ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 193/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 149/C din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4843/85/2011 al Tribunalului Sibiu, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta SC W.K.G. SRL. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC R.T.P. SRL împotriva pârâtei SC W.K.G. SRL și, în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 27.993 euro cu titlu de despăgubiri sau contravaloarea în RON, la cursul de schimb al Băncii Naționale a României de la data plății. A fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtă. A fost admisă excepția netimbrării cererii de chemare în garanție a SC P.R.

SRL, fiind anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție a SC P.R. SRL, formulată de pârâta

SC W.K.G. SRL

A fost respinsă excepția netimbrării cererii de chemare în garanție a SC E. SRL, precum și cererea de chemare în garanție a SC E. SRL formulată de pârâta SC W.K.G. SRL. A fost obligată pârâta să plătească chematei în garanție SC E. SRL suma de 2.831,70 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.675 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 11 august 2011, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC R.T.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC W.K.G. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 27.993 euro, reprezentând contravaloarea refacerii acoperișului la imobilul proprietatea sa situat în Tălmaciu, str. U., precum și a sumei de 11.664 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că, între reclamantă și pârâtă a intervenit, la data de 22 decembrie 2004, un contract de executare lucrări, prin care aceasta din urmă s-a obligat să construiască pe terenul proprietatea reclamantei o hală industrială cu spații de birouri. Prețul contractului a fost convenit la valoarea de 240.000 euro plus TVA. Pentru realizarea construcției, Primăria Tălmaciu a eliberat autorizația de construire din data de 27 august 2004, în baza certificatului de urbanism, precum și a proiectului întocmit de SC L.C. SRL Sibiu, avizat spre neschimbare de Primăria Tălmaciu din 27 august 2004. Potrivit memoriului de arhitectură, construcția urma să fie dotată cu învelitoare metalică, însă administratorul pârâtei a modificat proiectul inițial și a întocmit un alt proiect fără a avea autorizarea necesară, iar în acest proiect, acoperișul nu mai avea învelitoare metalică, ci o membrană de plastic, care la scurt timp a cedat.

Soluția constructivă adoptată de pârâtă la realizarea acoperișului a fost una neprofesionistă, astfel încât consecințele nu au întârziat să apară, așa cum a arătat și expertul în construcții în raportul său, potrivit căruia, cu ocazia primului îngheț din iarna anului 2005, zăpada depusă pe terasă a blocat gurile de scurgere, apa a băltit pe terasa între zidurile aticului creând un mic lac și apoi infiltrându-se în mai multe porțiuni în structura de tip sandwich și a pătruns până la tavanul de rigips de la etaj. Între proprietarul firmei și reprezentantul pârâtei au existat numeroase discuții referitoare la realizarea defectuoasă a acoperișului, dar pârâta nu a întreprins nicio activitate pentru remedierea situației, astfel încât infiltrațiile de apă au continuat și au determinat prăbușirea parțială a tavanului ultimului etaj în primăvara anului 2011, prăbușire cauzată de ruperea grinzilor de susținere din lemn.

La decopertarea ulterioară efectuată de o firmă specializată s-a constatat că grinzile erau putrezite ca și scândura asterială, din cauza apei care s-a infiltrat în cei șapte ani scurși de la edificarea construcției. În această situație, reclamanta a arătat că a fost nevoită să realizeze un alt acoperiș, acesta fiind executat în subantrepriză de mai multe firme, astfel cum arată și probatoriul administrat în cauză. Având în vedere atitudinea pârâtei, în luna mai 2011, aceasta a fost invitată la conciliere prealabilă și deși de la termenul stabilit pentru conciliere au trecut 60 de zile pârâta nu a avut nicio reacție, astfel încât, prejudiciul creat fiind mare, reclamanta a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune.

Pârâta SC W.K.G. SRL a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei SC R.T.P. SRL la plata sumei de 58.301,43 euro reprezentând lucrări de construcții realizate și neachitate, precum și cerere de chemare în garanție a SC P.R. SRL și a SC E. SRL. Raportat la această stare de fapt, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, conform prevederilor art. 11 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, apreciind că acțiunea reclamantei a fost formulată în termen, întrucât de la data descoperirii viciului ascuns, respectiv 9 august 2010 și până la introducerea acțiunii, 11 august 2011, s-au scurs 367 de zile din termenul de prescripție de 3 ani.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că pârâta nu a respectat planurile inițiale întocmite de arhitect și vizate spre neschimbare, dar a folosit și materiale necorespunzătoare la edificarea acoperișului, astfel încât după aproximativ 2 ani s-au produs infiltrații din apa pluvială, care nu avea suficiente guri de scurgere, în urma unui vânt puternic membrana de plastic a fost smulsă, iar la sesizarea reclamantei, pârâta a înlocuit membrana veche, dar apa pluvială a continuat să se infiltreze, astfel încât în primăvara anului 2011, din cauza infiltrațiilor, tavanul ultimului etaj s-a prăbușit parțial. Probatoriul administrat în cauză, respectiv expertizele tehnice, au relevat nerespectarea de către pârâtă a planurilor inițiale, care indicau construcția unui acoperiș sandwich cu învelitoare de tablă și nu membrană de plastic.

