ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2093/2014

Asupra recursului de fată:

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 565 din data de 15 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza disp. art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea inculpatului A.V.C., privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

De asemenea, în baza disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 83 C. pen. a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 74 din 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 1928/315/2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 734 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 2 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 18 ianuarie 2013 până la 22 ianuarie 2013.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. f) C. pen. s-a confiscat cantitatea de 446,5 g cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator.

Potrivit disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 9/D/P/2013 din data de 27 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.V.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la sfârșitul anului 2012 - începutul anului 2013, a deținut cantitatea de 455,48 g cannabis, scopul deținerii fiind altul decât cel al consumului propriu.

Potrivit actului de sesizare a instanței în ziua de 17 ianuarie 2013, lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița au procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului, cercetat în Dosarul nr. 621/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru infracțiunea de furt calificat.

Cu acea ocazie, au fost descoperite, în imobilul în care se afla inculpatul A.V.C., într-un sertar al unei comode, 8 bile din staniol de formă neregulată și culoare argintie, în care erau ambalate fragmente vegetale uscate de culoare verde oliv, iar în imobilul în care se afla numita A.I. - mama inculpatului, în soba de teracotă, 2 batoane din staniol de culoare argintie, având 23 cm lungime și 30 cm circumferință în care erau ambalate fragmente vegetale uscate de culoare verde oliv, ambele batoane prezentând urme parțiale de ardere.

Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 18 ianuarie 2013 întocmit de către Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R s-a concluzionat că probele înaintate în cauză, având masa netă totală de 455,48 g (5,86 g plus 449,62 g) constituie cannabis, în acestea punându-se în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă biosintetizată de plantă cannabis, ce face parte din Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, fiind catalogată drept drog de risc.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că drogurile găsite cu ocazia percheziției domiciliare din data de 17 ianuarie 2013 îi aparțin și că fuseseră procurate de către el în cursul lunii noiembrie 2012, precizând însă că le deținea numai pentru consumul propriu. Această apărare, puțin credibilă în accepțiunea procurorului a fost înlăturată de acesta din următoarele considerente: cantitatea de droguri descoperită cu ocazia percheziției domiciliare era semnificativă, respectiv 455,48 g cannabis; pentru a cumpăra drogurile, inculpatul a plătit suma de 10.000 RON (100.000.000 lei vechi) ce reprezintă o sumă importantă de bani în condițiile în care acesta nu avea ocupație; în locuința inculpatului au fost descoperite droguri porționate, respectiv 8 "bile" de cannabis, porționare ce se realizează de regulă în vederea comercializării drogurilor; inculpatul nu a păstrat drogurile în propria locuință, ci le-a ascuns într-un imobil separat în care locuia numai mama sa - persoană în vârstă de 56 de ani; din declarația martorei A.I., mama inculpatului, a rezultat faptul că pe la sfârșitul lunii noiembrie 2012, fiul său A.V.C., înainte de a pleca în străinătate, i-a dat o pungă în care se aflau două pachete învelite în staniol, spunându-i să le pună bine și să aibă grijă de ele. La scurt timp după întoarcerea în țară a fiului său, organele de poliție au efectuat o percheziție domiciliară la locuința lor și considerând că ceea ce-i dăduse fiul său să păstreze putea fi periculos pentru el a încercat să ardă cele două pachete, aruncându-le în soba din cameră.

S-a învederat de către procuror că și numai prin predarea drogurilor către mama sa A.I., inculpatul A.V.C. a realizat o operațiune de circulație a drogurilor incriminată de textul de lege, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Situația de fapt s-a stabilit în urma coroborării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, constând în copie procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare; procesul-verbal de predare-primire droguri; declarație martor A.I., declarații inculpat și Raport de constatare tehnico-științifică din 18 ianuarie 2013 întocmit de către Laboratorul Central de Analiză și profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R.

Prezent în instanță la termenul de judecată din 11 iunie 2013, inculpatul a precizat, anterior audierii sale, că nu dorește să beneficieze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., aspect consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, la același termen solicitând probe în apărare, inclusiv pe situația de fapt, probe admise de instanță.

În declarația dată în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul a adoptat aceiași poziție procesuală exprimată în cadrul urmăririi penale, recunoscând deținerea cantității de 455 g cannabis și faptul că a consumat din acestea, pretinzând însă că nu a efectuat niciuna dintre operațiunile de circulație a drogurilor incriminate de infracțiunea de trafic de droguri. A precizat inculpatul că el și mama sa locuiesc în imobile diferite în aceiași curte, că a pus drogurile atunci când a plecat din țară, într-un recamier, aflat în domiciliul mamei căreia i-a spus să nu se atingă de ele.

