ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 120/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 120/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra conflictului de

competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea la data de 09 februarie 2015 sub nr. 631/90/2015, reclamanții

A.M., B.G., B.G., B.R.C., B.V., C.E., C.N., C.A., D.I., D.D.C., D.L., D.I.,

D.D., D.A.D., G.G.D., L.M., L.L., M.R.R., M.M.M., M.I., N.A., N.E., O.C.G.,

P.Ș., R.M., R.D., P.E., R.O.C., S.E.E., T.C., T.L.D. au chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova

solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să acorde fiecăruia

dintre ei o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de

vacanță aferente perioadei 2012-2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe

țară garantate în plată/an. În cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus

judecății, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale.

Prin

sentința civilă nr. 807 din 06 iunie 2015 Tribunalul Vâlcea, secția I civilă

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, invocată din oficiu și prin întâmpinare de către pârâta Curtea de

Apel Craiova și a declinat soluționarea cauzei in favoarea Tribunalului

Mehedinți.

Pentru a

pronunța această soluție, Tribunalul Vâlcea a reținut că, fața de natura

juridică a litigiului, care este im litigiu de muncă, în cauză sunt aplicabile

din punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii

și cele ale art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și având în vedere

că reclamanții au domiciliul și locul de muncă în județut Mehedinți, competent

să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Mehedinți.

De

asemenea, a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile ari. 127 din

Codui de procedură civilă, întrucât reclamanții nu au calitatea de judecători,

procurori, asistenți judiciari sau grefieri ta instanța în competența căreia

intră soluționarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul Mehedinți, ci, așa

cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, la o altă instanță -

Judecătoria Vânju Mare.

Urmare a

decimării, cauza a fast înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub nr. 631/W/2015

ta data de 16 iulie 2015.

Prin încheierea

de ședință din data de 13 octombrie 2015, având în vedere relațiile comunicate

de Tribunalul Mehedinți prin adresa din 07 octombrie 2015 referitor la

funcțiile pe care le au și pe care le-au avut reclamanții în cadrul instanței,

precum și cu privire la data încetării activității sau a transferului unora

dintre reclamanți și ținând seama că potrivit adresei sus menționate reclamanta

T.C. a fost transferată la Tribunalul Olt începând cu data de 01 iulie 2014, în

baza art. 139 alin. (5) C. proc. civ. a fost disjunsă judecata acțiunii

formulată de reclamanta T.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției,

Curtea de Apei Craiova și Tribunalul Mehedinți și a fost format dosar separat,

acordându-se termen de judecată la data de 27 octombrie 2015. pentru a se

proceda la verificarea competenței teritoriale a instanței în raport de

dispozițiile art. 127 alin. (1), (3) C. proc. civ.

Urmare a

disjungem, pe rolul Tribunalului Mehedinți a fost înregistrat Dosarul nr. 7261/101/2015

privind pe reclamanta T.C. și pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul

Mehedinți și Curtea de Apel Craiova.

Tribunalul

Mehedinți, secția conflicte de mancă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 4256 din 10 noiembrie 2015,

a

admis excepția de neeompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Constatând

ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus

înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a

soluționa conflictul.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Mehedinți a reținut următoarele

considerente:

Reclamanta T.C.

îndeplinește funcția de judecător și a desfășurat activitate în cadrul

Judecătoriei Vânju Mare. județul Mehedinți până la data de 01 iulie 2014 când a

fost transferată la Tribunalul Olt, conform relațiilor comunicate de Tribunalul

Mehedinți cu adresa din 07 octombrie 2015.

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 09 februarie 2015

sub nr. 631/90/2015 reclamanta T.C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Justiției, Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova solicitând să fie

obligați să îi acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea

ticheteior/voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014 în sumă de 6

salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an, în cuantumul

prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, astfel cum a fost stabilit prin

actele normative speciale.

Potrivit art. 127

alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere

de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una

dintre instanțele judecătorești de același grad aliate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apei învecinate cu curtea de apel în a cărei

circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Așa fund, se

reține că art. 127 C. proc. civ. reglementează o competență facultativă

determinată de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data

sesizării instanței.

În raport de

dispozițiile legale sus menționate se constată că reclamanta T.C., care la data

de 09 februarie 2015 avea calitatea de judecător la Tribunalul Olt, a sesizat Tribunalul

Vâlcea cu soluționarea unei cereri de competența instanței la care își

desfășoară activitatea, Tribunalul Vâlcea fiind una dintre instanțele

judecătorești de același grad aliate în circumscripția Curții de Apel Pitești,

instanță învecinată cu Curtea de Apel Craiova, în a cărei circumscripție se

afla Tribunalul Olt.