Prin urmare, tribunalul a reținut că modalitatea de executare a acoperișului nu a respectat proiectul avizat și aprobat, a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (3) și art. 14 din Legea nr. 10/1995, astfel încât în temeiul art. 969 și art. 1483 C. civ. a admis acțiunea reclamantei. Întrucât cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconventional SC W.K.G. SRL nu a fost timbrată, aceasta a fost anulată ca netimbrată și tot pentru aceleași considerente a fost admisă excepția netimbrării cererii de chemare în garanție a SC P.R. SRL, fiind anulată această cerere de chemare în garanție. A fost respinsă excepția netimbrării cererii de chemare în garanție a SC E. SRL, întrucât aceasta a fost timbrată, însă pe fondul cererii s-a apreciat ca nefiind dovedită culpa chematei în garanție a SC E. SRL în producerea prejudiciului, sens în care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a SC E. SRL, formulată de pârâta SC W.K.G.

SRL. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC W.K.G. SRL Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Alba-lulia, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 257/2014 din 18 iunie 2014 a admis apelul declarat de pârâta SC W.K.G. SRL Sibiu și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC R.T.P. SRL. A înlăturat dispozițiile din sentința atacată privind obligarea pârâtei la plata a 27.993 euro despăgubiri și a sumei 6.675 RON cheltuieli de judecată. A fost obligată intimata-reclamantă SC R.T.P. SRL Sibiu să plătească apelantei suma de 13.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și suma de 4.484,5 RON cheltuieli de judecată în apel, precum și suma de 3.720 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei-chemate în garanție SC E. SRL.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din anul 2005 reclamanta cunoștea deficiențele referitoare la executarea acoperișului, așa cum rezultă din adresa din 24 noiembrie 2005, astfel că nu a fost primită susținerea acesteia, potrivit căreia, viciul ascuns al imobilului a fost descoperit abia în anul 2010, după 5 ani de la data când a notificat pârâta neconformitatea lucrării executate. A mai reținut instanța de apel faptul că, în mod greșit s-a raportat reclamanta la lipsa unui act care să constate recepția, inițiativa încheierii unui astfel de act fiind și la latitudinea sa, astfel că, conform art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripția acțiunii privind viciile unei construcții, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea a trei ani de la predare, termenul de prescripție aplicabil fiind cel general, de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Or, față de momentul introducerii acțiunii, 11 august 2011, și al constatării apariției viciilor, respectiv anul 2005, când reclamanta a și preluat construcția, în mod greșit a apreciat prima instanță că nu operează prescripția, în absența unui act de recepție. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC R.T.P. SRL Tălmaciu a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea, casarea în totalitate a deciziei recurate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Sibiu. Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că, hotărârea atacată nu cuprinde susținerile sale, în fața instanței de apel, fiind astfel încălcate prevederile art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind un proces echitabil, de asemenea nu a fost menționată calea de atac prevăzută de lege și termenul de exercitare al acesteia, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Mai susține recurenta că, deși decizia instanței de apel are un volum considerabil, în cuprinsul acesteia, poziția sa formulată prin întâmpinare este exprimată lapidar, iar poziția apelantei, a chematei în garanție, precum și considerentele primei instanțe evocate în pronunțarea sentinței nr. 149/C din 2014, sunt pe larg descrise, fără însă a se face vorbire de motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

În acest sens recurenta susține că, față de argumentele sale din întâmpinare, instanța de apel ar fi trebuit să arate în considerentele deciziei atacate, motivele pentru care acestea au fost respinse, respectând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Din această perspectivă, recurenta apreciază că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, întrucât aceasta nu prezintă motivele pentru care apărările sale din întâmpinare au fost respinse nefiind analizate, iar din acest considerent nu poate fi exercitat controlul judiciar, fiind încălcat dreptul părților la un proces echitabil.

Recurenta susține că, decizia instanței de apel nu a examinat fondul cauzei, ci doar a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, sens în care consideră că au fost aplicate în mod eronat prevederile art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, întrucât a fost apreciată în mod greșit noțiunea de viciu ascuns, concluzionându-se că acest viciu care a condus la prăbușirea acoperișului ar fi fost descoperit în anul 2005, potrivit susținerilor apelantei, care însă nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză.