Cu referire la cele 8 bile găsite de organele de poliție, consumase din ele, însă nu le-a porționat el, revenind apoi și declarând că le-a porționat cu intenția de a le consuma, o bilă cântărind până la un gram. Drogurile le-a dobândit de la București, prețul acestora fiind de 10.000 RON, bani pe care îi obținuse din vânzarea unui autoturism, marca B., care valora 10.000 euro, tranzacție efectuată în perioada respectivă, inculpatul susținând, totodată, că realiza și realizează venituri din vânzarea de mașini, pe care le aduce din Germania.

A mai declarat inculpatul că a lucrat 6 ani, din martie 2006 până în februarie 2011 la SC A. SRL, fiind gestionar șef de depozit de materiale de construcții. A arătat că obișnuia să consume până la 5 g de droguri pe zi, cannabis și rareori etnobotanice, prețul fiind de 60 RON pe gram, însă nu cumpăra frecvent droguri, luând o cantitate mai mare pentru a fi mai ieftine și pentru a evita contactul cu persoane care fac astfel de tranzacții. Referitor la droguri, acesta a susținut că le-a dus în imobilul mamei sale pentru că urma să plece din țară, iar imobilul său nu avea un sistem de închidere sigur. În timp ce era la sediul poliției a văzut la televizor știrea și a aflat că mama sa a încercat să distrugă drogurile, însă nu-și explică de ce a procedat așa, întrucât nu i-a spus că pachetul conține droguri, mama sa neștiind că el consuma astfel de substanțe de 1 an și jumătate.

La termenul de judecată din data de 20 august 2013 apărătorul inculpatului a depus la dosar înscrisuri, respectiv copia contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit și în circumstanțiere, caracterizare emisă de primăria de domiciliu a acestuia din urmă și a cerut instanței să admită ca inculpatul să beneficieze de disp. art. 320

1

C. proc. pen., instanța pronunțându-se motivat în cuprinsul încheierii în sensul respingerii cererii.

S-a procedat la audierea martorei din acte A.I., mama inculpatului, aceasta declarând că înainte de a a pleca din țară, la sfârșitul lunii noiembrie 2012, fiul său i-a dat un pachet și i-a spus să nu umble la el, pachet pe care ea l-a pus în lada studioului patului de la domiciliul său, fără a întreba ce conține și fără ca fiul să-i spună acest lucru. A mai declarat martora că nu locuiește în același imobil cu fiul său, iar atunci când s-a efectuat percheziția a aruncat pachetul în sobă întrucât s-a speriat. Fiul său i-a dat o plasă în interiorul căreia nu s-a uitat, acesta fiind pachetul despre care a făcut vorbire anterior, însă nu poate preciza ce dimensiuni avea punga respectivă și nici eventualele pachete aflate în aceasta.

A fost audiat, de asemenea, martorul P.G.I., propus de inculpat, atât pe situația de fapt cât și în circumstanțiere, declarația sa fiind în sensul că inculpatul consuma droguri, el văzându-l de mai multe ori aprinzându-și o țigară care nu arăta ca una obișnuită. A mai declarat martorul ca inculpatul este respectat în societate, are grijă de mama sa iar în trecut a lucrat la o firmă de materiale de construcție.

Având în vedere mențiunile din cazierul judiciar al inculpatului, s-a procedat la atașarea la dosarul cauzei a Sentinței penale nr. 74 din 9 februarie 2010 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 734 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești.

În urma analizării actelor și lucrărilor cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că la sfârșitul anului 2012 - începutul anului 2013, a deținut cantitatea de 455,48 g cannabis, scopul deținerii fiind altul decât cel al consumului propriu.

La data de 17 ianuarie 2013, cu ocazia unei percheziții domiciliare efectuate la locuința inculpatului într-o altă cauză penală, au fost descoperite în imobilul acestuia 8 bile de staniol în care erau ambalate fragmente vegetale uscate iar în imobilul mamei sale, martora A.I., în. soba de teracotă, 2 batoane de staniol prezentând urme parțiale de ardere, în care erau de asemenea, ambalate fragmente vegetale uscate, aceste aspecte fiind consemnate în procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare.