În atare

situație, Tribunalul Mehedinți a apreciat că Tribunalului Vâlcea care a fost

învestit de reclamantă eu soluționarea prezentului litigiu, îi revine

competența de soluționare a cauzei și nu Tribunalului Mehedinți, în speță fiind

Incidente dispozițiile speciale ale competenței facultative reglementate de art.

127 alin. (1) C. proc. civ.

Cu

privire ia conflictul negativ de

competența, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1)

raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 09 februarie 2015, reclamanții, toți cu

domiciliul pe raza județului Mehedinți (astfel curn rezultă din situația de

fapt reținută de instanțele aflate în conflict și necontestată de părți) și cu

locul de muncă la Judecătoria Vânju Mare, în calitate de judecători, personal

auxiliar și personal contractual, au învestit instanța cu soluționarea unui

conflict individual de muncă.

Ulterior,

cu privire la reclamanta T.C. s-a stabilit că, potrivit adresei din 07

octombrie 2015 emisă de Tribunalul Mehedinți, aceasta, în calitate de

judecător, a fost transferată la Tribunalul Olt începând cu data de 01 iulie

2014, anterior înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Vâlcea, 09

februarie 2015.

Ambele

instanțe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de Sa premisa că obiectul

prezentei cauze îi reprezintă drepturi salariaie ale personalului din justiției

decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât se constată că

instanța de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict de drepturi,

În raport

dedata formulării cererii de chemare în judecată-09 februarie 2015, sunt

incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul

social, care derogă de la dispozițiile ari. 284 alin. (2) C. muncii (actual art.

269 alin. (2)), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce

reglementează competența de soluționare a conflictelor de munca.

În conformitate

cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, „cererile referitoare la soluționarea

conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a

cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Fiind vorba

despre o competență teritorială alternativă, reclamanta avea alegerea între

două instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv

fie instanța de la domiciliul reclamantei, fie instanța de la locul de muncă al

acesteia,

În speță, se

constată că reclamanta are domiciliul pe raza județului Mehedinți (situație de

fapt reținută de instanțele în conflict și necontestată de părți), iar, locul

de muncă, în legătură cu care reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale

neachitate, era situat la Judecătoria Vânju Mare, instanță din circumscripția

Tribunalului Mehedinți,

Conflictul

negativ de competență între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Mehedinți nu a fost

generat de aplicarea prevederilor sus - citate, ci de interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât, dacă se ajunge la

concluzia că art. 127 nu este incident, competența de soluționare a cererii de

chemare în judecată trebuie stabilită în raport de ari. 210 din Legea nr. 62/2010.

Dispozițiile

ari. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, deoarece acestea

reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un

judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de

a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina

calității părții.

Textul

de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și

grefierilor și vizează două situații, respectiv, când una din aceste persoane

are legitimare procesuală activă (este reclamant) - căzut în speță - și când

are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

În cea

dintâi situație, potrivit legii, reclamantul, va sesiza una dintre instanțele

judecătorești de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre Curțile

de apel învecinate cu Curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța

la care își desfășoară activitatea".

Pentru a opera

însă această competența specială, obligatorie când este vorba despre

legitimarea procesuală activă a subiectelor vizate de textul legal este necesar

a fi îndeplinite două condiții: a) reclamantul să aibă calitatea de judecător,

procuror, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă potrivit legii;

b) sesizarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de

apei învecinate.

Înalta Curte

constată, însă, că în cauză nu este îndeplinită prima condiție, în sensul că

din relațiile aflate la dosar rezuită că reclamanta nu funcționează ca

judecător în cadrul instanțelor aflate îrt conflict, respectiv, Tribunalul

Mehedinți sau Tribunalul Vâlcea.

Împrejurarea că

reclamanta era transferată, în calitate de judecător, la Tribunalul Olt la data

introducerii cererii de chemare în judecată nu are relevanță sub aspectul

stabilirii competenței soluționării prezentei acțiuni, locul de muncă la care

face referire prevederile art. 210 din Legea nr. 62/201 și trebuind a fi

raportat la cel în legătură cu care reclamanta a solicitat plata drepturilor

salariale neachitate.

Pe de alta

parte, sintagma conținută în textul art. 127 C. proc. civ, „competența instanței

la care își desfășoară activitatea" nu semnifică curtea de apel în a cărei

circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul

judiciar sau grefierul, ci reprezintă instanța judecătorească la care acesta

funcționează efectiv.

