ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2015

Asupra

contestației în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 479 din

18 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Năsăud, s-a admis acțiunea civilă

precizată formulată de reclamanta Consiliul local al orașului Năsăud, prin Primar,

în numele și pe seama orașului Năsăud, în contradictoriu cu pârâții Statul român

prin M.F.P. și Casa de cultură „L.R.” Năsăud și, în consecință:

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Statul român prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bistrița-Năsăud, solicitând, în esență, ca urmare a admiterii apelului,

să se admită excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Tribunalul

Bistrița-Năsăud, prin decizia civilă nr. 48/A din 15 iunie 2011, a admis apelul

pârâtului Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, a anulat în tot

sentința civilă nr. 479/2011 a Judecătoriei Năsăud și a trimis cauza la secția civilă

a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru competentă judecată în primă instanță.

Dosarul a

fost înregistrat ca și cauză directă pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub

nr. 2920/112/2011.

Prin sentința

civilă nr. 20/F din 6 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud,

s-a admis acțiunea civilă, formulată și precizată de reclamantul Consiliul

Local al orașului Năsăud, prin Primar, în numele și pe seama orașului Năsăud, în

contradictoriu cu pârâții Casa de Cultură „L.R.” Năsăud și Statul român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia

civilă nr. 75/A/2012 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 20/F a

Tribunalului Bistrița-Năsăud și a fost obligat reclamantul Consiliul Local al orașului

Năsăud să achite pentru fondul cauzei taxa judiciară de timbru în cuantum de

17.670,47 RON (debit confirmat).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud,

în numele Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant al Statului român.

Prin încheierea

de ședință din 5 iunie 2013 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita

taxă judiciară de timbru în cuantum de 8.835,23 RON și de a depune timbrul judiciar

în valoare de 5 RON.

Împotriva acestei

încheieri recurenta a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă ca tardiv

formulată prin încheierea de ședință din 3 octombrie 2013.

La termenul din

data de 13 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă,

a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului, iar prin decizia civilă

nr. 3923 din data de 13 noiembrie 2013 a anulat ca netimbrat recursul declarat de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în numele Ministerului

Finanțelor Publice, reprezentant al Statului român.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, la data de

28 august 2014, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud, în numele

Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant al Statului Român a formulat contestație

în anulare împotriva deciziei civile nr. 3923 din data de 13 noiembrie 2013, pronunțată

de această instanță, în Dosar nr. 2920/112/2011, precum și împotriva încheierii

de ședință din data de 5 iunie 2013, pronunțată în același dosar.

Prin încheierea

de ședință din data de 28 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3105/1/2014,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că din verificarea sistemului informatic

ECRIS a rezultat că pe rolul aceleiași secții se află înregistrată o cerere identică

cu cea care formează obiectului de față, Dosar nr. 3078/1/2014, în aplicarea dispozițiilor

art. 96

2

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea primului complet

investit, respectiv completului nr. 7.

Prin încheierea

de ședință din data de 22 ianuarie 2015, pronunțată în Dosar nr. 3105/1/2014, completul

nr. 7, al acestei instanțe, constatând identitatea de părți, obiect și cauză între

dosarul de față și Dosarul nr. 3078/1/2014, în temeiul dispozițiilor art. 164 C.

proc. civ. a dispus conexarea Dosarului nr. 3105/1/2014 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, la Dosarul nr. 3078/1/2014.

Contestatoarea

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud, în numele Ministerului Finanțelor

Publice, reprezentant al Statului român prin cererea formulată a solicitat admiterea

contestației în anulare, admiterea cererii de reexaminare a taxei de timbru și a

timbrului judiciar, în principal constatând că aceasta a fost formulată în termen

legal, iar în principal apreciind că aceasta a fost fondată, casarea deciziei atacată,

și în rejudecare să se dispună admiterea recursului, desființarea deciziei atacată

și admiterea apelului, în principal în sensul admiterii excepției invocată, a lipsei

calității procesual pasivă a Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice,

iar în subsidiar modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii

introductive ca fiind în principal inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Contestația în

anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ.

Printr-un prim

aspect, contestatoarea formulează critici cu privire la respingerea cererii de reexaminare

a taxei de timbru, susținând că instanța a omis din greșeală să constate că cererea

a fost formulată în cadrul termenului legal, iar în subsidiar a stabilit obligația

recurentei de a timbra cererea de recurs.

Din acest punct

de vedere, solicită reanalizarea cererii de reexaminare, în ce privește constatarea

că aceasta a fost formulată în termen, iar față de fondul acesteia, apreciază că

recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Invocă dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și dispozițiile art. 1 alin.

(2) din O.G. nr. 32/1995 în susținerea ideii privind scutirea de la plata taxei

judiciare de timbru.

În continuare,

contestatoarea arată că în situația în care instanța va trece peste chestiunea timbrării,

analizând contestația în anulare pe fond, în soluționarea cererii de recurs arată,

în esență, următoarele:

Statul român este

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, însă prin lege pot fi stabilite

și alte organe în acest scop, însă motivarea instanței de fond în sensul că Statul

român este proprietarul tabular al imobilelor în litigiu este eronată. Din acest

punct de vedere reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive.

Contestatoarea

prezintă în continuare criticile sale cu privire la analiza pe fond a apelului,

care nu vor fi reluate în sinteză de către instanță, prin care susține că formularea

unei acțiuni în revendicare imobiliară prin care se încearcă constituirea unui alt

titlu de proprietate este inadmisibilă.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte

urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Fiind o cale de

retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată

pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Prevederile

art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să

fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea

unui veritabil recurs la recurs.

Primul motiv prevăzut

de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației în anulare

are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului. Textul legal vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de

judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor

sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin urmare, contestația

în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată,

de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial

sau procedural. Contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare pentru

remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond.

În raport de aceste

precizări prealabile, susținerile contestatoarei privind incidența dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind scutirea sa de la plata taxelor judiciare

de timbru vizează reformarea unor presupuse greșeli de judecată ale instanței de

recurs, care nu pot deschide calea de retractare a contestației în anulare.

În ce privește

nemulțumirea contestatoarei cu privire la soluția pronunțată prin încheierea de

ședință din data de 5 iunie 2013, în ce privește cererea de reexaminare a taxei

judiciare de timbru, de asemenea această critică nu poate constitui motiv de admisibilitatea

a contestației în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă

erori materiale în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Având în vedere

aceste considerente, criticile care vizează analizarea contestației în anulare pe

fond, în soluționarea cererii de recurs, prin care contestatoarea a invocat greșita

soluționare atât a fondului acțiunii, cât și soluția dată asupra excepției privind

lipsa calității procesuale pasive a Statului român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice, nu pot fi analizate.

Fiind o cale de

retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată

pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în

discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a

pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

În consecință,

dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul

unei greșeli materiale, iar prezenta contestație în anulare este nefondată din perspectiva

dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Pentru considerentele

anterior expuse și nefiind îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestația în anulare formulată

de contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrita-Năsăud, în numele

Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant al Statului român împotriva deciziei

nr. 3923 din 13 noiembrie 2013 și a încheierii de ședință din data de 5 iunie 2013

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud,

în numele Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant al Statului român împotriva

deciziei nr. 3923 din 13 noiembrie 2013 și a încheierii de ședință din data de 5

iunie 2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.