Probele ridicate au făcut obiectul unei constatări tehnico-științifice, conform Raportului nr. 707765 din 18 ianuarie 2013 întocmit de Laboratorul Central de Analiza și Profil al Drogurilor, întreaga cantitate găsită cântărind 455,48 g cannabis, în acesta punându-se în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă biosintetizată din planta cannabis, menționată în Tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul a recunoscut deținerea de droguri, susținând însă că erau destinate consumului propriu. Acesta a pretins în cursul cercetării judecătorești că nu a efectuat niciuna dintre operațiunile de circulație a drogurilor, aspect infirmat de martora A.I., care a declarat că înainte de a pleca din țară, la sfârșitul lunii noiembrie 2012, inculpatul i-a dat o pungă în care se aflau 2 pachete învelite în staniol, spunându-i să le pună bine. De asemenea, inculpatul, care potrivit propriilor susțineri a apelat la acesta modalitate pentru că urma să plece în străinătate iar imobilul său nu avea sistem de închidere sigur, nu a reintrat în posesia drogurilor după revenirea sa în țară, acestea rămânând în imobilul locuit de mama sa.

Ca urmare, s-a apreciat de către instanță că drogurile au ieșit din detenția inculpatului fiind găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința martorei. Atât martora, cât și inculpatul au pretins că cea dintâi nu cunoștea conținutul pachetelor primite, însă acest aspect este infirmat de atitudinea martorei care, în timpul efectuării percheziției domiciliare la care s-a făcut referire, a aruncat în sobă cele două pachete.

Concluzionând, cantitatea mare de droguri găsită la percheziție (cele 2 pachete aflate în imobilul martorei conținând aproape jumătate de kilogram de cannabis), dar și faptul că deținerea de către inculpat a respectivei cantități a fost urmată de predarea sa către martoră realizată la sfârșitul lunii noiembrie 2012, a infirmat apărarea inculpatului cu privire la faptul că a deținut drogurile pentru consum propriu, deținerea urmată de o atare operațiune de predare a drogurilor către martoră, operațiune care poate fi calificată, la rândul său ca una privind circulația drogurilor, expresie prin care legiuitorul a dorit să incrimineze sub denumirea de trafic de droguri, orice alte activități, în afară de cele enunțate expres de disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care încalcă regimul legal al drogurilor, au constituit argumente suficiente în sensul reținerii în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de droguri și nu a celei de deținere pentru consum propriu de astfel de substanțe.

Ca urmare, apreciindu-se că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă a constituit infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și nu infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, incriminată de disp. art. 4 din același act normativ, s-a respins cererea sa privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, inculpatul urmând a fi condamnat pentru trafic de droguri.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmarea produsă constând în starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la sănătatea publică și la ordinea de drept, persoana făptuitorului, care după punerea sa în libertate, s-a prezentat în fața organelor judiciare, în ambele faze ale procesului penal, motiv pentru care a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., stabilindu-se o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru un tratament penal complet, în baza disp. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor electorale prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe perioadă de 1 an, iar în baza disp. art. 71 C. pen. pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

Cum inculpatul a comis prezenta faptă în termenul de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit prin Sentința penală nr. 74/2010 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 734 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, hotărâre prin care a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, Tribunalul a revocat suspendarea condiționată conform art. 83 C. pen., pedeapsa urmând a fi executată alături de cea aplicată în prezenta cauză.

În temeiul disp. art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 18 ianuarie 2013 până la 22 ianuarie 2013.

Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. f) C. pen. a confiscat cantitatea de 446,5 g cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator.

Potrivit disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.V.C. care a criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, susținând cu ocazia dezbaterilor, prin apărător ales, că în mod greșit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că drogurile de risc descoperite cu ocazia efectuării percheziției erau deținute pentru consum propriu iar nu în vederea traficării lor, neexistând probe care să justifice o asemenea concluzie ci doar supoziții ale organului de urmărire penală însușite de instanța de fond.

Pentru motivul invocat s-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiune prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în principal, aplicarea disp. art. 18

1

C. pen., având în vedere că inculpatul se află în situația prev. de art. 83 C. pen., în subsidiar, redozarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 4 din 15 ianuarie 2015, Curtea de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva Sentinței penale nr. 565 din data de 15 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Examinând sentința în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen. Curtea de Apel a apreciat că aceasta este temeinică și legală sub toate aspectele iar apelul declarat de inculpat nu se justifică.

Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: Procesul-verbal de sesizare din oficiu încheiat la data de 17 ianuarie 2013, copie Proces-verbal de percheziție domiciliară din data de 17 ianuarie 2013, Procesul-verbal din 17 ianuarie 2013, Procesul-verbal de primire a probelor înregistrat la data de 17 ianuarie 2013, Raportul de constatare tehnico-științifică din 18 ianuarie 2013, declarațiile martorei A.I. ce se coroborează parțial cu declarațiile date de inculpatul A.V.C., prima instanță a reținut, în mod corect și complet, situația de fapt, astfel cum a fost arătată pe larg anterior.

Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora în lumina disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen. în mod corect s-a stabilit că la sfârșitul anului 2012 și începutul anului 2013 inculpatul A.V.C. a deținut cantitatea de 455, 48 g cannabis, scopul deținerii fiind altul decât cel al consumului de droguri.

Apelantul-inculpat nu a contestat felul și cantitatea drogurilor descoperite cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la locuința sa într-o altă cauză penală și nici pe cele descoperite în domiciliul mamei sale A.I., susținând însă că acestea erau destinate consumului propriu și că nu efectuat niciuna dintre operațiunile de circulație a drogurilor, motiv pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de droguri în infracțiunea de deținere de droguri în vederea consumului propriu și aplicarea unei sancțiuni administrative.

Deși în fața instanței de fond a fost audiat martorul P.G.I. care a declarat că inculpatul consuma droguri de risc și că în mai multe rânduri l-a văzut aprinzându-și o țigară care nu arăta ca o țigară obișnuită, o asemenea probă nu poate fi avută în vedere ca temei pentru schimbarea încadrării juridice a faptei atâta timp cât aceasta nu se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză și care conduc la concluzia, la care a ajuns și instanța de fond, că inculpatul A.V.C. a deținut drogurile de risc în vederea comercializării acestora.

Curtea a precizat că potrivit declarației martorului, inculpatul prezintă un grad sporit de generalitate iar pe de altă parte, deși a pretins că este consumator de droguri de circa un an și jumătate și consumă în medie circa 5 g pe zi, nu a făcut nici o referire la consumul de droguri în perioada în care a fost plecat în Germania, circa o lună și jumătate, rezumându-se să afirme că după revenirea în țară consuma circa 6 - 7 doze de cannabis.

Or, dacă inculpatul era consumator de droguri de risc, așa cum a susținut, era firesc ca această situație să o cunoască și mama sa, dar și alte persoane din anturaj și mai ales s-ar fi impus ca cel puțin o parte din cantitatea de droguri cumpărată să rămână în posesia sa pentru consum, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond în argumentarea soluției de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, cantitatea importantă de droguri achiziționată de către inculpat, respectiv cca. 500 g cannabis și suma plătită pentru achiziționarea acesteia - 10.000 RON conduc spre aceiași concluzie a deținerii de droguri de risc în scopul comercializării lor câtă vreme inculpatul nu este angajat în muncă și nici nu a făcut dovezi cu privire la obținerea de venituri licite.

În același sens, stau acțiunile inculpatului care la plecarea sa din țară a remis martorei A.I., mama sa, cele două pachete ambalate în staniol în care se aflau drogurile achiziționate în luna noiembrie 2012, pe care le-a ascuns în lada recamierului din camera în care aceasta dormea și căreia i-a atras atenția să nu se atingă de ele.

Primirea celor două pachete în care se aflau drogurile a fost confirmată de martora A.I., aceasta recunoscând atât faptul că fiul său i-a atras atenția asupra necesității păstrării drogurilor în condiții de maximă siguranță și integritate cât și faptul că la percheziția efectuată la domiciliul său, la vederea organelor de poliție, a aruncat cele două pachete, în care se aflau drogurile, în sobă.

Toate aceste circumstanțe au condus la concluzia, la care a ajuns și instanța de fond, în sensul că inculpatul a deținut drogurile în scopul traficării acestora iar nu pentru consumul propriu, așa încât în mod corect cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost respinsă, fapta comisă de inculpat în modalitatea reținută de prima instanță întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care nici critica invocată în apel, sub acest aspect, nu poate fi primită.

Prin urmare, situația de fapt, circumstanțele comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului în forma prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. au fost corect reținute de instanța de fond iar sentința astfel pronunțată este legală și temeinică.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei s-a constatat că Tribunalul a evaluat în mod corespunzător toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. și reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuată prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., constând în aceea că după punerea sa în libertate s-a prezentat în fața organelor judiciare, a aplicat inculpatului o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigențelor impuse de art. 52 C. pen. privind scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei.

Luând în considerare cantitatea de droguri deținută de inculpat și starea de pericol pentru relațiile sociale ce ocrotesc sănătatea publică raportat la dispozițiile cuprinse în art. 18 C. pen., Curtea a conchis că fapta comisă de inculpat prezintă pericolul social al infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare, motive pentru care se apreciază că nu se justifică achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C. pen.

