ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4587/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4587/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 21 august 2009,

reclamantul M.D.R.L. a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SRL solicitând

constatarea intervenirii rezoluțiunii contractului de grant X1 încheiat cu

pârâta, și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei de

21.124 euro fonduri PHARE și 54,06 euro comisioane bancare, reprezentând suma

virată cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza Contractului de Grant X1,

și solicitată ca urmare a rezoluțiunii acestui contract și repunerii părților

în situația anterioară, obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere în

cuantum de 3.176,95 euro, calculată conform art. 18 alin. (3) din Condițiile Generale,

plătibilă la data expirării termenului de plată și până la achitarea în

întregime a debitului, dobândă calculată pentru perioada 29 aprilie 2005 - 11

august 2009.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta SC I.C. SRL a fost beneficiara unui

împrumut nerambursabil în baza Contractului de Grant X1 în vederea

implementării proiectului "Realizarea, implementarea și certificarea

sistemelor de management al calității ISO 9000 și a sistemelor de management al

mediului ISO 14000".

Contractul de Grant

X1 a fost încheiat în data de 28 noiembrie 2002 cu o perioadă de implementare

de 11 luni, iar data de începere a proiectului a fost prevăzută prin art. 2

alin. (1) din Condițiile Speciale ale Contractului și reprezintă prima zi a

lunii imediat următoare virării avansului.

În condițiile în care

avansul a fost virat în luna martie 2003, a arătat că în speță durata de

execuție a proiectului s-a întins pe perioada 1 aprilie 2003 - 1 martie 2004.

S-a arătat că

beneficiarul, în conformitate cu art. 7 (2)(1) din Condițiile Speciale ale

Contractului și art. 2 alin. (1) și (3) din Condițiile Generale ale

Contractului, trebuia să întocmească un Raport Final ce însoțea Cererea de

Plată a tranșei finale, care trebuia înaintat Autorității Contractante prin

intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est.

S-a mai arătat că,

potrivit dispozițiilor art. 2 (4) coroborat cu art. 2 (6) din Condițiile

Generale, pârâta avea obligația depunerii acestui raport final, în termen de 3

luni de la terminarea duratei de desfășurare a proiectului. Cum proiectul urma

a fi analizat la 1 martie 2004, pârâta avea obligația depunerii raportului

final, însoțit de documentația necesară, până la data de 1 iunie 2004.

Conform acelorași

dispoziții contractuale, nedepunerea rapoartelor menționate mai sus era

sancționată cu rezilierea în baza art. 11 alin. (3) din Condițiile Generale ale

contractului și recuperarea în întregime a sumelor plătite cu titlu de

finanțare.

Mai arată reclamanta

că la sfârșitul perioadei de implementare pârâta nu a obținut certificările la

care se angajase, neatingând astfel scopul proiectului și nici nu a depus

raportările tehnice și financiare la care era obligată prin contract.

S-a mai susținut prin

acțiune că prin adresa din 11 mai 2004 i s-a adus la cunoștință pârâtei data

limită de depunere a raportului final, respectiv 1 iunie 2004, și că prin

adresa din 13 august 2004, pârâta a fost notificată să depună în termen de 3

zile raportul final, în caz contrar urmând a se proceda la rezilierea

proiectului.

Având în vedere

aceste motive și faptul că pârâta nici nu a atins obiectivul proiectului,

neobținând certificările ISO la care s-a obligat prin contract, autoritatea

contractantă a decis rezilierea contractului de grant conform art. 11 alin. (3)

din Condițiile Generale ale Contractului, sens în care a înștiințat pârâta,

prin adresa din 21 februarie 2005, asupra deciziei de reziliere a contractului

de grant conform art. 11 alin. (3), cu recuperarea în întregime a finanțării

primite.

În drept, a invocat

reclamantul art. 1073 - 1090 C. civ., dispozițiile Contractului de Grant X1,

ale C. proc. civ. și art. 56 C. com.

Prin Încheierea de

ședință din 22 ianuarie 2010, secția a VI-a comercială, din cadrul Tribunalului

București, în temeiul art. 2 lit. c) și art. 8 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, s-a admis excepția necompetenței funcționale și a fost înaintată

cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ a

tribunalului, reținând că actul ce face obiectul capătului principal de cerere,

contractul de grant, este încheiat cu o autoritate publică, fiind asimilat

actelor administrative.

Pricina a fost

înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului

București la data de 26 mai 2010.

Prin Sentința civilă

nr. 553 din 11 februarie 2011, Tribunalul București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței,

invocată din oficiu, reținând, în esență, calitatea de autoritate publică

centrală a reclamantului M.D.R.L. și prevederile art. 3 alin. (10) din Legea

nr. 554/2010, și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2011.

Prin Sentința nr.

5075 din 13 septembrie 2011, această instanță a respins acțiunea ca urmare a

admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Sentința a fost

casată prin Decizia nr. 4183 din 17 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

După casare, dosarul

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, sub nr. 25826/3/2010*.