În acest context se susține că instanța de apel a interpretat în mod restrictiv prevederile art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, în sensul aprecierii faptului că predarea construcției a avut loc în anul 2005, astfel încât acțiunea introductivă este în afara termenului de prescripție de 3 ani, însă legiuitorul nu a înțeles, prin predarea construcției că este un simplu fapt juridic, ci aceasta trebuia realizată în mod organizat, sub controlul unor instituții specializate care atestau calitatea construcției și conformitatea cu proiectele inițiale. În această situație, recurenta consideră că termenul de prescripție nu poate curge de la data unui act inexistent, ci doar de la data descoperiri viciului ascuns, în condițiile art. 11 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, adică data de 9 august 2010, astfel că, acțiunea sa a fost promovată în termen legal, așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul Sibiu.

Intimata-pârâtă SC W.K.G. SRL Sibiu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei din apel, iar prin întâmpinarea formulată de intimata-chemată în garanție SC E. SRL Sibiu s-a solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor instanței de fond și din apel cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC R.T.P. SRL Tălmaciu să fie admis, pentru următoarele considerente: Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție aplicarea greșită, de către instanța de apel a prevederilor art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, considerând că în mod eronat instanța a reținut că este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, respingând în acest sens acțiunea ca prescrisă. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Hotărârea nr. 274/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, se prevede că „recepția constituie o componentă a sistemului calității în construcții și este actul prin care investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve și că aceasta poate fi dată în folosință.

Prin actul de recepție se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție”. Față de textul legal evocat, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale, iar nu cele generale și în acest context prevederile art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 nu pot fi confundate cu predarea, în sensul acreditării ideii unei identități între predare și recepție sau chiar a unei recepții tacite prin folosința construcției, deoarece prevederile legale fiind foarte clare în acest sens. În acest sens se constată că, în mod corect a reținut prima instanță, faptul că singurul act care descarcă pe constructor de obligațiile asumate prin contractul de construire sau executare de lucrări este procesul-verbal de recepție la care constructorul poate participa dar nu poate face parte din comisia de recepție.

Prin acest act se constată conformitatea construcției cu proiectul, precum și calitatea lucrărilor executate și a materialelor folosite și totodată imobilul se constată a fi funcțional și se predă spre folosința beneficiarului. Acest fapt nu a fost respectat de către pârâta SC W.K.G. SRL Sibiu, deși aceasta a fost notificată la data de 18 octombrie 2005 asupra predării construcției, precum și în octombrie 2006, pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească această obligație care o descarcă de răspundere contractuală. În acest context, invocarea de către pârâta SC W.K.G. SRL Sibiu a dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 273/1994, care prevăd că „recepția se poate face prin acordul părților sau, în cazul când părțile nu ajung la un acord pentru rezolvarea neînțelegerilor ivite cu ocazia încheierii procesului-verbal de recepție, ele se pot adresa instanței judecătorești” se constată că nu au relevanță atâta vreme cât, în cauză nu a fost încheiat niciun proces-verbal de recepție.

Prin urmare, se constată că termenul de prescripție nu curge în lipsa încheierii procesului-verbal de recepție astfel că, acțiunea reclamantei SC R.T.P. SRL Tălmaciu a fost promovată în termen legal, așa cum în mod corect a reținut și Tribunalul Sibiu, decizia recurată fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1858, înțelesul noțiunii de predare trebuie apreciat potrivit dispozițiilor legale în materie invocate și nu ca o simpla preluare a construcției prin folosința acesteia. Raportat la cele expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondată critica dezvoltată de reclamantă circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 11 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, constată că acțiunea reclamantei a fost formulată în termen, iar în acest context, va reveni instanței de apel obligația de a soluționa cauza pe fond, întrucât soluția de admitere a apelului formulat de pârâtă, astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate se referă doar la analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune de către instanța de apel, aspect ce reprezintă o necercetare a fondului cauzei în raport cu probele existente și apărările depuse de reclamantă la dosarul cauzei, sens în care va trimite cauza pentru rejudecare. În ceea ce privește critica recurentei, încadrată de Înalta Curte în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit căreia, decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, întrucât aceasta nu prezintă motivele pentru care apărările sale din întâmpinare au fost respinse, aspect ce încalcă dreptul la un proces echitabil, urmează ca aceasta să fie avută în vedere de către Curtea de Apel Alba-lulia, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC R.T.P. SRL Talmaciu, să caseze decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe, urmând ca în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc.

civ. să fie analizate toate motivele și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R.T.P. SRL Talmaciu împotriva deciziei nr. 257/2014 din 18 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-lulia, secția a ll-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.