În același timp s-a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în termenul de încercare stabilit prin Sentința penală nr. 74 din 9 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă prin Decizia penală nr. 734 din 23 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, așa încât față de incidența disp. art. 83 C. pen., în mod corect s-a dispus executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin aceasta alături de pedeapsa stabilită în cauză, în total 2 ani și 8 luni închisoare.

Și pedeapsa complementară stabilită corespunde exigențelor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 65 C. pen., interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an, fiind corespunzătoare gravității faptei și periculozității inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.V.C.

A susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri, având în vedere că drogurile găsite asupra sa erau pentru consumul propriu și nu pentru comercializare.

De asemenea, a arătat că, în mod greșit, nu s-au reținut dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., art. 74, art. 76 C. pen.

A solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, cu aplicarea art. 86

1

C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

9

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute expres de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În esență, aspectele invocate de către inculpat în susținerea recursului vizează individualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia, ori Înalta Curte amintește că art. 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen., ce viza posibilitatea reindividualizării judiciare a pedepsei sau a modalității executării a fost abrogat anterior declarării recursului la data de 21 ianuarie 2014 și anterior pronunțării deciziei recurate, 15 ianuarie 2014, prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului legal menționat, dar nici în contextul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., voința legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicție numai elemente de nelegalitate. Ca urmare, aspectele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei sau a modalității de executare, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate, nu mai pot fi cenzurate în recurs.

În temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la pct. 17

2

nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situația de fapt", și stabilirea efectivă a unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept".

Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

În consecință, atâta vreme cât instanța de prim control judiciar, instanța de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție, cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situații de fapt și o reapreciere care să conducă la o altă soluție.

În mod corect, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., având în vedere că inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost aceasta reținută în rechizitoriu, ci a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de droguri în infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen., Înalta Curte constată că Tribunalul a reținut la individualizarea pedepsei aplicate dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen. și a stabilit o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigențelor impuse de art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt fondate.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanța de recurs este învestită și în același timp obligată în a realiza o analiză a speței și din perspectiva regulii constituționale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.

În situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeași faptă, dar modifică tratamentul sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte se va raporta și va determina pe de o parte dacă și cum anume sunt încadrate juridic acuzațiile și faptele inculpatului în legea nouă și apoi va compara sancțiunile prevăzute de legile speciale și Noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acțiunea incriminatoare a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se regăsește și poate fi calificată în drept în conținutul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Analiza acestui prim criteriu relevă și reflectă că acțiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc și în noile dispoziții legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancțiunea prevăzută de noul C. pen. pentru această infracțiune și dacă se circumscrie unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

Din această perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este de constatat că, sub aspect sancționator legea noua prevede limite de pedeapsă mai reduse; în vechea reglementare pedeapsa era închisoarea de la 3 la 15 ani, iar în actuala reglementare pedeapsa era închisoare de la 2 la 7 ani.

Însă, deși legea penală nouă prevede limite de pedeapsă mai reduse, totuși aceasta nu este mai favorabilă, întrucât în considerarea celorlalte instituții (circumstanțe atenuante), s-ar ajunge ca legea nouă prin aplicarea sa globală să creeze inculpatului o situație mai grea.

Înalta Curte amintește că, în materia căilor de atac exercitate de părți operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanța de control judiciar, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.

Rațiunea acestui principiu pornește de la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional fără a i se crea titularului căii de atac o situație mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abținerea părții de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.

Înalta Curte apreciază că, o atenție aparte trebuie alocată instituției "circumstanțelor atenuante", în speță fiind aplicate inculpatului dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior.

Astfel, dacă se face trimitere la cadrul normativ privind efectele circumstanțelor atenuante, lesne se poate constata că prevederile art. 76 C. pen. anterior sunt mult favorabile persoanelor condamnate atâta vreme cât fac trimitere la necesitatea "coborârii sub minimul special legal", comparativ cu prevederile art. 76 din noul C. pen. care stipulează că "limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime".

Chiar acceptând în plan teoretic posibilitatea combinării unor dispoziții mai favorabile cuprinse în legi diferite, atunci când acestea privesc instituții susceptibile de a fi aplicate autonom, problematica este circumscrisă abordării unitare a respectivei instituții juridice - reținerea circumstanțelor atenuante ce sunt reglementate de un anumit act normativ se vor raporta la pedeapsă și efectele circumstanțelor din aceeași lege penală - o regulă de bază în aplicarea legii penale mai favorabile constituind-o interdicția creării pe cale judiciară a unei lex tertia prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării incidenței vreunui caz de casare de la art. 385

9

C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituționale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constatată o deplină legalitate a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 15 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2014.

Procesat de GGC - N