ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2771/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. de mai sus la 28 mai 2015, revizuentul B.N. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1198 din 9 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 322 pct. 2, 4, 5, 7 și 8 C. proc. civ., arătând că motivele cererii vor fi depuse în termenul legal de 30 de zile. Prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2014, constatându-se că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la dezbateri și, nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Întrucât de la data suspendării, cererea de revizuire a stat în nelucrare mai mult de un an, sunt incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., ce reglementează instituția perimării. Astfel, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și, orice cerere de reformare sau de revocare, se perima de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an. Prin urmare, perimarea implică prezumția de renunțare tacită îi părții la judecată și, constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei și, vizează orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei cai de atac recurs, contestație, revizuire, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut. În cauză, se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării și, se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa. Perimarea este indivizibilă, în sensul că cererea de perimare sau actul întrerupător de perimare făcut de unul din reclamanți sau pârâți, folosește și celorlalți. Perimarea se constată din oficiu sau la cerere și are ca efect stingerea procesului, fără a stinge însă dreptul la acțiune, care poate fi exercitat cât timp nu este prescris.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 25/17.01.2002 a statuat că „perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții.” Cum, în cauză de la data suspendării judecății respectiv din 24 octombrie 2014, nici una din părți nu a depus diligente pentru repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății și, că de la data ultimului act procedural din 24 octombrie 2014, a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a rămas în nelucrare, neexistând cazuri de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249 și art. 250 C. proc.

civ. și, nici acte de procedură ce trebuiau îndeplinite din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul B. N. împotriva deciziei nr. 1198 din 9 aprilie 2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul B.N. împotriva deciziei nr. 1198 din 9 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2015.