La primul termen,

pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pe capătul

principal - constatarea intervenirii rezoluțiunii.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr. 746

din 19 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune;

a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M.D.R.L., în contradictoriu

cu pârâta SC I.C. SRL, ca prescrisă.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut că durata de execuție a proiectului

s-a întins pe perioada 1 aprilie 2003 - 1 martie 2004.

În raport de art. 7

(2)(1) din Condițiile Speciale ale Contractului și art. 2 alin. (1) și (3) din

Condițiile Generale ale Contractului, beneficiarul trebuia să întocmească un

Raport Final, care trebuia înaintat Autorității Contractante prin intermediul

Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, potrivit dispozițiilor art. 2 (4)

coroborat cu art. 2 (6) din Condițiile Generale, în termen de 3 luni de la

terminarea duratei de desfășurare a proiectului.

A constatat prima

instanță că, în condițiile în care proiectul urma a fi analizat la 1 martie

2004, pârâta avea obligația depunerii raportului final, însoțit de documentația

necesară, până la data de 1 iunie 2004.

Curtea de apel a

stabilit că reclamanta s-a adresat instanței cu cererea de constatare a

rezoluțiunii la data de 19 august 2009, după expirarea termenului general de

prescripție de trei ani.

În acest sens au fost

avute în vedere dispozițiile art. 7 din Decretul-lege nr. 167/1958, potrivit

cărora prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune

sau dreptul de a cere executarea silită.

S-a arătat în

sentință că dreptul la acțiune pentru obținerea rezoluțiunii contractului și

repunerea în situația anterioară a început să curgă de la momentul expirării

termenului de executare a obligației contractuale - 1 iunie 2004, iar

introducerea acțiunii în pretenții de către reclamantă în anul 2006, pe rolul

Judecătoriei Sectorului 5 București, Dosar 11950/302/2006 (având ca obiect

obligarea pârâtei SC I.C. SRL la restituirea finanțării încasate în baza

contractului și accesorii ca urmare a rezilierii), nu a avut efectul

întreruperii termenului, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă (ca

prematur formulată, prin Sentința 5783/2007, irevocabilă prin respingerea

recursului).

A avut în vedere

judecătorul fondului dispozițiile art. 16 din Decretului-lege nr. 167/1958 care

reglementează cazurile de întrerupere a termenului prescripției.

Având în vedere că

legiuitorul nu face distincția între diferitele motive de respingere a acțiunii

(ca neîntemeiată sau ca urmare a admiterii unei excepții de fond), reținând

principiul "unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să

distingă", curtea de apel a constatat că nu sunt fondate apărările formulate

de reclamant pe excepția prescripției prin notele scrise.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul M.D.R.A.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, în esență M.D.R.A.P. a arătat următoarele:

- Arată recurenta că

în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația

fiscală pentru creanțele bugetare deoarece sumele solicitate de instituția

noastră în baza contractului de grant X1 reprezintă creanțe bugetare.

Conform prevederilor

O.U.G. nr. 63/1999, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu

dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, cu modificările și

completările ulterioare, constituie creanțe bugetare sumele plătite necuvenit

din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, ca urmare a

neregulilor și/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalități

de întârziere și alte penalități, după caz, precum și costurile bancare.

Așa fiind, termenul

de prescripție a dreptului asupra creanței fiscale este de 5 ani conform art.

91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar nu

termenul de prescripție general de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

- Precizează

recurenta că cererea de constatare a rezoluțiunii a fost introdusă la data de

21 august 2009 (și nu 19 august 2009, cum a reținut instanța).

- Unul dintre

motivele pentru care am cerut constatarea rezoluțiunii a fost faptul că

intimata pârâtă nu a depus raportarea finală și nici nu și-a atins obiectivele

puse prin proiect.

Potrivit

dispozițiilor art. 2(4) coroborat cu art. 2(6) din Condițiile Generale,

intimata pârâtă avea obligația depunerii acestui raport final, în termen de 3

luni de la terminarea duratei de desfășurare a proiectului 1 martie 2004, deci

pârâta intimată avea obligația depunerii raportului final, însoțit de toată

documentația necesară (partea tehnică și partea financiară) până la data de 1

iunie 2004.

Conform acelorași

dispoziții contractuale, nedepunerea rapoartelor mai sus menționate era

sancționată cu rezilierea în baza art. 11 alin. (3) din Condițiile Generale ale

contractului și recuperarea în întregime a sumelor plătite cu titlu de

finanțare.

În consecință,

dreptul la acțiune s-a născut la data de 1 iunie 2004.

Se arată că, de la

această dată, instituția recurentă nu a stat în pasivitate până la data de 21

august 2009 când s-a introdus prezenta cerere, ci prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 5 septembrie 2006, aceasta a

solicitat obligarea pârâtei SC I.C. SRL la plata sumei de 21.124 euro finanțare

Phare ca urmare a rezilierii contractului de grant în baza pactului comisoriu

de grad 3 cuprins în dispozițiile art. 11 alin. (3) din contractul de grant.