Condiția -

premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din cod este

aceea ca judecătorul (după caz, grefierul) să funcționeze la instanța

competentă să soluționeze cauza în prima instanță.

Referirea

strictă a legiuitorului la acea instanță căreia îi revine competența

soluționării cauzei impune o interpretare restrictivă a sintagmei „instanța la

care își desfășoară activitatea" reclamantul, ca judecător (după caz, ca

grefier), In sensul că aceasta nu poate fi decât instanța căreia îi revine,

potrivit legii, aptitudinea soluționării cauzei.

O eventuală

interpretare extensivă a sintagmei în discuție ar însemna extinderea premisei

de aplicare a normei și la ipoteza în care reclamantul funcționează la o altă

instanță decât cea competentă, chiar situată în circumscripția curții de apel

în care se află instanța competentă. Dacă legiuitorul ar fi urmărit aplicarea

normei și în acest caz, ar fi prevăzut expres acest lucru, ceea ce nu s~a

întâmplat Față de modul de formulare a condiției de aplicare a normei,

interpretarea extensivă a sintagmei „instanța la care își desfășoară

activitatea", în sensul că ar viza o altă instanță decât cea competentă,

echivalează cu o adăugire Ia lege, finalitate inacceptabilă în procesul de

interpretare a unei norme.

Condiția

- premisă de aplicare a normei nu poate fi confundată cu interdicția, prevăzută

de normă, a sesizării vreuneia dintre instanțele de același grad aflate în

circumscripția curții de apel în raza căreia se află instanța la care

reclamantul își desfășoară activitatea. Această interdicție operează doar dacă

este întrunită premisa de aplicare a normei, neputând fi considerată, prin ea

însăși, o cerință de aplicare a textului.

Nu poate fi

contestat că rațiunea art. 127 C. proc. civ. rezidă în înlăturarea oricărei

suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții

și, dată fiind interdicția sesizării nu numai a instanței competente, însă și a

altor instanțe, anume prevăzute în text, se poate considera că legiuitorul a

admis posibilitatea unei lipse de imparțialitate și în cazul în care cauza ar fi

soluționată de o altă instanță decât cea competentă.

Prerogativa

legiuitorului de formulare a condițiilor de aplicare a normei relevă, însă, o

chestiune de oportunitate în modul de edictare a legii, care nu poate fi

cenzurată de către interpretul legii. Dacă legiuitorul a apreciat că impunerea

drept condiție a funcționării reclamantului la instanța competentă este

suficientă pentru înlăturarea oricărei suspiciuni privind soluționarea părtinitoare

a cauzei, această opțiune a legiuitorului nu poate fi pusa ia îndoială în

procesul de interpretare a normei, prin extinderea premisei de aplicare a

acesteia.

Pe de

altă paite, atare interpretare extensivă ar trebui să se întemeieze pe analogie,

in sensul că, dacă s-a considerat că suspiciunea în privința modului de

soluționare a cauzei, atunci când reclamantul funcționează ca judecător (sau

grefier) la instanța competentă, potrivit legii, poate fi extinsă asupra altor

instanțe din circumscripția curții de apel (care nu sunt competente, potrivit

legii), pentru identitate de rațiune, același mecanism este activat în sens

invers și atunci când reclamantul funcționează la una dintre acele instanțe din

circumscripția curții de apel, împiedicând sesizarea instanței competente.

Or.

dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la

normele de competență și, reglementând o situație excepțională, necesită o

interpretare restrictivă, în limitele în care a fost concepută de legiuitor,

nefiind posibilă recurgerea la analogie, în interpreții rea normei. După cum

s-a arătat, lărgirea sferei de aplicare prin interpretare adăugă în mod nepermis

la lege, prin instituirea unei condiții noi, ce nu a fost prevăzută expres de

către legiuitor, aceea ca judecătorul (după caz, grefierul) să nu funcționeze

la o altă instanță decât cea competentă, potrivit legii.

Față de

considerentele expuse, rezultă că nu este îndeplinită condiția de aplicare a

dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., atunci când reclamanta

își desfășoară activitatea ca judecător la o altă instanță decât cea

competentă, potrivit legii.

Art. 127 C.

proc. civ. nefiind incident, competența de soluționare a cererii de chemare în

judecată aparține Tribunalului Mehedinți, în aplicarea art. 210 din Legea nr.

62/2011.

Pentru

toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 135 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă

instanță în favoarea Tribunalului Mehedinți.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2016.