțată

de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal; va

schimba în tot încheierea apelată și, pe fond: va admite cererea de îndreptare eroare

materială formulată de petenta SC V. SA Constanța, și, în consecință: va dispune

îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinței civile nr. 915/E

din 2 decembrie 2004, pronunțată de secția comercială, a Tribunalului Iași, în Dosar

nr. 9676/2003, în sensul că, în cuprinsul paginii a doua alin. (5) din sentință,

în loc de data de 20 august 2002, se va trece data de 26 februarie 2002, ca dată

a depunerii cererii reconvenționale formulată de pârâta SC V. SA Constanța.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta SC V. SA Constanța împotriva deciziei nr. 165/2014 din 20

iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Modifică decizia

recurată, în sensul că, admite apelul formulat de petenta SC V. SA Constanța împotriva

încheierii nr. 21/2014 din 22 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția

a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Schimbă în tot

încheierea apelată și, pe fond:

Admite cererea

de îndreptare eroare materială formulată de petenta SC V. SA Constanța, și, în consecință:

Dispune îndreptarea

erorii materiale strecurată în considerentele sentinței civile nr. 915/E din 2

decembrie 2004, pronunțată de secția comercială a Tribunalului Iași, în Dosar

nr. 9676/2003, în sensul că, în cuprinsul paginii a doua alin. (5) din sentință,

în loc de data de 20 august 2002, se va trece data de 26 februarie 2002, ca dată

a depunerii cererii reconvenționale formulată de pârâta SC V. SA Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2015.