- Consideră recurenta

că, în speță, prescripția a fost întreruptă prin cererea introdusă la data de 5

septembrie 2006 la Judecătoria Sector 5 București, cerere ce a format obiectul

Dosarului nr. 11950/302/2006.

Apărările intimatului

reclamant

- Intimata reclamantă

a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia

ca nefondată, considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16

alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este fondată pentru considerentele următoare:

Referitor la termenul

de prescripție

În fapt - se reține

că SC I.C. SRL a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza

contractului de grant X1 cu o perioadă de implementare a proiectului -

"Realizarea, implementarea și certificarea sistemelor de management al

calității ISO 9000 și a sistemelor de management al mediului ISO 14000" -

între 1 aprilie 2003 - 1 martie 2004.

Pentru a justifica

suma primită ca avans și pentru a putea primi tranșa fiscală, beneficiarul în

conformitate cu prevederile art. 7(2) (1) din Condițiile speciale ale

contractului și art. 2 alin. (1) și (3) Condiții generale - trebuia să

întocmească un Raport final până la data de 1 iunie 2004.

Nedepunerea

rapoartelor (parte tehnică și parte financiară) era sancționată în baza art. 11

alin. (3) din Condițiile generale cu rezilierea contractului și recuperarea în

întregime a sumelor plătite cu titlu de finanțare.

Recurentul reclamant

M.D.R.A.P. și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1073 - 1090 C. civ.,

dispozițiile Contractului de Grant, C. com.

Însă, Contractul de

Grant este un contract administrativ - care are ca obiect - fonduri europene

nerambursabile.

În drept, art. 2 lit.

a) din O.G. nr. 79/2003 definește neregula ca reprezentând orice abatere de la

legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale

și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractului ori ale angajamentelor

legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general

al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială

necuvenită.

Conform prevederilor

O.G. nr. 79/2003 creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate

creanțelor fiscale, iar pentru recuperarea acestora compartimentele de

specialitate sunt abilitate să folosească procedurile prevăzute de O.G. nr.

93/2003 privind Codul de procedură fiscală (art. 11).

Potrivit art. 21 din

O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal se prevedea un termen de prescripție

de 5 ani pentru dreptul organelor de control fiscal, de a stabili creanțe

bugetare, în acest sens fiind și art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 93/2003.

Prin urmare, în cauză

este vorba despre creanțe bugetare fiscale, iar termenul de prescripție pentru

recuperarea acestora este de 5 ani, și nu de 3 ani, termenul general de

prescripție conform art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958.

- În ceea ce privește

întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că interpretarea dată de instanța de fond este

eronată în ceea ce privește întreruperea cursului prescripției în speță.

Se reține că dreptul

la acțiune al recurentei reclamante pentru promovarea acțiunii în rezoluțiunea

contractului de grant și recuperarea sumelor de bani ca urmare a neexecutării

obligațiilor a început să curgă conform contractului la data de 1 iunie 2004.

Prezenta acțiune a

fost introdusă la data de 21 august 2009 - însă la data de 5 septembrie 2006,

recurentul reclamant a introdus acțiunea în pretenții ce a format obiectul

Dosarului nr. 11950/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 București - respinsă

ca prematur introdusă prin Sentința nr. 7583/2007, irevocabilă.

Interpretând

prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, instanța fondului

a concluzionat greșit că întrucât acțiunea fost respinsă ca prematură, această

împrejurare nu întrerupe cursul prescripției.

Cauzele de

întrerupere a prescripției sunt legale (limitative, de strictă interpretare și

aplicare) și civile (recunoașterea de către debitor).

Întreruperea însă

operează numai între părțile interesate, între reclamant și pârât pe de o

parte, dar sub rezerva limitelor autorității de lucru judecat. Cu alte cuvinte

prevederile art. 16 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958 sunt aplicabile și

prescripția nu a fost întreruptă prin respingerea acțiunii inițiale - dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind autoritatea de

lucru judecat.

Prin Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 4183/2012 - s-a constatat că în mod greșit s-a

reținut autoritatea de lucru judecat între acțiunea ce formează obiectul

prezentului dosar și acțiunea inițială introdusă în 5 septembrie 2006 - Dosar

nr. 11950/302/2006 la Judecătoria Sector 5 prin care nu s-a tranșat fondul

litigiului, neexistând un impediment pentru introducerea unei noi cereri pe un

alt temei juridic.

Prin urmare, având în

vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4183/2012 - arătată

mai sus, Înalta Curte consideră că acțiunea nu este prescrisă, că a operat

întreruperea cursului prescripției prin introducerea cererii în pretenții din

data de 5 septembrie 2006, fiind astfel ștearsă prescripția începută la data de

1 iunie 2004, neputându-se considera că titularul acțiunii a fost în pasivitate

sau neglijent.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Având în vedere că

instanța de fond a soluționat pricina fără a intra pe fondul cauzei, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite

recursul, se va casa și trimite spre rejudecarea pe fond aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.D.R.A.P. împotriva Sentinței nr. 746 din 19 februarie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